Periplul nostru birmanez s-a încheiat în Mandalay. Când am împărțit cele 18 zile socotite pentru Myanmar la 4 destinații, primele 3 au luat crema. Fiecare ne-a tentat cu ceva iar ultimei, Mandalay, i-au mai rămas doar 2 zile pline. O nedreptate, aveam să ne convingem, care se cere îndreptată cu prima ocazie.
Motorul cu un cilindru s-a oprit din tușitul astmatic. M-am întors către barcagiu, să văd de ce și m-a întâmpinat zâmbetul lui generos și ochii făcuți liniuțe. “Să ascultăm liniștea, de aia ne-am oprit!”
Păi bine, dar eu am de alergat după cadrul “perfect” când se ridică balonul verde în care este Bogdan și, mai ales, când face aterizarea aia spectaculoasă pe o barcă de pe râu, de care îmi povestise Ravi, pilotul de la Oriental Ballooning, când am zburat cu el în Bagan.
Mă foiesc ușor nemulțumită în scaun – căci da, turiștii au un scaun pe care “tronează” în mijlocul bărcilor lungi de 5 m, dar renunț să îi explic ce și cum, căci mi se pare complicat.
Și acum simt un fel de fluturi în stomac când rememorez așteptarea acelei zile. Zborul cu balonul peste templele din Bagan mi se părea un vis prea mare și a stat pitit în bucket list-ul meu vreme de 5 ani. Am tot “copt” la el până anul acesta când, în sfârșit, am ajuns în Myanmar.
E 5:30 dimineața, întuneric și frig, prima zi în Bagan. Țopăim în șaua scuterului electric pe drumurile denivelate de pământ și ne gândim fără să vrem că nu pentru asta am venit în Asia de Sud-Est. Trebuia să fie cald, zăpușeală și soare mai mult decât putem suporta. Când colo, noi ducem dorul caciulilor de acasă și al buff-urilor uitate la hotel. Știm însă cu exactitate pentru ce am venit în Bagan. Citeste mai mult →
Dacă printr-un exercițiu de imaginație Phnom Pehn-ul și Bangkok-ul ar face un copil sunt șanse să iasă ceva destul de apropiat de Yangon. Ar semăna la înfățișare cu primul, iar la atitudine cu al doilea și s-ar distinge totuși prin câteva ciudățenii căpătate la maturitate.
