A fost o intamplare faptul ca Iordania a ajuns anul acesta pe lista noastra de calatorii.
O promotie la biletele de avion, o lista de orase si o alegere instinctiva: cea mai „exotica” destinatie propusa si prima tara din Orientul Apropiat pe care urma sa o vizitam.
O vreme nu ne-am mai gandit la calatoria pe care aveam sa o facem, dupa care, pe masura ce data de plecare se apropia, ne-au cuprins indoielile: ce stim noi, de fapt, despre Iordania? Mai nimic. Petra, desigur, ceva despre un desert si…cam atat.
Asa ca ne-am pus pe studiat si am aflat ca Iordania este o destinatie in care multi turisti ajungeau ca parte din circuitele de 10-14 zile care cuprindeau si Israel sau Egipt. De cand situatia in Orientul Mijlociu a devenit instabila, tour-operatorii au fost nevoiti sa abordeze cu multa grija (sau chiar sa anuleze) destinatii din nord-estul Africii si din Peninsula Arabica, asa ca Iordania a ramas, in unele aspecte, “pe cont propriu” si s-a ambitionat sa arate calatorului curios ca are o gramada de lucruri de vazut si de facut inauntrul granitelor sale!
Pe noi ne-a convins rapid nu doar ca merita, ci si ca o saptamana de vacanta nu are cum sa fie suficienta.
Mai greu a fost sa trecem peste temerile legate de securitatea zonei. Inconjurata de state cu probleme serioase, Iordania se descrie pe sine drept vecinul cuminte si gospodar dintr-un bloc de scandalagii. Desigur, este un fel de a spune si suna incurajator, dar ce inseamana asta de fapt?
In primul rand ca tara este sigura, atat pentru locuitorii sai cat si pentru turisti, fara niciun incident major in ultimii 35 de ani, un record cu care putine tari de pe glob se pot mandri.
Si asta datorita in primul rand politicii inteligente dusa de regii sai care o fac cumva unica in zona: o tara aliata cu NATO, dar cu prietenii stranse in toata lumea araba.
Faptul ca intinsul desert Iordanian nu contine picatura de petrol ajuta probabil la fel de mult, tursimul fiind o sursa de venit importanta si recunoscuta ca atare de la guvern la vanzatorul de alune proaspat prajite de pe strazile din Amman.
Oriunde am fi cautat gaseam povesti care sa ateste acest lucru: e sigur sa inchiriezi masina, e sigur sa te plimbi de capul tau prin tara si da, chiar imbracat/a in stil “european”, fara nici cea mai mica problema. Cum si MAE era de aceeasi parere, spunand pe siteul sau ca nu exista restrictii de calatorie, ne-am convins intr-un final si am pornit relativ linistiti la drum.
La fata locului aveam sa ne dam seama ca ne-am facut griji degeaba.
Amman-ul este un oras modern si cosmopolit care pastreaza mai mult din atmosfera povestilor din “o mie si una de nopti” decat din cea a stirilor din zona. Toti localnicii s-au aratat incantati de a sta de vorba cu noi si, pentru ca majoritatea vorbesc engleza si noi eram curiosi, ne-am oprit din cand in cand la un pahar de ceai doar pentru a schimba impresii.
Nu ne-a venit sa credem, dar mai toti stiau foarte multe despre Romania.
Universitatile tehnice si medicale de la noi se pare ca sunt vestite in Iordania, multi dintre cei cu care am discutat avand o ruda sau cunostinta care petrecuse ani la noi. Daca in mod normal a spune ca esti roman pe mapamod atrage niste priviri incurcate legate demlocalizare (de cele mai multe ori) sau o mica grimasa (in unele cazuri “europene”), in Iordania ne-a adus de fiecare data un bun venit din inima, un ceai cald si povesti.
Iar in privinta sigurantei, singura amenintare serioasa cu care urma sa ne confruntam a venit dintr-o zona cu totul neasteptata …
Dar sa nu mai anticipam si sa o luam cu inceputul!
Amman – 3 anotimpuri intr-o zi
Ziua a inceput cu soare puternic, reflectat de cladirile scunde si albe direct catre ochii nostri obositi dupa un zbor de noapte. A durat doar 2,5h, dar aterizarea de la 3 noaptea ne-a scos din ritm.
Priveam centrul vechi al capitalei Iordaniei de la etajul 5 al Burj Al Arab-ului. Nicio legatura cu celebrul sau tiz din Dubai, ci un hotel modest, dar cu o priveliste „in zbor de pasare” peste furnicarul stradutelor ultra-aglomerate ale metropolei.
Partea de est este zona veche a Amman-ului. Partea sa istorica, partea in care 6 civilizatii distincte s-au succedat de-a lungul milenilor.
Peste dealuri, initial 7 la numar, azi peste 21, cativa zgarie nori impunatori domnesc peste cartiere elegante, strazi late si centre comerciale. Este zona de vest, inima noua a orasului. Dezvoltarea din ultimii 10 ani a capitalei s-a facut in principal in aceasta directie, si trendul probabil va continua. Cu peste 2.5 milioane de locuitori si in continuare in crestere, metropola da senzatia la orele de varf ca este neincapatoare.
Personal, m-a incantat mai mult zona veche, pentru ca este autentica si diferita de „modernul uniformizator” pe care il stiu. Pe strazile vechiului Amman, o aglomeratie de oameni imbracati traditional, magazine fara pretentii, pline cu mirodenii si tot felul de seminte, cafenele „la inaltime” – shisha lounges – si o forfota zumzaitoare continua dau senzatia unei alte lumi si a unui alt timp.
„Amman, ne spune Basel, ghidul nostru care nu-si arata varsta, este supranumit si orasul-alb, datorita materialului de constructie folosit. La periferia orasului, a fost descoperita una dintre cele mai mari asezari umane cunoscute din Orientul Apropiat, datand din neolitic.”
In timp ce primeam informatiile, o furtuna de nisip a inceput sa coboare de pe coamele dealurilor din centrul vechi si sa inghita lumina soarelui. Odata cu ea, a tras si norii care priveau pana atunci de pe margini, gata de atac. Temperatura a coborat brusc si vizibilitatea s-a redus.
In asteptare ploii ce se anunta, am fost invitati la masa si la o trecere prin toate perioadele importante din istoria Ammanului si a regiunii.
Amonitii (de la care vine si numele orasului), perioada elenistica (epoca in care orasul s-a numit “Philadelphia”), ocupatia romana din timpul careia dateaza cel mai impresionant amfiteatru din regiune, folosit si azi pentru concerte si Templul lui Hercule, amplasat sus, pe deal, in Citadela si terminand cu perioada islamica si scurtul mandat britanic in regiune, din timpul primului razboi mondial.
Iordania a fost mereu strabatuta de rute comerciale majore si de aici s-au tras bogatia si realizarile fiecarei epoci.
Vizitand Citadela, am putut vedea straturile de istorie si urmele pastrate ale fiecarei perioade, inclusiv ruinele unei bazilici crestine. Pe o ploaie mocaneasca sacaitoare, albastrul cupolei palatului Omeiazilor, construit in varful citadelei in sec. a VII-lea, a rezistat cel mai bine timpului si valurilor succesive de cutremure.
Vremea posaca si vantul insistent ne-a gonit repede din Citadela. Sa mai mancam ceva era imposibil, dupa „chinul inuman” la care fuseseram supusi la pranz.
Fusese primul contact cu un pranz copios Iordanian dar aveam sa luptam zilnic cu el pana la plecare. Pentru ca daca este ceva de care trebuie sa va fie frica in Iordania, ei bine, acest lucru este cantitatea si calitatea mancarii. In directa legatura cu ospitalitatea si generozitatea localnicilor.
Bucataria iordaniana
Rar, foarte rar, am dedicat un paragraf intreg mancarii. Cunoscand de acasa bucataria libaneza si devenindu-i rapid fani, cea iordaniana ne-a nimerit la fix gusturile si fiecare masa s-a incheiat cu o capitulare pe spatarul scaunului, ghiftuiti bine si incapabili sa ne mai miscam.
Zic doar atat: mezze (platouri, pe romaneste, cu cate si mai cate bunatati), salate de legume preparate ca in Liban, falafel supra-dimensionat si umplut cu condimente puternice, un kebab delicios si cateva feluri de mancare bazate de berbecut si miel.
Atentie la mansaf! Este mancarea traditionala, servita la evenimente si nunti. Orez, miel, migdale prajite si iaurt de capra cald, fermentat deasupra. E greu tare, vine in niste portii imense si nu e pentru toata lumea!
Pe de alta parte, la desert e nebunie!
Ku-na-fa! Sau Knafeh/Kunafe. De retinut numele si de pregatit sufleteste. Am vazut acest desert preparat in niste tavi circulare cu diamentru impresionant, facut din taitei crocanti (folositi si la cataif), asezati pe un pat subtire de branza topita. Se adauga pe lista ingredientelor zaharul, fisticul si apa de trandafiri. Bogdan baga mana in foc ca e cel mai bun de desert pe care l-a mancat el vreodata si, desi nu-l cunoasteti pe Bogdan, credeti-ma, asta spune multe!
O reteta pentru prepararea acestui desert delicios:
Ma opresc aici, sa iau o gura de apa, sa-mi treaca pofta!
In privinta cafelei locale, chiar si pentru o necunoscatoare si neconsumatoare ca mine, are un miros aparte. E de la cardamon, un condiment care face toata diferenta. „The dean”, zice ghidul ca este cel mai bun tip de cafea iordaniana.
L-am crezut pe cuvant si azi avem si noi trei pungute in dulap, pentru Bogdan. Miroase in toata casa de fiecare data cand deschid usa.
Locuri de mancat testate si recomandate
- Restaurantul Sufra, apartinand grupului Romero, pentru tot: locatie, intimitate, detalii si varietatea de preparate.
- Restaurantul Windmills (Tawaheen al-Hawa): chic, mare, locul in care vine lumea buna sa pufaie la desert hubbly bubbly (shisha) cu aroma de mere, dupa cel mai bun mansaf din Amman.
- Lantul de magazine Habbibah pentru cele mai bune dulciuri din toata Iordania. Am nimerit, jur, intr-un mall de dulciuri. Ajungeai la etaj cu scara rulanta, inconjurat de vitrine pline cu dulciuri. Gasiti locul asta pe Str. Medina.
- Magazinul Al Ameed unde cafeaua „the dean” este la ea acasa si absolut toata lumea din Amman isi cumpara de aici. 12 JD/kg.
- O cafea buna poate fi savurata si la prima cafenea deschisa in Amman, in 1924. Este in centru vechi si azi se numeste Eco Tourism Cafe. Cumva in diagonala fata de cafenea, in zona pietei cu magazine in care se vand podoabe din aur, in dreptulul unei alei, este omul cu alune. De 40 de ani, acelasi domn, vinde alune la micul sau stand mobil.
- In partea opusa a orasului, in Zona Mallului Galleria e plina de restaurante si food-court-uri moderne, la fel si pe str. Alhambra, unde se gaseste Mallul Taj.
N-am avut timp si nici interes pentru shopping (desi pasionatii au multiple optiuni de satisfactie) singurele lucruri pe care le-am cumparat din Amman au fost dulcurile si cafeaua.
Crezand ca acest episod culinar va fi unul singular, asa, de bun-venit, ne-am luat bagajele in spinare si ne-am asezat pe drum.
Directia? Cel mai jos punct de pe pamant.
Pe unde am mai ajuns, ce am vazut si ce am experimentat in Iordania:
- vizita la Petra, una dintre noile minuni ale lumii
- Rezervatia Naturala Dana
- Marea Moarta, muntele Nebo si Madaba
- o zi si o noapte in desertul Wadi Rum.
Informatii si sfaturi utile:
- romanii care doresc sa calatoreasca in Iordania au nevoie de viza. Aceasta se poate obtine usor, chiar de pe Aeroportul Internaţional “Queen Alia” Amman si costa 40 JOD.
- daca am inteles eu bine, in cazul pachetelor turistice tip charter cu aterizare pe Aqaba, nu ar mai fi necesara obtinerea vizei, tocmai pentru a incuraja turismul. Informatia trebuie verificata insa cu agentia tour-operatoare.
- cursul aproximativ este 1 JOD = 1,33 EUR
- cum zborul Tarom ajunge in Amman in jur de 2:30 dimineata, singura varianta este transferul de la aeroport catre oras. Dureaza 45 de minute, iar varianta taxi costa in jur de 35 JOD
- pe aeroport exista un biroul Jordan Tourism Board, cu oameni zambitori (la 2:30 dimineata), carora le multumim pentru ajutor!
