In Mauritius se spune ca este imposibil sa te ratacesti.
Insula este mica, toata lumea stie tot si in plus, cat de complicat poate fi sa ajungi de la plajele din nord in laguna albastra de pe vest?
Cu harta in mana am constatat ca unele drumuri fie nu sunt figurate, fie sunt in plus. Am trecut prin sate cu nume care de care mai simpatice („le village d’enthousiasme”) si ne-am pierdut pe stradutele din Rose Hill pana cand s-a terminat drumul asfaltat.
Ne-am oprit incurcati, eu cu „hai se intrebam”, Bogdan cu „nu, stai sa ne orientam singuri”.
Pana sa ajungem sa ne contram, ne-a batut in geam un localnic cu alura de Bob Marley:
„Ok, deci v-ati rataciti! Niciun turist nu ajunge aici decat daca s-a ratacit! Italieni?”
„Nu, romani!”
„Romani? Aaaa! Credeam ca sunteti italieni ca aveti pielea mai inchisa la culoare!”
I-am dat credit pentru perspicacitate si am recunoscut amuzati ca da, ne-am ratacit. A urmat o conversatie cu nicio propozitie terminata in aceeasi limba in care incepuse, cu scopul de a ne dumiri pe unde sa o luam ca sa iesim la drumul mare.
In Mauritius, una dintre conditiile acordarii independentei de catre britanici a fost ca locuitorii sa adopte ca limba nationala engleza. Doar ca trecutul francofon era mult mai puternic si mai aveau si limba creola. Ca atare, la scoala ei invata dupa manuale in engleza, cu predare in franceza, iar acasa si in mediile informale vorbesc creola.
Si uite asa, intr-un amestec de cuvinte, ne-a scos omul din incurcatura si ne-a invitat si la concertul trupei sale. Era muzician si impreuna cu amicii sai pregateau un recital in Quatre Bornes, care pare a fi al doilea oras ca marime si importanta dupa capitala insulei.
Sugar Beach Resort sau secvente din viata la conac
Pe la 8 seara, dupa ce mai facusem din gresala inca un mic ocol printr-o padurice deasupra careia planau lilieci uriasi, am ajuns la destinatie.
Usile masive ale conacului erau larg deschise, atmosfera eleganta si cladirea grandioasa.
Oaspetii se imbracasera pentru cina si parca am simtit un pic de jena sa ne varsam cu toate catrafusele din Citroenul nostru C1 in holul luxos.
Ne-a ajutat sa trecem rapid peste moment piramida lui Maslow, mai exact acel nivel care zice ca trebuie sa mancam ceva. Repede!
Si, dupa formalitatile de check-in, am descins total nedichisiti in restaurantul principal.
Locatia este una de exceptie, intre piscina imensa si scara monumentala a cladirii principale, cu o zona dedicata bufetului (si sunt 14 bufeturi diferite, astfel incat oaspetii care stau doua saptamani sa nu repete preparatele), cu sali ample, deschise si o zona cu foisoare, chiar langa piscina.
Secretul este ca intai sa ocupi masa si deabia apoi sa te duci la bufet, altfel risti sa te plimbi cu farfuriile in mana. Ne-a invatat un chelner facandu-ne cu ochiul, dupa ce am procedat prima data exact pe dos. In serile urmatoare ne-am prezentati si noi dichisiti „tropical chic” (in limita garderobei de calatori) si am actionat dupa procedura indicata!
Deabia a doua zi, pe lumina, am avut placerea sa il cunoastem pe directorul de vanzari Olivier Lagane si pe Sandrine Petit, managerul de comunicare pentru grupul Sun Resorts din care face parte Sugar Beach. Grupul se mandreste cu 4 hoteluri din Mauritius si unul in Maldive.
Ca si la primul hotel la care am stat, am remarcat in primul rand mandria cu care spun oamenii ca sunt din Mauritius (a cincea generatie, ne precizeaza Olivier, stramosii lui francezi ramanand aici si in timpul dominatiei britanice) si placerea cu care promoveaza un produs „made in Mauritius”.
Tema arhitecturala a resortului este de conac din perioada coloniala, detinut de un proprietar exigent de plantatii.
Pe langa conacul efectiv, care a fost primul corp de cladire transformat in hotel, dupa renovarea din 2008 au aparut zone noi, caracterizate printr-un stil chic-modern: vilele in care am avut si noi placerea sa primim o camera superioara.
Fiind un hotel de care tinteste sa umple cele 5 stele cu feedback-uri pozitive pe site-urile de profil e cam inutil sa povestesc despre dotarile camerei.
Sunt 258 la numar, impartite in standard, superioare sau apartamente in vile. Trebuie sa stiti insa ca, si aici ca absolut peste tot la tropice, se spune ca inainte sa mobilezi o camera vezi unde s-au stabilit micile soparlite simpatice numite geckos si deabia apoi te apuci sa asezi mobila. Indiferent de numarul de stele, oamenii nu sunt primii rezidenti nicaieri, mai ales cand aleg sa locuiasca aproape de natura tropicala.
Sugar Beach se intinde pe mai bine de 20 de hectare intr-o gradina superba, chiar in buza marii. Si ce mare!
Oceanul Indian isi opreste valurile in reciful din larg si aproape de mal este calm, cald si sigur. Chiar si copii pot face snorkeling si vedea cateva specii de pesti ascunsi printre vegetatia si coralii de langa mal. Pentru o treaba mai serioasa si un spectacol subacvatic mai amplu, exista barci care duc oaspetii dupa locul in care se sparg valurile si acolo e un pic altceva!
Am parasit plaja si ne-am mutat pentru jumatate de zi pe sezlongurile din zonele piscinelor.
Greu de ales si de spus care dintre ele este mai frumoasa. Probabil, pentru cupluri, e mai potrivita piscina in care copii au voie doar insotiti si temperati de adulti.
De cealalta parte, piscina pentru copii are intrare graduala in apa.
Parintii care doresc, isi pot incredinta copii personalului din MiniClub. Este cel mai vechi si apreciat club din Mauritius, practic este un mini resort in resort, doar pentru cei mici: piscina proprie, restaurant tip bufet, gradina si casuta pentru diverse activitati.
Un alt detaliu bine de stiut este ca dupa-amiza, barul de langa terenurile de tenis se transforma in spatiu dedicat adolescentilor. Are toate dotarile necesare pentru a le crea un cadru in care pot testa jocuri video si socializa.
La capitolul restaurante&baruri, noua ne-a fost mai mult decat suficienta experienta din Mon Plaisir (restaurantul principal, cel care serveste in stilul bufet) si o cafea buna bauta la Citronella, dar am avut posibilitatea sa testam o cina a la carte la restaurantul Tides, pe plaja.
Pentru cei veniti in vacanta trebuie ca experienta de a petrece doua ore in jurul unor preparate sofisticate, la un pahar bun de vin (da, la Sugar Beach Resort vinul este foarte bun) si in compania prietenilor este foarte placuta. Noi, vazandu-ne 24/7 timp un an, nu prea am avut stare, mai ales pentru a doua zi urma sa ne trezim devreme.
Atuurile resortului sunt clare:
1. Amplasarea la malul marii, intr-una dintre cele mai frumoase lagune si vecinatatea cu La Pirogue (unul dintre primele resorturi de pe insula, de asemenea parte a Sun Resorts) dau oaspetilor mai multi km de plaja, mult mai multe optiuni de petrecere a timpului si posibilitatea de a testa o gramada de facilitati;
2. Cum clientii sunt cam jumatate cupluri, jumatate familii cu copii, hotelul are zone dedicate si segmentate: pe langa atractiile de pe plaja, exista piscinei pentru copii si a mini-club-ului, oaspetii mai pot conta pe 6 terenuri de tenis si zona dedicata adolescentilor. Chiar si la un grad de ocupare de 97% cum am prins noi, sunt suficiente sezlonguri si spatiu berechet pentru a avea parte de intimitate si relaxare;
3. Diversitatea gastronomica intrece deseori limitele suficientului si se manifeste in toate cele 4 restaurante si tot atatea baruri.
„Full of light and life” este sentimentul pe care il degaja Sugar Beach. Nu e de mirare cat de mare e numarul de nunti aici.
Dar experienta care m-a incantat cel mai mult a inceput (ca intotdeauna cand e vorba de asa ceva), la rasaritul soarelui!
Delfinii din Oceanul Indian
E adevarat, avusesem ocazia sa ii mai vedem inotand liberi in apele din jurul Galapagosului, dar de la distanta.
Aici, in Mauritius, prin amabilitatea celor de la Sugar Beach, ne-am imbarcat dis de dimineata cu destinatia „in dreptul capului de acolo“! Nu foarte departe, deci! Delfinii vin in fiecare dimineata aproape de stancile verticale ce marginesc coasta, un pic mai la nord de laguna noastra. Cu toate astea, in ziua precedenta lipsisera la apel.
Mica noastra ambarcatiune a sarit de valul care se sparge in marginea recifului si a ajuns in larg. Nu era o zi cu o vizibilitate extram de buna, marea se inchisese la culoare si privirea nu patrundea mai mult de jumatate de metru.
Dar suficient cat sa vedem primele inotatoare dorsale!
Delfinii si balenele sunt fara indoila cele mai speciale si fantastice creaturi din oceane, iar in Mauritius, ca si in Sri Lanka, se pot vedea destul de usor.
Sunt doua specii de delfini in aceste ape: cei gri, cu bot rotund (bottlenose) si cei carora le place sa se invarta (spinning dolphins). Iar aici, in largul costei, poti inota cu ei!
Este impropriu spus ca inoti, mai degraba ai onoarea sa te scalzi pentru cateva minute in aceleasi ape cu ei. Sunt rapizi, imediat ce ai sarit din barca pot decide sa isi schimbe directia sau sa se scufunde si te cam lasa cu ochii indreptati in adancuri. Sau iti pot oferi un spectacol de acrobatie aerian pe cinste si nu te mai poti supara!
Sunt in mediul lor, liberi, si am avut sansa sa ii vedem de aproape.
Fara sa vreau, mi-au scapat in repetate momente cateva sunete de admiratie si emotie!
Ne-am intos in resort devreme, pentru ca aveam o programare la SPA. Aura SPA a fost locul in care, in sfarsit, am testat un masaj. In mod normal, acasa nu ocolesc aceasta metoda de relaxare, insa de cand am plecat, asta a fost primul (si singurul) masaj. Am nimerit pe maini bune, pentru ca Sugar Beach se mandreste cu Aura SPA, cu marca proprie de produse cosmetice si cu varietatea tratamentelor.
Greu a fost apoi sa ne mai mobilizam pentru a ne face bagajele… Ne astepta un drum mai lung, pana pe partea opusa a insulei, pe coasta de est.
Cu speranta sa nu ne mai ratacim, am indesat tot ce aveam in masinuta si am pornit!
Informatii si sfaturi utile:
- pentru oaspetii Sugar Beach, pontonul de imbarcare pentru excursiile cu barca (la delfini sau la pescuit) este pe plaja, in fata vecinilor din La Pirogue;
- experienta “inot cu delfinii” incepe la 7 dimineata, iar servirea micului dejun nu este o problema, pentru ca la Sugar Beach masa se pune de la 4 AM sub forma de bufet continental;
- desi nu exista niciodata garantii ca delfinii vor aparea, in 90% din cazuri se intampla;
- intreaga experienta dureaza cam 2 ore;
- Flic en Flac este o zona bine dezvoltata turistic, cu multe posibilitati de cazare si divertisment;
- in apropiere de Sugar Beach este un mare centru comercial numit Cascavelle si Casela Nature Park, un loc cu multe animale si posibilitatea de a interactiona cu ele, cu tiroliane, segway, buggy s.a. Doar intrarea costa pentru straini 700 rupii.
Informatii generale pentru un sejur in Mauritius:
- romanii nu au nevoie de viza pentru o calatorie de maxim 90 de zile, insa este nevoie de un pasaport valabil cel putin 6 luni de la data intrarii in Mauritius.
- cele mai poplare zone turistice din Mauritius sunt: Balaclava, Bel Ombre, Belle Mare, Blue Bay, Calodyne, Flic En Flac, Grand Baie, Grand Gaube, Grande Riviere, Le Morne, Mahebourg, Mont Choisy, Pointe Aux Cannoniers, Pointe aux Piments, Port Louis, Poste Lafayette, Riviere des Anguilles, Riviere Du Rempart, St. Felix, Terre Rouge, Trou Aux Biches, Trou d’Eau Douce, Turtle Bay;
- cea mai buna varianta de descoperire a insulei este inchiriatul unei masini pentru cateva zile sau excursiile optionale;
- in Mauritius se circula pe partea stanga, iar soselele sunt destul de inguste
- daca totusi vrei sa mergi cu autobuzul in Mauritius, transportul public acopera majoritatea zonelor populare ale insulei si il poti folosi fara probleme: in fiecare autobuz exista un vanzator de bilete care iti va spune cat trebuie sa platesti pentru distanta pe care o parcurgi.
- daca vrei sa iei un taxi (toate sunt semnalizate in Mauritius), este bine sa stii ca pretul este negociabil;
- exista bancomate si banci aproape peste tot;