Koh Chang (Insula Elefant) stă pitită aproape de cel mai estic punct al litoralului thailandez. A două ca mărime după Phuket (da, Phuket e o insulă, n-are rost să ne certăm pe tema asta) stă departe de tradiționalul drum al turistului: Chiang Mai – Bangkok – Krabi fără a fi însă “pustie”, “necunoscută” sau “secretă”. Epitetele atât de dragi backpackerilor nu i se mai potrivesc deloc după 20 de ani de dezvoltare rapidă. Citeste mai mult →
Am tot postat zilele astea imagini din Sabang, Palawan și din satul Buenavista pe contul meu de Instagram și, uitându-mă mai atent, am remarcat unele lucruri.
Mai întâi, lumina. Dimineața, lumina pe plaja din Sabang este genială. Petrecând ceva timp aici, am avut răgazul să văd și să surprind cârpeie din viețile oamenilor ce trăiesc în apropierea mării.
Am citit un pic despre conceptele daneze numite Hygge (bucuria adusă de lucrurile simple) și Lykke (fericire) chiar în timpul săptămânilor petrecute în Palawan, Filipine. Cadrul s-a dovedit ideal pentru a teste câteva dintre ideile concentrate în aceste două concepte pentru că în Palawan frumusețea și lucrurile mărunte care te fac fericit sunt la fiecare pas.
Cel mai probabil, numele Port Barton nu spune nimic celor mai mulți dintre noi. Am început să ne “lovim” de el deabia când am demarat documentarea și căutarile despre Palawan, Filipine. Sursele oficiale consemează că satul Port Barton este o variantă mai relaxată, mai puțin aglomerată a lui El Nido. Aveam să constatăm la fața locului că o mare parte din descriere este încă validă, iar amprenta turismului, desi vizibila, s-a impregant mult mai discret. Citeste mai mult →
Periplul nostru birmanez s-a încheiat în Mandalay. Când am împărțit cele 18 zile socotite pentru Myanmar la 4 destinații, primele 3 au luat crema. Fiecare ne-a tentat cu ceva iar ultimei, Mandalay, i-au mai rămas doar 2 zile pline. O nedreptate, aveam să ne convingem, care se cere îndreptată cu prima ocazie.
Motorul cu un cilindru s-a oprit din tușitul astmatic. M-am întors către barcagiu, să văd de ce și m-a întâmpinat zâmbetul lui generos și ochii făcuți liniuțe. “Să ascultăm liniștea, de aia ne-am oprit!”
Păi bine, dar eu am de alergat după cadrul “perfect” când se ridică balonul verde în care este Bogdan și, mai ales, când face aterizarea aia spectaculoasă pe o barcă de pe râu, de care îmi povestise Ravi, pilotul de la Oriental Ballooning, când am zburat cu el în Bagan.
Mă foiesc ușor nemulțumită în scaun – căci da, turiștii au un scaun pe care “tronează” în mijlocul bărcilor lungi de 5 m, dar renunț să îi explic ce și cum, căci mi se pare complicat.
Și acum simt un fel de fluturi în stomac când rememorez așteptarea acelei zile. Zborul cu balonul peste templele din Bagan mi se părea un vis prea mare și a stat pitit în bucket list-ul meu vreme de 5 ani. Am tot “copt” la el până anul acesta când, în sfârșit, am ajuns în Myanmar.
