Scurt articol practic despre o opțiune de cazare ce ne-a oferit multă intimitate și, în același timp, accesibilitate către principalele puncte de interes din nordul litoralului bulgăresc.


🏠 Localizare
: sat Obrochishte, Bulgaria


🚗 Cum se ajunge
: am optat pentru a merge doar o bucățică de drum pe Autostrada Soarelui, urmată de traversarea Dunării cu bacul și trecerea granițe în Bulgaria pe la Ostrov.

Puteți consulta aici itinerariul urmat de noi pentru a evita aglomerația de pe autostrada.

 

Cazare la Geranium Guest house

Fotografii de la proprietari

💰 Puteți verifica disponibilitatea și prețurile aici.

Am rezervat prin Booking.com această vilă cu trei dormitoare mari, cu băi proprii, living și terasă.

La nevoie, vila mai are un dormitor mic, cu două paturi și o extra-baie pe holul din apropiere.

Mult mobilier de la Ikea, o grămadă de veselă, aragaz electric, mașină de spălat rufe și, foarte important, de spălat vase.

Pe scurt, proprietarii au fost generoși cu investițiile făcute în casă, chiar dacă nu au avut o preocupare semnificativă în zona de design, la interior sau pentru peisagistică, la exterior. Dar totul este, vizbil, nou.

Fotografii de la proprietari

 

Punctele forte ale vilei

  1. Amplasarea în satul Obrochishte, pe panta unui deal, deasupra stațiunii Albena. Traducere: liniște, aer, semi-pustietate, vedere la cer înstelat.

Accesul se fac ușor, din drumul mare, urmând cărăruia la intrarea căreia scrie “Private property”.

Sunt mai multe vile pe acest teren, unele gata, altele în construcție, însă parcă doar la aceasta am văzut că are și piscină.

 

2. Ceea ce ne duce la al doilea punct forțe, piscina.

Fără să fie cea mai impresionantă din univers, este fix pe măsură casei, cu adâncime progresivă și cu apă foarte curată, fără să duhnească a clor.

 

 

3. Accesibilitatea

Chiar dacă se află într-un sat retras, am remarcat faptul că distanță față de Albena este de dor 5-8 minute cu mașina, Balchik este la doar 15 minute, iar la Thracian Cliffs și Balcon del Mundo am ajuns în 20 minute. Cam astea au fost drumurile noastre în timpul weekendului prelungit petrecut aici.

 

4. Proprietarii stau chiar alături și sunt tare săritori. Uneori și când nu e cazul. Sunt mai multe generații, cei mai tineri vorbind engleza. Am aflat toate astea datorită aspectului următor.

 

 

La capitolul lucruri mai puțin plăcute am de notat unul care ne-a scos peri albi în primele două zile: sistemul de închidere al ușii de la intrare. Niciodată nu am înțeles la ce folosește să ridici clanța că să închizi ușa și de ce ar opta cineva pentru așa complicăciune! Ei bine, nu merge cu balndețe la ușa asta, așa că fie apelați fie la proprietari, fie la forță.

 

Una peste alta, avantajele sunt net superioare, așa că ne da mâna să recomandăm această cazare.

 

Link: Geranium Guesthouse 

 

Dacă ajungeți, dați-ne de știre, că suntem curioși cum o să vi se pară!

 

Comentarii

Citeste mai departe