Unde călătorim în 2020? România – top subiectiv de locuri și cazări deosebite

 

Am urmărit ca și voi, îndeaproape, știrile și informațiile oficiale care vizează industria turismului.
Ne-am abținut de la păreri pentru că ecuația ni se pare complexă și cu foarte multe necunoscute, de la cele politice, la cele sociale. De exemplu, în acest moment, există un ghid complex, elaborat de Comisia Europeană, cu privire la măsurile pe care statele membre le pot lua pentru a reporni turismul în siguranță. Implementarea presupune un timp de așteptare – să vedem cât, adaptare și efort. Citeste mai mult →

Toamna în Delta Dunării, la Green Village Resort, Sfântu Gheorghe

IMG_2895-Edit

 

Multă lume întreabă ce se poate face toamna în Deltă, când sezonul turistic s-a încheiat, ziua a început să se strângă, iar gradele din termometru reuşesc cu greu să mai sară la nivelul de “mânecă scurtă” în miezul zilei.
Dacă eşti pescar, amator sau profesionist, ştii deja că toamna ai aici o ocupaţie garantată încercând la răpitori, mai ales după căderea brumei.
Dar dacă acestă activitate nu numai că nu te pasionează, dar are efect instantaneu de somnifer, ce altceva ai putea face în Delta şi, în special la Sfântu Gheorghe? Citeste mai mult →

Terasa cu licurici de la Hanul Vatra (Vâlcea)

IMG_5939-mic

 

Weekend-ul trecut am vazut pentru prima data licurici.
Roiau silentios in jurul meu, in crangul de pe malul raului. Au aparut practic de nicaieri imediat ce s-a lasat intunericul. Intai cate unul, apoi cate doi, si apoi din ce in ce mai multi. Inconjurat de sclipirile lor, preocuparile mele initiale – hai repede spre casa ca nu stiu cum sari gardul la lumina telefonului mobil! – s-au risipit instant lasand loc unei senzatii de bine fara motiv si scop. Cam cum simteam in copilarie la inceputul vacantei de vara cocotat in visinul de la tara. Citeste mai mult →

Un week-end in tinutul celor 3 scaune, la Castel Daniel

IMG_2471-2

 

Atunci cand a plecat sa duca tributul spre Inalta Poarta, contele Mihaly Daniel stia ca nu va fi o treaba simpla.
In ultimii 40 de ani, Gabor Bethlen, urmat de Gyorgy Rakoczi, reusisera sa-si cumpere recunoasterea sultanului ca principi ai Transilvaniei si sa o castige pe calea armelor pe cea a Ungariei. In principat situatia politica era stabila, dar se putea deteriora rapid. Pana la urma de-asta il trimisesera pe el.

 

Stia ca asteptarile si dispozitia Sultanului erau schimbatoare, iar celelalte familii cu pretentii la tron aveau grija sa ramana asa. Nici acum, dupa ani buni, nu era clar daca birul este de 10.000 sau 15.000 de galbeni si asta era mereu un subiect delicat. Si, ca si cum nu era de ajuns, Principele Rakoczi voia sa deschida un nou capitol de negociere: dorinta de a-si intemeia propria dinastie.

In mod clar avea sa fie o misiune diplomatica grea, dar n-avea de gand sa se dea la o parte.

Era in joc prestigiul lui si al intregii sale familii.

 

Citeste mai mult →

AbonareVrei să primești pe email articole despre destinațiile în care ajungem?