Departe de a fi un loc secret, cum il prezinta media de foarte multi ani, plaja de la Vadu are cateva mijloace naturale de a tine la distanta marea masa a turistilor: accesul dificil, lipsa facilitatilor turistice si – cei mai destoinici aparatori ai locului – tantarii de Delta si taunii.
Pe scurt, natura pur si simplu.
Cine isi cunoaste locul in raport cu ea, poate primi aici o doza uriasa de unicitate, liniste si atemporalitate.
Pentru acest melanj de senzatii si stari am continuat sa venim in acest loc, desi, de la an la an, numarul oamenilor atrasi de plaja de la Vadu a crescut, iar calitatea lor s-a diversificat.
Lipsind motivat in 2014, eram foarte curiosi ce o sa gasim anul acesta. Citisem cate ceva despre masurile luate de ARBDD pentru protejarea Rezervatiei Deltei Dunarii (din care face parte si aceasta zona) si am tot amanat plecarea cateva saptamani la rand, pentru ca aveam dubii si nelamuriri.
Pana la urma, dorul de a petrece o ultima zi varatica printre firele de nisip de la Vadu ne-a dat un imbold hotarator sambata trecuta.
Cea mai veche asezare urbana din Romania
Ca sa nu ajungem in miezul zilei, ne-am ales un drum ocolitor si o oprire intermediara la Cetatea Histria.
Am simtit ca o sa imi placa din momentul in care am facut stanga pe un drum ingust, putin circulat si aparent cu o destinatie incerta. S-a oprit dupa cativa km, intr-o parcare banala, chiar la intrarea in Muzeul Histria. Desi locatia are peste 30 de ani, cladirea a fost renovata in cadrul unui proiect Phare in 1998.
Colectia aduna piese arheologice grecesti, romane si bizantine, provenite din descoperirile de la Histria si din imprejurimi: amfore, inscriptii, vase ceramice, obiecte din sticla, podoabe si basoreliefuri elenistice, unele deosebit de frumoase si cu detalii bogate. Spatiul muzeului este generos si obiectele au loc sa „respire”. Putin mai bine documentate exponatele si ar fi fost perfect!
Oricat de interesante sunt obiectele din muzeu, le-am lasat in urma pentru a parcurge in liniste drumul pana la cetate. Ramasitele portii duble de acces si locatia in sine mi s-au parut grozave.
Cetatea Histria a fost ridicata pe malul lacului Sinoe, pe la mijlocul secolului al VII-lea i.d.H si a fost prima colonie greaca de pe tarmul de vest al Marii Negre.
La un moment dat, a bautut chiar si moneda proprie, probabil prima de pe teritoriul actual al Romaniei.
Timp de 1300 de ani cat a fost locuita neintrerupt, a vazut epocile succedandu-se si a adaugat peste mostenirea greceasca – cu templul lui Zeus si cel al Afroditei – hainele epocii romano-bizantine: terme, retea stradala, bazilici civile sau paleocrestine, piete publice si cartiere de locuinte (domus).
Aici am gasit si singura coloana care isi pastreaza capitelul si am pozat-o din toate unghiurile, fiind cel mai inchegat element din acest sector.
Ne-am intalnit cu foarte putina lume, straini in mare parte, ceea ce a insemnat ca am avut intreaga cetate doar pentru noi, sa o exploram in lung si in lat, vreme de vreo ora si ceva.
Incarcati cu energia locului, dar deshidratati si infometati, am fost convinsi imediat sa luam un loc intr-unul dintre foisoarele cherhanalei de langa parcare. Cherhanaua Histria se numeste, un loc in care am mancat cinstit si fara pretentii. Are vreo 3-4 caini care stiu foarte bine mersul comenzilor si dorm linistiti langa oaspeti pana aproape de finalul mesei, cand se activeaza si adreseaza o mina intrebatoare furnizorilor bipezi: „Cam ce-mi dati, ca vad ca v-ati saturat?”
Hamacul din curtea cherhanalei ne-a indemnat sa mai ramanem, dar ne-am amintit ca avem totusi undeva de ajuns si, dupa cateva minute de leneveala, eram din nou pe drum.
Grindul Chituc si plaja de la Vadu inainte de incendiu
O scurta oprire la un supermarket din Navodari pentru aprovizionare si, dotati cu apa si ceva de mancare, nu ne-am mai oprit pana in panou.
Care panou? Cel din capatul satului Vadu, care anunta obligatiile si interdictiile din zona. Din cate am citit ulterior, legea este neschimbata de zeci de ani, doar ca, nefiind comunicata sub nicio forma, era necunoscuta celor mai multi: pentru a intra in Rezervatiea Biosferei Deltei Dunarii este nevoie de permis nominal si permis pentru masina. In plus, nu ai voie sa campezi. Nicaieri.
Ne asteptam sa fie totusi o zona delimitata pentru corturi, in care noi, vizitatorii, sa aplicam o singura regula: cea a bunului simt. Cum am gasit, asa sa lasam cand plecam.
Din pacate, nu exista. Cred ca motivul este ca, neaplicandu-se regula mai sus mentionata, autoritatile au preferat sa interzica totul, nestiind cum altfel sa procedeze.
Adio Cale Lactee vazuta de sub oblonul cortului inainte de a trage fermoarul si a adormi in sunetul neintrerupt al valurilor!
Cu toata interdictia, am gasit plaja parca mai aglomerata ca oricand.
In zona cherhanalei Vadu, singura locatie amenajata si un reper al acestui loc, era plin de lume si de corturi.
Banuiesc ca nu poti rupe peste noapte legatura cimentata in ani dintre oameni si acest loc deosebit punand doua panouri cu „e interzis”…
Ca sa nu ingrosam randurile excursionistilor de o zi, am mers sa vedem cum este mai departe. Doar ca si „mai departe” era la fel de plin si, pana la urma, ne-am facut loc intre doua tufe neprietenoase de ciulini (cu grija sa nu le deranjam) si un catel cu aer de stapan al locului.
Vantos tare!
Firicelele de nisip erau suflate cu putere dinspre plaja direct catre noi. Daca nu ne-am fi miscat, in cateva ore am fi devenit statui de siliciu. Orice incercare de a-l indeparta s-a dovedit inutila, asa ca l-am acceptat in ochi, urechi si in mancare.
Nu banuiam noi ca acest vant, cateva ore mai tarziu, urma sa fie unul dintre contibuitorii la incendiul puternic care a ars vegetatia de pe hectare intregi si a mistuit cu repeziciune cherhanaua la care mancam de fiecare data.
Constat acum ca am facut unele dintre ultimele fotografii ale acestui loc. Focul, pus, se spune, de crescatorii de animale din zona, era atat de departe incat nu parea ca are cum sa ajunga pana in buza plajei. Si totusi, cateva ore dupa ce am trecut pe langa el, am aflat la stiri ca peisajul nu mai arata deloc ca cel pe care l-am lasat noi in urma.
Judecand dupa ce am vazut in filmare, cherhanaua a disparut cu totul si in locul ei este din nou doar nisip.
In loc de concluzii
Plaja de la Vadu este un loc inca salbatic si ar putea ramane asa, cu un minim de efort din partea fiecaruia dintre noi. Putem incepe cu limitarea timpului petrecut acolo si cu documentarea despre cum sa ne minimalizam aprenta asupra naturii intr-o rezervatie.
Cu siguranta vor mai scapa si exemplare cu masini de teren conduse in viteza de-a lungul plajei sau needucati/nepasatori/ignoranti, ca sa imi masor cuvintele, care lasa gunoaiele pe marginea drumului sau direct pe nisip. Sunt peste tot, nu doar la noi, deci e inutila discutia cu „in Romania….”. Dar totusi, eu cred ca oamenii cu bun-simt si iubitori de natura sunt majoritari in acest loc.
De aceea e si cumva pacat sa interzici – uniform si total – experienta unei nopti (hai, doua) petrecute la cort, pe plaja de la Vadu.
Sau, daca o faci in numele naturii, oare chiar poti oferi cu adevarat protectie?
Informatii si sfaturi utile:
- Permisele de acces se pot cumpara on-line de aici: https://www.ddbra.ro/activitati/permise-online. Va sfatuiesc sa le luati din timp, pentru ca semnalul la telefon mie mi s-a parut slab in Vadu, iar la fata locului deocamdata nu este nicio ghereta de unde s-ar putea cumpara. In cazul nerespectarii legii, amenzile sunt destul de mari (incepe de la 100 lei, cresc si se cumuleaza cu cat esti mai mult in neregula).
- Desi nu se simte datorita brizei, soarele este la fel de puternic ca in oricare alt loc de la malul Marii Negre si un umbrar pe timp de zi este de mare ajutor, pentru ca alt loc de adapost nu exista.
- Cand vantul este puternic, tantarii nu-si fac simtita prezenta. Altfel insa, nici de Autan nu poate fi vorba, ca nu vor fi impresionati. Nu am testat spray-uri cu o concetratie mai mare de DEET, ca sa vad daca functioneaza, pentru ca prefer pe post de repelent hainele lungi, cu tesatura deasa si dura.
- Biletul de intrare la Histria (muzeu si cetate) este 20 lei/pers.
