Am ajuns!
Cuba a fost destinatia pe care am enuntat-o prima data cand am inceput sa desenam itinerariul anului haihui, fara sa ne gandim prea mult. Apoi, s-au adaugat povestile lui Gladys, profesoarea de spaniola, originara de aici, care mi-au starnit si mai tare curiozitatea si pofta de a simti aroma Cubei.
Este ceva in aceasta tara. Ceva amestecat, ceva complex si prea exotic pentru a fi cuprins in scris. Se simte cum pulseaza viata, fara sa fie totul perfect, intr-un amestec care reduce la tacere orice discriminare sau critica. Ar fi inutil, oricum!
Oamenii de aici au o vorba: “todo lo mal se va bailando” (tot raul pleaca dansand) si traiesc viata intens, in ritm de salsa, merengue si reggaeton. E suficient sa se auda cateva acorduri, ca toata lumea sa sara in picioare, sa cante si sa danseze!
Sunt cel putin doua lumi autohtone impletite: Cuba socialista, oficiala si Cuba neoficiala, Cuba micilor afaceri antreprenoriale, dupa cum aveam sa descoperim treptat.
Primul contact
Am aterizat pe aeroportul din Havana, dupa zborul de aproximativ 2 ore si jumatate din Santo Domingo. Urmarind cum banda pentru bagaje trece in repetate randuri prin fata noastra cu un balot de 1 m, plin cu bani de hartie (!!!), am facut prima ajustare necesara acomodarii in Cuba: exersarea rabdarii.
Bagajele noastre parca ar fi venit cu un alt zbor, pentru ca de abia dupa o ora si 15 minute s-au rostogolit timid catre noi.
E normal, uneori chiar dureaza ceva mai mult!
Deja ma gandeam cum sa formulez in spaniola scuzele pentru ghidul pe care Cubatur, cea mai mare agentie de turism din Cuba si partener TUI, a avut amabilitatea sa ni-l aloce. Nu a fost nevoie!
V-o prezint pe Yulicary!
Si v-o prezint pe romaneste, pentru ca am avut o mare si neasteptata surpriza cand mi-a spus relaxata: “Poti vorbi romaneste, ca inteleg!”
Nu stiu cum sunt alti ghizi, dar impresia mea a fost ca au o scoala excelenta, iar selectia este foarte exigenta. Yuly mi s-a parut ca e foarte bine pregatita si pasionata, depasind cu mult nivelul de cunostinte despre Cuba si explicand lucrurile intr-un context global. Are doar 25 de ani, ceea ce ne-a impresionat si mai tare, rade mult si face glume spirituale!
Apoi, l-am cunoscut pe Julio, soferul nostru initial tacut, care, dupa ce s-a mai acomodat cu noi in zilele urmatoare, s-a relaxat si ne-a plimbat peste tot.
In aceasta formula am pornit la drum, catre Havana Vieja!
Zile si nopti in Havana
Recunoastem deschis ca sunt atat de multe de facut si de vazut aici, incat ar trebui inventata o viza de rezidenta temporara dedicata Havanei.
Venind dinsptre aeroport, am constatat rapid ca este un oras mare, cu aproximativ 2 milioane de locuitori. Partea moderna a crescut firesc, inconjurnad centrul isoric catre care ne-am indreptat noi.
Sintetizand, Havana contemporana poate fi descrisa ca fiind compusa din trei orase intr-unul singur: Havana veche, Vedado si suburbiile.
Urmeaza sa descoperim particele din ele si sa le punem impreuna, pentru a intelege cate ceva despre acest oras.
➡ Gasiti aici cateva activitati care nu trebuie ratate in Havana:
Prima impresie
Daca ar fi sa descriu Havana veche intr-o singura expresie, probabil ar fi aceasta: un muzeu viu, in aer liber.
Fiecare strada, fiecare cladire, fiecare piateta are propria poveste, in care realitatea faptica merge mana in mana cu basmul si memoria colectiva.
Orasul a fost fondat de catre spanioli, in anul 1519, avand o importanta pozitie strategica. Era poarta catre Lumea Noua.
Se spune ca a fost fondat in jurul unui copac. Nu e nimic neobistuit, acest obicei regasindu-se in mai multe colturi din lume. Ce este insa foarte interesant este faptul ca acel copac (sau mai bine zis al nouale copac de acelasi fel) este inca la locul lui, fiind implicat direct in viata orasului.
Havana este “capitala tuturor cubanezilor”dupa cum spun ei, iar faptul ca in 1982, centrul sau istoric a fost declarat patrimoniu UNESCO, este motiv de mandrie pentru locuitorii sai.
Adevarul este ca am ramas cu gura cascata cand am vazut cat de frumoasa este arhitectura coloniala, eclectica si ce elemente art nouveau au ajuns aici!
Ca si in Bucuresti, centrul vechi este intr-un proces de restaurare, ceea ce inseamna ca o pare arata impecabil, iar o parte se sprijina cu greu pe fundatiile antice, in incercarea de a-si astepta inca in picioare randul la restaurare. Am aflat ca anul trecut in Cuba au venit de trei ori mai multi turisti, iar o parte din bani au fost directionati catre centru vechi al Havanei.
Hotelul Raquel la care ne-am cazat este situat chiar in partea veche a orasului si a fost un punct de plecare perfect pentru explorarile din zilele urmatoare.
— Pentru a vizita Cuba, colegii de la TUI TravelCenter au pregatit pachete speciale, pe care le puteti consulta aici: https://www.tui-travelcenter.ro/destinatie/Cuba/Cuba
Se pot personaliza dupa dorintele vostre!
Aprilie 2014
5 Comments