IMG_4093

 

Am mers mult, am vazut nisip, am vazut apa in toate nuantele posibile si acele barci thailandeze usor reconoscibile. Le zic ei aici „long tail boats” (reua hang yao) si le decoreaza cu steagul national, esarfe colorate infasurate la prova sau ghirlande de flori, pentru noroc si protectie.

Doar ca le-am vazut pe toate separat si ne tot intrebam: unde sunt acele imagini din vederi?

 

Ele exista si fascineaza generatii de turisti din toata lumea. Si nici noi nu facem exceptie!
Desi ajung la ele mii de oameni in fiecare zi, nu sunt chiar la indemana. Deigur, acele plaje perfecte sunt mult mai multe decat am reusit noi sa vedem, in Similan si Koh Lipe, de exemplu.
Itinerariul nostru ne-a permis totusi sa debarcam pe cateva insule nelocuite (dar pline de turisti) situate chiar vis a vis de Koh Yao Noi, in Marea Andaman.
Sunt acele „spinari de dragon” pe care le vedeam in departare de pe plaja noastra.
De fapt, sunt stanci calcaroase acoperite cu vegetatie aproape in intregime, care intrerup din loc in loc linia orizontului.
Unele nici nu au nume, asa de mici sunt, altele sunt parcuri nationale si pasarile isi vad de treaba deasupra potecilor batatorite de turisti.

 

Prima oprire – Koh Hong

IMG_3855IMG_3995IMG_3937

 

Entuziasmati, am luat o barca impreuna cu o fata tacuta si un cuplu de francezi trecuti bine de a doua tinerete, care in ultimii 8 ani au tot calatorit prin lume, de obicei cu rulota, ca sa nu depinda de nimeni si nimic. Aviz amatorilor!

 

Koh Hong este poate cea mai cunoscuta dintre insulitele din golf, atat pentru combinatia plaja, apa, stanca, vegetatie cat si pentru laguna situata pe partea cealalta si accesibila doar cu barca.
Se afla la marginea Parcului National Than Bok Khorani. Ajungand dimineata, am avut timp sa facem traseul prin jungla – 400 m fara dificultati si sa prindem razele bune de soare. Parca nici asa de multi oameni nu erau, poate vreo 200.
Ce sa faci? E aglomerat in paradis si se organizeaza sedinte foto pentru nunti.

 

IMG_3878IMG_3986IMG_8042IMG_3984

 

A doua oprire – Koh Lao La Ding

Doua plaje, una pe care trag barcile mari si una mai mica, retrasa, de pe care se pleaca cu caiacele la investigat. Partea frumoasa este traseul scurt prin jungla, de la o plaja la alta si multitudinea de leagane de pe plaja principala.

 

IMG_4027IMG_4033IMG_4039IMG_4023

A treia oprire – Koh Lao Riam

Dupa ora pranzului, insula parea foarte aglomerata, asa ca l-am rugat pe capitan sa nu oprim, ci sa mai mergem printre insulele fara plaje, dar cu maimute, stalactite si vegetatie luxurianta.
Am trecut atat de aproape inca am vazut fiecare arbore, fiecare frunza si liniile ce marcheaza nivelul oscilant al apei pe peretii stancii.

 

IMG_4085IMG_4019IMG_4074

A patra oprire – insulita fara nume

Nu stiu daca are sau nu o denumire, probabil ca da, insa nu am stiut-o niciodata. Este cea mai apropiata de Koh Yao Noi, aliniata pe coordonatele sud-est si singura pe care ne-am putut catara.
Adevarul este ca daca nu ne spunea capitanul pe unde sa o luam, nu am fi gasit niciodata cararuia.

 

IMG_4104IMG_4111

 

Escaladarea este abrupta, nu a fost chiar confortabila in slapi, pentru ca trebuie sa gasesti solutii tehnice si sa te prinzi de liane si radacini.
Doar cei din grupul noastru ne-am incumetat si nu ne-a parut rau: imaginile astea au compensat febra musculara.

 

Nu stiam atunci, dar aceste insule aveau sa fie doar primele din seria plajelor perfecte ale Thailandei.
Va urma…

 

 Informatii si sfaturi utile:

  • unele dintre cele mai frumoase plaje “perfecte” se gasesc in golful Phang Nga;
  • se pot accesa din Phuket, Krabi sau oricare insula dintre ele, atat in sezon, cat si in extra-sezon;
  • costurile difera semnificativ in functie de distanta, tipul de ambarcatiune si de “incarcarea” barcii. Noi am platit 600 THB/pers. pentru aceasta excursie de o zi, din Koh Yao Noi, fiind 5 persoane in total, pe un long tail boat;
  • cei de barca vor oferi echipament pentru snorkeling, dar daca vreti sa faceti o plimbare cu caiacul, aceasta nu este inclusa. Pranzul insa, da.

Comentarii

Citeste mai departe