Atunci cand a plecat sa duca tributul spre Inalta Poarta, contele Mihaly Daniel stia ca nu va fi o treaba simpla.
In ultimii 40 de ani, Gabor Bethlen, urmat de Gyorgy Rakoczi, reusisera sa-si cumpere recunoasterea sultanului ca principi ai Transilvaniei si sa o castige pe calea armelor pe cea a Ungariei. In principat situatia politica era stabila, dar se putea deteriora rapid. Pana la urma de-asta il trimisesera pe el.
Stia ca asteptarile si dispozitia Sultanului erau schimbatoare, iar celelalte familii cu pretentii la tron aveau grija sa ramana asa. Nici acum, dupa ani buni, nu era clar daca birul este de 10.000 sau 15.000 de galbeni si asta era mereu un subiect delicat. Si, ca si cum nu era de ajuns, Principele Rakoczi voia sa deschida un nou capitol de negociere: dorinta de a-si intemeia propria dinastie.
In mod clar avea sa fie o misiune diplomatica grea, dar n-avea de gand sa se dea la o parte.
Era in joc prestigiul lui si al intregii sale familii.
Istoria n-a mai consemnat rezultatul incursiunii lui Mihaly, ci doar ca asta a fost momentul in care a inceput ascensiunea familiei Daniel. Mosiile sale aveau sa se imbogateasca ulterior cu un domeniu in Olasztelek (satul Talisoara de astazi) mostenit de fiul sau, Janos, ce avea sa devina un diplomat mai iscusit si mai vestit decat tatal sau.
Pe parcursul a 3 generatii, pe domeniul de aici, avea sa se construiasca un castel elegant, cu sala de bal, curte generoasa si anexe.
Pe poarta acestui castel am pasit noi, 350 de ani mai tarziu, intr-o seara calda de mai.
Atractiile Varghisului
Drumul spre Talisoara incepe de la Brasov si nu dureaza mai mult de 45 de minute.
Cei 60 de kilometri bine asfaltati serpuiesc lin printre dealuri si biserici catolice vechi. Stiam de cele fortificate din Rotbav si Feldioara si am oprit pentru o clipa la fiecare.
Nu stiam de baltile maricele si dese, dar am oprit si la ele pentru o poza cu apusul sau pentru a adimira berze si vulpi atunci cand ne ieseau in cale. Spre distractia pescarilor care isi negociau casutele si locurile de rulota pentru weekendul ce tocmai incepea.
Una peste alta, drumul a fost mai scurt si mai liber decat credeam, exact ce trebuie intr-o seara de vineri. Aveam insa doua zile de petrecut in zona si, oricat cautam pe internet, atractiile nu se ingramadeau. Pusesem pe lista Baile Tusnad si Lacul Sfanta Ana, poate si Mestacanisul de la Reci, fiecare dintre ele insa la cativa zeci de kilometri distanta de Talisoara.
Era greu de crezut ca ne va permite timpul sa le vedem pe toate, dar speram macar la doua.
N-am ajuns la niciuna. Motivul: Cheile Varghisului.
Cheile Varghisului
In cei 4 kilometri de chei poti pierde usor un weekend intreg.
Le poti strabate la pas pe malul raului cu acelasi nume, ce acum curge domol dupa ce a strapuns si dizolvat peretii calcarosi a Muntilor Persani cu mult timp in urma, trecand prin paduri vechi de fag si pe podete de lemn pline de farmec.
In timpul asta, animalute felurite isi vad de treaba ignorand putinii drumeti, semn ca valurile de turisti se lasa inca asteptate si ca locul a ramas neatins. Dar lucrurile sunt pe cale sa se schimbe pentru ca, incepand cu anul trecut, se poate ajunge pe drum asfaltat pana la intrare.
Dupa ce trecem de primul podet ne opreste Ildiko Enes, unul dintre cei 4-5 responsabili care patruleaza zilnic parcul pe post de ghid, paznic, salvamontist si ecolog.
Platim o taxa modica – 4 lei de persoana plus 5 pentru parcare – si ne explica ca nu vom gasi cosuri de gunoi in drum, va trebui ca tot ce caram cu noi sa aducem inapoi la iesire. Apoi stam la povesti. Ne spune despre noile drumuri de acces finalizate anul trecut si ce mare diferenta fac in numarul de vizitatori.
Nu rezistam sa nu punem intrebarea care ne macina de ceva timp: sa povestim despre locul asta ca sa aducem si mai multi vizitatori sau nu spunem nimic in speranta ca se va pastra mai mult timp?
– In mod sigur nu vrem sa tinem locul secret, ne spune ea.
Nu asta e ideea, sunt locuri frumoase si e pacat ca lumea sa nu afle de ele, dar parca strangem din ce in ce mai multe deseuri si mi-e teama ca in curand nu vom mai face fata.
Se vede ca nu e usor sa raspunda, dar incheie cu un zambet pe buze: “Vrem mai multi turisti, dar din aceia civilizati”. Subscriem si o asiguram ca cititorii unanhaihui.ro stiu sa-si ia o punga de gunoi cu ei, sa o foloseasca, si sa o aduca la iesire fara sa lase nimic in urma.
Tot de la ea aflam si despre pesterile din zona. Puteam citi despre ele si de pe panourile dispuse pe traseu, dar de la sotia celui care le-a studiat timp de 30 de ani parca suna altfel.
Ce poti studia atat timp la niste pesteri? Se pare ca destul de multe, cel putin in Varghis.
Din punct de vedere geologic sunt speciale (contin un amestec de calcar si roci vulcanice mai moi) istoric sunt inepuizabile si inca se studiaza (s-au gasit urme din epoca pietrei pana in cea medievala, si aproape ca nu e cultura care sa fi existat in zona si sa nu fi lasat urme si aici) dar si din punct de vedere al biodiversitatii sunt speciale: adapostesc 17 din cele 30 de specii de lilieci existente in Romania, unele colonii fiind printre cel mai mari din tara.
N-am vazut noi prea multe in interior – lumina telefonului mobil nu e suficienta pentru speologie, fie si la nivel de amator – dar e clar ca au dimensiuni impresionante si ar merita explorate pe indelete, cu un tur ghidat.
Se poate, dar trebuie aranjat din timp.
Chiar si asa plimbarea ne-a luat jumatate de zi.
Am urmarit pasari de apa in drumul lor de la cuib la locul de vanatoare, cateva reptile fotogenice care ne-au permis sa le admiram si feluriti fluturi si insecte colorate. Sau am stat pur simplu pe o piatra pe malul raului bucurandu-ne de soare si susurul apei.
Am plecat pentru ca se insera, dar cand am aflat ca pe traseul de creasta putem vedea acvile tipatoare si vidre in rau dimineata la prima ora mai ca am fi stat peste noapte.
Ne asteptau insa gazdele noastre cu alte povesti si mai interesante.
Hotelul Castel Daniel din Talisoara, prima impresie
De cand am deschis poarta masiva de fier forjat cu blazonul familiei Daniel ne-am dat seama ca nu ne vom caza la un simplu hotel. Blazonul de pe frontispiciu, coloanele si scarile masive de lemn aduc aminte de vremurile de odinioara si in doar in cativa metri am uitat complet de drum, GPS si trafic.
Parca intrasem intr-un muzeu si parca si linistea din jur venea din alte vremuri.
Nu ne dezmeticim bine ca Lila si Atilla Racz vin sa ne ureze bun venit. Sunt chiar proprietarii domeniului si, cu zambete largi si o buna dispozitie molipsitoare, ne schimba starea de spirit in doar cateva minute. Castelul e de fapt un loc cald si primitor in care nu te simti turist, ci oaspete.
Sunt multe detalii frumoase aici si majoritatea au o poveste.
Lila ne explica pe indelete despre fiecare, cu pasiunea omului care a pus suflet in tot procesul de amenajare. Tavanul boltit este de fapt vechea intrare acoperita a calestilor. Camera Poarta Castelului este chiar zona – odinioara deschisa – prin care intrau invitatii in castel si este prima dintre cele 8 incaperi amenajate pentru oaspetii de azi.
Descoperim si celelalte incaperi de la parter, cu elemente care ne atrag imediat atentia: ancadramente brute, mobilier confectionat din lemnul original scos din castel, balamale de fier forjat si grinzi de lemn in Cabana din Padure, Camera Secretelor si Camera Locuinta din Olasztelek.
Am pasit apoi catre etaj, pe treptele de lemn dintre nivele, care scartaie placut, ca in copilarie. Holul in care tocmai intram facea parte din marea sala de bal ce a vazut cateva idile de domnite si ofiteri la lumina candelabrelor cu lumanari. Dar cum imediat pe stanga este camera noastra, amanam restul povestii pana la cina.
Camera noastra e generoasa – nu degeaba e denumita Camera Contelui – si ne primeste cu o eleganta sobra si decoratiuni de lemn. Nu seamana cu niciuna din cele vazute inainte pentru ca aici fiecare camera e unicat. E clar ca trebuie sa revenim de cateva ori pentru ca e ceva special in fiecare din ele.
Nu stiu voi, dar mie mi-ar placea sa dorm o noapte si in Apartamentul Lebada – cel cu dominanta rosie, dotat cu semineu si baldachin!
Chiar si in Camera Contesei, cu care am fost vecini. Rareori ai ocazia sa petreci cateva zile intr-o poveste si e pacat sa nu profiti.
Si, daca vi se pare ca exagerez, e probabil pentru ca nu v-am povestit despre bai.
Poate parea o prostie, dar nimic nu face diferenta intre cazare si rasfat ca o baie bine gandita. Nicaieri nu se vede mai bine unde s-a tras granita la compromisul dintre util si fermecator.
Iar la Castel Daniel sunt unele dintre cele mai frumos gandite bai din cate am vazut (si am vazut cateva in hotelurile din lumea intreaga).
E minunat sa ai de ales intre cea cu cada stand-alone, ascunsa dupa draperii in Camera Constantinopole, cea de lemn, ca pe vremuri – “vedeta” domeniului care se gaseste in Camera Locuinta din Olasztelek – sau una zidita in care incap lejer 2 persoane, in Camera Contelui.
Si astea sunt doar 3 dintre fabuloasele bai ale castelului! Nu doar ca schimba atmosfera intregii vacante dar, va spun din experienta, nu e loc mai bun unde sa scoti o harta si sa faci planuri de drumetie.
Atractiile nestiute ale Varghisului
In cazul asta n-am avut nevoie de harta, smartphone-ul a fost de-ajuns. Ne-a povestit Atilla despre o aplicatie, Sighter, pe care a marcat personal atractiile din zona. Si cand spun atractii nu ma refer la genul acela care aduna turisti de weekend la coada, ci locuri tipice zonei pe care doar localnicii le cunosc. Iar zona inseamna la o distanta rezonabila de Castel Daniel, astfel incat sa poti pedala pana acolo daca nu te sperie cativa zeci de kilometri si doua-trei dealuri.
(1) A fost o distractie sa gasim Poiana cu Narcise si stejari batrani, chiar daca am transpirat putin gresind drumul. Ne-am tras sufletul in iarba moale si cantec de pasari, cu ochii dupa caprioare. La inceput de mai locul trebuie sa fie incredibil.
(2) Si nici bocsele de langa Varghis nu sunt ceva ce vezi in fiecare zi.
De la distanta par niste movile de pamant, dar ascund lemn de esenta tare (fag in cazul celor de aici) care arde mocnit. Dupa 2-3 saptamani, e transformat in carbune, arderea lenta asigurand o calitate buna a carbonizarii.
Nu e o meserie deloc usoara si, desi nu pare, nu ai prea mult timp liber. Mereu trebuie controlat afluxul de aer in movilele care ard, “recoltat” cele ajunse la termen sau amenajat altele noi. Si toate astea intr-un fum negricios zi de zi.
Poate si de-asta ne imaginam bocsarii drept oameni duri si reci, dar ne-au surprins cu cata deschidere ne-au primit pe noi, turisti rataciti prin zona, si ne-au povestit despre meserie, viata lor in afara ei si puii de pisica cu care se pricopsisera din greseala si-i pe care ii adoptasera.
(3) Celelalte “atractii” sunt mai mai aproape de Castel si sunt chiar mestesugarii din zona.
Cei cu traditia cea mai veche sunt pictorii pe lemn din familia Sütő care, de 15 generatii, si-au transmis priceperea din generatie in generatie, de cand au fost chemati pe aceste meleaguri pentru a picta resedinta Contelui Daniel.
Nici fierarul din Talisoara nu este de ratat, doar sa nu-i spuneti asa. Pentru ca este doar pe jumatate fierar! Restul, mestesugar-artist.
Prefera lucrarile mai complexe care, pe langa scopul utilitar, au si rol decorativ si i-am admirat maiestria inca din prima seara in detaliile din hotel.
De altfel, ambele familii au jucat un rol in renovarea Castelului Daniel, multe elemente de decor fiind facute de ei la comanda. Si picturile pe lemn, si elementele de feronerie si chiar si mobila care incorporeaza grinzile pe care nu le-au mai putut folosi. Pana si tencuiala este neobisnuita, stilul modern perfect drept si lucios fiind complet nepotrivit aici.
Renovarea a durat mai bine de 5 ani si povestea sa urma sa o ascultam la cina.
Destinele diferite ale castelelor Daniel
Istoria recenta incepe cu venirea comunistilor la putere si nationalizarea domeniului, ceea ce a dus la transformarea lui in CAP. Nu a avut parte de prea multa ingrijire, dar cladirea cu pereti de piatra grosi de un metru a rabdat fara sa dea semne de oboseala.
Nici uitarea completa in care a cazut tip de 15 ani dupa ’90, pana vechii proprietari au primit-o inapoi, nu i-a afectat rezistenta, desi i-a mai stirbit ceva din prestanta. Asa au gasit-o sotii Racz in 2009 cand si-au suflecat manecile si s-au pus pe treaba.
Curatenia initiala a fost nu doar multa munca, ci si o experienta de explorare, dupa primele straturi de pamant iesind la iveala franturi din povestile la care Castelul a fost martor – o bucata de teracota dintr-o soba, o bijuterie, un capitel. Dar cea mai mare supriza se ascundea sub tencuiala: picturile originale de pe peretii salii de bal.
Desi n-au supravietuit decat fragmente, scenele descriu in imagini secvente din viata familiei, printre care, cel mai usor de recunoscut este sosirea Contelui Daniel la Inalta Poarta.
O puteti admira in voia daca va cazati in Camera Constantinopole.
Noilor proprietari le-a fost greu sa creada la inceput ca picturile sunt autentice, dar dupa testele expertilor le-a fost clar ca au cumparat un monument istoric si e pacat sa-l tina doar pentru ei. Astfel, au decis sa-l amenajze ca un mic hotel cu 8 camere si sa-i puna trecutul in valoare.
Rezultatul ne-a depasit orice asteptare.
***
Nu la fel de norocos a fost fratele lui mai mare, Castelul Daniel din Varghis. Construit primul, pentru cealalta ramura a familiei, a fost tratat cu mai multa atentie si pastreaza inca parchetul original, sobele de teracota cu efigiile familiei si chiar si picturile false care ascund cutii de valori in spatele lor.
Avea toate premizele pentru a fi un loc de care sa fi auzit oricine pana acum si probabil asta a fost gandul familiei mostenitoare cand l-au dat in grija primariei din Esztergom, Ungaria.
De atunci si pana acum insa s-au schimbat bugetele primariilor si culoarea lor politica de cateva ori, castelul cazand usor-usor in uitare. Doar Román Attila mai are grija de el, in timp ce turistii trec pe langa fara sa-l remarce, iar poarta sta inchisa cu lacatul mai tot timpul.
Daca treceti prin zona dati-i un semn, sunand la numarul de telefon lasat la poarta! Va fi bucuros sa o deschida si sa va faca un tur, chiar daca prima impresie va fi poate diferita.
E prea putin fata de ce merita castelul din Varghis, dar e un prim pas spre vremuri mai bune.
***
Fratele lui din Talisoara a fost mult mai norocos.
A incaput pe maini bune si e plin de viata. Ne-am luat la revedere de la Lila si Atilla pe peluza din curte, veghind asupra unui gratar cu kurtosi si a unui ceaun cu gulas ce se fierbea la foc mic. Asteptau un grup mare de oaspeti pentru pranz, pe langa cei care ocupau 100% hotelul.
La o ultima privire inapoi prin poarta cu efigia familiei, ne-am imaginat ce ar fi zis Contele Daniel daca acum 350 de ani, pe drum spre Poarta Otomana, i-ar fi aratat cineva imaginea pe care o vedeam noi, ca semn al vremurilor ce or sa vina.
Eu cred ca ar fi uitat de griji si ar fi zambit plin de mandrie.
Informatii si sfaturi utile:
Castel Daniel, Talisoara
- Hotelul Castel Daniel este membru al Asociatiei ROBELO (Romanian Best Locations)
- Adresa exacta este Sat Talișoara nr. 215, Batanii Mici 527058, iar coordonatele GPS si harta le gasiti aici.
- Siteul oficial: www.danielcastle.ro
- Pagina de Booking.com a castelului poate fi accesată pe linkul acesta.
- Daca sunteti curiosi cum arata Caselul inainte de renovare sau ce alte monumente mai sunt prin zona, va recomandam aceasta resursa: https://monumenteuitate.org/
Pesteri
- in Cheile Varghisului, pe langa Pestera Sura Cailor, usor accesibile si bine semnalizate, se afla Pestera Gaura Tatarului. Seamana cu doi ochi sapati in stanca si este emblematica pentru Varghis. Am ratat-o pentru ca este nevoie de un pic de timp si de efort pentru a ajunge la ea, insa merita. Un link util, pentru pasionati, aici.
- Pestera Mare de la Meresti sau Pestera Orban Balazs este o alta oprire de facut. Recomandam sa aveti lanterne, pentru ca ceea ce este grozav in pesterile din Cheile Varghisului este faptul ca nu sunt deloc amenajate.
Casa Memoriala Benedek Elek
- In Batanii Mici, chiar langa Biserica Reformata din sat, este Casa memoriala a lui Benedek Elek, mare povestitor maghiar, foarte indragit. A fost unul dintre creatorii literaturii pentru copii.
Proprietatea este tare placuta pentru un mic popas si sigur merita drumul. Coordonatele GPS le gasiti aici.
Poteca Educativa a Apelor Minerale
- Covasna este recunoscuta pentru apele minerale, Biborteni fiind la doar 8,5 km de Castel Daniel. De fapt, chiar langa poarta de acces catre Casa Memoriala Benedek Elek, se afla un panou cu un circuit pe care il puteti face pentru a descoperi izvoarele minerale din zona. Dureaza 3 ore, incepe chiar de acolo si va duce calatorul de-a lungul hotarului localitatii Batanii Mici, catre Valea Fenios si Zona Bodvaj, descoperind pe drum 13 izvoare cu apa minerala.
Moara de Apa
- De-a lungul raului care trece prin Batanii Mici, dupa podul de acces catre centru, in stanga, puteti gasi o moara traditionala de apa, pe care am inteles ca a vizitat-o chiar si Printul Charles. Noi am nimerit duminica la ora pranzului si nu am dorit sa deranjam, insa batranica de acolo este bucuroase de oaspeti, iar moara este inca functionala.
Orientare la fata locului
- Aplicatia Sighter, recomandata de gazde, ne-a fost de un real ajutor. O puteti downloada de aici.
