Am avut cele mai bune recomandări şi planuri măreţe de a întocmi un top 10 locuri văzute în Gran Canaria. Am avut maşină, ceva timp şi disponibilitate maximă. Eram puşi pe fapte mari, aşadar, până la primele picături de ploaie. Apoi, au urmat şuvoaiele, iar către Pico de Las Nieves – aşa cum îi spune şi numele, primii fulgi de zăpadă.
Unde am ajuns?!
Despre Gran Canaria
Păi am ajuns într-un climat sub-tropical, în martie (2017)… În Gran Canaria, o insulă micuţă ce face parte din arhipelagul Insulelor Canare (Spania, cu un picior în Africa), cu un diametru de aprox. 50 de km, care este adeseori descrisă prin expresia “un continent în miniatură”.
După experienţă avută, eu aş mai adauga o completare: “de la vară la iarnă, în 24h”.
1. Sudul însorit, plajele şi dunele din Maspalomas
De la aeroportul insulei până în sud, în Playa del Ingles, am făcut doar jumătate de oră cu transportul public, de altfel foarte bine pus la punct în toată insula.
Playa del Ingles este cea mai cunoscută staţiune turistică din Gran Canaria şi, pentru primele nopţi, ne-am făcut baza aici. Am apreciat confortul minimalist oferit de hotelul Labranza Bronze Playa, mai ales că veneam după o tură de zile mari în Tenerife şi tânjeam după o zi de relaxare.
Ne-am bucurat copilăreşte că în sfârşit este vreme de mânecă scurtă şi am pornit să explorăm coasta sudică. Avem încercuit pe harta un loc – Puerto de Mogan, acolo unde se termină şi autostrada.
Ca şi în Tenerife, dacă este un lucru pentru care sudul este recunoscut, acesta e colecţia de plaje.
Ele ademenesc turiştii, în special pe cei englezi, germani şi scandinavi, în lunile în care vor să evadeze din realitatea lor friguroasă şi să se încalzească la soare.
Cea mai lungă plajă este “Playa del Ingles”, care se continuă cu “Maspalomas”, până în Meloneras. Cei 4 km de plajă sunt marcaţi de un far impozant şi de spectacolul oferit de dune.
Le văzusem cu o seară înainte, la apus, într-o lumina caldă şi diafană şi vroiam să le explorăm cum se cuvine.
Punctul central de acces este chiar în spatele hotelului RIU Palace Maspalomas, care a acaparat şi cea mai frumoasă panoramă asupra dunelor şi a oceanului.
Râuri de nisip fin, strânse în forme unduitoare, mereu altele, mereu la cheremul vânturilor, se revarsă cu elegantă până în buza marii. Acolo, o fâşie lungă de nisip este raiul celor ce preferă naturalul. Secţiunea această de plajă este dedicată nudiştilor.
🛌Cazare in Maspalomas, Gran Canaria
- Apartment 2-2 Playa del Ingles, de la 37 EUR/noapte/apartament cu vedere la piscina
- Los Caribes 2, de la 42 EUR/noapte/studio cu terasa
- Hotel Ritual Maspalomas – Adults Only, de la 50 EUR/noapte/apartament cu vedere la mare
- Labranda Marieta – Adults only, Playa del Ingles, de la 78 EUR/noapte/camera
- Taboga – Adults Recommended, Playa del Ingles, de la 89 EUR/noapte/apartament
- Labranda Bronze Playa, PLaya del Ingles, de la 122 EUR/noapte/camera
- RIU Palas Maspalomas, Playa del Ingles, de la 227 EUR/noapte/camera
2. Delta dintre dune
Mare ne-a fost surpriza să descoperim în timpul documentării că, la capătul dunelor, înspre Meloneras, este o zona protejată, o mini-deltă în care fauna locală se poate ascunde de turişti.
Nu aveam cum să o ratăm şi bine am făcut.
3. Faleza şi plaja de la farul Meloneras
Le-am văzut făcând o lungă plimbare înapoi, la maşină. Am remarcat curăţenia desăvârşită, hoteluri cu nume celebre şi multe stele, dar şi vile cochete, de închiriat. Ba chiar, după ce m-am ţinut departe o bună bucată de vreme, am intrat în câteva magazine cu branduri celebre, atrasă fiind de preţurile din vitrină. S-ar fi putut da undă verde la shopping, dar am rezolvat scurt şi ne-am continuat drumul.
🛌Cazare in Meloneras, Gran Canaria
- Villas Meloneras, de la 113 EUR/noapte/camera
- Meloneras Hills 16 With Pool, de la 414 EUR/noapte, vila cu 4 dormitoare
- Hotel Riu Palace Oasis, de la 224 EUR/noapte/camera
4. Puerto de Mogan
Un loc recomandat, încercuit chiar pe harta de recepţionerul hotelului nostru şi cadorisit în 2016 cu distincţia “cel mai bun oraş în care să îţi petreci vacanţă”. Cum toţi insularii tânjesc după atracţiile marelui continent, i-au zis şi “Mica Veneţie”, deşi are doar un singur canal, care leagă marina de port.
Mie mi-au luat ochii străduţele înguste, boltite cu flori, balcoanele din lemn, vilele dichisite şi aspectul de oraş-bijuterie.
Are chiar şi plaja sa – Playa de Mogan.
Astfel de orăşele rup monotonia coastei sudice, altfel dominată de ariditate şi de culori arse de soare. Din loc în loc, după câte o serpentină, se deschid panorame spectaculoase spre mare. Per ansamblu, versanţii coastei de sud mi s-au părut mai puţin “colonizaţi” de vile şi largi complexe de apartamente ca pe Costa Adeje (Tenerife), iar construcţiile mai bine proporţionate, mai “la scară”.
Odată ce am părăsit sudul insulei, ne-am luat “la revedere” şi de la vremea bună. Ploaia care spălase bine Playa del Ingles cu o seară înainte s-a hotărât să ne însoţească mai departe, către nord.
🛌Cazare in Puerto de Mogan, Gran Canaria
- Apartamento Ornia, de la 55 EUR/noapte/apartament cu vedere la piscina
- Apartamentos Puerto de Mogán THe Home Collection, de la 121 EUR/noapte/apartament cu balcon
- Finca el Moral, de la 125 EUR/noapte/apartament cu doua dormitoare
- Radisson Blu Resort & Spa, Gran Canaria Mogan, de la 148 EUR/noapte/camera
- Hotel Cordial Mogán Playa, de la 192 EUR/noapte/camera
5. Vegueta&Las Palmas de Gran Canaria
În 1478, trupele conchistadorului Juan Rejon au ales acest loc ca nucleu pentru ceea ce urmă să fie mai târziu oraşul Las Palmas. Numele a fost inspirat de numeroşii palmieri din acest loc.
Azi, Las Palmas este capitala insulei şi un oraş cosmopolit şi unul dintre cele mai mari porturi ale Spaniei. În drumul lui către Americi (1492), Christofor Columb s-a oprit aici pentru o vreme, fapt pentru care, în centrul cartierului Vegueta, se poate vizita Casa de Colon, care este o instituţie culturală ce documentează relaţia specială pe care a avut-o Gran Canaria în colonizarea Lumii Noi.
Dintre tot ce are de oferit Las Palmas, noi am avut timp doar de o jumătate de zi tihnită, petrecută pe străduţele din Vegueta, oprindu-ne când şi când în faţa unei vitrine sau amuzându-ne de buna dispoziţie a chelnerilor de la terase.
Seara am prins o spărtură în norii care ne-au fugărit toată ziua şi am ieşit la o plimbare pe faleza de lângă Playa de Las Canteras. Viaţa pare să se scurgă blând aici, judecând după lumea relaxată şi guralivă.
Cum am închiriat un apartament chiar pe faleză, am avut ocazia să ne convingem de spiritul sportiv al majorităţii locuitorilor şi de faptul că turismul asigura un trai confortabil pentru majoritatea dintre ei.
🛌Cazare in Las Palmas de Gran Canaria
- Loft moderno junto a Las Canteras, de la 28 EUR/noapte/apartament
- La Casita de Las Palmas, de la 32 EUR/noapte/apartament
- Apartamentos Colón Playa, de la 49 EUR/noapte/studio
- Exe Las Palmas, de la 57 EUR/noapte/apartament
- Big Ocean by MyCanarianDream, de la 62 EUR/noapte/studio cu balcon
- Santa Catalina, a Royal Hideaway Hotel 5*GL, de la 105 EUR/noapte/camera
- Hotel Cristina Las Palmas, de la 115 EUR/noapte/camera
6. El Bufadero, în La Garita
Tot urmarind prognoza meteo şi tot sperând la zile senine nu am fi făcut nimic! Ploi şi nori, atât puteam vedea pe întreaga durată a sejurului nostru în Gran Canaria. Dar cu mici pauze: o ora-două de soare, dis-de-dimineaţă, la răsărit.
Perfecte pentru a ajunge în acest loc deosebit, unde oceanul pare să nu mai încapă şi vine cu furie către uscat, şuierând şi aruncând cu putere jeturi de apă.
7. Caldera de Bandama
Acest crater vulcanic ne-a fost recomandat pentru câteva lucruri care îl fac atractiv: face parte dintr-o zona protejată în care se găsesc specii endemice de plante, în calderă încă se mai pot vedea forme ale unor locuinţe vechi şi mai ales pentru că este o zona geologică importantă. N-am putut evalua ultimul considerent, însă am fost primii turişti care au ajuns în vârf, la Pico de Bandama în acea zi, lunadu-ne la întrecere cu doi-trei biciclişti pe care urcarea îi întrebuinţa serios.
8. Gradina Botanică Viera y Clavijo
Tot un vis împlinit este şi această grădină. Visul unui botanist suedez pasionat – Eric Ragnor Svensson, care şi-a dorit să adune în acelaşi loc toată frumuseţea şi diversitatea endemică a insulei.
Cele 27 de hectare sunt terasate şi împărţite pe trasee tematice. Noi am urmat “Camino de los Dragos”, pentru acest tip de palmier spectaculos, nativ din Canare.
Am mai fi zăbovit, însă norii negri au pus stăpânire pe loc şi au început să stoarcă din ei şuvoaie de apă.
În Gran Canaria, ploaia este foarte apreciată. Am auzit un localnic spunând “Aici, ploaia este aur!” şi am început să o privim cu alţi ochi. Apa este colectată în bazine artificiale şi folosită cu responsabilitate in lacuri de acumulare precum PresA de Las Ninas. Şi am mai auzit că, atunci când plouă, să te duci către munţi. Şi aşa am făcut.
9. Pico de las Nieves, Roque Nublo şi Roque Bentayga
Între aceste puncte este cel mai frumos peisaj muntos pe care l-am văzut în Gran Canaria. Pe măsură ce am urcat, gradelele din termometru am scăzut galopant până când am mai găsit doar 2. Şi, ce să fie la 2 grade, dacă nu o lapoviţă deasă? Chiar şi aşa, peisajul nu este lipsit de farmec, mai ales în combinaţie cu solul negru, vulcanic şi copacii înfloriţi.
Serptentinele sunt la ordinea zilei, dar drumurile sunt suficient de late şi foarte bine întreţinute, astfel încât am urmat panglica de asfalt până la Roque Nublo. Am exclus o drumeţie din cauza vântului puternic care făcea temperatura şi mai neprietenoasă şi am continuat spre Roque Bentayga.
E adevărat ce se spune, că la munte este vremea schimbătoare. După câteva zeci de minute, a venit primăvara! Ne-am lăsat ademeniţi de peisaj şi am făcut o scurtă drumeţie pe unul dintre traseele marcate.
10. Barranco de Guayadeque
Am fi putut atinge cifra magică – 10 obiective turistice de văzut în Gran Canaria dacă am fi ajuns şi în acest loc.
Barranco înseamnă râpă. O râpă abruptă, lungă şi impresionant de adâncă. Am mers de-a lungul ei, până în Ingenio şi nu ne-am putut opri. Serpentină după serpentină şi senzaţia că am mai trecut pe acolo de 100 de ori.
Aşa a fost drumul şi noi tot sperand că, la un moment dat, se va termina şi vom fi ajuns fix la începutul traseului turistic. Ne-am înşelat şi nu am mai avut timp să recalculăm traseul şi cel de-al 10-lea obiectiv a rămas pentru data viitoare. La fel şi o masă servită într-un restaurant săpat în stâncă, în capătul râpei. O experienţă deosebită, conform descrierii primite de la un fost ghid turistic.
Că nu am ajuns într-o mulţime de locuri recomandate călduros şi în cunoştinţă de cauză, ştim bine, însă ne rămân că “temă” pentru o călătorie viitoare. Probabil am fi avut nevoie măcar de 7 zile şi de vreme bună, că să ne bucurăm de toate.
Hasta pronto!
Informații și sfaturi utile:
- noi am ajuns în Gran Canaria zburând din Tenerife cu Canary Fly. Biletele de avion sunt foarte accesibile (în jur de 20 EUR/sens) și bagajul de cală de până la 20 kg este inclus. Există și opțiunea de ferry, ceva mai costisitoare si mult mai lentă.
- prețul transportului public este și el decent. De la aeroport și până în sud, în PLaya del Ingles (cca. 30 km), costul unui bilet a fost de 3,50 EUR/pers./sens.
- dacă doriți să luați masa “în oraș”, o pranzo-cină decentă costă aprox. 45 EUR/2 persoane, cu mici excese.
- Gran Canaria are o climă ce diferă în funcție de altitudine, deci recomandăm sa aveți în bagaj de la cremă de protecție solară, pâna la pantaloni lungi și geacă.
- Perioadele optime de călătorie ar fi martie-aprilie şi septembrie-noiembrie, însă pentru români şi obiceiurile noastre de vacanţă, vremea este rezonabilă chiar și vara dacă bugetul permite.
Aprilie 2017
7 Comments