Ca si alte locuri din Cuba – vezi Pinar del Rio – primul gand care iti vine in minte in Trinidad este de ce oare am batut drumul pana aici?
Dar, ca si celelalte, cu un pic de rabdare creste usor-usor in ochii calatorului, incat pana la plecare vei ajunge sa-l iubesti.
La prima impresie este un oras mic, cu cladiri ce rareori au doua etaje, iar aceasta senzatie e intarita de faptul ca ii lipsesc suburbiile populate specifice celorlalte localitati. Tot ca prima impresie am notat caldura apasatoare si praful, iar ca sa faca lucrurile si mai dificile, multe drumuri sunt in panta si pietruite grosier. Merita insa sa iti faci curaj sa o iei la pas, cel mai bine pe mijlocul strazii, unde pietrele sunt puse in linie si sunt mai nivelate.
Notiunea de “centru vechi” nu are sens aici.
Tot orasul degaja un aer colonial, firesc de altfel fiind printre primele 3 intemeiate in Cuba de colonistii spanioli (anul asta, in 2014, implineste 500 de ani de la infiintarea din 1514).
Apoi, ce remarca toata lumea cu admiratie, sunt culorile si ferestrele inalte. Primele sunt peste tot, puternice si contrastante, doar trecerea vremii stirbindu-le putin din stralucire. Chiar si asa, este cel mai colorat oras pe care l-am vazut, casele aratand ca si cum alegerile cromatice au fost facute de un copil nastrusnic care inca descopera trusa de colorat.
Tare mi-ar fi placut sa-l cunosc si sa-i dau Bucurestiul pe mana! 🙂
Cat despre ferestre, care incep de la cativa centimetri de la trotuar si se inalta pana aproape de tavanele caselor, sunt specifice acestui loc si au rolul de a permite circulatia aerului pentru a racori interiorul.
Asta, impreuna cu tavanele inalte si arcadele folosite pe post de usi in interiorul cladirilor, unde nu exista intre incaperi pereti. Asa suna explicatia lui Yuly, insa nu am luat-o foarte in serios pentru ca la cum se simtea caldura, imi venea greu a crede ca intelegem acelasi lucru prin “racoare”. A fost insa suficient sa intram intr-o cladire pentru a-mi da seama ca intr-adevar functioneaza si inauntru sunt cu aproape 10 grade mai putin decat afara.
Simplu, natural si fara aer conditionat care sa duduie puternic.
Deja incepuse sa imi placa orasul, atunci cand am ajuns in centru.
Desi nu este mai vechi decat restul, se remarca printr-un mic parc (desigur terasat) pe laturile caruia se gasesc casele celor mai importante familii din zona. Aproape toate cladirile se pot vizita – acestea fiind acum fie muzee, fie galerii de arta – insa cea mai impunatoare are atasat si un turn in care, cu ceva curaj si indemanare, te poti urca. Privelistea merita cu varf si indesat, nu doar pentru ca restul caselor din oras sunt mult mai mici, ci pentru ca odata ajuns aici iti dai seama de ce colonistii au ales acest loc – are pur si simplu de toate.
De sus se vede marea cu plajele sale recunoscute din Peninsula Ancon (unele dintre cele mai dezvoltate turistic plaje cubaneze de la Marea Caraibelor), raul care se varsa in mare lasand in urma o zona de mlastini si lagune dar, cel mai spectaculos, muntii Escambray si valea morilor de zahar (Valle de los Ingenios) o zona recunoscuta pe vremuri pentru cultivarea trestiei de zahar.
De altfel orasul si aceasta vale sunt din 1988 in patrimoniul mondial UNESCO si intr-adevar te fac sa te simti ca si cum ai calatori in timp.
Turul nu ar fi fost complet daca nu am fi vazut si toate acestea.
De altfel acesta este unul din avantajele Trinidadului – poti petrece cateva zile aici schimband decorul si formele de relief dupa cum consideri de cuviinta. Noi am fugit repede in vale pentru a vizita o plantatie de trestie de zahar incremenita in timp – mosia Manaca Iznaga – al carei turn de 45 de metri inaltime (7 etaje) ofera o si mai buna privire asupra intregului domeniu.
Dupa ce am testat pe pielea noastra ce inseamna sa misti cu forta proprie o presa de tresteie de zahar si ne-am bucurat de rezultatul muncii – sucul brut, delicios, numit guarapo – ne-am relaxat in urmatoarea zi la plaja din Ancon, la hotel Brisas, Trinidad del Mar. Apoi, plictisiti de soare si caldura, am fugit in munti pentru o drumetie de o zi la cascadele din Topes de Collantes. Nu inainte de a ne opri in drum la cel mai frumos hotel boutique din oras – Iberostar Trinidad – pentru a degusta cea mai buna pina colada din zona.
Si asa am inteles de ce motto-ul orasului este “Si, se puede!” (Da, se poate!).
Pentru ca intr-adevar, orice ai vrea sa faci – bicicleta, kayak, scufundari, drumetii, relaxare, degustare de cocktailuri sau incursiuni in cultura veche a locului – in Trinidad le poti face pe toate.
In ce ordine vrei, cand vrei.
2 Comments