fereastra

O fereastra catre Malecon

Informatiile despre viata cubanezilor ajung in lume variat si cu nuante care depind de interfata prin care le aflam. 

Prietenii nostri care au vizitat Cuba au ocolit statiunile turistice si s-au intors fascinati de ospitalitatea oamenilor cu mici case sau apartamente de inchiriat.

 

Clientii TUI TravelCenter de asemenea se intorc cu povestile proprii, nu mai putin incantati de nivelul serviciilor din resort-uri si frumusetea plajelor din Cuba.
Fiecare persoana care ajunge aici isi formeaza o opinie particulara, proprie, bazata pe experientele traite direct.

 

Cubanezii pe care i-am cunoscut, unii dintre ei acasa, in Romania, m-au incurajat sa le vizitez tara si sa le cunosc familiile.
Asa am ajuns sa petrec o seara intr-o casa eleganta de pe Malecon, faleza animata a Havanei, si sa mananc cea mai savuroasa cina traditionala pregatita de o cubaneza get-beget.
“Mama lui Gladys”, cum am identificat-o eu la telefon, locuieste la etajul al treilea a unui imobil care de afara nu promite prea multe. Dupa ce am intrat, chiar am ramas un pic contrariata de faptul ca exista casa liftului, dar liftul lipsea. Si pare ca lipseste de zeci de ani!

 

Asa ca am urcat amandoi cu cele peste 40 de kg de bagaje in dinti, pe scara ingusta ce sugruma casa liftului, pana la doi. Credeam ca am ajuns, pentru ca fusesera atat de multe scari pana acolo! “Pozitiva” cum sunt, deja imi inchipuiam cum apartamentul trebuie sa fie la fel de intunecos si intortocheat ca si scarile…

 

Gafaind si transpirati, nu mai aveam putere sa facem schimbari, asa ca ne resemnasem cu ce urma sa gasim dincolo de usa cu grilaj. Ne-am bucurat insa sa o auzim pe mama lui Glady incurajandu-ne sa mai urcam un pic, ca ea sta un etaj mai sus.

 

Ce bine!
Inca 100 de scari datatoare de vertij si am ajuns!

 

Lumina! Aer! Briza!

O casa inalta, cu salon generos si coloane ornamentale. Totul proaspat renovat, cu mobila cat sa indeplineasca cerintele uzuale, dar fara sa te impiedici de ea si o fereastra mare. Ne-am indreptat sprea ea instantaneu, fara sa ne gandim la nimic. Se vede marea (adica Oceanul Atlantic) cum sare ritmic peste zidul Maleconului, care este chiar jos, peste strada.
Am trait o senzatie extraordinara, aproape ca simteam stropii cum ajung la noi o data cu briza racoritoare si cu zgomotul valurilor.
In dreapta, peste fasia de apa albastra, se vede El Morro. In ambele parti, cat vezi cu privirea, se intinde Maleconul.

 

Oamenii din Havana nu pot trai departe de mare, asa ca faleza aceasta de 8 km este animata zi si noapte, indiferent de ora.

 

Din salonul elegant pleaca doua camere, de inchiriat la o adica. In cea din dreapta nu am intrat, insa cea din stanga, in care am stat noi, are propria ei fereastra inalta catre mare. Seara, cu apusul incadrat, arata ca un tablou.

 

Seara petrecuta aici, cu mancarea cubaneza facuta in casa, cu relaxarea data de un balansoar nelipsit din nicio casa cubaneza, amplasat chiar langa fereastra si o conversatie placut dupa cina au incheiat o zi aglomerata in cel mai placut mod cu putinta.

 

Multumesc Gladys si multumesc “Mama lui Gladys”!

 

➡ Gasiti aici cateva activitati care nu trebuie ratate in Havana:

 

 

Comentarii

Citeste mai departe