Vara în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe

 

A trecut ceva timp de când am fost în Delta Dunării, la Sfântu Gheorge (“Sfântu”, cum îl alintă localnicii sau iubitorii vechi ai locului) și deabia acum am găsit timp să rezum călătoria noastră. Cum vara este încă în toi, iar Sfântu este o destinație perfectă din primăvară și până toamna târziu, sper să găsiți suficiente motive pentru a pune această destinație pe harta proprie.

Citeste mai mult →

Itinerariu minimalist prin Dobrogea

 

De departe, în ultimii 4 ani, în Dobrogea am ajuns cel mai des. Paradoxal, niciodată nu am stat mai mult de două zile, dar la finalul fiecărei ieșiri am avut senzația că au fost mai multe, pentru că am apucat să facem o grămadă de lucruri.

 

Citeste mai mult →

Noutăți din Green Village, Delta Dunării

 

Am deschis oficial sezonul de Deltă la final de aprilie, odată cu prima vizită de anul acesta în Sfântu Gheorghe.

M-am “însoțit” de data aceasta cu trei doamne călătorite și cu spirit de aventură, astfel încât de-abia așteptam să văd cum li se pare totul: drumul, satul, resortul, Marea Neagră și Dunărea la Sfântu Gheorghe.

Citeste mai mult →

Toamna în Delta Dunării, la Green Village Resort, Sfântu Gheorghe

IMG_2895-Edit

 

Multă lume întreabă ce se poate face toamna în Deltă, când sezonul turistic s-a încheiat, ziua a început să se strângă, iar gradele din termometru reuşesc cu greu să mai sară la nivelul de “mânecă scurtă” în miezul zilei.
Dacă eşti pescar, amator sau profesionist, ştii deja că toamna ai aici o ocupaţie garantată încercând la răpitori, mai ales după căderea brumei.
Dar dacă acestă activitate nu numai că nu te pasionează, dar are efect instantaneu de somnifer, ce altceva ai putea face în Delta şi, în special la Sfântu Gheorghe? Citeste mai mult →

Două zile în Delta Dunării, la Uzlina

 

Cei 4 pelicani tineri ne-au lăsat să ne apropiem destul de mult, dar mişcarea ritmată a capetelor, când într-o parte, când în cealaltă, ne-a asigurat că ne supraveghează atent.
Am redus spre zero orice zgomot şi i-am admirat în tăcere până când, plictisiţi de noi, s-au  încolonat ca un escadron  şi au pornit către o altă zona a lacului Isac.
Departe de a fi rămas fără “subiect” ne-am mutat privirea către sutele de lişiţe sperioase şi către capetele de cormorani care răsăriseră ca semnele de întrebare la suprafaţa apei.

 

Citeste mai mult →

Delta pe răcoare – Crăciun la Green Village

img_3488

 

E ora 8 dimineaţa în ziua de ajun şi de-abia începe să se lumineze timid.

 

Soare n-avem, l-am fi văzut de pe terasa camerei dacă apărea, dar azi e ascuns după o pătură groasă de nori. Nimic nu mişcă. Nici vântul, nici vreo vietate şi întreg resort-ul e învăluit într-o linişte perfectă. Delta pare îngheţată complet şi ideal să tragi plapuma peste nas şi să te întorci pe partea cealaltă pentru o leneveală de vacanţă cum se cuvine.
Citeste mai mult →

In mijlocul Deltei – Mila 23 si Letea

IMG_2536

Primul lucru pe care l-am remarcat a fost vremea.
La cativa zeci de kilometri de malul marii din Sfantu Gheorghe primavara se simte altfel: cu mai putin vant si aproape 10 grade in plus. Dar nici campiile intinse pe care te poti plimba cu orele in Sfantu nu sunt de gasit.

 

Satul Mila 23 se poate parcurge la pas in maxim o ora, si asta daca tii neaparat sa treci pe toate stradutele lui, de la cele pavate cu dale, din centru, pana la ulitele maloase din margini. Pentru orice altceva ai nevoie de o barca.

 

Citeste mai mult →

AbonareVrei să primești pe email articole despre destinațiile în care ajungem?