În apărarea noastră trebuie să spunem că am ieșit din București doar de trei ori în ultimele 6 luni. Așa se explică lipsa de activitate de pe blog și numărul redus de fotografii. Ne-au “reținut” în spațiul citadin mai multe proiecte care, din fericire, fie au ajuns la termen, fie încep să capete contur și să stea în picioare pe cont propriu.
Imaginați-vă cinci doamne topite de căldură, într-o mașină prea robustă pentru drumurile secundare ale Peloponezului. Peste această imagine lipiți un ghem de blană albă, cu capacitatea de a se expanda și insinua treptat peste toate ocupantele banchetei din spate, în același timp fiind cu ochii pe șofer.
Când am pornit să explorăm Peloponezul în această formulă de 5+1 eram deja obosite. O dată de la drumul lung din București în Leonidio, drum pe care l-am împărțit în două, înnoptând în Serres (Grecia), apoi … de la prea mult bine. Citeste mai mult →
De departe, în ultimii 4 ani, în Dobrogea am ajuns cel mai des. Paradoxal, niciodată nu am stat mai mult de două zile, dar la finalul fiecărei ieșiri am avut senzația că au fost mai multe, pentru că am apucat să facem o grămadă de lucruri.
E deja destul de cald când oprim în gigantica parcare din fața souq-ului și o luăm la pas cu bucurie pe aleile umbrite cu pavaj proaspăt stropit cu apă. E răcoare, dar relativ devreme pentru piață, motiv pentru care mărfurile încă nu sunt expuse și nimeni nu vinde nimic. Ne facem drum prin cel mai calm souq din Oman, pe lângă zidurile cafenii cu creneluri, către fortul din centrul pieței. L-am văzut de la kilometri depărtare și e motivul pentru care am venit aici. Partea cea mai bună, la 9 dimineață, fortul din Nizwa, monument UNESCO, este aproape pustiu. Citeste mai mult →
Mult timp, habar nu am avut că există o destinație exotică atât de aproape de casă. Dacă am fi știut, Iordania ar fi apărut mai sus pe lista noastră de idei de vacanță și mult mai devreme de 2015. Și pe bună dreptate, pentru că am petrecut aici una dintre cele mai plăcute evadări de o săptămâna.
Avantajele țării sunt cultura veche și originală, un amalgam de influențe ale popoarelor antice cu cele de origine arabă. O cultură pe care am văzut-o zi de zi în ruinele bine păstrate, împrăștiate în orașe mari și mici, în aromele și gusturile delicioase care ne-au urmărit din centrul capitalei Amman până în corturile beduinilor din sud și în ospitalitatea locuitorilor obișnuiți, mai buni vorbitori de engleză și mai primitori decât ne așteptam.
Oman a fost, de la începutul vacanței, planul de evadare dintre zgârie-norii din Emirate. Auzisem că aici nu există niciunul, dar munți, plaje și drumuri întinse sunt cât cuprinde. Speram să ne surprindă, să fie neobișnuit, haotic, dar cu apă turcoaz și munți spectaculoși. Ni-l închipuiam ca pe un Maroc cu ieșire la Oceanul Indian.
Imediat urmează să ne convingem dacă am avut dreptate sau nu. Suntem evadați de 3 ore din Dubai și, în câteva minute, urmează să trecem granița în ceea ce, oficial, se cheamă Sultanatul Omanului. Dar doar dacă labradorul negru și plinuț din față noastră ne dă voie.
Am ajuns în Abu Dhabi fideli misiunii auto-asumate de a vedea ce altceva se mai poate face în Emirate în afară de shopping și plajă în Dubai.
Am început din nord, cu munții din Ras Al Khaimah, “casă” pentru cel mai lung zippline din lume și cel mai înalt vârf montan din Emirate (Jebel Jais, 1934m).
Ne-am oprit apoi în Dubai de unde, copleșiți de superlative din toate părțile, am fugit mai la sud, în Abu Dhabi. Citeste mai mult →
