Bali - 50 de paradisuri intr-unul singur (I)

Destinatii, Indonezia, Unde fugim departe de casa Nici un comentariu 8

Sudul insulei

“Welcome to Bali, the island of paradise!”, este o fraza pe care o vei auzi fix asa, niciodata prescurtata, in 1000 de locuri pana ajungi sa o reciti si tu.
E primul lucru pe care il spun receptionerii cand te vad, fraza favorita a agentilor de turism, o gasesti in semnaturile de la mail-urile pe care le schimbi inainte de a ajunge aici si e primul lucru pe care il vezi pe aeroport cand aterizezi. Ca sa-ti intre bine in cap si sa nu ai vreun dubiu. Daca ajungi in Bali, ajungi in paradis. Ne-am inteles?

Sigur ca NU ne-am inteles, de-asta am si venit aici, sa vedem cu ochii nostri. Doar ca pe la noi se zice ca pana in paradis te mananca sfintii.
Asa ca am pasit tiptil pregatiti de intalnirea cu echivalentul sfantului Petru in hinduism, credinta dominanta in Bali.

“Sfantu’ Petru-i baiat bun”

Ne-am speriat degeaba. Ca-n melodia de la Vama Veche, pazitorul portilor paradisului se dovedeste de treaba.
E mic, inchis la culoare si afiseaza un zambet larg, iar tot ce iti cere este sa astepti rabdator la coada (10-30-45 de minute, in functie de sezon si de cate avioane tocmai au aterizat) si sa cotizezi fara sa comentezi taxa de 35$ pentru viza de 30 de zile. Care ti se acorda fara prea multe formalitati si verificari.
Apoi, te trimite la ajutoarele lui care, fiind mai multe, te expediaza rapid prin verificari de pasapoarte si bagaje.
Nu mai avem timp sa ne intrebam de ce pe biletul platit pentru viza scrie 25$ si nu cat am platit noi 35$ (am aflat ulterior ca din iulie anul asta s-au marit tarifele pentru toate tipurile de vize), si ce tip de pedeapsa capitala s-o aplica pentru cei care vand droguri (asa cum anunta un mare semn asezat in spatele zambaretului “sfant”).
Nu ne intereseaza pe noi asemenea lucruri lumesti pentru ca, odata trecuti de porti, ne asteapta Paradisul.

Roiurile din Denpasar

De fapt, prima experienta aduce mai mult cu Purgatoriul.
Parcarea din fata aeroportului din Denpasar in plin sezon turistic e un haos de nedescris ce ameteste sufletele ratacite care nu stiu ce vor.
Toata lumea iti ofera taxi, cele deja ocupate trec prin fata ta in viteza, unele se opresc in mijlocul drumului pe contrasens (oricum e invers totul, ca se conduce pe stanga), in timp ce altele isi incarca musterii din mers strigand la ei de la zeci de metri departare.
Toata lumea fumeaza, toti soferii claxoneaza, e innabusitor de cald si aproape imposibil sa te orientezi.
Dar cumva intregul sistem functioneaza si usor-usor proaspat sositii incep sa dispara catre diverse zari.
Noi ne uitam ca la circ, de pe margine, pentru ca am avut prevederea sa ne aranjam un trasfer inainte de sosire. E varianta ideala si, daca luati un pachet turistic, transferul va fi inclus si nu trebuie sa va bateti capul cu asta.
Dupa o asteptare de vreo 15 minute si o urcare oarecum din mers, in timp ce soferul astepta la coada de iesire din parcare, am iesit din aeroport si ne-am incolonat in roiul de masini si scutere din Denpasar.

Peninsula Bukit, paradisul surferilor cu vechime

In indoneziana Bukit inseamna deal, iar aceasta peninsula este zona cea mai de sud a Bali-ului.
Aici ne astepta Eduardo (Edu pentru amici), un expat spaniol crescut in Germani,a innebunit dupa surf. Ne ademenise cu promisiunea unei cazari impecabile si cu informatii despre tot ce trebuie sa stim pentru a ne acomoda in Bali rapid. Si dupa cum se stie, nemtii cand promit ceva se tin de cuvant.
Locul e incredibil. In primul rand, dealul de-abia incepe sa se dezvolte din punct de vedere imobiliar si este unul dintre putinele locuri linistite aflate in preajma orasului (cam la 20 de km, ceea ce in standardele de aici inseamna 30 de minute de mers cu masina).

In plus, fiind pe deal, primesti gratis vedere spre mare si apusuri spectaculoase precum si un vant racoritor in fiecare seara care alunga tantarii. Aveam sa apreciem ambele benificii pe masura ce am plecat la explorat insula, dar pentru moment e suficient de spus ca ne-am simtit tare bine.
Si in 3 zile am primit pe repede inainte un curs de balineza.

In primul rand, orice balinez are un scuter. Edu ne-a “imbracat” cu unul inca din prima seara si dintr-o data aveam libertatea sa ne plimbam unde vrem. E important pentru ca in Bukit orice ai nevoie este la 1-3 km distanta.
In al doilea rand, orice balinez stie sa negocieze. Nu platesti niciodata inainte si ai grija ca tot ce ti s-a promis sa fie livrat. Varianta cu “primiti castile a doua zi” inseamna ca poti sa uiti de ele si, daca nu esti atent, poti primi un scuter cu benzina care sa te duca doar pana la primul vanzator. Si cand zic vanzator de benzina nu ma refer la o benzinarie, pentru ca in micile sate nu exista asa ceva, ci pur si simplu la un localnic vinde in fata casei sticle de vodca cu benzina pentru cei care au nevoie.Cu 3 sticle de Absolut si una de Smirnoff (cam 3 litri) ne-am rezolvat pentru 3 zile de scutereala (dar asta dupa ce am ramas pe zero in drumul de la plaja spre casa si s-a lasat cu mers pe jos de nebun pe dealuri). Insa asa e cu lectiile, se invata cel mai bine pe propria piele.

Cel mai important insa, am inteles de ce unii oameni uita de casa si raman aici cu anii.
Frumusetea salbatica si ciudata a plajei Balangan (cu fund de stanci dure si nepotrivita pentru innota,t dar cu atat mai fascinanta), amabilitatea si caldura localnicilor (care m-au ajutat sa fac rost de o galeata pentru Ice Bucket Challenge, desi singura limba comuna era mima) fac casa buna cu conditiile ideale de surf.

Valuri in paradis

Bali, si anume coasta de sud-est, este unul dintre putinele locuri din lume care garanteaza materie prima pentru toate gusturile, tot timpul anului.
Natura s-a gandit sa puna aici valuri lungi, care se sparg in ambele directii, si ca sa fie totul perfect, un vant constant care bate perpendicular si frontal pe ele. Astale da amplitudine si garanteaza ca sunt prezente indiferent de fazele lunii sau curenti.

Asa ca, daca surful este ceea ce te bucura in viata, nu pot gasi un loc mai frumos, mai accesibil si mai confortabil decat Bali. Si, desi pentru noi romanii acest sport nu spune prea multe, la fata locului ne-am molipsit si am povestit aici despre cum am inceput.

Intr-o mica petrecere ad-hoc organizata de Edu, in jurul unui ton de 9 kilograme pus pe gratar, am avut ocazia sa cunoastem o gasca de surferi atat de eterogena, incat gandul ca un asemenea sport n-ar fi pentru noi ne-a iesit complet din cap.
Am cunoscut un pictor argentinian de vreo 60 de ani, un instructor de fitness din Sardinia la vreo 50, un designer tanar din Croatia, o frantuzoaica pshiholog trecuta de prima tinerete si un DJ spaniol cu prietena lui balineza, care toti aveau in comun aceeasi fascinatie: valurile, placa si acele 20 de secunde perfecte pe care le traisera in urma cu cateva zile, saptamani, luni si pe care le vanau neincetat de atunci in colo.
Auzind povestile si vazand pasiunea cu carele spun atunci, ne-am convins pe loc ca vrem si noi placi, valuri si, poate, macar 10 secunde de glorie. Ocazia avea sa se iveasca mai curand decat credeam, dar despre asta vom povesti in detaliu alta data.

Cele 3 zile in Bukit ne-au facut insa sa intelegem cam la ce se refera sloganulde marketing cu paradisul. Am vazut plaje frumoase in turul nostru, poate chiar mai frumoase decat Balangan, dar ca atmosfera nu ne-am simtit nicaieri asa bine.

Daca paradisul arata asa, noi sigur nu ne-am supara! Zilele au trecut insa repede, si desi am fi putut ramane aici o luna lejer, ne-am facut bagajele si am luat-o din loc. Posibil ca necuratul sa-si fi strecurat coada, cert e ca cele 6 luni de calatorie ne-au cam invatat sa schimbam decorul des. Dupa 3-4 zile de stat intr-un loc incepem sa simtim niste furnicaturi in talpi si stim ca e momentul sa o luam din loc.
Mai ales cand insula e atat de mare (100x130km) si are atat de multe de vazut.

Kuta si Legian, paradisul amatorilor de distractie la pret redus (pentru ei)

Kuta si Legian au fost initial niste sate aproape de Denpasar, insa granitele s-au sters de mult.
Originalul paradis balinez, locul se lauda cu cele mai lungi plaje cu nisip din insula si cu valuri aproape perfecte. Motiv pentru care a fost primul luat cu asalt de valul de turisti din anii ’80.
Azi nu mai poti face diferenta intre cele doua sate si capitala, aglomeratia cuprinzandu-le pe toate deopotriva.
Unii insista ca sunt inca un paradis, altii spun ca gurile iadului si-au facut aici un cap de pod. Noi ne-am dus totusi ca sa vedem cu ochii nostri.

Primele lucruri care iti sar in ochi sunt aglomeratia de scutere (mii si mii de scutere), brandurile internationale prezente la tot pasul (fast-food-uri, magazine de haine, mall-uri) si, in fiecare loc ramas liber, bazaruri cu de toate, al caror motto asumat si afisat la vedere este “100% genuine fake”.

Pe scurt, globalizare in stil asiatic.
Apoi, odata dat jos din masina, vei remarca australienii si vanzatorii ambulanti, la paritate. Sunt atat de multi australieni aici, incat localnicii spun “mate” in loc de “friend”, iar absolut toate terasele sunt setate pe sporturi de care nici n-ai auzit (fotbal australian sau fotbal-rugby). Au cucerit aceasta parte a insulei zice-se pentru ca le plac preturile si viata de noapte agitata, cu petreceri si bautura. Se mai zice si ca sunt iute la manie, mai ales dupa ceva beri la bord cand pleaca in cautare de scandal. O fi insa, noua ni s-au parut usor de ignorat si complet inofensivi, insa nu acelasi lucru se poate spune despre vanzatori. Ca niste veritabili haiduci, rezista invaziei de la antipozi ascunsi in bazaruri si retaliaza de cate ori au ocazia cu preturi exagerate pentru servicii discutabile.

Ai nevoie de cateva zile bune pana inveti sa nu mai raspunzi la omniprezentul “Excuse me!”, care iti atrage atentia din reflex. Il spun cu asemenea ton ca esti sigur ca tocmai s-a intamplat ceva si e nevoie de atentia ta, dar de fapt voiau sa stie daca nu ai nevoie de un transfer cu barca, masaj, ochelari de soare sau sa inchiriezi scuter.

Insa in cateva zile te obisnuiesti oarecum si, dincolo de tot zgomotul asta, zona merita explorata. Odata ce pornesti la pas pe micile stradute intortocheate (fara trotuar si unde cu greu se poate strecura o masina si un pieton simultan) poti gasi hoteluri linistite cu gradini luxuriante, restaurante ieftine delicioase si temple hinduse cu decoratiuni extravagante.
Iar cand nu mai rezisti, plaja te asteapta. Ocupa toata partea de vest, pitita dupa un gard de beton cu decoratiuni hinduse ce tine balamucul la distanta. Iar aici e cu totul alta poveste. Exista vanzatori ambulanti, ce se vor oferi sa vanda sezlonguri, masaje si diverse ciorciobute, dar sunt insignifianti in comparatie cu ce se intampla in oras. Ii poti refuza cu usurinta si sa iti gasesti locul tau linistit la soare.

Nici Kuta nu este o plaja obisnuita. Zonele de innot sunt putine si bine delimitate (curentii sunt inselatori aici iar marea are o forta pe care nu o poti banui pana nu o simti), dar locurile pentru petrecut jumatate de zi citind la soare sunt destule si vin la pachet cu o padure de cocotieri.
Nu te va deranja nici muzica, nici gazele de esapament, poate doar cativa vanzatori ambulanti, ceea ce e incredibil tinand cont de nebunia de afara.
Iar apusurile, ei bine nu ne-am putea satura de apusuri de soare pe mare indiferent de cat de multe vedem, si aici am avut parte de unele dintre cele mai spectaculoase. Insa cinstit vorbind, Kuta/Legian este, prin excelenta, paradisul petrecaretilor de la antipozi si al surferilor incepatori, chiar daca am intalnit aici si romantici.

Cu ceva efort poate fi un loc ok pentru oricine e dispus sa treaca peste aglomeratie si sa-si caute un loc in acest furnicar pentru ca, in mod cert, exista ceva pentru fiecare. Dar daca apreciezi linistea si vrei o vacanta idilica, e mai bine sa de indepartezi de Denpasar si sa pornesti pe coasta, spre nord-vest.

Sfaturi si informatii utile:

Blue Bird taxi e cea mai respectabila companie din insula si se mandreste cu soferi cinstiti si aparate de taxat corecte care functioneaza mereu. Cursa minima este de 30000 rupii (IDR), adica in jur de 2,5 USD;
desi este ilegal, copii de scoala primara au scutere si nu poseda si casca, dar pentru turisti este obligatoriu sa aiba permis international de conducere. Asa zice legea scrisa. Legea nescrisa spune altceva, dar evident nu putem promova ilegalitatea;
o masa pentru doua persoane poate fi gasita la 150.000 rupii (aprox. 12 usd) pe stradute sau 250.000 rupii (aprox. 21 usd) pe strada mare. In restaurantele cu pretentii nu am intrat, asa ca nu stim ce sa spunem. O bere la supermarket costa in jur de 20.000 rupii/330ml, iar la terasa ajunge la 30.000. Nu incurajam fumatul (imaginile de pe pachetele lor de tigari sunt oribile, mult mai explicite decat la noi), insa va putem spune ca tigarile sunt foarte ieftine aici – 15.000 rupii;
doua sezlonguri pe plaja, pentru doua ore au fost 50.000 rupii (aprox. 4 usd)
colegii mei de la TUI TravelCenter au pregatit oferte speciale pentru Bali. Puteti gasi cateva dintre ele aici: https://www.tui-travelcenter.ro/ro/subcateg-69-produs-2-subtip-2–Indonezia