Xi'An - norocul descoperirii soldatilor din teracota

China, Destinatii, In locuri deosebite Nici un comentariu 10

Am gasit vechea capitala a Chinei antice invaluita intr-un nor galbui de smog, dar cu un soare palid ce parea ca va razbate pana la urma.

In trenul de noapte dormisem in reprize si, dupa o zi calduroasa si plina de alergatura in Shanghai, nu picase tocmai bine. Pe post de cina mancasem un sandwich, iar intarzierea de o ora la sosire ne amanase si micul dejun. Speram ca macar vederea Xi’An-ului sa ne mai dea ceva avant.

O sursa de voie buna s-a dovedit a fi ghidul noastru Grace, pe numele “englicizat” specific cel putin tuturor celor care lucreaza in servicii. De ce numele asta si nu altul? Pentru ca cel in chineza, pe care l-am uitat, inseamna “armonie” si atunci, pe engleza, Grace i s-a parut cel mai potrivit. Vesela si cu verva la ora 10 dimineata ne-a anuntat ca nu este inca gata camera noastra la hotel, asa ca nici gand de mic dejun, facut dus sau macar lasat bagajele, dar asta pica tocmai la fix pentru ca planul pe ziua in curs este incredibil de incarcat si e bine sa pornim imediat. A trebuit sa o lamurim ca, pentru noi, nu e bine deloc.

Cred ca s-a vazut pe fetele noastre ca nu e loc de negociere pentru ca, pentru prima data in China, am reusit sa schimbam itinerariul si sa reducem la jumatate lista cu obiective, promitand solemn ca a doua zi mergem singuri si la celelalte.
Si, dupa ce Grace a parlamentat vreun sfert de ora prin telefon, a reusit sa obtina o camera de hotel disponibila, sa ne revenim un pic.

Hotelul se numeste Forest International Hotel si e amplasat foarte bine pe o strada perpendiculara pe una dintre arterele principale, chiar in buricul targului.

In Xi’An, centrul este inconjurat de un zid de aparare serios, cu turnuri si intrari monumentale. Inauntrul acestui zid este zona centrala si tot aici si hotelul nostru. Dichisit pentru cele 3 stele ale lui, camera mare, toate dotarile necesare, vorbitori de limba engleza la receptie si Internet gratuit. Ceea ce e destul de rar in China. Si atunci oare de ce au zis initial ca nu se poate si doar dupa parlamentari am reusit sa primim camera mai devreme?
Ei bine, asa e pe aici, si cred ca merita povestit mai in detaliu, ca sa nu va surprinda la fata locului.

De ce preferea sa spuna “nu”?

Ca regula, in China oamenii sunt amabili si, chiar daca nu vorbesc limbi straine, prin desene, putina engleza si multe semne, ne-au ajutat in cerintele noastre deloc ciudate, dar atipice pentru ei. Cum ar fi aceea de a cumpara apa rece cu care evident nu poti face ceai – deci de ce am vrea sa cumparam asa ceva intr-un restaurant, ei nu pot intelege, dar asta e o poveste simpatica pentru alta data.

Exceptiile de la regula sunt insa destule si se manifesta prin “nu“-uri seci si fara drept de apel, cu care, mai ales in servicii, nu prea am fost obisnuiti.
“Nu”-urile au aparut fie ca raspuns la rugamintile de a ne chema un taxi din receptiile hotelurilor, invocand motive de trafic doar dupa ce am intrebat “de ce nu?” si pana la refuzul de a vinde un produs pe care il au in magazin pentru ca apoi, mustruluiti de sef, sa demonstreze nu numai ca au inteles perfect ce produs am cerut, dar ca isi amintesc si marca!

Nu am inteles nici pana acum ce gresim, asa ca o trecem la diferente culturale. Poate de teama unei erori, prefera sa refuze.
Desi astfel de cazuri nu sunt o problema in sine (pentru ca am gasit mereu alternative), noua ni s-a parut atipic si am zis sa va povestim. Am invatat oricum ca, de obicei, daca insisti cu zambetul pe buze, eventual la urmatorul pe scara ierarhica, obtii pana la urma ceea ce vrei fara sa se supere nimeni.

Pentru camera de hotel accesibila inainte de ora oficiala de check-in, trebuie insa sa ii multumim lui Grace, pentru ca fara ea probabil am fi luat ca atare faptul ca nu exista alta varianta decat sa ne lasam pagubasi. Dar asa, am avut sansa unui restart ce ne-a prins tare bine, si, in jumatate de ora, eram alti oameni. Unii cu o cafea si un sandwich in mana, gata de plimbare. Prima oprire, o pagoda veche de 1300 de ani.

Marea pagoda a gastei salbatice

E aproape de centru si are 7 niveluri, pentru ca mereu se construiesc cu numar impar. Cum 9 este rezervat imparatului, orice altceva cu pretentii se construieste in jurul cifrei 7. Iar Pagoda Gastei Salbatice nu e orice fel de pagoda, ci marcheaza un punct important in istoria budismului in China.

Pentru ca Xi’An a fost capatul marilor drumuri comerciale ce duceau catre Turcia sau India, putinele influente straine care au trecut granita, pe aici au intrat. Si tot pe aici au iesit si exploratorii chinezi in drum spre alte zari. Este si cazul calugarului Xuanzuan, autorul uneia din cele mai vestite calatorii ale acelor vremuri.

In anii 600, cand tanarul calugar a luat calea manastirii, budismul intrase deja in tara de cateva sute de ani si era destul de bine acomodat. Pentru cei care voiau sa studieze in profunzime insa, asa cum era si destoinicul Xuanzuan, putinele texte disponibile erau insuficiente si uneori contradictorii. Asa ca, in anul 629, tanarul invatacel s-a decis sa reviziteze India pentru a afla direct de la sursa raspunsurile pe care le cauta.

Calatoria lui a durat 17 ani, plina de peripetii intr-o Indie impartita in multe regate aflate in conflict, dar cu perseverenta si istetime demne de un film, a gasit ceea ce cauta si s-a intors cu peste 600 de manuscrise si cateva statui si relicve, dupa ce vizitase scoli vestite si manastiri in toata peninsula Indiana. A fost primit ca un erou la intoarcere, dar a refuzat toate onorurile, cerand la schimb un loc unde sa poata chema discipoli si studia textele.

Asa s-a nascut Marea Pagoda a Gastei Salbatice (pentru a pastra statuile si relicvele aduse) si templul din jurul ei unde Xuanzuan s-a pus pe studiat. Scoala infiintata de el nu va fi niciodata una foarte populara, dar traducerile si textele publicate aici vor influenta major toate curentele de gandire din budismul chinez.

Pagoda in sine e destul de impresionanta, tinand cont de faptul ca in anii in care se construia, Europa era ocupata cu lucruri mult mai intunecate. Ii lipsesc desigur decoratiile si culorile, functionalul si dimensiunile erau preocuparea principala in acele vremuri, dar e interesant de vazut din punct de vedere arhitectural pentru ca este un fel de prototip pentru pagodele exuberante construite ulterior.

Ce este insa si mai frumos este parcul din jurul ei.
Ca orice templu care se respecta, si care a gazduit calugari neintrerupt pana in zilele noastre, si aici gasim o gradina aranjata in detaliu ce indeamna la calm si meditatie. Nici turisti nu sunt asa multi si galagiosi, poate pentru ca templul este inca folosit de calugari. Si ca sa stii ca este un loc incarcat de istorie, intr-un colt inca se pot vedea pietrele funerare ridicate in cinstea celor mai de seama invatati care au studiat aici in cei 1300 de ani de existenta.

Cand am parasit parcul se facuse deja pranzul si noi ne incarcasem complet bateriile. Eram pregatiti pentru intalnirea cu cea mai vestita atractie turistica din aceasta zona a Chinei: armata de teracota.

Primul imparat al Chinei

Daca vi se pare ca vreun conducator modern este megaloman, sa stiti ca nici unul nu-l intrece in viziune pe Qin Shi Huang, primul imparat al Chinei, in sec. al III-lea i.d.H.

E drept ca a facut a treaba remarcabila la viata lui reusind sa uneasca toate cele 7 regate aflate pe teritoriul de azi al Chinei. Si asta n-a fost lucru usor pentru ca nu s-a lasat niciunul convins de vorba buna, ci doar dupa campanii militare complicate purtate la mare distanta de Xi’An.

Ei bine, Qin Shi Huang a reusit sa le puna la punct pe toate si in doar 25 de ani conducea primul mare imperiu chinez. Si, nu il conducea doar cu forta, ci si cu mintea, reusind sa impuna pentru prima data un sistem unificat de scriere, moneda unica si un sistem de guvernamant atat de bine gandite incat au rezistat multe secole dupa moartea lui.
Tot lui i-a venit ideea de a unifica diversele ziduri de aparare de la nord intr-unul singur gigantic si tot el a inceput constructia unui sistem de drumuri care sa conecteze intregul imperiu.

Toate astea ar fi fost suficiente ca sa ramana in istorie, insa el voia mai mult.
Dupa o cautare asidua a unui elixir care sa-i asigure viata vesnica (ceea ce in mod ironic avea sa ii aduca sfarsitul, in urma unei intoxicatii cu mercur) si-a dat seama ca sunt sanse mici sa-l gaseasca in timp util si atunci, ca solutie de avarie, s-a apucat de construirea unui mormant demn de un imparat.

Ce a iesit este un mausoleu maret care, se spune, ar cuprinde o China in miniatura, cu tot cu rauri, munti si bolta cereasca ce are in jurul lui ingropate comori nenumarate. I-a luat aproape 40 sa construiasca toate acestea, invatatii si scribii le-au dedicat povesti intregi, insa dupa moartea si inhumarea sa (alaturi de 3000 de concubine!), dusmanii au facut tot posibilul sa le distriuga si sa le faca uitate.
Si cum 2000 de ani inseamna o mica vesnicie, pana la urma totul a fost acoperit de pamant. Nimeni nu stia locul exact, putine scrieri ramase au devenit mituri, iar raurile de mercur, diamantele gigantice si miile de soldati ingropati doar povesti de adormit arheologi. Si ar fi ramas asa inca mult timp, daca un norc chior nu le-ar fi scos la lumina in 1974.

Armata de teracota

Cand s-a trezit dimineata, domnul Yang habar n-avea ca urma sa faca cea mai mare descoperire arheologica de la mormantul lui Tutankhamon incoace. Si-a luat sapa, tarnacopul si trei amici si a plecat sa sape o fantana de care ferma lui avea mare nevoie. N-a cautat prea mult, pentru ca zona era bogata in izvoare de mica adancime ci pur si simplu s-a gandit unde i-ar fi lui convenabil si s-a pus pe sapat. Dupa vreo 5 metri a gasit niste ramasite de teracota care, pe masura ce avansa, deveneau din ce in ce mai dese. Ca sa nu aiba probleme a anuntat autoritatile si ce a urmat se stie.

In zona s-au gasit peste 6000 de soldati aliniati intr-o zona intinsa cat doua terenuri de fotbal.
Ce nu se stie insa, si vezi doar la fata locului, este ca putul lui Yang s-a nimerit fix in capatul estic al acestei gropi, la vreo 3 metri de zona in care se aflau efectiv soldatii. Daca acestia nu erau sparti si facuti bucatele sau daca sapa la cativa metri distanta, sunt sanse mari sa nu fi gasit nimic.

Asa insa, autoritatile au venit cu aparatura si specialisti si s-au pus pe sapat serios. Pe lang cei 6000 de soldati au mai gasit inca 2000 in alte gropi, generali, mai multe care de lupta cu cai si harnasament, sau pur si simplu civili. Intreaga scena descrie intocmai asezarea unei mici armate pe campul de batalie.

Toate astea se pot vizita in zilele noastre, in 3 hale diferite menite a conserva teracota. Prima dintre ele este cea mai impresionanta, pentru ca aici se gaseste armata impunatoare de 6000 de oameni. Si ce ne-a placut cel mai mult, mai bine de jumatate este inca in curs de excavare si poti vedea nu doar cum arata ceea ce se gaseste ingropat ci si specialistii la lucru.

Munca este titanica pentru ca cea mai mare parte a soldatilor au fost sparti in bucatele mici. Dusmanii imparatului au dat foc acoperisului de lemn construit initial, acesta s-a prabusit, iar soldatii s-au facut praf. A-i pune la loc piesa cu piesa necesita nu doar rabdare, ci si dexteritate. Insa ceea ce da cel mai mult de furca este conservarea.

Initial colorate, bucatile de teracota isi pierd pigmentul in doar cateva ore de expunere la aer, si nicio armata de specialisti, chinezi sau internationali, nu au gasit vreo solutie. Motiv pentru care, desi intreaga zona a fost scanata si se stie exact ce se afla ascuns inauntru (se pare ca nici raurile de mercur nu sunt un mit pentru ca aparatele le detecteaza) majoritatea relicvelor importante vor ramane ingropate ani buni. Se zice chiar ca mausoleul ar fi protejat de diverse capcane mortale, insa i-am anuntat deja, in timp ce fredonam melodia de generic din Indiana Jones, ca daca lipsesc voluntarii eu ma ofer.

Revenind la soldatii de teracota. Ceea ce iese la final cand bucatile sunt puse cap la cap, sansa de a-i vedea pe toti aliniati in numar mare, merita tot efortul. Vazusem poze si inainte, dar la fata locului am fost impresionati de cat de real arata. Nu exista doi la fel si sunt atat de umani incat de cateva ori am avut senzatia ca se misca. Era desigur o umbra si la o privire mai atenta ne-am dat seama de adevar, dar vazuti cu coada ochiului pareau suficient de reali cat sa ne pacaleasca din reflex.

Ne-am incatat atat de tare de ei incat, desi se insera, uitasem complet de oboseala. Cat ne-am oprit sa luam niste rodii – pentru ca zona e vestita pentru aceste fructe regale. Sunt mari, delicioase si foarte ieftine.
Grace s-a prinsa ca ne-a placut si ne-a mai facut o supriza: sa mergem sa vedem un atelier care inca face soldati de teracota dupa “reteta” originala.

Asa am aflat ca istoria consemneaza realizarea lor drept prima linie de productie pusa la punct vreodata. Existau matrite pentru modelatul formelor din lut, iar odata realizata o forma trebuia tinuta la cuptor pentru 3 zile ca sa iasa ceramica, pana aici nimic neobisnuit. Inovatia vine insa din faptul ca se faceau separat formele si se asamblau la fata locului.
Infanteria, arcasii, caii si generalii avea fiecare setul lor de matrite si se aduceau in pozitia finala fara cap. Apoi se instalau capete generice, din lut moale, facute tot in 3-4 matrite diferite, si se chema sculptorul care facea ca fiecare figura sa fie diferita. Pentru ca in 8000 de personaje nu se gasesc doua la fel.

Ne-am intretinut indelung cu persoana care coordona atelierul si ne-a plimbat amabila sa cascam gura la matrite, sa bagam nasul in cuptor si chiar ne-a lasat sa ne jucam cu diverse arme ale vremii.

Faptul ca am putut sa punem mana pe uneltele cu care se facusera minunatiile vazute mai devreme ne-a transformat in niste copii aflati intr-un parc de distractii. N-am fi plecat dar se facuse tarziu si rezervele noastre de energie erau deja epuizate.

Centrul Xi’An-ului

Dupa o zi plina, dimineata n-a venit prea devreme. Am ratat cu brio micul dejun si am cautat fara rost o cafea de inviorare. Nici cu ceaiul nu am avut mai mult noroc, pentru ca de obicei localnicii il au la purtator si cer doar apa fierbinte. Cam cum fac urguayenii cu mate-ul.

In dimineata respectiva insa chiar era nevoie de o cafea. Smog-ul era parca si mai puternic decat in ziua anterioara si imbia la somn, ca o zi cetoasa dintr-un weekend de toamna. Asa ca am insistat si usor usor ne-am indepartat de hotel in cautarea cartierului musulman care sigur avea sa ne ofere si un ibric de cafea. Nu l-am gasit si cand in sfarsit am dat de o cafea – noroc cu globalizarea – eram fix in centrul Xi’An-ului, la kilometrul 0, loc marcat de turnul clopotului.

Ca in orice oras cu vechime din China, aici exista un turn al clopotului si un turn al tobei. Ambele aveau rol in ritualurile si viata de zi cu zi a “cetatii” si nu puteau lipsi. Si la fel ca orice alt oras, avea un zid de aparare, de forma patrata, perfect aliniat cu punctele cardinale. Iar cel din Xi’An a supravietuit cel mai bine dintre toate.

Sa nu va inchipuiti ca e vreo jucarie, are 20 de metri inaltime, 15 latime si poti sa te sui si sa mergi pe el. Si pentru ca inconjoara o arie de 13 km, ai chiar optiunea de a inchiria bicicleta. Noi am facut greseala sa il parcurgem pe jos.

Nu am stiut cat de mare e si, incercand sa apreciem in functie de ce vazusem in fuga din oras, am zis ca ne descurcam sa dam o tura in vreo ora. In plus, biciclete se inchiriaza doar de la poarta de vest, noi intrasem prin nord, si hotelul era aproape de cea din est. Mare greseala pentru ca ne-a luat mai bine de o ora sa parcurgem doar un sfert din el (intre nord si est) si nici optiuni nu aveam pentru ca nu se poate urca si cobora decat in cateva locuri clare.

Privelistea nu este chiar de neuitat, mai ales cand este ceata. Dar locul in sine arata intocmai ca marele Zid in vremurile lui de glorie. O multime de steaguri, lampioane, cateva turnuri de aparare bine intretinute si lipsa unei multimi de turisti in jur il fac un loc mai original si mai cu farmec decat fratele lui mai mare. Pacat ca nu e la munte si pacat ca nu am avut timp de un tur complet. Pana am ajuns la poarta de est se facuse deja tarziu si de data asta trebuia sa ajungem la aeroport, aflat la 50 de kilometri de oras.

Daca stiam ca zborul va pleca cu 3 ore intarziere probabil nu ne-am fi grabit.
Asa, ne-am precipitat un pic, am luat un taxi in criza de timp, pana la bus-ul care urma sa ne duca la aeroport. S-a dovedit a fi una dintre cele mai simpatice experiente din China. Incercati sa explicati doar din semne cuiva ca vreti la bus-ul care merge la aeroport si pleaca de langa gara. Nu la gara (ca nu ne ajuta si mergem cu bagajele o gramada), nu la aeroport (doamne fereste, n-avem atatia bani), ci la autobuzul care … In fine, nu doar ca am reusit, dar am ras si noi si taximetristul de ne-au dat lacrimile.

Aeroportul e de nota 10 si totul sclipeste a nou. Si autostrada de 50 de kilometri pana acolo, si podul de 7 kilometri lungime si micul oras construit in jurul lui pentru cei care lucreaza acolo. Totul e mare si nou si, se vede treaba, vine si pleaca multa lume din Xi’An pentru ca, in ciuda dimensiunilor, motivul intarzierii a fost “Air traffic congestion”.

Cat am asteptat comod sa treaca timpul nu ne-am putut totusi abtine sa nu ne intrebam: oare daca domul Yang dadea cu sapa 10 metri mai incolo si rata soldateii de teracota, ar mai fi fost oare nevoie de toate astea aici?

Nu ne-am pus de acord cu raspunsul dar oricum nu mai conta. In seara aceea paraseam China imensa pentru un orasel a carui populatie, pentru prima data, nu se mai masoara in milioane. Si unde natura este atractia principala si nu lucrurile facute de mana omului, dar la fel de vestit ca cele pe care le vazusem deja. De-abia asteptam sa povestim.

Turul a fost coordonat de partenetul nostru local – TUI China.
Colegii de la TUI TravelCenter au pregatit un circuit pentru 2015 pe care il puteti consulta aici.

Sfaturi si informatii utile:

din Shanghai, noi am luat trenul de noapte catre Xi’An. Drumul dureaza cca. 12 ore si o calatorie in cuseta cu 4 paturi costa 510 ¥ (aprox. 83 usd);
intrarea in incinta complexului Pagodei Gastei Salbatice costa 6 ¥/pers.. Pentru a vizita efectiv interiorul ei si a urca cele 7 nivele, se mai adauga 30 ¥/pers..
intrarea la Muzeul Soldatilor de Teracota era 150 ¥/pers. Fara ghid. Daca nu sunteti cu un grup organizat, la intrare puteti opta independent pentru unul. Transportul din oras pana aici este inclus in orice pachet turistic. Daca sunteti pe cont propriu, gasiti aici informatiile necesare pentru a ajunge.
daca vreti un suvenir, preturile sunt mai avantajoase la fabrica de teracota decat la muzeu. De exemplu, o colectie de 3 figurine de teracota, de mici dimensiuni (10 cm sa zicem), costa in jur de 150 ¥.
accesul pe zidul ce inconjoara centrul Xi’An-ului a fost 54 ¥/pers. Dureaza cca o ora sa mergeti pe jos intre doua turnuri. Cu bicicleta e mult mai bine, dar costa 40 ¥.
noi am plecat mai departe, catre Guilin, cu o cursa low cost Tianjin Airlines. Exista un shuttle bus din zona garii din Xi’An, pana la aeroport. Face cam 45 minute si costa 26 ¥/pers.. Daca optati pentru varianta aceasta, luati in calcul intarzierile la decolare.

ALTELE:

Internetul de pe mobil din Romania (3G) noua nu ne-a mers in Xi’An; nici cel prin fir de la hotel nu a “saltat” cine stie ce;
rodiile sunt un must daca va plac. 3 buc., 15 ¥ la marginea drumului sau in piata mare de dinaintea intrarii in muzeul Soldatilor de Teracoata;
pe strada cu Forest Hotel – No.9 Juhuayuan – sunt multe restaurante micute, cu mancare buna si ieftina (fata de Shanghai). Lumea este amabila chiar daca nu vorbeste engleza si au meniuri cu poze, asa ca nu e nicio problema;
daca nu aveti pranzul inclus in pachetul turistic, inaintea intrarii la Muzeul Soldatilor de Teracota este o piata cu multe optiuni de mancare. Noi am testat si a fost foarte bun restaurantul Old Xi’An Restaurants. 80 ¥ un fel, pentru doua persoane, dar nu orice fel de mancare, ci doua specialitati cu celebrii taitei din Xi’An! Felul de mancare se numeste Liang Pi!
tot la capitolul mancare, in Xi’An este o mare comunitate musulmana, asa ca nu sunt de ocolit specialitati ca Yang Rou Pao Mo (carne de oaie cu paine). De asemenea ne-a fost recomandat un fel de hamburger chinezesc care se numeste Rou Jia Mo.