In Borneo, in jungla

Destinatii, Experiente traite din plin, HaiHui, Malaezia 1 Comentariu 5

– Vezi ca ai niste furnici pe adidas, ii zic Ancai in soapta, luminand bocancii cu lanterna ca sa vada exact unde sunt. Ar fi fost bune doua lanterne, dar la socoteala de greutate de acasa una dintre ele a ramas pe raftul din sufragerie. Socoteala gresita, dar asta e, ne descurcam pentru a nu stiu cata oara cu una singura la doua persoane.
Anca nu zice nimic, avem un pact de tacere pentru a nu speria eventualele animalute ce se afla in jurul nostru. Din cateva miscari scurte de picior, debarca cele 4 furnici, care cad nepasatoare pe pamantul plin de frunze si radacini incolacite si se inscriu in sirul de alte cateva zeci din care se desprinsesera initial. Trec lanterna peste ele si descopar ca de fapt nu sunt zeci, ci sute, si s-au suit si pe mine. Si pe cehul inalt si subtire din fata mea. De fapt, sunt peste tot.

– Fire ants! Stop! Get back from there!

E clar ca e momentul sa ne retragem. Nu pentru ca zice ghidul, ci pentru ca o zice in gura mare, fara sa-i pese ce fauna exotica sperie. O facem rapid si fara gratie, scuturand din picioare in ritm alert, dar tot nu scapam fara cateva urme. Una Anca, una eu si doua cehul. Frig rau de tot ciupiturile de fire ants. Cam ca o urizca, dar de doua-trei ori mai puternic si constant pret de vreo 5-10 minute. Iar daca nu le dai jos, te frig de mai multe ori fara jena. Noroc ca n-am cules mai multe.

– Gata cu turul nostru, ne anunta acelasi ghid, daca sunt furnici din astea de-a latul cararii nu mai avem ce face, trebuie sa ne intoarcem.

E un pic ciudat ca dupa ce am trecut pe langa scorpioni, paianjeni si insecte cat palma, centipede de 10 centimetri si o vipera sa ne dam fugiti in fata unor furnici, dar asa e aici, in Borneo. Regulile sunt diferite de orice alt loc pe care l-am mai vazut si cu jungla nu e de gluma, mai ales noaptea. Dar nu-i problema, pentru asta am venit pana aici si, dupa primele 8 ore pe insula, n-aveam niciun motiv de dezamagire.

Drumul pana in Borneo

Ziua incepuse, ca de obicei, la prima ora, cu un zbor de 2 ore din Kuala Lumpur in Kuching, cel mai mare oras din vestul Borneo-ului malaezian.
Dormisem tot drumul pentru ca AirAsia, varianta de low cost din partea asta de lume, nu te deranjeaza cu nimic. Nici cu mancare sau bautura (doar contra-cost) nici cu zdruncinaturi puternice.

Noroc ca la sosire ne-au luat cu binisorul. Fara coada la pasapoarte (desi e tot Malaezia, in Kuching ti se verifica din nou pasaportul si primesti o alta viza) cu bagajul livrat prompt si fara sa asteptam, ne-am trezit in doar 15 minute direct la standul cu cafea.
Si, ca sa ne impresioneze final, ni se explica ca nu trebuie sa negociem cu taximetristul direct. Te duci la biroul de rezervari, spui unde vrei sa ajungi si platesti o taxa fixa, apoi ti se emite un voucher si ti se aloca o masina. Ca sa fie ei siguri ca turistii nu sunt taxati la suprapret.
Asa ca, fara dureri de cap si complicatii inutile, in doar 45 de la aterizare ne dadeam jos in portul din Parcul National Bako pentru ultima etapa a drumului: sub 30 de minute cu barca pana in centrul parcului, cu tot procesul de pregatire in prealabil. De aici lucrurile aveau sa se complice.

In primul rand, odata cu biletele de barca primim vestea ca avem de asteptat vreo 2 ore.
E fix ora in care apa se retrage si barca nu poate pleca, trebuie sa asteptam sa creasca. Ce “bine” ca ne-am grabit! N-avem motiv sa ne certam, asa ca ramanem sa ne coacem la foc mic, in timp ce radem litri de apa, singurul lucru care iti ramane de facut daca nu te impaci cu clima calduroasa si umeda a Borneo-ului. Si inca e sezon ploios, daca veneam cu cateva luni mai devreme am fi vazut noi caldura, deschide conversatia unul dintre ghizii altui grup.

Daca tot n-avem ce face il luam la intrebari.
Sa ne fie frica de malarie si tantari? Nu, in partea asta de Borneo nu e cazul. Dar de animalele salbatice? Sunt multe, de exemplu in apa din fata noastra sunt crocodili, dar nu e problema.
Ar mai fi serpi veninosi, scorpioni, dar nu tine minte in decursul vietii lui sa fi fost problema cu vreun turist.
Bun, dar lume este in parc? Nu prea, e sezon ploios si nu se inghesuie turistii. Asta e cea mai buna veste pentru ca rezervarea noastra facuta cu cateva zile inainte nu primise niciun raspuns. Ne-ar fi parut tare rau sa ajungem pana in parc si sa trebuiasca sa ne intoarcem din lipsa de cazare.

Dupa alti cativa litri de apa si multe povesti vanatoresti cu crocodili, in sfarsit vine vestea: sunt ok barcile, se pleaca. In vreo 20 de minute vom fi in mijlocul junglei asa ca ne asezam cuminti si asteptam cu nerabdare. Suntem pregatiti sa fim uimiti.

Sosirea e de bun augur.
Nu exista debarcader sau ponton, suntem invitati sa coboram in apa pana la glezne si sa ne descurcam cu bagajele din dotare pe cei 200 de metri de nisip de pe care marea s-a retras. Dupa cum se cuvine intr-o jungla inca salbatica.

Centrul de primire nu este nici el mare lucru. O cladire modesta de beton, cu o receptie, o bucatarie si o terasa.
Intrucat sistemul de rezervari pe care ne bazam nu mai functioneaza de ceva timp suntem invitati sa asteptam. Intai sunt serviti cei care au apelat la un reprezentant in Kunching si de-abia apoi noi, in functie de ce ramane disponibil. Nu sunt decat vreo 20 de persoane in tot parcul care au de gand sa stea peste noapte asa ca sunt sanse. Doar ca nu mai avem de unde alege.

O camera cu 4 paturi la 100 de ringgit pe noapte este singura optiune si ne multumim cu ea. Este amplasata intr-o constructie simplista, cu mai multe dormitoare de acest fel.
Are de toate mai putin apa calda, aer conditionat, semnal gsm si internet. Dupa cum se cuvine intr-o jungla inca salbatica.

Parcul National Bako

Primele impresii nu sunt de uimire, ci de un WOW spasit.
Jungla este peste tot imprejur si, judecand dupa dimensiunile copacilor, e batrana si de mult timp aici. Avansam un pic pe cateva carari, dar ne simtit atat de mici si coplesiti de increngatura de liane si plante incat ne retragem repede, putin tematori.
Un semn ne anuntase inca de la sosire ca parcul nu e un loc de joaca.

Animalele de aici sunt salbatice si, desi se intampla foarte foarte rar vreun accident, parcul nu isi asuma nicio responsabilitate pentru orice am putea pati. Iar faptul ca se insera deja nu facea locul mai tentant.

Asa ca pentru prima zi preferam sa ne facem temele. Aveam 3 zile aici si voiam sa vedem doua lucruri: maimutele Proboscis, vestite pentru nasul lor mare si endemice in Borneo si macar un sarpe.
Unul in particular – Green Pit Viper – dar ne decidem sa nu facem nazuri. Dupa 8 luni in care am cautat serpi peste tot pe unde am fost si am reusit sa vedem doar 2, primim orice. Conchidem ca daca reusim sa vedem astea, expeditia e un succes si orice altceva e bonus.

Pare fezabil, dar am citit povesti cu calatori care au venit pana aici cu aceleasi scopuri si au plecat cu buza umflata. Nu e vina nimanui, parcurile nationale nu sunt gradini zoologice si animalele au ritmul lor. Asa ca ne apucam de teme si lecturam toate panourile de informare, aflam detalii despre trasee si animale si, ca sa stim ce ne asteapta de a doua zi, ne inscriem la un tur ghidat de noapte. Apoi, in sfarsit, pentru prima oara pe ziua in curs, ne relaxam.

O luam usor la pas de-a lungul plajei, alaturi de o familie de porci salbatici “barbosi”.

Nu e genul de plaja care sa te imbie la snorkeling si stat pe sezlong pentru ca apa e maronie, tulbure si foarte calda, dar o plimbare pe sub mangrove ne prinde bine.
Cu atat mai bine cu cat nu facem nici 10 pasi si dam nas in nas cu un Proboscis.

Nu-i pasa deloc de noi, molfaie la muguri de mangrove pe care ii culege cu miscari de expert si incredibil de umane.
De altfel, totul la el este incredibil de uman: gesturile, miscarile prin care se catara in pom, chiar si mimica. Am mai vazut maimute, si aveam sa mai vedem de toate felurile, mai putin cimpanzei, insa n-am prea inteles fascinatia omului cu ele.
Vazand proboscisul am inteles in sfarsit despre ce e vorba.
E ca si cum te-ai privi intr-o oglinda ciudata care (pe langa coada si un nas extrem de mare) iti prezinta partea din tine care tine mai mult de regnul animal decat de civilizatie.

Suficienta filozofie insa pentru ca turul de noapte statea sa inceapa. Aveam sa descoperim ca aceste maimute sunt o gazda constanta a complexului si le vom admira zilnic timp de ore bune, la doar cativa metri departare.
Noaptea in jungla este insa o cu totul alta poveste.

Excursii nocturne

In jungla e cald. Ziua e innabusitor de cald, noaptea mai putin, dar nu cu mult. Ce face diferenta sunt sunetele si miile de insecte si reptile care se activeaza si canta odata cu lasarea intunericului. Si daca atunci cand e lumina (vorba vine, pentru ca in jungla nu e niciodata prea multa lumina) iti dai seama de dimensiunile gigantice ale plantelor, noaptea vezi doar o mica parte din ele (cam cat bate lanterna, la 2-3 metri departare) si ramane ca imaginatia sa completeze restul.

Adauga la acest decor sunetele a sute de greieri, broaste si bufnite, si imaginatia va avea material pentru absolut orice, de la cosmaruri tip Jurassic Park pana la povesti cu aventurieri si descoperitori.
Insa ce e cel mai uimitor, in acest decor gigantesc se ascund animale si insecte unice, majoritatea nu mai mari de o palma de om.
Motiv pentru care a descoperi ceva de capul tau este aproape imposibil. Noroc ca in turul nostru aveam ghizi.
Ei ne opreau din loc in loc, aplecau in jos o frunza sau luminau o scorbura si ne aratau un scorpion, un paianjen, o broasca sau o bufnita. Nu am inteles nici pana azi cum fac, si pe moment i-am banuit ca planteaza animalele special ca sa ni le arate noua, pentru ca prea parea imposibil.

La intrebarile noastre ne-au raspuns ca detecteaza animale diferite dupa criterii diferite.
Cel mai simplu treci cu lanterna peste coronamentul padurii si daca vezi ca sclipeste ceva sunt sanse mari sa fie ochii unui animal sau ai unei pasari (am incercat, insa cu zero rezultat).
Alte animale le auzi si, urmarind sunetul si stiind tipul de decor in care se ascund, le cauti pana le localizezi.
Suna simplu, dar in desisul junglei fara o experienta solida e aproape imposibil.

Cel mai simplu este sa gasesti animalele care se misca rar.
Gasesti unul o data si apoi te poti baza ca zile bune la rand e aproximativ in acelasi loc.
Spre bucuria noastra, lucru valabil si in cazul viperei cautate pe care ne-au aratat-o dupa doar un sfert de ora de mers. E spectaculoasa si atat de bine camuflata incat ne-am intrebat cum e posibil sa o vezi?
De altfel, un alt ghid a ras de noi ducandu-ne la 2 metri de un astfel de sarpe si punandu-ne sa-l gasim. Ba chiar ne-a spus si la ce inaltime fata de pamant este.
Ne-a luat 10 minute pe lumina.
Asa ca nu i-am crezut pe cuvant si nu i-am suspectat de pacalit turisti.

Ne-am inscris special si la turul din noaptea urmatoare doar ca sa vedem ce se intampla.
Ei bine, ne-au aratat o recolta la fel de bogata, dar de data asta alte animale, localizate in alte locuri. Dupa asemenea experienta am capatat un mare respect pentru ghizi si, mereu cand prindeam unul cu chef de vorba, il luam la intrebari si absorbeam totul ca un copil la scoala in fata profesorului preferat.
I-am gasit extraordinar de deschisi si gata sa ne povesteasca tot ce stiu, nu doar noua, ci chiar si intre ei, convinsi ca fiecare turist care se bucura de fauna locului este o sansa in plus ca Borneo sa ramana un taram unic.

Revenind la excursia nocturna, a fost punctul culminant al zilei. A durat vreo ora pana am ajuns in musuroiul de furnici si a trebuit sa ne intoarcem, dar bifasem cam tot ce voiam sa vedem si inca mult mai mult decat visasem. Aveam inca 3 zile sa ne facem de cap si ne-am dus la culcare ciupiti, dar veseli, adormind cu sunetele padurii in jurul nostru si visand aventuri printre plante gigantice si animale exotice. Asa cum se cuvine intr-o jungla inca salbatica.

Drumetii prin jungla

Dupa turul de noapte ne-am mai linistit si nu mai eram asa tematori de ce s-ar putea ascunde in desis. Daca inainte priveam cu teama cararile umbrite, acum ne-am avantat fara nicio emotie gandindu-ne ca n-avem noi norocul sa intalnim vreun animal fata in fata dupa cat de greu a fost sa le gasim atunci cand sunt active.
Aveam dreptate doar partial, dar plimbarile s-au dovedit sigure si interesante. Usor-usor am intrat intr-o rutina.

Ne trezeam dimineata, in jur de ora 9, cand deja era deja prea cald.
Turistii care veneau aici doar pentru o zi, fara a ramane peste noapte, sosisera de ceva timp si plecasera burdusiti cu apa si aparte de fotografiat, pe trasee. Cei care ramasesera ca si noi in parc, de-abia se dezmeticeau cu o cafea. Cafeaua, ca si mancarea de altfel, nu este prea buna in parc, dar e ok. Nimeni nu vine aici pentru delicii culinare si, chiar daca o ceasca nu te trezeste dimineata, exista alternative: macacii.

O maimuta tupeista care iti trece printre picioare in timp ce incerci sa o sperii, sare pe masa si pleaca cu o mana plina de orice aveai tu in farfurie, te invioreaza ca nimic altceva. In jumatate de ora esti bun de plecat la explorat.

Asa ca ne burduseam si noi rucsacii cu apa, ne inregistram in caiet cu ce trasee aveam de gand sa facem (aparent cel mai mare risc in jungla pe timp de zi este sa te ratacesti) si o luam din loc.
Cand am fost noi erau deschise vreo 10 trasee din peste 20 disponibile. Jungla acopera repede drumul iar, din cauza umiditatii, podetele de lemn cu care debuteaza (pentru incurajare) traseele trebuie inlocuite la cativa ani pentru ca putrezesc. Chiar si asa au fost mai multe decat am putut face noi in 3 zile.

Ca si distanta, cel mai lung are 5 km.
O nimica toata in mod normal, dar nu si aici. In primul rand pentru ca orice traseu ai alege incepe cu un urcus de la plaja unde e complexul pana pe dealurile de 2-300 m altitudine din jur. Apoi pentru ca drumul e greu, plin de radacini ude si bolovani, si, nu in ultimul rand, pentru ca a merge ziua in amiaza mare e ca si cum ai pedala la deal intr-o sauna.

Din cauza asta, timpii sunt socotiti undeva la un kilometru, maxim 2 pe ora, si, desi am ras la inceput ne-am dat seama ca e greu sa le facem mai repede.

Am ales traseele mai usoare – 1-2 ore dus si tot atat intors – ceea ce facea ca un pic dupa pranz sa fim inapoi la baza.
La fix, pentru ca in fiecare dupa-masa venea ploaia torentiala de zi cu zi.
Moment de tras un pui de somn sau de privit in zare de pe veranda.

Pe inserat, cand norii se spargeau si aerul se facea mai racoros, ieseam si noi si animalele nocturne la plimbare si povesti. Ceea ce facea sa ne intalnim deseori.

Familiile de porci barbosi ieseau mereu la scormonit dupa o ploaie si ne-am intersectat in repetate randuri pe plaje (desi din cand in cand ii vedeam trecand pe langa cabana si in timpul zilei) si tot atunci varanii ieseau din ascunzis pentru treburi personale.
Apropos de plaje, nu e nimeni cu umbreluta sau sezlong. Sunt plaje salbatice, naturale, cu jungla ce coboara pana in buza nisipului, marginite de formatiuni stancoase masive si paduri de mangrove.

La 9 seara, ziua se incheia cu un tur in jungla.

Imediat dupa, complexul inchidea portile si, la lumina lanternelor, fiecare se retragea in propria cabanuta, la bere si povesti. Poate suna plictisitor, dar am fi putut sta asa o saptamana fara probleme.
Ne-am permis insa doar cateva zile pentru ca am crezut pe cuvant alti calatori care spuneau ca 2 saptamani in Borneo ar fi fost prea mult si voiam sa vedem putin si orasul Kuching, capitala provinciei Sarawak.

Sfaturi si informatii utile:

din Kuala Lumpur, biletul de zbor catre Kuching a fost 230 MYR/pers, dus-intors, aprox. 70 USD, cu bagaj mare de cala. Zborul dureaza cam 2 ore.
taxi din aeroport pana la micul port 53 MYR. Pentru retur exista un bus care vine din 30 in 30 minute si duce in centrul Kuching-ului pentru 3 MYR/pers. Face cam o ora.
locul in barca, singurul mod de a ajunge in parc, costa 20 MYR/pers. Dureaza cam 20-25 de minute si dupa ce iese de pe rau si intra pe mare poate fi un pic mai amplu balansul din cauza valurilor..
intrarea in Parcul National Bako (Taman Negara Bako) a fost 20 MYR/pers.
o masa de parnz in sistem bufet, in camping, pentru amandoi, a fost in medie 25-30 myr. Suplimentar, o bere este 7-8 MYR, la fel si o cutie de suc “fara conservanti”.
turul de noapte in grup este 10 MYR/pers.
exista mai multe optiuni de cazare (toate in acelasi complex, gestionat de administratia parcului), de la loc in dormitor comun la o camera intr-o vila foarte bine integrata in natura. Sistemul de rezervari nu merge, trebuie sa sunati sau sa va duceti la biroul lor din Kuching, insa preturile si optiunile sunt inca corecte:
https://ebooking.com.my/pls1/public/REQUEST_UI.requestFORM
datele de contact sunt aici: https://www.sarawakforestry.com/htm/contact.html
noi ne-am fi dorit o camera in acest tip de casuta, dar nu mai era niciuna disponibila, asa ca am inchiriat un dormitor intreg, cu 4 paturi, la 100 MYR/noapte + 6% taxe.
nu exista bancomate in camping, cel mai bine este sa retrageti bani din Kuching. In toate aeroporturile sunt bancomate de la diverse banci si multe te anunta ca banca ta va percepe un comision de retragere
este bine sa impachetati pelerina de ploaie (musai, mai ales daca nu aveti rucsac rezistent la apa si detineti aparatura electronica), doua tricouri/zi, ideal cu maneca lunga (transpiri nevoie mare) si incaltari de trekking, spray de corp contra tantarilor (desi sunt mult mai multe insecte in jungla care vor dori o bucatica din voi), aparat si spray contra tantarilor si a altor insecte pentru a da in camera (se poate cumpara si din camping, insa cantitatile sunt limitate). In privinta hainelor as mai adauga ca oricat de lejer te-ai imbraca, tot iese apa din tine, asa ca maneca lunga si pantalonul lung sunt o alegere buna pentru ca apara atat de soare cat si de insecte.
sigur ca la prima vedere nu pare o destinatie pentru familii cu copii, insa cat am stat noi am vazut doua astfel de familii, iar cei mici erau mici-mici si absolut “liberi”. Poate unul dintre ei va deveni urmatorul David Attenborough.