Sunt sanse ca, dupa cateva zile, aglomeratia si dimensiunea Bangkok-ului, increngatura de autostrazi suspendate si metrou usor la inaltime, sa iti puna nervii la incercare si, dupa scurt timp, sa vrei sa fugi.
Cel mai probabil ar fi catre sud, intr-un loc cu plaje albe si apa turcoaz. Pana la urma, vacanta nu dureaza o vesnicie si e pacat sa o petreci intre betoane, oricat de confortabile si interesante ar fi ele.
Daca insa, dintr-un motiv sau altul, nu poti fugi prea departe – sa zicem ca astepti o viza sau pur si simplu ai timp si vrei sa faci un detur in zona centrala a Thailandei – e bine sa stii ca exista variante in preajma. Chiar aproape, la nu mai mult de cateva ore de mers, sunt optiuni care iti pot satisface setea de natura, cultura sau istorie antica, dupa gust.
Ca sa iti faci o idee, ne-am gandit sa le trecem in revista pe cele la care am ajuns.
100% natural 
Noua ne-a placut Bangkok-ul si am incercat sa fim cat de eficienti se poate cu vizitatul, in cele cateva zile petrecute acolo.
Dupa un tur prin Cambodgia si Vietnam, orasul ni s-a parut aerisit, curat si extrem de tentant din punct de vedere culinar. Cu toate astea, cand am auzit ca viza de India va dura 7 zile lucratoare, ne-a fost clar ca trebuie sa o luam din loc.
Un om poate suporta betoane zi de zi doar pana la un punct, nu?
Cu cele 3 optiuni pe masa – natura, traditii, istorie – am ales pentru prima oprire pe cea care ne-a incantat cel mai mult de-a lungul excursiei: natura.
Am deschis harta, ne-au cazut ochii pe Parcul National Khao Yai, si apoi am deschis si Internetul.
“Al treilea cel mai mare parc national din Thailanda, zice el, accesibil la doar cateva ore de mers cu autocarul, ofera sansa de a vedea giboni si elefanti salbatici in mediul lor natural, pe langa o multime de reptile, pasari si cateva cascade spectaculoase. “
O descriere care nu spune prea mult, suna bine, dar nu pare extrem de diferita de altele. Fraza magica din cele de mai sus este de fapt “elefanti salbatici”.
In Thailanda, aceste animale sunt simbolul tarii si au fost la fel de mult chinuite, pe cat protejate.
Rezultatul este unul trist. Ca sa nu cada prada braconierilor, elefantii au fost mutati si inclusi in diverse atractii turistice, pe principiul “decat sa fie vanati pentru colti, mai bine plimba turistii si au parte de o viata imbesugata”.
Parerea noastra este ca nu prea functioneaza nici asa. In momentul de fata sunt mai multi in captivitate decat in natura si, tot parerea noastra, e discutabil in ce masura domesticirea este un destin mai bun decat viata sub amenintare in salbaticie.
Cheia pare a sta in educatie si protectie asigurata de la distanta, fara a interveni in viata lor, oricat de greu ar fi.
Brosurile ne promiteau insa experienta adevarata, care nu chinuie pachidermele de niciun fel, asa ca am optat cu incredere. Orice altceva urma sa vedem era bonus, dar noi ne doream sa ne delectam privirea si sufletul cu elefantii la ei acasa, neingraditi.
Cum ajungi in Parcul National Khao Yai
Ne-am pus asadar pe drum, inca de dimineata, pentru ca cei 200 de km pana in Pak Chong (poarta de intrare in parc cea mai la indemana turistilor) urma sa dureze vreo 4 ore.
Noroc ca orice autocar care pleaca spre estul Thailandei trece pe acolo si ai de unde alege. Ghinion ca autogara este in nordul Bangkok-ului, la vreun kilometru de mers de cea mai apropiata statie de metrou. Daca nu ai bagaje ca noi poate fi o optiune, dar noi am ales taxiul. Cat despre statia in sine, departe de a fi cea mai moderna pe care am vazut-o, e destul de confortabila.
Spre deosebire de trenuri, autocarele chiar pleaca la timp, asa ca e bine sa fii in locul indicat cu 10 minute mai devreme. Daca reusesti asta, restul e doar relaxare. Poti chiar sa si dormi pentru ca soferul te va trezi cand ai ajuns la destinatie. Si daca atunci cand te dai jos nu iti vei putea scoate bagajele pentru ca trece un elefant la pas molcom intre tine si autocar, sa nu te miri!
E semn ca ai ajuns in Pak Chong.
Jumatate de zi in Khao Yai
De aici pana in Parcul National sunt vreo 25 de kilometri.
Drumul merge aproape in linie dreapta, lasand in urma gospodarii, mici tarabe cu mancare si cateva optiuni foarte variate de cazare: de la cele pentru buget redus (25 de lei pe noapte, fara aer conditionat si apa calda) pana la resort-uri de 5 stele cu teren de golf si multiple restaurante. Orice ai alege, vei gasi curat luna si gazde primitoare.
Cel mai probabil vei avea nevoie de un tur ghidat sau de un ghid, pentru ca parcul e mare si cei 50 de kilometri de carari care il strabat nu iti vor dezvalui prea multe fara compania unei persoane care cunoaste animalele si se poate orienta dupa urmele si semnele lor. Cel mai bine este sa le cumperi impreuna: intrarea, cazarea si turul ghidat.
Varianta cea mai scurta este turul de jumatate de zi.
Adica imediat ce am ajuns, am fost luati in primire si, la ora indicata, eram gata cu camere foto, costume de baie, prosop si spray impotriva tantarilor, numai buni de imbarcat in camioneta stil “jungle”! Prima oprire, o mini-cascada cu un bazin generos pentru balacit. 
Nu e prea mare lucru de ea, desi se poate inota decent, in cadru natural.
Ar fi fost tentant si pentru noi, daca jungla din jur nu era plina de vietati interesante. Ghidul le stia si ni le-a aratat pe rand: veverite albe, paiajeni cat palma (mai vechile noastre cunostinte din Indonezia si Cambodgia), dar si un sarpe bici, inofensiv si extrem de aratos. 
Pentru primele ore in zona, “recolta” era de exceptie si inca nu intrasem in parc!
De altfel, nici nu aveam sa intram prea curand. Urmatoarea oprire a fost o pestera cu sutele de lilieci si guano-ul aferent, simpaticele insecte cu corn (cicada asiatica cu felinar) si paiajenii-scorpion, care, in ciuda numelui, sunt inofensivi si dispusi sa se cocoate pe turistii curiosi.
Pestera in sine nu e prea spectaculoasa. Adaposteste o serie de Buddha, pentru ca este loc de rugaciune si meditatie in lipsa turistilor, apoi se deschide in cateva camere ce dau din una in alta, iar printre crevasele tavanului atarna cativa lilieci. Una peste alta, o incursiune utila pentru a intelege urmatoarea oprire.
Cerul negru, dar nu de furtuna
Pentru ca ultima oprire a zilei avea sa ne ofere un spectacol incredibil!
Zborul a aproximativ doua milioane de lilieci dintr-o pestera ca cea pe care tocmai o vazusem catre restul parcului. Doua milioane!
Vizitarea acestei pesteri este strict interzisa (pentru a nu speria mamiferele care trebuie sa produca relaxate pretiosul guano, un ingrasamant excelent, dar si materie prima pentru praful de pusca), dar admirarea lor de la de la distanta este in regula. A-i vedea de departe poate nu pare mare lucru dar, credeti-ne, este!
Faptul ca ies in grupuri mari, pe durata a 30 de minute, este o metoda de protectie, pentru ca odata ce se lasa inserarea, acvilele si soimii incep sa dea tarcoale locului in cautare de vanat. Desi in fiecare seara cativa lilieci cad prada, ascunderea in multime functioneaza. Iar privelistea unui stol compact de sute de mii lilieci ce se pierde in zare, descriind bucle pe cer, e cu atat mai impresionanta cu cat poti auzi si zgomotul aripilor!
Iar daca nu ai inregistrat spectacolul de prima data, urmeaza alte stoluri, la fel de impresionante. Ghizii au facut tot posibilul sa ne bucuram de toate astea, dedicatia lor pentru a evidentia fauna locala meritand un premiu. Stiu cel mai bine locurile, sunt in stare sa vada animale acolo unde noi vedem doar un arbust si, de cateva ori, intreaga coloana s-a oprit cu frana brusca doar pentru a vedea un sarpe care traversa neglijent.
L-au cules cu farasul, ne-au facut cunostinta cu el, si apoi l-au depus la distanta de drum si localnici pentru a-l proteja. Mare contrast fata de practica comuna in Thailanda (si nu numai) de a prinde animalele si a le folosi in show-uri improvizate pentru turisti.
O zi intreaga in Khao Yai 
A doua zi se anunta si mai si.
A inceput la 7:30 dimineata si o aveam pe toata la dispozitie sa umblam de-a lungul si de-a latul parcului in cautare de ceva animale mai deosebite. A demarat bine, pentru ca doar la cativa kilometri de intrare, caravana s-a oprit pentru a admira o pereche de tucani. Isi vedeau de treaba lor (adica se piguleau) la cateva sute de metri distanta, in coroana inalta a unui copac batran.
Noroc ca tehnologia moderna, binocluri Nikon cu factor de marire impresionant, ni i-a putut aduce de parca ar fi fost la 2 metri distanta. Nu poate fi vorba de o interactiune sau de poze bune, dar a fost interesant sa ii vedem. Apoi, ne-am continuat drumul catre punctul central al parcului, dotat cu terasa, muzeu si un centru de informare. 
De aici, ne-am pus un fel de parazapezi ca sa ne protejam gambele (nu mai sunt lipitori la noi in parc, dar avem capuse!), am admirat una dintre caprioarele rezidente, si am pornit in drumetia de 3 ore ce avea sa ne introduca in frumusetile junglei.
Din pacate, jungla in miezul zilei nu ascunde asa multa fauna pe cat am fost tentati sa credem, sau daca ascunde o face bine de tot. 
Am dibuit totusi dupa sunete mai multe familii de giboni.
Fiecare are copacul preferat si il apara ca teritoriu propriu. O face insa la zeci de metri inaltime in desis, fara sa coboare pe sol vreodata, motiv pentru care sunt greu de detectat (din nou, binoclul a facut diferenta). Unul singur si-a facut curaj sa se apropie ceva mai mult de noi, si l-am pozat mai ceva ca pe o vedeta de la Hollywood.
Copacii de aici cresc lejer pana la 50m inaltime.
Pentru a izbuti sa ajunga la lumina, cei mai tineri trebuie sa se catere la propriu pe trunchiurile celor mai in varsta, rezultand o impletitura de trunchiuri desirate, care in timp se contopesc. Lianele atarna din ei, inconjurandu-i si facandu-i si mai de nedezlipit.
La nivelul solului este intuneric, iar pasii fie sunt atenuati de covorul de frunze, fie sunt amplificati de sunetul crengutelor uscate pe care calcam. Cand face una “crac”, toate vietuitoarele stiu imediat unde esti si au grija sa nu-ti rasara in cale.
Restul drumului a fost interesant, am descoperit multe urme de elefanti si ursi, dar animalele in sine nu au fost de gasit.
Pana si saratura la care se strang de obicei era parasita cand am ajuns noi.
Trecuse deja de miezul zilei, asa ca toata lumea a fost de acord ca o vizita la o cascada racoritoare ar fi o idee mai buna.
Am ajuns la ea tot cu masina si, intr-adevar, ne-a facut dupa-masa mai frumoasa. Nu e nici pe departe cea mai spectaculoasa pe care am vazut-o, dar e sigur in top. 
Si, daca iti faci curaj sa urci pana in varf, raul care serpuieste molocom pana sa se verse cu zgomot in lacul de mai jos, ofera o oaza de liniste in care noi am mai zabovit o vreme.
Se pare ca am intins coarda, pentru ca grupul deja dezbatea daca sa plece fara noi. Nu ar fi fost chiar o tragedie, pentru ca parcul ofera posibilitatea de cazare.
Ghidul nu voia sa se dea batut si avea de gand sa ne faca turul saraturilor din parc in cautarea elefantilor.
O idee pe gustul nostru, dar care s-a transformat intr-o alergatura de 2 ore fara niciun rezultat. Am gasit pasari, caprioare si macaci, dar elefanti nu – desi se vedeau urmele lor proaspete. 
Cand aproape se intunecase ne-am dat batuti si a trebuit sa pornim inapoi spre casa.
“Ce sa caut intr-un parc cu elefanti daca nu vad elefanti?”
Cam asta era in gandul celor din grup si probabil si ghidul gandea la fel dupa scuzele pe care si le-a tot cerut. Adevarul este ca am fost si noi putin dezamagiti pe moment. Cand ne-a mai trecut si am putut gandi limpede ne-am dat seama ca de fapt un parc national nu este un zoo.
Nu ai niciodata garantia ca vezi animalele pe care vrei sa le vezi si, chiar daca asta inseamna turisti dezamagiti, e bine sa fie asa. Banii care par platiti pentru nimic sunt de fapt bani care se duc ca aceste frumoase creaturi sa ramana in continuare libere sa faca ce vor.
Cu cat mai multi vizitatori isi asuma riscul de a ramane pe moment un pic dezamagiti, in loc sa opteze pentru varianta sigura de a le vedea in captivitate, cu atat mai mult sanse sunt ca lucrurile sa mearga in directia buna.
Concluzia noastra: vizitati Khao Yai (sau oricare alt parc national din Thailanda), daca va plac animalele si vreti sa dati o sansa si generatiilor urmatoare sa le mai prinda in mediul lor natural!
Sanctuarele si fermele care asigura conditii decente de trai pentru ele se numara pe degete, desi pliantele turistice contin mii. Si daca vreti sa fiti siguri ca le vedeti, alocati mai multe zile! Suntem convinsi ca i-am fi vazut daca am fi repetat turul a doua sau a treia zi.
Timpul insa ne presa si vechea capitala a Siam-ului, Ayutthaya, ne astepta la 70 de kilometri distanta cu o suita de ruine si temple “de evaluat”. Si ceva animalute simpatice, dar de asta ne-am dat seama de-abia la fata locului. Povestim in cateva zile!
Sfaturi si informatii utile:
- Daca nu ati optat pentru un tur organizat, cu plecare din Bangkok, biletele pentru Pak Chong se iau de la etajul doi al autogarii din nord, orice ghiseu e ok, si desi veti primi un bilet scris in thailandeza, numarul autocarului si al parcarii din care se imbarca va fi usor de inteles. Nu veti avea de asteptat mai mult de o ora niciodata, dar chiar si asa, exista restaurante traditionale, supermarket-uri 7-Eleven si chiar KFC si Pizza Hut ca sa faca asteptarea mai usoara. Costa 150 THB/pers./sens si sunt multe plecari zilnice.
- in Bangkok, exista mai multe hub-uri, sa le zicem, din care pleaca autocare si microbuze catre toata Thailanda, insa este bine sa optati pentru autogarile oficiale.
- la destinatie este utila o lanterna pentru pesteri, un binoclu performant si un obiectiv tele la camera (peste 300 mm ideal)
- chiar recomandam macar doua-trei zile in Khao Yai, ceea ce presupune o cazare fie in parc (se poate), fie in Pak Chong, cu avantajul optiunilor de mancare la preturi foarte accesibile si, in week-end, karaoke 🙂
