Primul lucru pe care l-am remarcat a fost vremea.
La cativa zeci de kilometri de malul marii din Sfantu Gheorghe primavara se simte altfel: cu mai putin vant si aproape 10 grade in plus. Dar nici campiile intinse pe care te poti plimba cu orele in Sfantu nu sunt de gasit.
Satul Mila 23 se poate parcurge la pas in maxim o ora, si asta daca tii neaparat sa treci pe toate stradutele lui, de la cele pavate cu dale, din centru, pana la ulitele maloase din margini. Pentru orice altceva ai nevoie de o barca.
Si daca n-ai o barca ce faci?
Te relaxezi, te poti plimba pe ulitele satului salutand localnicii, poti pescui pe Dunarea Veche, care ocoleste satul in jurul unui dig de peste 2 km lungime, si te poti rasfata cu felurile de mancare pentru care cei din Mila sunt recunoscuti (intrebati de desertul din zahar ars in samovar!).
Nu e rau, dar vei rata principalul avantaj al locatiei: fiind fix in mijlocul Deltei poti ajunge intr-o ora cam oriunde.
Prin grija lui Sorin, organizatorul turului foto, si amabilitatea lui Adi, gazda noastra, am avut barci la discretie si nu ne-am sfiit sa le folosim.
Cel mai des am ratacit pe lacurile din jur, bucurandu-ne de avantajul ca, fiind primvara si nivelul apei ridicat, erau accesibile aproape toate.
Aici am prins doua rasarituri superbe, dar si, pentru prima data, o ceata pe balta in care nu vedeam la mai mult de 3 metri. Am plutit in deriva cateva ore bune, intr-un argintiu nesfarsit, nestiind unde se termina apa si incepe cerul, ghidati doar de sunetele razlete ale pasarilor si de copacii fantomatici care apareau pentru cateva secunde inainte sa dispara din nou.
A fost o senzatie unica, din seria celor pe care Delta ti le arata daca te imprietenesti cu ea si pe care o vom tine minte mult timp de acum in colo.
“Calarind” barcile in sus si in jos, mi-am adus aminte fara sa vreau de dilema de la plecare: “Ce poti face in delta?”. Ce intrebare caraghioasa!
La orice pas era ceva de vazut sau de simtit. Fie un pelican care se dezmortea in lumina amurgului, fie o pereche de corcodei care se scufundau dupa pesti sa si-i faca cadou, fie un stol de cateva zeci de lebede care intunecau cerul cand se ridicau sa zboare.
Am vazut plauri, am oprit pe grinduri la colibe pescaresti si ne-am intersectat cu grupuri de turisti plecati la explorat din Tulcea cu propriile caiace.
Am stat pe uscat doar pentru cateva ore, cat dura sa ne incarcam bateriile – la propriu si la figurat – apoi, inapoi pe balta! Si din nou au trecut 4 zile, fara sa stim unde si cum.
V-am mai spus ca Delta Dunarii are ceva magic prin care iti umple zilele cu lucruri minunate, fara sa iti dai seama exact cum. Poate este luciul apei si miscarea unduitoare a valurilor cand trece cate o barca, poate ritmul diferit al vietii grele de aici, poate sunt oamenii care te poftesc inauntru sa depene amintiri si sa te uimeasca cu povestile lor de viata…
Ne-am intrerupt rutina doar de doua ori, pentru o excursie speciala si pentru noaptea de Inviere.
Invierea pe rit vechi
Am vrut sa vedem si noi ce inseamna ceremonia pe rit ortodox vechi, asa cum il respecta lipovenii din Delta si e intr-adevar ceva de incercat macar o data.
Nu pentru ca bisericuta din Mila 23 ar fi ceva extraordinar – e de fapt neincapatoare chiar si pentru localnici – sau pentru ca ai putea sa simti ceva diferit.
Canoanele de rit vechi sunt mult mai stricte – femeile nu au voie cu pantaloni si fara batic, barbatii trebuie sa stea separati in biserica – si cum mare parte a slujbei se desfasoara inauntru, turistii sunt redusi la stadiul de simpli observatori.
Am remarcat ca lumina vine la ora 1 – dupa ora Moscovei – si ca intreaga slujba este complet diferita si recitata in slavona.
Chipurile localnicilor insa, in special cele ale pescarilor batrani si ale femeilor cu fuste si baticuri multicolore, identice in cadrul aceleiasi familii, au la lumina lumanarilor un farmec aparte si parca, pentru cateva zeci de minute, esti transportat inapoi in Delta de acum 100 de ani. Totul se incheie cu o procesiune prin care localnicii se incoloneaza in spatele preotului si inconjoara biserica de mai multe ori, cantand.
Apoi, procesiunea se sfarseste brusc cu cateva miscari din cadelnita. Lumea se imprastie pe ulitele din sat parca mai repede decat la oras ca sa sarbatoreasca Pastele cu propria familie.
Ceea ce am facut si noi, anuland practic orice tentativa de a mai prinde rasaritul a doua zi.
Povestile lui Adi despre pasari si balti, intinse pana tarziu in noapte, au compensat insa cu varf si indesat, asa cum se cuvine pentru ultima noapte a turului nostru din Delta. A doua zi urma sa plecam spre casa si era pacat sa nu luam si niste povesti la pachet, sa ne tina pana data viitoare.
Nu v-am povestit insa despre excursia speciala.
Letea, sau povestea Deltei concentrata intr-un sat
Nu cred ca sunt multi oameni care n-au auzit de Letea, asa cum nu sunt multi care n-au auzit de Delta.
De vizitat insa probabil ca au facut-o putini si si mai putini s-au oprit mai mult de o clipa sa-l priveasca.
Dar nu poti spune ca ai vazut Delta daca n-ai vazut Letea.
Nu doar pentru casele traditionale – cel mai bine pastrate aici – si pentru vestitii cai “salbatici” (desi un cuvant mai potrivit este salbaticiti), ci mai ales pentru aici s-au grupat intr-un singur loc toate ecosistemele de care ai parte in restul zonei: canale, lacuri, paduri de conifere, arini sau subtropicale, grinduri si stepe, le puteti parcurge pe toate in jumatate de zi.
Pentru cine are timp si rabdare, o plimbare la pas prin sat va dezvalui povesti. La fel ca si peisajul, acestea sunt povestile diferite ale Deltei condensate si adunate la un loc. Sunt povesti despre eforturile de conservare, care fac bine turistilor, dar nu lasa prea multe de oferit localnicilor.
Povesti despre ulitele de nisip si casele cu acoperis de stuf, o desfatare pentru noi, dar care, pentru cei care traiesc acolo zi de zi, vin la pachet cu lipsa oricarei infrastructuri – de la apa curenta la servicii medicale.
Nu e de mirare ca din 200 de gospodarii mai sunt locuite acum doar vreo 120 si o plimbare la pas prin sat va dezvalui nu doar culorile vii ale gospodariilor traditionale, ci si cele sterse ale celor care se dezintegreaza nebagate in seama de nimeni, natura imbratisandu-le si absorbindu-le in fiecare an cate putin.
Nici ulitele de nisip nu mai sunt ce au fost – sub traficul din ce in ce mai intens ale masinilor de “safari” iesind la iveala stratul de lut si balti in fiecare an mai mari si mai adanci – dar pe marginea lor mai gasesti batrani dispusi sa povesteasca despre morile de vant de odinioara, disparute inca din anii ’70, odata cu indiguirea. Sau despre traditia capcanelor, care odinioara aduceau iepuri, fazani si mistreti si care acum ar putea prinde doar sacalii ce trec iarna pe gheata din Ucraina si se inmultesc peste masura in lipsa unui dusman natural.
Si daca va imprieteniti si sunteti invitati in curte, nu refuzati!
Nimic nu supara mai tare un om al Deltei decat sa ii refuzi ospitalitatea. Dincolo de pereti veti descoperi portaluri spre o alta lume, unde inca mai exista porturi traditionale, sobe ce servesc in acelasi timp drept sursa de caldura, cuptor si pat sau vechi trofee de vanatoare.
In acelasi timp insa veti auzi si despre planurile de constructie ale unor case, mai mari si mai moderne, care sa rivalizeze cu pensiunile deschise noi sau promisiunile primarului de a veni cu strazi noi, mai potrivite transportului motorizat.
Nu am putut sa nu cadem pe ganduri si sa ne intrebam daca va avea cineva timpul si tactul de a gasi un compromis sau schimbarea pe care localnicii si-o doresc de mult va veni de-a valma, maturand in drum si o parte din lucrurile de basm ramase aici ca intr-o capsula a timpului.
Este o intrebare care se poate extinde la intreaga Delta si la care probabil nu vom afla un raspuns cert prea curand.
Pana atunci ne ramane doar sa ne bucuram de acest colt unic al Europei, fie in Letea printre casele traditionale, fie pe canalele si lacurile de langa Mila 23, fie pe plaja la Sfantu Gheorghe.
Orice loc ati alege, va veti intoarce cu povesti si senzatii de tinut minte o viata intreaga.
> Va invitam sa cititi despre prima parte a calatoriei noastre in Delta aici.
