Numele nu ne spunea nimic, insa parametrii erau exact ce trebuie.
4 ore de mers cu autocarul, adica 200 de kilometri, sud-vest de Hanoi. Regiune muntoasa, serpentine, racoare, posibilitate de drumetie montana, pe jos, cu bicicleta sau cu motorul.
S-a adjudecat fara prea mult timp de gandire si in dimineata zilei de 20 decembrie dardaiam amandoi cu bagajele mici din dotare in fata hotelului asteptand autocarul.
A venit cu o ora intarziere, dar eram deja obisnuiti.
In zona asta, cand ti se zice ca auotcarul pleaca la ora X inseamna de fapt ca la ora X incepe sa adune pasageri. Si, pentru ca ii culege pe fiecare din fata hotelului propriu, inseamna, in functie de care este traseul de cules, ca te va ridica la ora X, X+5 minute sau X+90 de minute. Nu astepta fix unde ti s-a spus pentru ca nu stii in ce interval intri, gaseste-ti un loc confortabil pe o raza de 50 de metri si vezi-ti de cafele, sucuri sau mic dejun fara grija. Nu va pleca oricum fara tine.
In cazul de fata noi am fost ultimii la raport.
Ne-am adaugat microbuzului pe ultilmele doua locuri ramase libere la mai mult de o ora diferenta fata de cea anuntata. Si am pornit saltand pe drumuri de munte catre Mai Chau.
Veselie si bairam in Mai Chau
Idilica vale din Mai Chau se pregatea de petrecere cand am ajuns.
Munca la camp se oprise si terasele de pe care orezul fusese deja cules sclipeau in soare fara tipenie de om care sa aiba grija de ele. Terenul de fotbal al satului pacanea insa sub testele de sunet ale unor boxe gigantice.
De unde si pana unde?
Pai e weekend si studentii din Hanoi si din satele vecine vin aici sa petreaca, ne explica gazda. Sunt sanse sa se potoleasca pana pe la 11 noaptea, dar daca o iau pe ulei (cum se spune pe la noi) e posibil sa inisiste cu karaokele pana spre dimineata.
Sa insiste, nu ne deranjeaza. Nu e chiar cel mai traditional si autentic mod de a-ti petrece o seara, dar macar e veselie. Si asta intr-adevar a fost, pe intreaga durata a celor 3 zile.
Pentru ca era de-abia dupa-masa am trecut direct la “treaba”.
Zona parea plata, muntii din jur se vedeau frumos si ne-am decis sa dam o tura prin imprejurimi. Recuzita pe care o aveam la dispozitie includea si niste biciclete asa ca le-am luat in primire dupa o analiza sumara. Eu am luat-o pe cea fara frane si saua in colturi, Anca pe cea fara viteze si o roata usor desumflata. Cele fara o pedala sau frane blocate au revenit celorlalti din grupul de vreo 8 oameni care am plecat la explorat.
Noroc insa ca nu prea a contat.
Dupa ce am iesit din sat (negociind cu greu cu un grup masiv de localnici care nu se mai saturau sa faca poza cu turistii) drumul s-a dovedit a fi usor si privelistea mult mai interesanta decat problemele tehnice ale bicicletelor. In lipsa cladirilor noi si in prezenta a doar cateva fire de curent electric zona pare incremenita in timp.
Campurile de orez se intind cat vezi cu ochii si sunt in continuare lucrate manual sau cu ajutorul bivolilor de apa.
Intre ele curg mici raulete, molcome si pline de rate si pesti, iar acolo unde muntii nu lasa loc de agricultura gasesti mici paduri de bambus, campuri cu scortisoara si plante medicinale puse la uscat. Arata exact ca decorul unui film cu Rambo, inainte sa ajunga Rambo acolo si sa il faca praf.
Am fi putut sta pe marginea campului cu orele, la povesti cu ghidul si cu ceilalti din grup, insa inserarea se lasa repede la munte asa ca, de nevoie, ne-am mutat socializarea in centrul satului.
Aici, petrecerea tocmai incepea.
Gratarele sfaraiau, berea curgea si tarabe nenumarate cu haine traditionale imbiau turisti si localnici deopotriva pentru ca nu se cade sa te prezinti la petrecere fara sa fii echipat cum trebuie.
Populatia white thai (tailandezi albi), majoritara in zona, pune mare accent pe portul traditional si se spune chiar ca o femeie care nu stie sa teasa la gherghef nu isi va gasi niciodata perechea. Lucraturile sunt complicate, necesita saptamani intregi de munca si fara un costum atent lucrat ai mici sanse sa iti gasesti partener de dans. Cam la fel ca in cluburile din Bucuresti.
Dar a-ti gasi partener de dans e doar primul pas. A-l pastra langa tine necesita un altfel de maiestrie, dupa cum aveam sa ne convingem in aceeasi seara. Fusesem invitati la un gratar organizat special pentru noi cu un spectacol de dans traditional atasat.
Am mai spus de multe ori ca in Asia ne-a lipsit muzica si ca, spre deosebire de Caraibe, aici e greu sa gasesti ritmuri care sa iti puna calcaiele in miscare.
White thais insa fac exceptie.
Muzica a fost antrenanta, costumele colorate si fetele dragute foc.
Iar la sfarsit am fost invitati cu totii la dansul dragostei.
Nu implica miscari languroase ci din contra, un set de pasi bine coordonati, executati in pereche, in timp ce 6 amfitrioni tin ritmul cu tot atatia busteni de bambus. Ai gresit? Bambusul te paleste peste glezne. N-ai gresit? Iei o gura de vin de orez dintr-o oala mare de lut si repeti. Si repeti, si repeti, pana mai ramane doar o pereche. Se numeste dansul dragostei pentru ca asa isi testeaza indragostitii compatibilitatea.
A fost o seara frumoasa si singurul nostru regret a fost ca s-a terminat prea repede.
Terenul de fotbal din sat era insa in drum si ne astepta cu boxele duduind. Mai multe petreceri diferite se luptau pentru atentie, rezultatul fiind un balamuc de nedescris.
Intr-o parte, Mosi Craciuni promiteau premii celor care pot tine un balon pe cap cel mai mult timp, alaturi un localnic cu prea mult alcool la bord se jelea pe o melodie de dragoste la karaoke, in timp ce langa el cativa rockeri urlau cocotati pe scaune cu mainile in aer.
Totul punctat cu cateva focuri de tabara si multe oale cu vin servite la comun. Ne-am alaturat si noi, am facut cunostinta cu colegii de grup si am terminat seara pe la 3 noaptea punand in ordine tot de la capitalism la budism si la locuri de neratat din Vietnam pana in sudul Indiei.
Cum spuneam, cat timp e veselie, karaokele poate sa tina oricat de tarziu ca nu ne deranjeaza.
Cum m-am decis sa-mi iau motocicleta
La prima ora a diminetii, cand inca nu trecusera de tot efectele serii precedente, faceam cunostinta cu un alt ghid si si o noua jucarie: o Yamaha Nuovo de 125 cc, automata, ce urma sa ne duca 35 de kilometri spre munte intr-o zona inca nederanjata de boxe si Mosi Craciuni. Spre deosebire de bicicletele din ziua precedenta arata impecabil si am luat-o in primire cu un zambet larg pe fata.
Daca in Romania nu am avut ocazia sa mergem cu motocicleta, de cand am plecat haihui am adunat deja 300 de kilometri la ghidon motorizat.
Nu suficienti cat sa ambalam motorul fara emotii, dar destui cat sa ne simtim confortabil si bucurosi cand ne urcam in sa. De altfel un singur drum de munte in Vietnam e suficient ca sa faca click ceea ce trebuie sa faca click si sa devii motociclist convins, iar cel din Mai Chau in …. nu face exceptie.
Pe serpentinele domoale care urmeaza raul este o placere sa conduci. In afara de cateva camioane care gafaie la deal nu e aproape nimeni si poti sa admiri linistit jungla, plantatiile de orez terasate si micutele sate in care aproape nimic nu misca.
Singura industrie este prelucrarea bambusului, in niste mici ateliere mecanizate care par aproape neverosimile.
Cum altfel sa denumesti un loc in care plute intregi de bambus, de zeci de metri lungime si vreo suta de busteni fiecare, devin in cateva ore gramezi enorme de betisoare de mancat?
Atat face acest atelier, transforma bambusul in aschii ceva mai mari si fiecare angajeaza cate 20-30 de persoane.
E greu de crezut ca exista asa ceva, dar sunt zeci doar in aceasta zona.
Singurul lucru care ne-a trezit din reverie pe parcursul unei ore de drum a fost o pana (rezolvata rapid pentru ca un sat poate sa traiasca fara supermarket, dar nu fara service de motociclete) si apoi sosirea la destinatie. Si la fel de greu de imaginat ca atelierele de betisoare, este ca, odata ajunsi in creierii muntilor intr-un sat de maxim 100 de familii, am nimerit fix in mijlocul unui turneu de volei si badminton.
Se stransese tot satul si, desi cateodata mingea scapa in campurile de orez din vale, arbitrul avea partea de mai multe comentarii decat in divizia noastra de fotbal.
Lumea punea suflet si se pare ca era in joc titlul de campion al vaii.
N-am aflat cine a castigat pentru ca meciul s-a intins si noi aveam o pestera de vizitat.
Pana ne-am intors, masa era gata si, impreuna cu o familie locala am facut schimb de experienta.
“Hai mai ia o dusca!” pare a fi un lucru universal pe glob, si motivele pentru care nu poti refuza de asemenea. Prima nu se refuza pur si simplu pentru ca nu se face. A doua pentru ca e traditie inainte de masa, a treia pentru noroc, si urmatoarele pentru ca nu e tare, dar are gust bun. Cunoastem.
Modul in care se reflecta varsta pe fata omului insa, nu e chiar universal. Ne-am distrat ghicind si afland ca ceea ce preconizam noi a fi un tata de 35 de ani cu fiul de 17 s-a dovedit a fi de fapt 48, respectiv 27.
Se pare ca aerul de munte prieste asa ca multi inainte!
Ne-am luat la revedere intr-o atmosfera vesela, fara sa putem spune ca am cunoscut in profunzime viata rurala vietnameza (e greu de crezut ca mai exista undeva asa cum si la noi in tara, in ciuda tuturor traditiilor care dainuie, lucrurile nu mai sunt la fel ca acum 50 de ani) dar incantati de caldura oamenilor, peisaje si alegerea facuta de a porni in acest tur.
Inainte de a ne intoarce in Hanoi am mai avut ocazia sa facem o plimbare in jurul Mai Chau-ului si de data asta am luat drumul cel lung, 4 ore, la mers intins. E buna motocicleta, dar altfel simti locurile cand o iei la pas.
Luand totul in calcul, alegerea noastra a fost una potrivita si recomandam Mai Chau fara nicio ezitare.
Poate pozele din ghiduri cu acest loc nu sunt cele mai tentante dintre toate optiunile din jurul Hanoiului, dar zona are o atmosfera aparte si, desi nu vine la intalnire cu certificari UNESCO, vine cu mult mai putini turisti si sansa de a te bucura linistit de privelistile care te-au facut sa alegi Vietnam ca destinatie de vacanta.
Informatii si sfaturi utile:
- e frig. Cel putin in aceasta perioada a anului, noaptea temperaturile ajung la 5 grade, iar casele localnicilor care ofera cazare sunt deschise. Pur si simplu, asa sunt ele construite: pe piloni si cu frontoane deschise. Daca sub paturile groase este cald si bine, tot ce ati lasat afara “ingheata”.
- mancarea traditionala gatita in aceste pensiuni este delicioasa, iar bautura este mult mai ieftina decat in alte locuri.
- zona se exploreaza cel mai bine cu scuterul (sau cu bicicleta pentru cei mai sportivi). Legat de acest subiect, in Vietnam legea zice ca sa iti iei permis local de conducere, ca nici macar cel international nu este recunoscut. Realitatea este diferita, insa este bine sa stiti cum spune litera legii.
Pe unde am mai ajuns, ce am vazut si ce am experimentat in Vietnam:
- Halong Bay, locul in care dragonii coboara in mare;
- Craciunul in Hanoi;
- mormintele imperiale din Hue;
- un oras-bijuterie – Hoi An;
- printre milioane de scutere in Ho Chi Minh.
-
-
- Campuri de orez pana in zare
-
- Intrarea in sat
-
- Casele de la marginea satului
-
- Bivol de apa
-
- Pe drum, printre paduri de bambus si sate de munte
-
- Casa traditionala si o familie de patrupede la raport
-
- Cand campurile sunt culese, bivolii sunt lasati in aceasta zona
-
- Prin sat
-
- O mini-pestera
-
- Viata la tara
-
- Fabrica de betisoare
-
- “Copii”
-
- Seara pe ulita
-
- Margine de sat
-
- Munca nu inceteaza niciodata
-
- Descoperind viata la tara
-
