Am citit un pic despre conceptele daneze numite Hygge (bucuria adusă de lucrurile simple) și Lykke (fericire) chiar în timpul săptămânilor petrecute în Palawan, Filipine. Cadrul s-a dovedit ideal pentru a teste câteva dintre ideile concentrate în aceste două concepte pentru că în Palawan frumusețea și lucrurile mărunte care te fac fericit sunt la fiecare pas.
Două vorbe despre Palawan, Filipine
Ca și în cazul insulelor Bahamas, vorbim de un arhipelag, chiar dacă percepția se îndreaptă mai degrabă către o insula singulară. Palawan este cea mai mare provincie (nu și insulă) din Filipine, principalul oraș/capitală fiind Puerto Princesa. Insula este relativ nedezvoltată față de alte zone din țară și tradiționalistă.
Ceea ce ne-a atras pe noi la ea este combinația dintre peisajele năucitor de frumoase și biodiversitatea (terestră și marină) similară cu cea din Borneo, unde nouă ni s-a părut de top.
Ne-am gândit itinerariul prin Palawan, Filipine așa: zbor din Manila către Puerto Princesa (4 zile, 3 nopți), Port Barton (4 zile, 3 nopți), El Nido (6 zile, 5 nopți), Sabang (3 zile, 2 nopți) și din nou Puerto Princesa pentru Honda Bay (3 zile, 2 nopți) de unde am zburat mai departe în Bangkok (via Manila).
Inițial prinsesem în plan încă 10 zile în Filipine, pentru drumeție și insulele Coron, Linapacan și Culion însă la insistențele vremii imprevizibile (adică ploua în fiecare zi, deși trebuia să fie sezon uscat), am hotărât să ne schimbăm itinerariul și le lăsăm pentru o deplasare ulterioară.
El Nido se traduce prin “cuib” și face referire la una dintre îndeletnicirile de bază ale localnicilor, de dinaintea exploziei turistice: culesul și valorificarea cuiburilor de rândunică. Dacă te întrebi de ce, răspunsul este pentru că se mănâncă. Chinezii apreciază în mod deosebit supa din cuib de rândunică, așa cum apreciază și alte “delicatese“.
Dincolo de asta, El Nido, Palawan are unele dintre cele mai frumoase peisaje carstice din câte am văzut.
Seamănă cu ce am vizitat în zona Krabi (Thailanda), Halong Bay (Vietnam) sau Guilin (China). Această concentrare de stânci uriașe care străpung suprafața apei crează un cadru în care te simți mic, atât de uimit de frumusețea locurilor încât și uiți să închizi gura.
Adaugă plaje, vreo 50, una dintre ele ocupând de nenumărate ori locul întâi în lume, nisip fin, auriu sau alb și ape în nuanțe infinite de turcoaz. Adaug și apusuri și o să vezi că nu e de glumă: îți vine să nu mai pleci!
Sari direct la informația care te interesează:
- Cum ajungi în El Nido (informații detaliate despre transport)
- Atracții în El Nido (informații detaliate despre tururile pe apă și plaje)
- Sugestii de cazare în El Nido
- Restaurante testate
- Când să mergi în El Nido
- Bine de știut
ℹ Pentru pachete de vacanță în Filipine, colegii de la DERTOUR îți stau la dispoziție.
Cum am ajuns în El Nido, Palawan
Până să ajungem în El Nido, de departe cea mai cunoscută zonă din insulă, ne acomodasem deja cu Palawan-ul petrecând mai bine de o săptămâna în Puerto Princesa și Port Barton, un sătuc pe coasta de nord-est, relaxat și retras, în care principalele activități sunt island hopping-ul, contemplatul apusului și cinele pe plajă, la lumina felinarelor. Adică dolce far niente.
Cum arată o zi tipică în Port Barton, am povestit în articolul dedicat.
Din Port Barton (de un porneam noi) există teoretic două variante de a ajunge în El Nido: pe șosea, cu un microbuz timp de 4-5 ore, sau pe apă, închiriind o barcă. Ultima dintre ele doar dacă vremea o permite și dacă ești dispus să te legeni pe valurile Măorii Chinei de Sud preț de vreo 8 ore.
Microbuzul rămâne singură varianta practică indiferent de unde vrei să pleci. Am stat cam îngrămădiți, iar bagajele, dacă nu încap storcoșite în spate, se leagă deasupra, pe capota mașinii și adună ceva praf de pe drum. Dar cu o pauză obligatorie după 2 ore de mers și peisaje interesante tot drumul, cele 5 ore au trecut relativ repede.
Informații detaliate despre transport
- Din Puerto Princesa în El Nido există microbuz (van) direct. Drumul durează cca 5-6 ore, cu avantajul că te poate lua din fața hotelului, dacă intermediază gazdă și rezervi cu măcar o zi înainte (varianta recomandată, de altfel). Sunt cel puțin trei companii private (Lexus Shuttle, Eulene Joy Van și Day Tripper Van) care fac curse regulate și costul a fost de 600 PHP/pers./sens în vârf de sezon, când am fost noi.
- În cazul în care nu dorești să stai deloc în Puerto Princesa, unele microbuze pleacă direct de la Aeroport către El Nido (tip shuttle), altele din față mallului Robinson și altele de la Terminalul San Jose. Frecvența lor este aproape din oră în oră, de la 5 AM până la 6 PM. Pentru transportul cu bus-ul (RoRo Bus sau Cherry Bus) costul este ceva mai mic, până în 400 PHP în varianta cu A/C, dar timpul de mers se extinde la peste 7 ore și cred că tind să plece când sunt pline.
🛈 Cu scop orientativ, las aici, la acest link, un orar al cursenulor și detalierea opțiunilor de transport, cu amendamentul că valabilitatea informațiilor trebuie mereu verificată la față locului.
- Din Manila în El Nido există zbor direct ce ajunge pe Lio Airport El Nido, cu AirSWIFT. Este singura companie aici, deci prețurile sunt chiar măricele (în jur de 200 și ceva de EUR/dus-întors sau 100 și un pic EUR/sens). Aeroportul este practic integrat în resortul cu același nume (LIO), deținut de același grup de companii.
- Transportul local. Atât de la aeroportul din El Nido, situat în nord, cam la 25 de minute de oraș, cât și de la terminaul de bus sunt motorete cu ataș, acoperite (“tricycles” le zic ei ), în care noi deabia am încăput (2 persoane cu 2 bagaje mari și 2 mici). Prețul unei curse pornește de la 50 PHP pentru cele scurte, de la terminalul de bus la hotelul din El Nido și de la 150-200 PHP (aprox. 3 EUR) pentru cursele de la aeroport în oraș sau de la terminalul de bus către cazările din afara orășelului.
Prețul depinde de abilitățile de negociere, gradul de ocupare și interesele transportatorului. O “plăcere”! Diferența dintre cât ne-au spus localnicii că ar costă și cât am ajuns să plătim de la terminalul de bus din oraș la cazare a fost cam de 4 ori mai mare, pentru că nu ne lua nimeni altfel.:)
Cum ni s-a părut El Nido, Palawan și ce am făcut aici
Când faima unui loc depășește viziunea autorităților în privința dezvoltării sustenabile și puterea lor de reacție pare a gravita în jurul încasării taxelor, unele lucruri tind să se întâmple haotic.
Noi am ajuns târziu în El Nido. Nu mai vorbim de un sătuc precum Port Barton, ci de un orășel sufocat de numărul construcțiilor anapoda, de imposibilitatea de a lărgi vreo stradă din cauza lor, de mașini 4×4 (la cum sunt drumurile, cine are mașină are 4×4), scutere și “tricycles” și de sutele de ambarcațiuni din golf.
Cu toate astea, comparând cu alte destinații populare, din Thailanda de exemplu, aici numărul turiștilor poate fi considerat chiar redus!
La fel și cantitatea de gunoi și poluarea. Chiar dacă în golful orășelului nu este indicat să faci baie, apele din larg sunt curate, iar mulți oameni par a avea preocuparea de a le menține așa. Un lucru extraordinare este că NU SE VÂND/DAU PUNGI DIN PLASTIC. Ba chiar au un dicton care apare inclusiv la parolele de wi-fi: plastic free El Nido.
Din fericire, atracția aici nu este orășelul în sine, ci zona din jurul său și, în ciuda popularității, ne-am putut bucura de acest loc chiar și în vârf de sezon.
Island Hopping în El Nido
Nu poți spune că ai văzut El Nido dacă nu ai făcut island hopping aici. Excursiile pe mare, printre insulele și lagunele din Golful Bacuit sunt pricipala atracție și motivul pentru care El Nido apare atât de sus în topuri.
Sunt 4 excursii principale pe apă și câteva combinații posibile pe repede înainte. Sunt denumite sugestiv, ca în toată insula, turul A, B, C, D și turul E (acesta din urmă pe uscat, pentru plaje și cascade). Dacă trebuie să alegi, cele mai des recomandate sunt tururile A și C. Cu bărcile nu sunt prea multe de ales, toate agențiile oferă cam același lucru și fără o agenție e destul de complicat.
Indiferent de opțiune, ne-am convins repede că prețul nu poate fi negociat, nici traseul (datorită distanțelor) și nici ora de plecare (cândva după 9:00, ca toți celilalți).
Noi am ales turul A și, odata îmbarcați, nu ne-a mai rămas decât să ne protejăm de soare, să ne așezăm comod și să ne bucurăm de recifuri, insulițe și cele trei lagune vizitate, care ne-au surprins.
Informații detaliate despre tururile pe apă (island hopping)
- Tururile încep de regulă în jur de 9:00, chiar 10:00 și se termină în jur de 4:00, 4:30. Se fac cel mai des cu bărci tradiționale, motorizate (am văzut și speed boats, dar semnificativ mai puține), iar numărul participanților variază în funcție de capacitatea bărcii. Noi am fost 16 persoane în turul A. Am ales agenția Northern Hope Tours și am fost încântați de entuiasmul lor.
Opririle nu sunt neapărat în această ordine, dar trec în revista ce cuprinde fiecare tur și prețurile din momentul în care am fost noi (ianuarie-februarie 2018):
- Tour A, 1.200 PHP (aprox. 19 EUR/pers.): vizitarea a 3 lagune pe Miniloc Island (Big, Small și Secret lagoon), plaja Seven Commando, snorkeling și prânz la Simizu Island. Sfat: merită să închiriați caiace și să vizitați pe îndelete lagunele.
- Tour B, 1.300 PHP (aprox. 20 EUR/pers.) : Snake Island, Cudugnun cave, Cathedral cave, Lagen și Pinabuyuntan Island, Pangulasian Island.
- Tour C, 1400 PHP (aprox. 22 EUR/pers.): Helicopter Island, Hidden beach, Secret beach, Cadlao lagoon, Matinloc Shrine, Star Beach.
- Tour D, 1200 PHP (aprox. 19 EUR/pers.): Cadlao Lagoon, Pasandigan și Nat-Nat Beach, Bukal Island și Paradise Beach.
- Tururile combinate sunt oferite de un număr mai mic de agenții, necesită un minimum de 4 participanți și se pot face cu bărcile tradiționale sau cu bărcile de mare viteză (speed boats). Costă pe măsură: între 3000 și 3500 PHP/pers. (50 – 55 EUR/pers.)
- Se poate închiria o barcă și în regim privat. Noi am negociat cu greu 5500 PHP/barcă (aprox. 90 EUR).
🛈 Taxa de mediu (200 PHP/pers.), echipamentul de snorkeling și prânzul sunt incluse în prețul tururilor acestea de grup (A,B,C,D).
Tur pe cont propriu cu caiacul
În ultima zi petrecută în El Nido, am închiriat un caiac de la unul dintre centrele de pe plaja principală din oraș.
Costă 700 PHP/zi sau 350 PHP/jumătate de zi.
Am putut explora o anumită zonă recomandată din golful Bacuit, mai exact cea delimitată de Cadlao și Helicoper Island.
Sunt mai mult decât suficiente locuri frumoase și merită cu prisosință efortul de a vâsli până aici, dar e bine de știut că în afară de cele 3 insule mai apropiate restul nu sunt accesibile decât celor cu o disponibilitate la efort mult peste medie.
Plajele din El Nido
Atât de multe încât nici dacă te-ai muta aici nu ai reuși să te bucuri de toate. Din postura de turist, alegerea este și mai dificilă. Din fericire, in turul A și apoi cu caiacul, am putut ajunge pe câteva dintre cele mai frumoase: 7 Commando, Simizu și Paradise Beach.
Plaja Nacpan este considerată cea mai frumoasă din Palawan. Pentru că ne-a convins, am fost de două ori la ea, sărind astfel peste Turul C pe care doream să îl facem.
Plaja se află la aprox. 1,5 ore de mers cu scuterul de El Nido. Drumul principal trece prin sate și are porțiuni mai bune și porțiuni căzute rău. La un moment dat este un semn pe jumătate rupt, care marchează intersecția la care trebuie să părăsești drumul principal și să faci stânga, către plajă.
Am găsit acest drum secundar în construcție, ceea ce înseamnă că în câțiva ani vor apărea și resorturile…Acum sunt doar bungalow-uri și câteva case particulare, de închiriat. Sunt zone cu șezlonguri și umbrelute, dar și kilometri de plajă neamenajată.
A apărut și taxa de intrare (100PHP/pers.) și gardurile care delimitează loturile de pământ pe care cu siguranță se vor înălța construcții și litere 3D cu I Love Nacpan…Cu toate astea locul este fabulos, are un farmec și o grandoare aparte și va mai rămane așa ceva timp.
🛈 Se poate ajunge aici în cadru organizat, optând pentru turul E (1500 PHP/pers.), în care se vizitează plaja Nacpan și sora sa, Calitang Beach, sau închiriind o motocicletă cu ataș (tricycle) cu 1000 – 1500 PHP/zi (aprox. 25 EUR), 3 persoane maxim.
Plaja Marimegmeg era cea mai apropiată de locul în care ne-am cazat, așa că a devenit locul ideal pentru a admira apusul cu o bere rece.
Există baruri, restaurante și opțiuni de cazare (Las Cabanas), ba chiar și o tiroliană care traversează micul golf. Singura problema a plajei e că, pentru a ajunge la ea, trebuie să lași scuterul în parcarea de sus și să cobori (iar apoi să urci), un număr …solicitant de scări. Merită? Da.
Plaja Lio, parte din resortul în construcție cu același nume, aproape de aeroportul deținut de același grup de companii care operează și zborurile în El Nido nu are nimic special, în afară de multă liniște.
Cascade și tururi pe uscat
Pentru cei care au mai mult timp la dispoziție și curiozitatea de a vedea ce oferă El Nido dincolo de plaje și islanld hoppining există opțiunea să o apuce pe cărări mai puțin cunoscute. Aceste itinerarii conțin cascade cu bazine răcoritoare, peșteri cu valoare antropologică și ocazia unor drumeții prin junglă (trekking).
Daca mergi la cascada Nagkalit-kalit o să constați că localnicii se transformă în însoțitori și spun că nu se poate vizita decât cu ghid, contra unei taxe (200 PHP/pers., aprox. 3,5 EUR). Nu trebuie să fie musai așa, dar nouă ni s-a părut interesant să avem un însoțitor cu care să schimbăm câteva vorbe. Urcarea durează aprox. 35-40 de minute și e adevărat că trebuie să treci 7 râulețe, dar în sezon uscat cel puțin apa nu trece de jumătatea gambei.
Am dorit să mergem pe Muntele Mansilawit sau să vedem peștera Ille, unde s-au descoperit dovezi ale existenței oamenilor din perioada Neolitică și apoi să continuăm cu Bulalacao Falls, care este mult mai puțin populară ca Nagkalit-kalit, dar vremea n-a ținut cu noi.
De asemenea, nu am ajuns, dar am citit despre cascada Kuyawayaw , descoperită recent, în 2016. Înțeleg că este departe de oraș, dar dacă ești curios, poți încerca o incursiune.
Sugestii de itinerarii
Plecând de la alegerea noastră, am construit câteva sugestii de itinerarii, în funcție de variabila timp. Recomandarea noastră este să stai măcar 4-5 zile întregi în El Nido, ca să ai timp să “respiri”. Dar dacă nu ….
📅 Itinerariul 1 – 3 zile și 2 nopți
Ziua 1: Sosire în El Nido și explorarea orășelului.
Ziua 2: Turul A sau un tur combinat, apoi apusul și cina la Marimegmeg Beach. Din oraș, costă cam 150 PHP un drum cu trycicle-ul.
Ziua 3: leneveală la soare dimineața și plecare din El Nido.
📅Itinerariul 2 – 4 zile și 3 nopți
Ziua 1: Sosire în El Nido și un tur de recunoaștere în oraș.
Ziua 2: Turul A sau un tur combinat, apoi apusul și cina la Marimegmeg Beach.
Ziua 3: Tour C sau cascadă Nagkalit-kalit + Nacpan Beach.
Ziua 4: leneveală la soare dimineață și plecare din El Nido
📅Itinerariul 3 – 5-6 zile și 4-5 nopți
Ziua 1: Sosire în El Nido și vizită în oraș.
Ziua 2: Turul A și Marimegmeg Beach pentru apus și cină.
Ziua 3: Nagkalit-kalit falls și Nacpan Beach.
Ziua 4: Turul C
Ziua 5: timp liber dimineața si plecarea din El Nido.
sau
Ziua 1: Sosire în El Nido și explorarea orășelului.
Ziua 2: Turul C.
Ziua 3: Vârful Taraw alegând via Ferrata. Nu este chir ceea ce numim noi, în Europa, via Ferrata. E abrupt, dar amenajat amplu cu gândul la confort, iar panorama face uitat efortul.
Ziua 4: Turul A, combinat cu Marimegmeg Beach pentru apus.
Ziua 5: Nagkalit-kalit falls și Nacpan Beach.
Ziua 6: Plecare din El Nido.
Combinațiile mai pot include și tururile B și D, o zi cu caiacul sau o zi întreagă petrecută la plajă.
Unde am stat în El Nido. Sugestii de cazare.
Pentru că nu am luat din timp cazarea în El Nido, am avut surpriza să nu găsim o varietate atât de mare de opțiuni din scurt. Cel puțin nu pe net. La fața locului însă, oferta era mai generoasă. După ce ne-am codit puțin, ne-am cazat la CED Villas, un complex de câteva căsuțe amplasate într-o grădină bine întreținută, mult în afara orașului. Adică era liniște. Atât de liniște încât nici macar Internetul nu ne-a deranjat… Chiar dacă managerul face transferuri către oraș la ore prestabilite, închirierea unui scuter e necesară pentru a avea libertate maximă.
Sursa foto: booking.com
Cele mai practice locuri de cazare sunt: în orășelul propriu-zis, El Nido, în Corong-Corong, un pic la sud de El Nido și în Sitio Caalan, un pic la nord de El Nido.
Câteva opțiuni de cazare peste care mi-am aruncat privirea și/sau le-am văzut recomandate:
- în El Nido Town: David’s Guest House, Coral Cliff Hotel, Aqua Travel Lodge, Bulskamp Inn, Sei Nazioni Cottages, Dayunan El Nido Tourist Inn, Inngo Tourist Inn sau Cuna Hotel (de la 90 EUR/noapte/camera).
Sursa foto: booking.com
- în Corong-Corong: Seaslugs Travellers Inn, One Elnido Suite, Buena’s Haven Travelodge, St. John Island View Pensionne sau Buko Beach Resort, iar undeva în partea superioara a “clasamentului, Vellago Resort.
- în Sitio Caalan: Cadlao Resort and Restaurant, The Nest El Nido Beach Resort sau Garden Bay Beach Resort El Nido
- pe plaja, în Nacpan: Where2Next Nacpan (de la 31 EUR/noapte/camera), mai retras si mai rural, Cabanas de Nacpan Camping Resort sau într-un glamping de lux, Nacpan Beach Glamping (de la 207EUR/noapte/camera)
Sursa foto: booking.com
- pe insula Pangulasian: El Nido Resorts Pangulasian Island
Unde am mâncat
Trebuie să spun de la început că între Myanmar și Thailanda, mâncarea din Filipine nu face o figură atât de frumoasă. Cel puțin nouă nu ne-a încântat papilele gustative niciunde și am stat destul în Filipine cât să ajungem să mâncăm într-o grămadă de locuri. Pe lângă asta, a se nota faptul că pâinea este dulce și în general totul este orientat catre dulce si sățios.
În El Nido am testat și a fost proaspăta și decentă mâncarea la restaurantele de pe plajă care încing în fiecare seară grătarele și pun pe ele calamari, pești, crabi, pui și porc. O cină completă a fost în jur de 6-700 PHP/2 persoane (aprox. 9-10 EUR).
Chiar în centrul El Nido-ului, am fost la Art Cafe, nu atât pentru mâncare (diversă și bine preparată, dar piperată la preț, ca pentru turiști), cât pentru net. O masă aici a ajuns rapid la 1,000 – 1,100 PHP, două persoane (aprox. 16-17 EUR), ceea ce pentru Palawan este mult.
De asemenea am mâncat de două ori la restaurantul Las Cabanas, de pe plajă Marimegmeg. O cină pentru două persoane a fost 850 PHP (aprox. 13 EUR), iar decorul la apus și la ora albastră este absolut memorabil.
Acum, variantele acestea de masă nu sunt deloc cele mai ieftine.
La capătul opus, de exemplu, prânzul la Nacpan Beach a fost doar 450 PHP (aprox. 7 EUR) pentru două persoane, iar în orășel, în El Nido, sunt nenumărate localuri decente, mai fără pretenții, și variante de mâncare tip fast food unde prețurile sunt mai mult decât accesibile.
Pe lângă ele, un pic în afară orașului, pe drumul dintre El Nido și Corong-Corong este Bulalo Plaza, un restaurant tradițional pe care nu am apucat să îl încercăm, dar care ne-a fost recomandat pentru cea mai savuroasă mâncare tradițională.
Când e cel mai bine de mers în El Nido, Palawan?
Oricând, din două considerente:
- De câțiva ani buni vremea este imprevizibilă pe tot globul și, chiar dacă oficial este sezon uscat într-o anumită zonă, poate ploua pe rupte zile la rând, bine-mersi.
- Orice destinație are beneficii în extra-sezon: disponibilitate mai mare la cazare, număr redus de turiști, prețuri mai mici, apă mai multă în cascade dacă e sezon ploios, animăluțe mai multe (și mai vizibile) pentru pasionați.
Pentru călătorii care caută frumusețea și natura din El Nido sau vor să evadeze pe termen lung din cotidian, extra-sezonul este perioada perfectă (din iunie și până în noiembrie). Da, va ploua des și mult, dar asta se poate întampla câteodată și în plin sezon uscat. Sunt de evitat drumurile secundare, nepavate, că nu mai ieși din noroi și sunt de așteptat unele anulări de zboruri și de tururi, pentru că Marea Chinei de Sud poate deveni foarte agitată. Flexibilitatea este cuvântul cheie în extra-sezon.
Sezonul uscat se întinde în mod tradițional între noiembrie și mai. Este perioada optimă pentru a merge în El Nido, alături de toți ceilalți turiști. Dacă ești pasionat de fotografie, poate fi frustrant cu atâția oameni care-ți intră în cadru, în special în timpul tururilor pe mare, și nu prea ai ce să faci. Dar pentru vacanță, aceasta este perioada cea mai frumoasă.
Bine de știut
La final, am adunat o lista de informații și sfaturi utile, din diverse categorii:
Bancomat
- Există două bancomate în centru orășelului și a mai apărut unul la aeroportul din Lio.
- Suma maximă ce se poate retrage o dată este de 10,000 PHP (aprox. 157 EUR), comisionabilă cu 500 PHP (8 EUR) per tranzacție.
- Este totuși bine să ai echivalentul a 100 EUR cash la tine, în caz că se întâmplă ceva și nu funcționează o zi-două bancomatele.
Protecție
- Toată lumea aici are un fel de sac impermeabil. Credeam că este fiță și nu ne-am luat și noi. Abia apoi ne-am dat seama că este mai mult decât util un rucsac impermeabil în tururile cu barca sau caiacul. De ce? Pentru că se merge mult prin apă, și la îmbarcare și la debarcarea pe mai toate insulele. Iar când se mai și înfoaie vântul și marea devine un pic agitată, totul se udă în barcă.
- Crema pentru protecție solară s-a dovedit necesară mai ales în zilele petrecute pe plajă, în Nacpan Beach și în timpul drumurilor făcute cu scuterul.
- În tururi, ca protecție în timpul sesiunilor de snorkeling, eu una am preferat vesta în locul îmbălsămării cu crema care mai și poluează apa.
- Este bine să ai la ține sau să închiriezi ciupici. 🙂 Au costat 100 PHP/perechea și s-au dovedit mai mult decât utili.
- El Nido și, în general pe unde am ajuns în Palawan (cu excepția treimii de sud se spune) ni s-a părut o destinație sigură. Menționez acest fapt mai ales în contextul politic actual din Filipine.
Mobilitate
- Închirierea unui scuter a fost 6-700 PHP/zi (9-10 EUR), iar consumul lui este infim.
Internet
- Este recomandată achiziționarea unei cartele locale cu net, pentru că, exceptând Puerto Princesa, pe unde am mai fost noi în Palawan, conexiunea la Internet era sub limita decenței. Asta daca era câtuși de puțin, în primul rând.
🛈 Fotografiile din articol sunt realizate în mare parte cu Canon 6D + obiectivul 24-105 mm, iar cele panoramice cu DJI Spark.
ℹPentru pachete de vacanță în Filipine, colegii din agenții îți stau la dispoziție.
Ianuarie-februarie 2018
2 Comments