De la departare, o silueta muntoasa si verde!
Verde pana in mare, cu doua stanci semete, ascutite, una de 786 m si alta de 739 m acoperite integral de vegetatie tropicala.
Sunt The Pitons, simbolul acestei insule vulcanice care inca fumega.
Cum costul foarte mare al Internetului de la bordul navei are si partile lui bune, am cautat sa ne documentam pe plan local, cu ajutorul soferului nostru, Aaron si al localnicilor cu care ne-am intalnit pe drum.
Desi noi credeam ca este ghid, Aaron este de fapt taximetrist, nascut in Saint Lucia. Are 45 de ani si doi copii. Ni-i arata mandru, pe smartphone. Vorbeste engleza (un fel de engleza) care este limba oficiala a insulei si “a broken french”, cum el insusi ne explica. Asta pentru ca istoria insulei este una tumultoasa, cele doua natiuni disputandu-si acest teritoriu ani buni, schimbandu-si de nu mai putin de 14 ori dominatia, succesiv, intre francezi si englezi, si de cele mai multe ori in urma unor lupte sangeroase. Denumirile precum Massacre Bay raman pana azi drept dovada.
Vrem sa stim ce fac oamenii acestia pe insula, insa raspunsul nu ne prea lamureste: deducem ca turismul, un pic de agricultura si pescuit ar fi principalele activitati, apoi, din vorba in vorba ne dezvaluie ca tinerii sunt atrasi mai degraba de castigul aparent facil oferit de traficul de canabis si cocaina, ceea ce duce la altercatii intre bandele rivale. Greu de spus cum de o insula atat de mica are probleme atat de mari cu drogurile, insa am dedus ca si Aaron se lupta sa il tina departe pe baiatul lui de 21 de ani de aceste cercuri.
De altfel, Aaron are un fel domol de a scapa de intrebari-capcana, mai ales ca m-am otarat un pic la el ca ne-a dus sa cumparam o sticla de apa de 650 ml cu 2 usd. Si noi am luat trei, evident, ca sa fim galanti, bani ce puteau fi folositi in alte scopuri mai nobile.
Trecem rapid prin Castries, capitala si singurul oras de pe insula, in drum spre Marigot Bay, dupa unii cel mai frumos golf din Caraibe. A fost platou de filmare pentru Dr. Dolittle, versiunea din 1967, dar si pentru multe alte filme. Daca si acum o mare parte de insula este nedezvoltata si inca ofera natura aceea neatinsa de om, imi inchipui cum era in anii ´60!
Un paradis!
Am facut cateva poze de sus. Ne-a luat ochii contrastul dintre siclamul florilor, albastrul apei, verdele padurii tropicale si albul nisipului. Chiar o panorama pe care sa ne-o tot amintim! Aflam ca o parte dintre aceste culori se regasesc in steagul lor national: albul este simbolul nisipului, albastrul este apa, galbenul soarele si negrul este culoarea pielii oamenilor de aici.
Asta in timp ce cumparam dintr-o mica taraba improvizata primele banane salbatice de care avem parte – delicioase! – alaturi de un fruct ciudat pe care il primim drept cadou cand intrebam ce este cu el. Se numeste tamarind si contine o pasta acrisoara intr-o pastaie foarte lemnoasa. Are exact gustul unei pastile de vitamina C, dar contine de fapt B2 si, neobisnuit pentru o planta, mult calciu. Localnicii il consuma cu zahar si se minuneaza ca noua ne place asa, acrisor. Pentru un dolar primim o punga intreaga.
A doua oprire urmeaza sa fie satul de pescari Anse La Raye, una dintre atractiile de pe malul vestic, fiind reprezentativ pentru stilul de viata din insula.
Pe drum, Aaron ne spune ca sunt 170.000 de oameni in intreaga insula si toata lumea cunoaste pe toata lumea. El e foarte popular in Castries, tot impartind saluturi si exclamatii cu “man” in coada.
Satul in sine e destul de mic, iar gradul de saracie este evident aici, casele darapanate fiind marturie clara.
Bogdan a investigat putin, intrand in vorba cu un pescar batran, eu nu am vrut sa ma dau jos din masina ca sa nu sara pe mine doamna de la taraba in fata careia am oprit. Nu am scapat insa, pentru ca alternativa era sa ma coc inauntru, geamul masinii fiind blocat, iar temperatura de afara trecuta de 34 grade Celsius. Asa ca am iesit fix in gura “lupului”. Lupul manca peste in acel moment, insa asta nu a fost un impediment. M-a insfacat de antebrat si m-a plimbat prin shopul ei, explicandu-mi care ce item este Made in Saint Lucia si din ce material e facut. Simpatica, pana la urma!
Insa tricourile si sepcile facute pe insula nu m-au tentat, asa ca am plecat mai departe, spre Pitoni, cu promisiunea ca revenim la intoarcere daca avem timp.
La Soufriere
Tot drumul este plin de serpentine.
Cobori, urci, virezi in ac de par. Se conduce pe stanga sau mai bine zis pe ambele parti cand este nevoie, iar cand nu este, doar pe mijlocul drumului.
Trecem prin oraselul din golf Soufriere, colorat, cu o catedrala cu influente gotice si oameni activi. Aflam ca Soufriere a fost primul orasel de pe insula si a fost fondat de francezi, pe la mijlocul sec. al-XVIII-lea. Numele ii vine de la expresia “sulf in aer” si adevarul este ca mirosul este greu de ignorat.
Fiind o insula vulcanica, sunt foarte multe izvoare cu apa sulfuroasa si fante prin care ies aburi cu miros greu. Urcam pentru a vedea de unde vine mirosul si dam de un peisaj selenar, cu roci masive, gri si izvoare a caror apa este de asemenea un gri laptos. Greu de exprimat in cuvinte amestecul de caldura si miros sulfuros, insa sunt persoane care se delecteaza cu o baie in namol, una din atractiile acestui loc.
Seamana cu Vulcanii nostri Noroiosi, insa, fara sa suparam pe nimeni, ai nostri sunt mai spectaculosi!
Cumva in spatele orasului, foarte aproape, se gaseste o gradina botanica si o cascada “de diamant” (Diamond Falls). Din pacate nu poti face baie in aceasta cascada, insa daca esti amator si te tenteaza, aflam ca mai jos, continuand pe acelsi drum, este Toraille Falls, unde este permis inotul.
Gradina botanica mi-a placut in mod deosebit. Imaginati-va o gradina tropicala ingrijita doar cat sa poti trece prin ea. Cateva imagini pot ajuta, insa nu pot inlocui placerea si surpriza descoperirii orhideelor salbatice, a palmierilor inalti imbracati in liane si vegetatie cataratoare, a pasarilor colibri si a soparlelor ce te masoara de la distanta.
Tot in zona, se poate vizita o plantatie de arbori de cafea, o oprire facuta si de Printul Charles si Camilla in 2008. Noi am sarit aceasta vizita pentru ca avusesem parte de o experienta similara in Republica Dominicana.
The Pitons
Merita (cel putin) un paragraf dedicat, pentru ca ne-au facut sa ii admiram zeci de minute, inca de dinainte de a debarca pe insula si pana cand nu i-am mai putut zari la orizont la plecare.
Gemenii acestia au pus Santa Lucia pe harta lumii (alaturi de cei doi laureati ai premiului Nobel cu care se mandresc, unul pentru economie si altul pentru literatura; impresionant pentru o insula atat de mica) si i-au asigurat un loc in patrimoniul universal UNESCO.
Ce sunt ei mai exact?
Geologic vorbind, doar doua stanci vulcanice, impadurite, situate pe costa de vest a insulei, dupa orasul Soufriere, avand inaltimi de peste 700 m si un diametru de aprox. 3 km.
Dar emotioneaza! Emotioneaza diferit pe fiecare, insa pe mine m-au facut sa-i admir prin faptul ca strapung vertical peisajul, rasarind direct din mare, prin faptul ca sunt de un veede smarald si sunt inconjurati de paduri tropicale, cu profile de palmieri.
Si in plus, pentru aventurosi, se pot descoperi cu piciorul! Bogdan a aflat ca cel mai mic dintre ei se poate urca la pas, fara echipament special, intr-o ora si jumatate, dar e nevoie de ghid. Nu am avut timp din pacate, poate data viitoare.
Drumul de intoarcere a fost mai tacut, caldura toropindu-ne si pe noi, dar si pe Aaron. Ne-a dus pana in port, iar la despartire ne-a promis ca va mai fi multi ani acolo, sa il recomandam romanilor care vor vizita insula! Noi la randul nostru am promis ca vom reveni, nu atat pentru Aaron, cat pentru frumusetea muntilor inca neexplorati care imbie la zile intregi de drumetie.
***
In celelalte zile ale croazierei am ajuns in:
- St. Kitts, de unde am plecat cu povete despre o viata fara griji;
- Barbados, unde am inotat cu testoasele peste epave;
- Martinica, insula florilor;
- Tortola udata de o ploaie tropicala;
- Si in Republica Dominicana, unde am zabovit o vreme mai indelungata.
Informatii si sfaturi utile:
- varianta confortabila este sa rezervati una dintre excursiile optionale de pe vas. Sunt tot felul de combinatii, facute special sa multumeasca gusturile diferite ale pasagerilor; preturile incep de la 29 eur/pers. pentru o zi de relaxare la plaja si urca pana la 89 eur/pers. pentru o excurie pe apa si pe usca in zona Soufriere. Recomandam turul cu catamaranul ce permite inconjurarea Pitonilor de aproape, intr-un mod imposibil de realizat de pe insula.
- daca nu ati mai prins locuri (cum ni s-a intamplat noua), imediat ce debarcati sunt cateva agentii de turism locale (sa le zicem asa) care ofera tururi organizate pentru grupuri sau taximetristi mai indrazneti care “te agata” cu oferte tentante. Noua ni s-a intamplat o combinata: pentru ca nu s-a strans grupul minim de 8 persoane (caz in care turul ar fi costat 35 usd/pers.), doamna de la agentie ne-a incredintat fara prea multe explicatii unui taximetrist, dupa cum ne-am dumirit noi mai tarziu, pentru 50 usd/pers. Una peste alta, a meritat.
- am mers cca. 40 km dus si tot atat la intors, kilometri pe care i-am parcurs, cu opririle de mai sus in aprox. 5h. Tot acest drum este compus exclusiv din serpentine.
- sunt prea multe de vazut si de facut intr-o singura zi! Recomandarea noastra ar fi, pentru a intelege ceva si a va bucura de vizita, sa stiti cam pe unde vreti sa ajungeti si ce v-ar incanta sa vedeti.
- nordul turistic si coasta de est a insulei sunt partea a doua din spectacolul pe care il ofera Saint Lucia. Din pacate nu am apucat sa ajungem, insa daca va concentrati pe una dintre cele doua regiuni, poate fi o alta optiune de a petrece o zi aici. Atentie! Estul este scaldat de apele Atlanticului cu valuri mari si curenti puternici, inotul nefiind recomandat.
- intrarea la izvoarele cu sulf costa $12 de persoana si parerea noastra este ca nu se merita
- intrarea la gradina botanica de langa Soufriere este $6 de persoana si ofera si acces la bazine cu apa sulfuroasa. Recomandam, pana si regii Frantei le foloseau.
- Aaron`s Taxi Service PC6995, tel. 1 (758) 718-8689, email aaronflorius@hotmail.com
* Live positively!
Am tot vazut acest indemn din masina si ni s-a parut foarte potrivit pentru acest tinut. Probabil a fost sloganul unei campanii la o cunoscuta marca de bauturi racoritoare, dar ni s-a parut foarte inspirat ales! Localnicii la randul lor l-au completat cu mesaje similare pe case, masini si barci.
1 Comment