Evadari din Bangkok - Ayutthaya sau ce a fost si ce mai este dintr-un mare imperiu

Destinatii, In locuri deosebite, Thailanda Nici un comentariu 8

Cerul de deasupra Ayutthayei are puteri de transformare nebanuite.
Dimineata este albastru, cu cateva dare albe, ca firele de lana trase din fuior. Catre pranz, ele se disperseaza, lasand soarele sa faca infuzie in albastrul puternic. Dupa amiaza, se imbraca intr-un val subtire, de culoarea mierii. Nu pentru a face racoare, ci pentru a crea un decor perfect pentru bijuteriile sale de pe pamant.

Trenul din Pak Chong pana in Ayutthaya face cam trei ore.
Trei ore in care pe culoar se perinda toata bucataria thailandeza, insotita de strigate convingatoare si de invitatii de cumparare. Localnicii stiu ce sa ceara, noi, pana ne dumirim ce se da acolo, deja vanzatorul e la celelalte randuri de banchete. Nu ne asteapta nimeni, sunt clienti cu zecile, iar tot procesul pare a se desfasura contra-cronometru.
Desi ne-am urcat dintr-o gara mica (dar cu sala de asteptare VIP, cutie de donatii pentru copii saraci si, desigur, nelipsitul portret al regelui Bhumibol) si nu prea mai sunt locuri, oamenii se strang si ne primesc si pe noi pe bancheta.
Este un vagon clasa a III-a, cu ventilatoare care zbarnie si geamuri blocate in pozitia semi-deschisa. Cand trenul este in miscare, chiar nu e rau deloc.

Ayutthaya si mafia tuk-tuk-urilor

Pana la destinatie, intrasem deja in atmosfera Thailandei populata cu localnicii atenti si saritori.
Din pacate, nu la fel stau lucrurile la primul contact cu negustorii din Ayutthaya. Fir-ar sa fie, si aici este la fel!
In toata lumea, o mare parte dintre taximetristi (fie ei pe masini, songthaew – taxi colectiv- sau tuk-tuk-uri) au mai multe in comun decat vor sti vreodata!

Ayutthaya nu face exceptie, asadar! Imposibil de negociat sau de grupat cu un alt turist la fata locului (soferul nu accepta daca vede), asadar impacarea cu situatia ramane ca singura varianta. Nu exista taxi-uri, ci doar motociclete transformate in tuk-tuk-uri si niciunul nu scade sub 100 bahti pentru nici 3 km.
Pentru comparatie, in Bangkok, cu un taxi cinstit, mergi cam 10 km de aceasta suma.

Trecem peste, pentru ca soarele era deja in acea faza de infuzie prelungita si voiam sa ajungem cat mai repede la destinatie si sa incepem sa exploram.

Oras nou, oras vechi

Strazile principale par prea late pentru traficul redus, iar trotuarele par prea inguste pentru a ingramadi vanzatorii cu bucataria lor mobila sau, dupa caz, cu standul cu marfa, zecile de caini facuti covrig si pe noi, carand bagajele de 20 de kg fiecare de la guest house-ul de unde ne lasase “taximetristul” pana la cel pe care il cautam de fapt. Ce sa vezi, se numeau la fel…
Dar gata, un dus, ceva de mancare si o portie tripla de rehidratare si am pornit catre zidul din caramida rosiatica si catre turlele tuguiate care impungeau cerul dupa-amiezii.

Mandria unui mare imperiu apus si atractiile sale prezente

Lumea nu vine degeaba in Ayutthaya si nici nu pleaca dezamagita.
Sigur, trebuie sa fi un pic pasionat de istorie, cultura, arhitectura sau fotografie pentru a gusta un astfel de loc.

Cateva date istorice si curiozitati
Dincolo de datele si informatiile incontestabile care plaseaza existenta acestui imperiu siamez intre secolele XIV – XVIII, am gasit cateva lucruri care explica mai bine particularitatile de aici. De exemplu, imperiul Ayutthaya – care la apogeu rivaliza ca intindere si rafinament cu cel khmer – a fost fondat in valea rodnica a raului Chao Phraya (acelasi care trece prin Bangkok) de regele U Thong, care si-a mutat curtea mai la sud, fugind din calea unei epidemii de variola.
Ca urmare a faptului ca Ayutthaya se deschisese catre comertul cu natiile invecinate si mai tarziu catre portughezi, spanioli, olandezi si francezi a dus la aparitia unor sate, adica niste asezaminte de “expati”, situate in afara limitelor capitalei imperiale, care se numea tot Ayutthaya.
Ceva vestigii se mai vad si azi – o casa olandeza pe malul unui canal, o biserica catolica pe celalalt mal. Poate si alte urme pe care nu le-am descoprit noi, dar nimic inchegat.

In sec. al XVI-lea, acesti negustori descriau orasul ca fiind unul dintre cele mai mari si mai bogate din est. Cu siguranta mult peste ce este noul oras Ayutthaya azi, atat in termeni de numar de locuitori, cat si ca rafinament al constructiilor.

Am fost surpinsi sa aflam ca existau relatii stranse intre curtea regelui Narai si cea a lui Ludovic al XIV-lea al Frantei si ca in scriptele lor, Ayutthaya aparea ca Siam.
Desi au existat mereu conflicte interne, cauzate de modul local farmitat de conducere, dar mai ales conflicte serioase cu Burma, Ayutthaya a reusit sa isi mentina renumele de oras prosper si pe parcursul sec. al XVII-lea.
Pana la urma, invaziile Burmei au fost victorioase, capitala a cazut si imperiul s-a destramat. Daca va intrebati, asa cum m-am intrebat si eu de ce multe dintre statuile cu Buddha nu au cap, raspunsul este legat de aceasta cucerire. Burmezii le-au luat zeii, adica simbolurile cele mai puternice pe care le avea Ayutthaya.

Orasul nou nu seamana deloc cu cel vechi, care primse numele de Venetia Asiei datorita canalelor ce o brazdeaza. S-a dezvoltat mai la est de zidurile parcului in care sunt azi concentrate majoritatea vestigiilor.

Aici nu a fost jungla ca la Angkor, sa acapareze locul, iar ruinele, desi impresionante, nu sunt asa de bine pastrate. Si totusi, lista de temple si ramasite din fostele structuri este suficient de mare cat mare cat sa va ceara trei zile intregi pentru a le vizita.
Nu ne putem lauda ca le-am vazut pe toate, dar putem spune ca am ales cu grija.

Ce-am vazut in Ayutthaya – o selectie din lista de atractii

Cel mai la indemana mijloc de transport este bicicleta. Si cele mai accesibile temple sunt cele din parcul arheologic, delimitat pe alocuri de sectiunile unui zid de aparare sau de canale cu multa fauna locala. Sa nu va speriati/mirati daca vedeti soparle-monitor de peste 1,5 m (sunt la fel de timide ca un gecko), veverite cu tupeul de macac sau berze viguroase care turtesc coranamentele arbustilor.
Intr-o dupa-amiaza aveti sansa sa vedeti mai multa actiune si viata salbatica decat in Parcul National Khao Yai.

Prima noastra oprire au fost doua temple amplasate chiar vis-a-vis de terasa Old City, cea mai apreciata cafenea din oras pe Tripadvisor.
Dar si mancarea este buna, deci nu o ocoliti!

Wat Mahathat (sec. al XIV-lea)

Partea centrala a complexului as spune ca este cea mai impresionanta si bine pastrata din Ayutthaya acelui secol, cu toata interventia de restaurare a partii superioare, in sec al XV-lea. O curte larga, flancata cu sute de statui si o camera secreta cu bijuterii, descoperita prin anii `50 sporesc misterul acestui loc.

Dar atractia principala, pe care aproape am ratat-o, este capul unei statui reprezentandu-l pe Buddha, care a cazut de pe sculptura si a fost revendicat de radacinile unui copac.

Avand in vedere lipsa acuta a capetelor care nu au supravietuit distrugerii birmaneze, acesta este considerat sfant si se cere respect din partea turistilor doritori de selfie-uri cu Cel Iluminat.

Wat Ratchaburana (sec. al XV-lea)

Am trecut straduta ce desparte cele doua temple pentru a prinde ultimele raza de soare la Wat Ratchaburana.
Aici am aflat ca ceea ce stiam noi de la kmherii din Cambodgia sau de la Borobudur poarta alte denumiri in Thailanda. De exemplu, stupa, relicvarul in forma de clopot, se numeste chedi, iar turnul-templu decorat abundent se numeste prang.

Vihara, sala-altar in care se gaseau cele mai importante statui ale lui Buddha si unde se adunau atat preotii cat si credinciosii este inca in picoare si ofera o perspectiva de exceptie asupra principalei chendi. Aceasta din urma este cea mai rafinata in materie de basoreliefuri pastrate din Ayutthaya, se vede din mai toate colturile parcului, iar la fata locului, chiar si printre schele, sta la inaltimea renumelui sau.

Momentan este intr-un lung proces de restaurare in incercarea de a salva basoreliefurile ce decoreaza turnul, dar se poate urca pana aproape de varf. Pentru cateva minute, atat vechea cat si noua Ayutthaya este la picioarele tale.

Wat Phra Sri Sanphet si Marele Palat (sf. sec. al XV-lea)

Daca in celelalte locuri am ajuns dupa-amiaza, catre finalul programului de vizitare, la Wat Phra Sri Sanpeth ne-a prins miezul zile si maximum de aglomeratie. Cred ca 75% dintre turistii din Ayutthaya se decisesera sa viziteze simultan. In plus, li se alaturarera mai multe excursii scolare si locul era plin de uniforma in miscare browniana.
Chiar si asa, prima oprire trebuie sa fie macheta complexului, pentru a intelege dimensiunea si dispunerea ruinelor ramase.

Cele trei chedi care s-au pastrat sunt inca semete si foarte fotogenice, dar in rest se vede furia cu care birmanezii au distrus locul in sec al XVIII-lea. Au ars si au topit aurul in care era imbracata statuia unui Buddha de 16 m…

Figurile celorlalti vizitatori ne-au confirmat ca nu numai noi suntem impresionati, ci locul merita sa fie pe lista de vizitare a oricarui turist care ajunge aici.
Poate nu la ore de varf, dar cu siguranta merita timpul alocat.

Wat Lokkayasutharam

La o aruncatura de bat de Sanphet – sau mai bine zis la 10 minute de pedalat lejer, straluceste in soare vesmantul lui Buddha. Locul nu e chiar usor de gasit, pentru ca nu se vede de Wat Phra Mongkon Bophit cu care se invecineaza, iar stradutele de acces par mai degraba alei de parc.
Lokkayasutharam este un nume lung pentru un loc din care a ramas o statuie pe masura: 37m lungime x 8 inaltime.

Nu sunt foarte multe informatii istorice despre acest fost complex, se stie doar ca dateaza de la inceputul imperiului Ayutthaya si pe parcursul secolelor recente a avut parte de schimbari.
Se pare ca localnicii au incercat in mai multe randuri sa ii construiasca un acoperis, dar acesta nu a rezistat in nicio etapa. S-au consolat cu gandul ca este semn divin, ca atare Buddha infrunta vremea zi de zi, fara alta protectie decat vesmantul oranj aprins.

Wat Yai Chai Mongkol (inceputa in sec. al XIV-lea)

Daca toate celelalte obiective de neratat sunt in oras, deja pentru Wat Chai Mongkol trebuie “biciclit” un pic mai mult si cu avant. Catre est, catre Bangkok. Drumul trece raul care inconjoara orasul pe un pod ce a scos un pic sufeltul din mine la urcare, dar a meritat.
Complexul acesta apartine unui ordin monastic particular, la origine din Ceylon. Si azi locuiesc aici descendentii acestui ordin, iar casele lor sunt vizibile aproape de intrare.

Nu stiu ce parere au de multitudinea de turisti care le trec pragul zi de zi. Si sunt multi – turistii- pentru ca Wat Yai Chai Mongkol este unul dintre cele mai vizitate locuri din oras, iar mie mi s-a parut cel mai ingrijit si expresiv. Uriasa stupa (chendi, adica) asezata pe o baza rectangulara comemoreaza o victorie cu rasunet asupra birmanezilor, in sec al XVII-lea.

De sus, din varful ei, se vede minutat atat Ayutthaya, cat si curtea cu sutele de statui ale lui Buddha foarte bine pastrate si invesmantate in robe oranj.
Cum locul este popular nu numai in randul turistilor, ci si in randul credinciosilor, este posibil sa vedeti thailandezi care inconjoara monumentul central de trei ori, pentru noroc.

Ce am mai fi putut vedea si face in Ayutthaya
Sunt mult mai multe temple si ruine raspandite pe o arie destul de mare, de aceea am ales ce vrem sa vedem dupa lungi deliberari. O lista cu atractiile poate fi consultata aici si o harta poate fi gasita aici.
Ce ne-a impresionat si nu am face (desi nu stiu ce consecinte ar fi daca toti ar proceda ca noi) este plimbarea cu elefantii.

I-am vazut la final de program, cand tocmai se leganau cu ultimii turisti in spinare, iar unii dintre ei erau incarcati in camioane pentru a fi dusi “acasa”. Instrumentele de corectie folosite de mahouti si privirea elefantilor ne-au convins ca nu este pentru noi aceasta experienta.

Marele Buddha de la Ang Thong

Ei bine, aici nu ajung turistii in mod obisnuit, dar in timp acest lucru se va schimba cu siguranta!
Acum, locul este “protejat” de faptul ca este un monument nou (terminat in 2008) si deci nu atat de apetisant pentru un palmares de vacanta si apoi pentru ca este dificil de ajuns. Cu transpotul public nu ne-am lamurit, desi am bajbait si intrebat pe la autogarile din oras.
De fapt nu sunt autogari, ci colturi de strada la care se strang diverse microbuze si autobuze ce par mai in varsta ca bunica mea.
Cursele nu sunt regulate, iar daca nu vorbesti thai este cam imposibil sa afli ceva cu cap si coada. Se pare ca ar fi o solutie sa astepti autobuzul din Bangkok, care merge catre….undeva, iar pe drum te poate lasa in Ang Thong si de acolo vezi cum te descurci pana la complexul monastic in care se afla statuia.

Nu aveam timp pentru aceasta cascadorie, asa ca ne-am pansat buzunarul dupa ce am tocmit un tuk-tuk sa ne duca si sa ne aduca de acolo, cca. 36 km.
Dar ce ma bucur ca am ajuns!

Pe langa statuia lui Buddha de 92 m, complexul are o gradina cu sculpturi cel putin intrigante si foarte descriptive. Sunt grupate pe teme si o plimbare printre ele este o sursa constanta de mirare si incercare de interpretare (asta daca nu ai avut cand sa te documentezi temeinic inainte).

Iar despre cele doua vihara, dupa cum stralucesc in soare si migala cu care sunt decorate, cred ca vor impresiona si alti calatorii cand vor ajunge aici.
Ne-am incheiat ziua tot la aceeasi local, in fata zidurilor ce ascund chipul lui Buddha de la Wat Mahathat, cu o portie de pad thai si o bere, respectiv un ceai.

La final, Ayutthaya mi-a ramas in minte sub forma unui grup de pumni si degete ascutite reprezentate de chedi care tulbura albastrul cerului ziua, iar la apus creaza un decor perfect pentru un film istoric.

Informatii si sfaturi utile:

aprops de mancare, nu am spus nimic despre Night Market, dar macar o cina va sfatuiesc sa o compuneti din produsele locale din acest loc. Varietatea este greu de descris in cuvinte, preparatele excelente, iar preturile sunt foarte accesibile;
pentru ca tot am vorbit de mancare thailandeza, in Ayutthaya pad thai-ul costa zilele astea in jur de 90 THB/portia;

Ayutthaya a adunat foarte mult caini maidanezi si nu pare sa aiba vreo preocupare in acest sens.Nu sunt sfrijiti ca cei balinezi, ci foarte voinici si stabili pe picioare. Daca ziua sunt toropiti de caldura si nu se vor obosi nici sa deschida ochii, pe seara au nevoie de miscare si actiune, asa ca mersul pe strada devine un sport si pentru turisti. Cateodata bicicletele le dau idei si ii motiveaza sa faca miscare, alergand si latrand. Atentie la acest aspect, vreau sa spun!
costul pe zi pentru inchirierea de biciclete este de 50 THB/buc.
trenurile intre orase, pe distante scurte si la clasa a treia costa mai nimic, cam jumatete de dolar.
intrarile la temple costa 50 THB/pers. Nu exista un permis unic ca la Angkor, fiecare intrare se plateste separat, la fata locului.
Ayutthaya figureaza pe lista monumentelor UNESCO, iar decembrie si ianuarie par sa fie cele mai aglomerate luni, dupa spusele localnicilor. Acum, din cate am vazut noi, depinde de ce intelege fiecare prin aglomeratie. Noua saptamana trecuta ni s-a parut mai mult decat suportabil.