Primul lucru care imi vine in minte cand ma gandesc la Toscana este combinatia unica de dealuri line, grupuri de chiparosi „pieptanati” indraznet si orase medievale intacte.
Dintre toate vaile de aici, noi am vizitat una singura: Val d’Orcia. Se intampla sa fie si in Patrimoniul UNESCO, ceea ce spune multe, fiind vorba de o vale, dar aceasta recunoastere a venit la o distanta de multe sute de ani fata de primii care i-au apreciat frumusetea: pictorii renascentisti ai Scolii din Siena.
Unde pe harta?
Coordonatele geografice ne-au indrumat sa o luam catre Siena.
Dealurile ce alcatuiesc valea incep din sudul orasului si se succed intr-o nota perfecta pana spre muntele Amiata.
Trebuia totusi sa stam undeva. Ne-am uitat pe rand la Montalcino (celebru pentru vinul produs in aceasta regiune – Brunello), San Quirco d’Orcia, Montepulciano si Pineza. Optiuni sunt mai multe, prea multe chiar, mai ales ca zona este celebra si pentru termele de aici, Bagno Vignoni fiind una dintre locatiile cele mai apreciate.
Cum ne-am oprit la Pienza, am avut avantajul de a sta chiar in mijlocul vaii.
Ne si imaginam noi cum batem in lung si lat valea, pe biciclete, salutand din mers chiparosii.
Lucru posibil, judecand dupa numarul mare de oameni care fac asta, cu o singura conditie: sa fii un biciclist in forma.
Concluziile intelepte le-am tras noi la final, dupa ce am inchiriat bicicletele si ne-am pus in aplicare planul cu urmatoarele rezultate: baut 5 litri de apa in doua ore, impins la deal bicicletele in cateva reprize si capatat o febra musculara strasnica.
Dar a meritat!
Am ajuns intr-unul dintre cele mai frumoase peisaje din lume si de aici a inceput un festin de forme, texturi si culori calde de vara tarzie. Fiecare anotimp isi pune amprenta diferit asupra peisajului, dar, indiferent de perioada, dealurile par suspendate, ca si cum nu ar avea greutate, iar din loc in loc vederea tresare la cate un detaliu: o mica ferma, un chiparos sau un palc bine oranduit, un lan de grau inca nesecerat.
Prima oprire am facut-o la Podere Belvedere, in apropiere de San Quirco d’Orcia.
Optiunea de a ne caza intr-o astfel de ferma ne-a trecut prin minte de cateva ori, insa am abandonat-o pentru ca nu am fost motorizati, iar distantele, desi de ordinul zecilor de km, ne-ar fi izolat totusi mai mult decat ne doream.
Nu sunt prea multe de spus despre acest loc. Doar de vazut, de stat si de facut doi pasi pentru a nu rata niciun unghi din cele 360 oferite cu generozitate de locatie. Totul pare incremenit in caldura dupa-amiezii fara nicio urma de briza. Un decor de film in care elementele sunt atent masurate si gandite pentru a placea ochiului.
Partial odihniti, am pornit cu soarele in spate catre micuta capela ce se profila in departare – Capela Madonna di Vitaleta.
Dupa cateva incercari nereusite de a ocoli padurea deasa care se incapatana sa ne stea in cale, pana la urma am luat-o direct prin ea, pe o poteca ingusta, plina de bolovani. Dupa ritmul alert in care coboram, ne-am gandit ca nu are cum sa ne fie moale la deal. Si nu ne-am inselat. Padurea s-a sfarsit brusc si in fata noastra a aparut un wallpaper de Windows, in varianta aurie.
A urmat un lung urcus, in care bicicletele au fost cat se poate de menajate: le-am tras si le-am impins cu grija, scotand limba de-un cot si neintelegend cum Dumnezeu ajung totusi aici atat de multi oameni?
Cand, intr-un final, am ajuns sfarsiti pe coama dealului, am vazut aceasta capela-bijuterie, cu siguranta cea mai fotografiata din toata valea, in primul rand datorita locatiei neasteptate si a sentimentului de liniste deplina pe care il raspandeste. Desi micuta, domina peisajul auriu alaturi de chiparosii care ii tin, demni, companie.
Cea mai fumoasa ora pentru a fi in acest loc este aceea in care soarele se lasa alene peste dealul din fata capelei, conturand-o si facand-o sa para bidimensionala.
Ca sa nu ne prinda noaptea pe drum, am pornit pe aleea bine tasata din spatele capelei, tot intorcand capul sa o mai vad o data si inca o data.
Dupa prima curba am piedut-o, dar am descoperit drumul! Drumul de acces pe care vin oamenii normali la cap (si corp).
Intorsi in Pienza pentru un bine meritat festin culinar la masa de seara si o portie dubla de inghetata „artigianale”, ne-am hotarat ca a doua zi vom face uz de transportul public pentru a ajunge in Montepulciano. Desi nu pot sa spun ca nu avem deloc conditie fizica, combinatia de caldura sufocanta si succesiune de dealuri ne-au intrebuintat serios si ne-au determinat sa inapoiem bicicletele mai curand decat planuisem.
Vedere din Montepulciano
Nu stiam nici de vinul Nobile di Montepulciano, nici de faptul ca aici au fost filmate cateva scene-cheie din saga Amurg (Luna Noua, mai precis). In Piazza Grande s-a desfasurat punctul culminant al actiunii, fapt pentru care un val de turisti cu pasiuni nedescoperite pana atunci au facut carare catre acest oras medieval.
Exista chiar si un tur care puncteaza toate locatiile in care s-au aflat actorii in scenele respective, urmat de o cina cu bucate alese si celebrul vin local.
Limitati fiind de orarul transportului public interurban (destul de limitat sambata si duminica), am avut doar cateva ore la dipozitie in care am preferat sa facem ce ne place cel mai mult: sa mergem pe stradutele care ne atrag atentia, fara plan sau traseu, urmand ca la un moment dat sa ajungem cu siguranta si in centrul orasului.
Montepulciano se impune in fata Pinezei.
Este cam de trei -patru ori mai mare si mai inalt. Adica urci. Urci si admiri cladirile istorice care atesta bogatia familiilor nobile din Renastere. Orasul a atins pragul cel mai inalt de prosperitate in secolul al XVI-lea si acest lucru se leaga tot de numele Medici.
Am intrat prin Porta della Farine, care este cea mai apropiata de autogara si intai ne-am avantat pe strada principala – Corso – pe langa case impunatoare, biserici si palate, pentru ca apoi sa facem zig-zaguri prin pasaje laterale stramte si stradute umbrite.
Mergand pe calea ocolita, ne-a luat ceva sa ajungem in Piazza Grande. Facand abstractie de faptul ca tocmai ce asternusera o sala de spectacol in toata piata, cadrul este absolut senzational.
Cum ne miram noi asa in fata Domului, a Primariei si a palatelor ce flancheaza piata, am simtit nevoia sa luam un loc cand, dintr-o masina, a coborat o doamna, a scos o cheie masiva aurie si a deschis una dintre usile impresionantei cladiri langa care ne pironisem. Cum o fi sa detii cheia unui palat?
Pe cat de frumoasa este piata vazuta din spatele fantanii cu leu sau de la terasa vecina, pe atat de impresionanta este vederea din varful turnului Primariei: un domino de acoperisuri, urmate de intinderi line de dealuri, podgorii si abatii. Se spune ca, intr-o zi senina, s-ar putea zari chiar si Siena si Muntele Cimone.
Noua ne-au cazut ochii pe Chiesa di San Biagio, o biserica proiectata de Antonio da Sangallo (cel Batran) si un exemplu de arhitectura renascentista in acesta zona. A trebuit sa coboram cam 15 minute pentru a ajunge la ea si apoi sa urcam din nou in oras, dar ne-am bucurat ca am facut-o.
Desi, in opinia mea, mai putin sarmant ca Pienza, am considerat ca nu i-am acordat suficient timp acestui oras, nu i-am descoperit apele termale pentru care este cunoscut si nici nu i-am incercat celebrul vin nobil pe una dintre terasele cu vedere panoramice.
Si Montepulciano pare un loc perfect pentru a savura un pahar de vin la o masa cu preparate traditionale, admirand una dintre cele mai frumoase privelisti din Toscana.
Nota de final: de revenit neaparat!
Inapoi in Pienza…
….pentru o ultima seara in care am repetat lent rutina zilelor trecute: plimbare de-a lungul zidurilor orasului, privit valea cu dealurile ei reliefate de ultimele raze de soare, apoi trezit din reverie si scufundat in platoase cu bunatati si inghetata asortata.
Chiar stiu italientii astia ce zic cand afirma ca La vita e Bella!
Sfaturi si informatii utile:
- libertatea de miscare este esentiala in Toscana. Masina sau o Vespa sunt de baza daca puteti trece peste blocarea unei sume mari de bani pe card pentru garantie (peste 1700 Eur ne-au cerut noua, dar inteleg ca sunt 1000 nu s-a auzit oricum) sau peste cei 60 Eur/zi cat este un scuter in Montepulciano.t
- transportul public de tipul autobuz interurban merge brici, costa 2-5 EUR pe distantele dintre oraselele Toscanei, dar sambata fuunctioneaza dupa un program scurt, iar duminica nu merge deloc. Dar deloc. In duminica in care am plecat catre Bologna de unde aveam avionul inapoi, a trebuit sa luam un taxi – lucru care nu e deloc usor, fiind putine si oamenii apreciind timpul liber.
- am vrut sa ajungem si la Abatia Sant’Antimo, langa Montalcino, dar nu am reusit. E de pus pe lista din cate am citit.
Pentru pasionati, cateva itinerarii cu bicicleta:
– Din Pienza in Montepulciano (aprox. 30 km)
– din Montalcino in Castelnuovo dell’Abate unde este Abatia Sant’Antimo si inapoi (20 km)
– Din Pienza in Bagno Vignoni (aprox. 16 km)
– Traversarea intregii vai d’Orcia (aprox. 80 km)
