“Ce să faci acolo, în Islanda? E pustiu, zici că te duci la Sateliți!!”. Chiar, ce să faci în Islanda? Țara unde tinerii, înainte de a-și da întâlnire cu o viitoare nouă iubire, verifică dacă nu sunt cumva rude.
Dacă în Santorini se spune că sunt mai mulți măgari decât bărbați și mai multe biserici decât case, în Islanda se spune că sunt atât de multe oi, încât preferă să taie pădurile, decât să-și piardă mioarele în ele. Și totuși, ce să faci în Islanda?
Mai mult, ce să faci în Islanda singură?
— Experiență trăită și povestită de Camelia Alexandru, zisă și Cami Japonica, de la denumirea latină a florii —
Păi, în primul rând îți cauți cazare și te interesezi de excursii opționale, asta trebuie să faci! Fiind pe primele locuri în Topul Celor mai sigure țări din lume, Islanda s-a dovedit a fi o alegere potrivită pentru o călătoare singură și curioasă ca mine. Până la urmă, trăiesc de peste 10 ani în București…
Sunt pregătită pentru orice!
Pasul 1, în Ghidul de supraviețuire în Islanda: împrietenește-te cu localnicii
Am ajuns în Islanda via Budapesta pe la 5 după masă. Mă așteptam ca pe post de aeroport să găsesc un iglu, iar la poartă să fie ursul polar! Glumesc! Mă așteptam să fie un elan!
Oricum ar fi, nu mă așteptam la ceva spectaculos. Cu toate astea, am găsit poate unul dintre cele mai frumoase și cochete aeroporturi dintre cele pe care le-am văzut până acum. Plus, primul semn că nu sunt singura nebună care a venit aici a fost furnicarul din aeroport, foarte mulți americani (New York și Washington sunt foarte aproape), neobosiții asiatici și ceva spanioli și olandezi.
În Budapesta, unde am stat o noapte, înainte de a călători spre Reykjavik, trebuie să fi fost 25 de grade, dacă nu spre 27 grade. Pe lângă perechea de bocanci de munte mai aveam o pereche de ghete îmblanite, ușoare, de oraș. Îți poți imagina ce plăcere să te plimbi cu ele în bătaia soarelui, la 27 grade.
Tot pentru niște zile lejere de primăvară târzie, mai aveam la mine un polar gros, cel mai gros, o geacă de vânt, toate puse deoparte, să fie. Din fericire am reușit să-mi organizez bagajul atât de bine, încât m-am încadrat într-un singur bagaj de mână mare (deh, low cost-ul pedepsește abundența, așa că “less is more”).
Am târșâit bocancii prin aeroporturi, cu polarul și geaca pe lângă mine (care evident că n-au mai avut loc în bagaj), cu aparatul atârnat de gâtlej și iată-mă în Reykjavik!
Ies din aeroport, dintr-o dată mă văd cu mâinile libere: polarul a ajuns foarte repede pe mine, căciula e trasă pe ochi, doar după ce trag fermoarul de la geacă până sub nas, parcă e mai bine! Să fi fost vreo 15 grade C, dar cu vântul venind dinspre Atlantic, nu ziceai că sunt mai mult de 5.
Temperatura în Islanda variază între -10 și 10 grade, doar că vântul face diferența. Iarna simți cum îți intră în oase, iar vara parcă vrea să-ți amintească de faptul că Cercul Polar e mai aproape decât ai crede!
Cu instrucțiunile trimise în prealabil de către gazdă, merg spre stația de autobuz. Părea mai mult un refugiu decât o stație de autobuz obișnuită. Poate pe timp de iarnă asta și este. Gândită să te ferească de vânt cât aștepți autobuzul. Încă un semn că n-am ajuns în sălbăticie: toate stațiile au orarul autobuzelor și traseul lor. Biletul costa 440 coroane islandeze. Aveam să aflu ulterior că șoferii nu dau rest. Cum aveam doar 500 coroane, șoferul și-a făcut o pomană și mi-a dat bilet pentru doar 400. Gestul mi s-a părut foarte “drăguț”!
Am ajuns în cele din urmă la gazda mea: o doamnă în vârstă, fostă pictoriță, care locuia cu soțul ei și pisica lor, în casa care i-a adăpostit pe cei trei copii ai săi, ale căror camere erau date spre închiriere acum. Am ales să stau la o gazdă, trecând peste motivul evident: bugetul (cazarea la o gazdă avea să fie de peste 2 ori mai ieftină față de cea la un hotel), în încercarea de a afla cât mai multe despre traiul islandezilor. Aici n-am avut prea mare noroc. Gazda mea era mai mereu plecată, dacă ne-am întâlnit o dată la micul dejun și de două ori după amiaza, când reveneam din excursii. Se pare că nu aveau nicio problemă să lase casa cu niște străini în ea și să plece, să-și vadă de treabă!
Din prima zi mi-a fost prezentată și adevărata stăpână a casei: o pisică măricică, Norvegiană de pădure, o prezență impunătoare și foarte indiferentă la admirațiile celor din jur! Cu alte cuvinte, o divă! Orice încercare de prietenie a fost sortită eșecului. Primeam cel puțin o unduire a cozii stufoase!
Vedetele sunt greu de abordat!
Până să-mi dau seama, se făcuse 8, spre 9. A doua zi aveam programată o excursie de o zi și, după bunul obicei, m-am gândit să mă duc la magazinul din colț, pentru o scurtă aprovizionare!
Gazda, foarte drăguță, mă informează că sunt doar 2 magazine: unul la 15 minute de mers pe jos (undeva prin spatele caselor) și altul la cam 30-40 minute de mers, acolo, jos, la strada principală! Super zic, hai că încerc să ajung la magazinul din spatele casei. Zis și făcut, mă încotoșmănesc bine și pornesc la drum. În spatele casei ce să vezi? Pustiu!
De jur în prejur se vedeau munții, în grădini era multă stâncărie, ceva care părea să semene a potecă și.. culmea! câte o bancă piperată, pe ici, pe colo! Liniște deplină, în total m-am întâlnit cu 2 oameni în tot drumul meu spre magazin. Pentru că deja se apropia ora închiderii, îndrăznesc să o abordez pe doamna drăguță care cred că deja mă văzuse rătăcind. O întreb unde e magazinul, surpriză, nici ea nu știe! Ea merge la cel mare, de la jumătate de oră distanță. Identificăm o clădire care ar putea fi magazinul cu pricina. Drăguță fiind, se oferă să mă conducă o parte din drum.. și aici intervine surpriza! Când îi spun că sunt din România, șoc total!
„Păi, cum din România? Nu se poate! Tocmai ce am terminat de vorbit la telefon cu o vecină, care e româncă și s-a mutat cu soțul ei de câteva luni, aici, în Islanda!!”…
Păcat că se închidea la magazin peste câteva minute și că deja îmi înghețase capul. N-am avut încotro și am lăsat-o în urmă pe vecina mea islandeză, care cu siguranță a sunat-o înapoi pe conaționala noastră! 🙂
Pasul 2: experimentează atracțiile locale
Am stat în Islanda de luni până vineri, eliminând zilele de venire și plecare, mi-au rămas 3 zile pline.
Aveam rezervate 2 excursii de câte o zi și una scurtă, în care aveam să văd pufinii!! Ce să zic, de văzut, i-am văzut, de fotografiat, mai puțin. Aveam mai multe șanse să fotografiez vederi sau magneți cu ei! Pe lângă faptul că sunt foarte mici, mai sunt și agitați în zbor, foarte disperați să ajungă în apă. Îi identificai de departe, după modul absolut hilar de zbor!
Pentru excursiile de o zi am mers pe varianta clasică: Golden Circle și Coasta de Sud.
Golden Circle îi include pe cei Trei Mari ai Islandei: cascade, geysere și vulcani. Excursia din Coasta de Sud a avut un bonus deosebit: urcarea pe un ghețar, de aici și bocancii de munte, târșâiți prin aeroporturi – totul pentru o cauză bună.
Locul de întâlnire pentru prima excursie a fost la Primărie, în centrul orașului Reykjavik. Era marți dimineață, în jur de ora 8, când am poposit în centrul capitalei Islandei. Prima impresie: șoc, unde sunt oamenii? Unde sunt mașinile? Ici și colo vedeai câteva grupulețe de oameni, răzleț o mașină. Am tras câteva cadre cu șoseaua liberă. Păi, în București doar de sărbătorile legale vezi așa pustiu! Aveam ceva de așteptat, așa că mi-am permis să cercetez un pic zona.
Peste tot o curățenie exemplară, clădirile, deși cu o arhitectură simplistă, foarte curate și cu aspect general de proaspăt renovat. Chiar în spatele primăriei am găsit un lac un pic mai mare decât cel din Cișmigiu, revendicat de multe rațe zgomotoase: preferatele mele!
Prima oprire în excursia Golden Circle este în Parcul Național Thingvellir.
Intrat în UNESCO în 2004, Parcul Național are atât o valoare culturală importantă pentru Islanda, cât și una de categorie geologică, la nivel mondial, fiind singurul loc din lume unde se poate observa atât de bine limita plăcilor tectonice euroasiatică și cea nordamericană. Practic, te poți plimba între cele două plăci tectonice! Din punct de vedere cultural, Parcul Național Thingvellir adăpostește Stânca Legii – primul loc de întâlnire al tuturor oamenilor de decizie din Islanda, un fel de Parlament în aer liber al vikingilor (primul parlament din lume după unele opinii).
Parlamentul a fost înființat în 930, dăinuind până în 1738. Pentru întâlnirile parlamentare islandezi din toate colțurile insulei călătoreau către Thingvellir chiar și 17 zile. Parcul adăpostește și cel mai mare lac natural din Islanda, cu o suprafață de peste 80 mp. Tot aici am cunoscut și prima dintre multele cascade din Islanda.
„Picture, picture please!” Am aflat curând că nu e chiar atât de rău să călătorești singur.
La tot pasul vei găsi turiști care să te ajute să imortalizezi momentul!
Următoarea oprire este zona termală Haukadalur, unde gheizerul Geyser (care a dat și numele fenomenului) și Strokkur pot fi admirați. Se spune că Geyser a încetat să mai erupă, fiind înfundat de toate monezile aruncate de turiști. (Dóh!)
La Strokkur este o altă poveste. Acesta erupe la un interval de 5-10 minute, fiind urmărit de zecile de turiști care speră să obțină cel mai frumos cadru. Aici asiaticii se diferențiază cu brio de restul turiștilor! Îi auzi chicotind, exclamând cu patos, la fiecare erupție! Cu adevărat o bucurie pentru ei! Nu știu dacă n-or avea și cântecele pregătite!
După zona termală am fost la cascada Gullfoss, în traducere liberă, Cascada de Aur.
Formată pe râul Hvita, cascada este alimentată de unul dintre ghețarii al insulei: Langjökull. Din 1979 cascada este un obiectiv natural protejat, fiind una dintre principalele atracții ale insulei. Există o legendă legată de acest loc. Se spune că la un moment dat, în dorința de a proteja cascada, fata lui Tomas Tomasson a amenințat că se va arunca în cascadă! S-au scris multe cărți despre legendele locale și această frumusețe a naturii!
Am avut noroc de vreme bună, cu o temperatură peste cea așteptată.
De aceea, chiar la plecare am primit un bonus: curcubeu peste căderea de apă de 32 metri înălțime! Am făcut repede câteva poze și am plecat spre autocar.
Trebuia să ne îndreptăm către ultimul obiectiv: craterul vulcanului Kerio.
Luna iunie este considerată o lună de vârf, o lună în care americanii dau năvală, în traducere liberă. Eu cum am călătorit în luna mai, am avut cale liberă la obiectivele turistice, de cele mai multe ori erau doar câteva persoane în trecere. La fel a fost și la craterul vulcanului Kerio.
Astfel că am avut timp să pozez peisajul selenar fără picior de om în cadru!
În curând avea să se termine a doua zi petrecută în Islanda. Spre finalul lunii mai, în partea de nord a Europei încep Nopțile Albe. În perioada în care am fost eu soarele apunea pentru 3 ore (între 23:00 și 03:00). Astfel că, la ora 18, când am ajuns înapoi în centrul capitalei, parcă începea o altă zi!
Centrul Reykjavikului este un amestec de case care îți amintesc de statul Alabama din SUA: case din lemn, mari, colorate cu nuanțe de bleu, verde deschis, cu verandă. Presărate în acest cadru sătesc găsești clădiri moderne, cum ar fi HARPA, sala de concerte si centrul de conferințe din apropierea portului.
Ca orice capitală respectibilă și în Reykjavik există o stradă dedicadă cumpărăturilor. De o parte și de alta a Laugavegur am găsit magazine de suveniruri, de haine tradiționale: binecunoscutele pulovere împletite de localnici din cea mai bună lână din Islanda, precum și câteva restaurante și bărulețe.
Islanda m-a învățat că ploaia întradevăr nu te topește, dar te obosește! Așa că, în cele din urmă m-am ascuns de ea într-o gogoșerie, care culmea, serveau și o cafea delicioasă. Cum să refuzi?
A doua zi urma să urc pe un ghețar! Yey! Până una alta, aveam de trecut un test mai important: să dorm liniștită într-o noapte albă, cu lumina la fel de puternică precum o după amiază de vară. Nu pare ușor și clar nu a fost!
Sfat: îmbrăcămintea adecvată este una dintre garanțiile călătoriilor reușite. Vezi dacă îți lipsește ceva din bagaj!
— Experiență trăită și povestită de Camelia Alexandru, zisă și Cami Japonica, de la denumirea latină a florii —
Va urma!
