Ras Al Khaimah – cea mai lungă tiroliană din lume este aici

 

Vă invit la munte pentru o experiență care poate scoate inima din pieptul celui mai curajos iubitor de adrenalină!
Jebel Jais Flight este cea mai lungă tiroliană din lume. Se află în munții din emiratul Ras Al Khaimah, în nordul Peninsulei Arabice, la o altitudine de 1,680 m. Citeste mai mult →

Retrospectiva anului 2018 în materie de călătorii

 

Păstrăm această tradiție a retrospectivei anuale cu trei gânduri în minte: să ne amintim locurile, oamenii și experiențele unice prin care am trecut, să ne dăm seama de tona de motive pentru care avem de ce să fim recunoscători și să ne reamintim scopul cu care am plecat la drum – prin cadrele surprinse și poveștile spuse pe blog, să vă inspirăm și pe voi să călătoriți și să descoperiți cu plăcere lumea înconjurătoare.
Contează drumul, contează (puțin) și destinația, dar cel mai mult contează să te urnești, să te așezi pe drum. Apoi, cu voie bună, optimism și puțină planificare lucrurile vor veni de la sine. Do try!

Citeste mai mult →

Andaluzia – prima dată în sudul Spaniei

 

Nici măcar nu ar trebui să “vorbesc”. Sunt singura răspunzătoare pentru faptul că nu i-am acordat Spaniei resurse suficiente de timp pentru a o cunoaște. Am preferat să încep de departe și să mă apropi de casă treptat-treptat, intuind ce pierd, dar având ferma convingere că voi găsi ocazii pentru a recupera. Una dintre ele s-a ivit total neașteptat, odată cu participarea la un Târg Internațional de Turism Rural, în inima Andaluziei, în Jaen. Citeste mai mult →

Six Senses Kaplankaya, Turcia – redefinirea motivului de a călători

 

Când am auzit de un nou resort Six Senses lângă Bodrum (Turcia), mi-a fost greu să nu ridic o sprânceană a neîncredere. Mai multe argumente mi s-au aglomerat simultan în minte și ceva nu-mi dădea la socoteală.
Adică cum să deschizi un hotel Six Senses cu peste 100 de camere, și mai mult decât atât, să-l deschizi în Bodrum, când Six Senses este cunoscut mai degrabă pentru conceptul de câteva bungalow-uri intime, presărate în locuri retrase, în destinații exotice?
Și ce să caut eu în Turcia, pe Rivieră, când acea Turcie însemna pentru mine all inclusive, parcuri de distracție colorate și agitația specifică? Citeste mai mult →

Thracian Cliffs Resort, Bulgaria – destinații exotice la doi pași de casă

 

Cad primii picuri de ploaie și, la cum arată cerul, se vor transforma în curând într-o ploaie de vară sănătoasă. Bărbatul din fața mea e însă prea concentrat ca să își dea seama. Măsoară cu privirea malul abrupt din fața lui și dă din cap a neîncredere. Scoate cuiul și îl înfige din nou, în același loc, dar cu jumătate de centimetru mai înalt. Își calculează apoi cu palma prizele pe mânerul crosei, cu mișcări lente, memorate cu mult timp înainte.

 

Citeste mai mult →

Noutăți din Green Village, Delta Dunării

 

Am deschis oficial sezonul de Deltă la final de aprilie, odată cu prima vizită de anul acesta în Sfântu Gheorghe.

M-am “însoțit” de data aceasta cu trei doamne călătorite și cu spirit de aventură, astfel încât de-abia așteptam să văd cum li se pare totul: drumul, satul, resortul, Marea Neagră și Dunărea la Sfântu Gheorghe.

Citeste mai mult →

El Nido (Palawan, Filipine) – ghid pentru a nu rata atâta frumusețe

 

Am citit un pic despre conceptele daneze numite Hygge (bucuria adusă de lucrurile simple) și Lykke (fericire) chiar în timpul săptămânilor petrecute în Palawan, Filipine. Cadrul s-a dovedit ideal pentru a teste câteva dintre ideile concentrate în aceste două concepte pentru că în Palawan frumusețea și lucrurile mărunte care te fac fericit sunt la fiecare pas.

 

Citeste mai mult →

AbonareVrei să primești pe email articole despre destinațiile în care ajungem?