Inca Trail – cand nu mai poti, de fapt mai poti un pic! (ultima parte, Machu Picchu)

MACHU PICCHU IN VERSIUNEA ZILEI A PATRA

Sunt 7 caminos inca ce duc la Machu Picchu. Unele sunt acoperite de jungla, altele presupun trecerea unui pod construit ghidus de incasi, ca sa-l poata distruge repede in caz de nevoie. Cei care fac acest Camino Inca de 4 zile, au intr-adevar recompensa ca pot cobora (in loc de a urca) in Machu Picchu prin Inti Punku (2700 m) sau Poarta Soarelui si a vedea rasaritul peste intreaga vale si peste oras. Asta este bomboana din varful tortului, bomboana care are o pondere medie in toata experienta Inca

Pentru mine, drumul a fost mai interesant si mai aducator de satisfactii decat “premiul”. Acesta a venit firesc, la final, dupa cea mai frumoasa si completa experienta peruana traita! Nimic inainte si nimic dupa nu s-a mai comparat cu Inca Trail!

Noaptea prin cloud forest

Asta pentru ca, in dimineata cele de-a patra zile, ne-am trezit la 3:30 si apoi am asteptat la coada o ora, toti 200 – 250 care avem dreptul sa ne aflam acolo, ca sa se deschida intrarea. Dupa care a trebuit sa ne “aparam” locul in coloana, sa mentinem toti un ritm cu pasi mari, ca sa nu ratam rasaritul.

Ce nebunie! Vai! Simt cum mi se desface siretul de la bocanc!
Ma ia cu transpiratia pe sira spinarii, dar metri buni imi e frica sa ma aplec sa il leg, de teama ca grupul din spate, condus de o fata-militar, sa nu treaca peste mine in goana dupa cel mai bun loc din care sa vada rasaritul peste Machu Picchu! M-au trecut toate apele dublu, pentru ca poteca este atat de ingusta incat cam intuiesti prapastia ce te paste in dreapta.

Zic intuiesti, pentru ca la ora 5 este inca noapte si o patura de nori desi, doar suntem in cloud forest, iar lanternele cu care mergem fiecare pe cap nu bat foarte departe. O ultima incercare, un ultim aparator al locului, chiar inainte de poarta monumentala de la intrare: “mata gringo”!

Scara omoratoare de straini in traducere (si adaptare). Este cam cum v-am aratat la piramidele mayase: aproape verticala, treapta dupa treapta, abrupta si alunecoasa. Betele nu ajuta cine stie ce, doar mainile.

E cu atat mai solicitant cu cati ajungi infierbantat dupa alergarea de o ora prin padurea de nori. Ne-am tarat gafaind pana sus, tot mai sus.

Si, am ajuns! Ce priveliste! Asa ceva este intr-adevar unic, datator de senzatii de neuitat…Ei bine, cu siguranta ca in alte zile acestea nu ar fi doar cuvinte care nu spun nimic, ci ar descrie realitatea.
Doar ca nu si in acea zi! Toti veniseram cu gura deja cascata, cu asteptarile setate, gata sa ne minunam la unison si mai tare. Si ce ne-am mai minunat cand am vazut ca patura de nori era asa de groasa si stabila, incat nici nu putea fi vorba de vazut rasaritul de deasupra. Erick ne-a smuls cu greu de acolo, nu intelegeam de ce a trebuit sa ne sculam cu noaptea in cap si sa participam la cursa nebuna prin padure ca sa ajungem sa vedem…nori!

Bosumflati si unii dintre noi bombanind (eu, adica), am inceput sa coboram ultimii 300 m pana in orasul descoperit de Hiram Bingham in 1911.

Aici, acum

Istoria a consemnat doar fapte concrete, in spatele carora stau povesti ce merita istorisite. De exemplu, Machu Picchu (“muntele/varful vechi” in quechua – incasii si predecesorii lor numeau locurile dupa caracteristicile naturale, asa cum le percepeau ei) era cunoscut de oamenii din acea zona cand a ajuns aici Bingham si echipa sa.
De altfel, in memoria colectiva a ramas consemnat si Pablito Alvarez, baietelul de 11 ani care i-a aratat imprejurimile lui Bingham. Acesta cauta “orasul pierdut al incasilor”, ultimul bastion in fata spaniolilor sau “orasul de aur”. De fapt, acesta este Vilcabamba, de care se pare ca Birgham stia si ii “luase urma” in jungla. Insa, fiind foarte dificil accesul, s-a intors la descoperirea de la Machu Picchu si de aici… totul este istorie!

Ultimele cercetari au dezvaluit faptul ca functia de baza a orasului era una de retragere din Cusco, de purificare, destinat elitei incase. Ca o resedinta de vacanta. De aceea numarul de locuitori nu a fost niciodata mare (intre 500 si 1000), iar toate celelalte orase din jur, aprovizionau acest loc privilegiat. Pe aici s-a retras Manco Yupanqui (ultimul inca) in drumul sau catre Vilcabamba.

Se zice ca spaniolii nu au descoperit niciodata Machu Picchu, insa sunt dovezi ca stiau de existenta lui, dar au considerat ca ar fi fost o investitie prea mare de resurse pentru a-l revendica. In plus, era deja parasit. Localnicii de aici, putini oricum, fusesera recrutati de ultimul Inca (1530 – 1540) care incercase o revolutie impotriva spaniolilor, inainte de retragerea sa catre Vilcabamba.

Dar de ce au ales incasii tocmai acest loc pentru a construi Machu Pichu?

Trei cuvinte si o poza: apa (izvoare care alimentau tot orasul), conditii meteo (chiar la intrarea in padurea din nori), priveliste (orice explicatie este de prisos)!
Orasul, construit in jur de 1450 din ordinul lui Pachacute (1438–1472) , al IX-lea si cel mai puternic Inca, este amplasat magistral, cu raul Urubamba in vale, dandu-i tarcoale si este inconjurat de zei, adica de munti. Extraordinar de bine conservat locul, in ciuda junglei care il revendicase! Granitul alb din care sunt ridicate constructiile provine chiar din cariera de pe acest munte.

Inca se ved pietrele la care lucrau cand au decis abandonarea orasului. Le spargeau folosind lemn imbibat cu apa,  ce oscila in volum din cauza diferentelor de temperatura, crapand piatra. Constructiile religioase sunt remarcabile, in special prin perfectiunea imbinarilor. Nu poti strecuta o foaie de hartie sau un ac intre doua pietre. Si nu cunosteau mortarul!

Complexul este divizat in mai multe sectoare, cu destinatii diferite: sectorul agricol (partea terasata), economic, religios si militar.
Principalele sale structuri sunt:

– Inti Watana, o piatra asociata cu un ceas astronomic. 21 iunie si 21 decembrie sunt si azi date importante pentru predictabilitatea in agricultura. De un an sau doi este limitat accesul in jurul ei pentru ca o echipa de filmare pentru un spot publicitar a ciobit-o cu o camera…

– Templul Soarelui, in care marele preot (cu corpul deformat prin inserarea de obiecte externe, pentru a-si augmenta diverse parti ca urechile, inaltimea, degetele, craniul) facea ceremoniile ritualice;

– Templul celor Trei Ferestre, unde se vede foarte clar cum construiau pentru a face fata cutremurelor (trapezoidal, in principiu);

– Piatra Sacra, ce pare o reprezentare exact a conturului muntelui ce se gaseste de cealalta parte a Vaii Sacre (Cerro Pumasillo). Din anumite unghiuri (si cand nu sunt nori) se poate vedea o suprapunere aproape exacta a pietrei peste munte. Ca o fotografie in piatra.

Dar realitatea bate pozele, pentru ca ele nu pot surprinde momentul in care vantul misca norii si schimba decorul, dezvaluind pe rand Wayna Picchu sau varfurile din jur.

Aceste senzatii trebuie traite pentru a putea fi apreciate!

Perspectiva este uluitoare cu adevarat, dar oare as fi apreciat-o la fel daca nu as fi facut Inca Trail si as fi ales varianta mai accesibila? Pot raspunde cu sinceritate ca nu. Marea experienta este sa nu ti se ofere pe tava, sa muncesti pentru a vedea acest loc.

Este a doua noua-minune a lumii pe care o vedem in turul nostru si pot spune cu mana pe inima ca emotia si bucuria nu vine din performanta de a ajunge acolo, ci de a reface o bucata de istorie pas cu pas, cu “un pic” (mai mult) de chin, alaturi de oameni diversi si la fel de entuziasi.

Despre prima parte a drumului am scris aici.

A doua parte a aventurii este documentata aici. Iar daca vreti sa cititi si despre alte locuri din Peru in care am ajuns, gasiti toate povestile noastre la acest link: https://www.unanhaihui.ro/tag/peru/

Sfaturi si informatii utile:

• Merita! Merita! Merita! Daca esti sanatos si motivat, descopera Machu Pichu facand Inca Trail. Sigur ca trebuie, din considerente economice in primul rand, sa existe si o ruta facila pentru ceilalti turisti, insa noi am recomanda de 100 de ori Inca Trail; – sunt multe companii care organizaza acest tur, unele mai serioase decat altele, fiecare cu programul ei. Alte grupuri au facut in prima zi doar pana la partea cu urcarea criminala pe care noi am impartit-o in doua. Acum am inteles de ce pe net lumea se plange crunt de a doua zi. Feriti-va sa faceti toata acea urcare intr-o zi daca sunteti ca mine, neantrenati si fara mare experienta montana, chiar este grea si poate compromite excursia.
• ghizii buni recomanda din timp echipamentul de care ai nevoie, totul este foarte bine pus la punct astfel incat sa conteze experienta ta; – cum numarul de oameni care este acceptat in fiecare zi pe camino inca este de 500 (cu porterii si ghizii la un loc), rezervarea unui loc trebuie facuta cu cateva luni bune inainte. Noi in februarie am avut dificultati in a gasi doua locuri la mijlocul lunii iunie, de exemplu. In plus, Inca trail este cel mai bine de facut in sezonul secetos, pentru ca in sezonul umed (ianuarie-martie) e dificil din cauza ploilor dese si abundente.
• doar intrarea la Machu Picchu costa 72 USD/pers. Pentru a combina cu Wayna Picchu, mai adaugati 10 USD/pers. Biletul de intrare se cumpara din Aguas Calientes/Machu Picchu town. Nu exista aceasta optiune la intrare in sit.
• biletul de autobuz (care face legatura dintre Aguas Calientes si Machu Picchu) costa 10 USD/pers./sens, iar drumul dureaza 30 minute.

Comentarii

Citeste mai departe

10 locuri din calatoria noastra in Peru

Peru pe scurt – uita tot ce stiai si apoi adu-ti aminte din nou

Centrul orasului Arequipa – Patrimoniu cultural UNESCO