Cordoba, o oprire pe drumul catre Anzi

Dupa ce tot anul trecut am invatat despre predictabilitate si lucrul asezat, anul acesta, de la un punct in colo, numai despre neprevazut si planuri spontane a fost vorba. Aveam de gand sa mergem la cascadele de la Iguazu, la granita dintre Argentina si Brazilia. Au fost inundatii, se putea vizita doar o sectiune restransa a lor si drumul de peste 20 de ore nu parea o optiune buna. Am planuit sa mergem in desertul de sare din Salta (Jujuy mai exact), grad de ocupare peste capacitate…asa ca am pus pe harta, intr-o doara, Cordoba.
Orasul este in mijlocul Argentinei si am zis ca este o ancora buna pentru a ne reface planurile pentru mai departe. Stiam de la gazdele din Buenos Aires ca e digerabil ca marime si mult mai accesibil ca preturi.
Zis si facut, luat bus de noapte, ajuns in Cordoba si infatisat cu ochii de broasca si parul ca un cuib de pasari in fata apartamentului in care inchiriasem o camera.
Proprietarul, deabia trezit si el din somn, dar mai ravasit decat noi, ne-a mentionat in treacat ca are doi catei care sunt la el in camera si cu asta basta!
Bun, la somn atunci, sa ne revenim dupa drum.
In mod normal, o camera inchiriata intr-o casa cu mai multi ocupanti e o experienta placuta, cu schimb de informatii, pareri si ponturi locale. Daca mai este si un animalut prin preajma, e chiar deosebit de simpatica atmosfera.

“Uite catelusii!”

Bogdan a deschis usa camerei noastre cu intentia de a merge catre baie si, in intunecimea holului, au sclipit doi ochi verzi, rotunzi si sticlosi.
Cam la un metru si ceva inaltime fata de sol, semn ca animalul se tinea semet pe picioare.
In buna noastra credinta, am mai insistat cu usa si cu directia de deplasare catre baie… O raza de lumina ne-a conturat mai bine silueta patrupedului, un doberman rupt direct din filmele cu nazisti!
Vizibil la fel de contrariat ca si noi, am inlemnit fata in fata pentru cateva secunde, dupa care, o data cu primul “ham“, mai mult de incercare, am considerat ca este mai bine sa ne exersam rabdarea si auto-controlul asupra propriilor senzatii, decat sa ajungem sa folosim asigurarile de calatorie de la Generali.
Dupa un sms scris in graba, ne-a scos din impas proprietarul, facand “prezentarile”.  Desi noi ne-am aratat prietenosi, Argos, dobermanul, nu a pus “botul” la cererea noastra de prietenie, asa ca ostilitatile s-au repetat cu intensitate sporita si seara, pe acelasi drum catre baie.
Doar ca acum, stapanul nu mai era acasa. Ne-am culcat cu degetele de la picioare stranse si muschii incordati…
E adevarat, celalalt doberman din casa, Nala, ne-a primit de la inceput neasteptat de prietenos, intre doua partide de somn si un cascat.
Vazuse ea destui turisti in cei 12 ani de viata.

Cordoba, la subiect

Desi Cordoba in sine am epuizat-o intr-o zi, am insistat sa o cunoastem foarte bine, pentru a sta departe de Argos. Asa am aflat ca centrul sau istoric, construit in jurul Pietei San Martin (cel care a luptat pentru independenta Argentinei, de aceea este prezent peste tot, in nume de piete si de strazi) dateaza din 1573. Cea mai impozanta cladire este catedrala, ridicata intr-un stil baroc colonial, cu elemente decorative locale.
Se mandreste si se diferentiaza prin dimensiunile cupolei masive si zidurile groase de peste 1,5 m. Influenta imigrantilor italieni a adus Cordobei o gramada de cladiri coloniale ridicate de arhitecti veniti din Italia si stabiliti aici. Ca multumire, municipalitatea a ridicat un parc terasat, cu un mic lac artificial  in forma lagunei Mar Chiquita si l-a dedicat lor.
La capitolul “premiere”, Cordoba are cel putin doua lucruri remarcabile:
1. a fost primul oras din Argentina cu apa curenta pentru locuitorii sai;
2. are cel mai vechi centru monastic din tara (Manzana Jesuitica), construit in jurul bisericii iezuite Compania de Jesus (1599) care a fost punctul de pornire ale unei intregi misiuni de evenghelizare gestionate de biserica iezuita.
Sunt 6 centre ecleziastice remarcabile atat prin locatie (majoritatea catre nordul provinciei Cordoba), arhitectura, cat si prin faptul ca erau auto-sustenabile economic si au avut o mare importanta in educarea populatiei locale prin fondarea de scoli si universitati.

Complexul iezuit

Noi am vizitat doar Manzana Jesuitica, cea din oras, care ocupa ca si intindere un cvartel intreg. Este impresionanta!
Daca nu ma credeti pe mine, adaug ca UNESCO le-a inclus pe toate 6 in patrimoniul cultural al umanitatii! Acesta este poate cel mai cautat si apreciat tur cu pornire din Cordoba – circuitul manastirilor iezuite.

Paseo del Buen Pastor si Catedrala gotica a Capucinilor marcheaza granita dintre orasul vechi si orasul nou.

Personal mi s-a parut cea mai frumoasa zona a Cordobei.  Catedrala supla, de la inceputul sec. al XX-lea, cu un interior albastru, pictat cu dispunerea constelatiilor in fiecare luna a anului (de aceea e asa de albastra) se invecineaza cu o constructie moderna – un culoar negru, suspendat pe piloni inalti.
La exterior, pe langa sculpturile adosate, se remarca asimetria turlelor.
Daca vi se pare ca e neterminata, sa stiti ca in acest caz a fost dinadins lasata asa, ca sa reprezinte, prin contrast, imperfectiunea umana.

Langa catedrala, fosta inchisoare pentru femei a fost modernizata si i s-a incredintat o cu totul alta functie, aceea de centru cultural. Modernizarea a avut loc intre 1926 si 1934, sub suprevegherea arhitectului Augusto Ferrari, acelasi care a realizat si biserica alaturata.
In fata sa, seara de seara, are loc un spectacol de lumini si muzica pe care danseaza cu presiune apa din fantani.

Paseo del Buen Pastor este un loc popular de intalnire pentru cordobezii de toate varstele.

Am ajuns si in cel mai mare parc al Cordobei, amenajat initial cu principalul scop de a lua copiii de pe strada si a le oferi un loc atractiv de distractie, cu provocari gen mountain bike sau patinaj. Cartierele noi au imbracat zona cu poduri scheletice, sculpturi simboliste si blocuri moderne, dar e ceva firesc intr-un oras cu o populatie in crestere si cu valori indreptate catre viitor.

Provincia Cordoba este impartita in cateva regiuni, multe dintre atractiile care apar in ghidurile turistice fiind la cca. o ora-doua de mers in afara orasului.
De altfel orasul merita vizitat mai mult pentru ceea ce se afla in imprejurimi decat pentru atmosfera sau atractiile sale.
– Zona Paravachasca, cu puncte de interes precum: Estancia Jesuitica Alta Gracia (1643), Villa Nydia, casa in care s-a mutat familia lui Che Guevara si unde acesta a copilarit si Observatorul Astronomic, cu telescopul sau faimos, care a fost cel mai mare din lume  in momentul inaugurarii sale.
– Zona Calamuchita, in partea de sud, unde sunt cateva comunitati cum ar fi cea din Belgrano si Calamuchita, in care s-au stabilit mai demult imigranti germani, iar acestia, gospodari cum ii stiti, au avut mare grija sa imprime comunitatilor obiceiurile din tara lor de bastina. Urmasii lor sarbatoresc aici Oktoberfest si Festivalul Ciocolatei, de exemplu.
Tot in aceasta zona sunt podgorii intinse si cursuri mici de ape care fac zona foarte atractiva atat pentru turisti cat si pentru cordobezi. Trebuie spus aici ca, in Cordoba, vinul este mult mai ieftin decat berea.
– Zona Sierras del Sur si Traslasierra, cu rau, soare mult si Parcul National El Condorito ca principala atractie e o zona dedicata iesirilor lejere in aer liber.
– Catre nord, pe langa o buna parte dintre complexurile iezuite cuprinse in Patrimoniul UNESCO (atractia cultura principala), as mentiona si laguna Mar Chiquita (“marea ce mica”) pentru ca este aproape de Cordoba, la 200 km, spre nord-est. Din pacate nu am ajuns, dar ne-am fi dorit, pentru ca este cea mai mare laguna cu apa sarata din America de Sud (intre 2000 si 6000 km2).

Sfaturi utile:

• din Buenos Aires pana in Cordoba am facut in jur de 9 ore. Am calatorit cu Sierra de Cordoba, iar biletul in varianta semi-pat a fost 403 ARS/pers./dus;
• pe plan local, un bilet de microbuz din Cordoba pana in Belgrano este 105 ARS/per./dus-intors;
• viata de zi cu zi in Cordoba este cam cu 25% mai ieftina decat in Buenos Aires, o masa la un restaurant pentru doua persoane ca noi, fiind in jur de 150-170 ARS. E adevarat, un singur fel si urmarind pe cat se poate “meniul zilei”;
• ca o constatare generala, vinul si carnea de vaca sunt atat de ieftine in Argentina incat multi “carnivori” si-ar dori sa traiasca aici;
• ATENTIE! In restaurante se respecta strict programul de masa, ca atare daca vrei sa mananci de pranz dupa 14:30, chelnerii isi vor cere scuze, dar te vor pofti politicos afara, deoarece bucataria se inchide si se mai deschide dupa 20:00 pentru cina. Argentinienii cineaza tarziu.

Comentarii