Vacanța în Iordania, pe scurt

 

Mult timp, habar nu am avut că există o destinație exotică atât de aproape de casă. Dacă am fi știut, Iordania ar fi apărut mai sus pe lista noastră de idei de vacanță și mult mai devreme de 2015. Și pe bună dreptate, pentru că am petrecut aici una dintre cele mai plăcute evadări de o săptămâna.
Avantajele țării sunt cultura veche și originală, un amalgam de influențe ale popoarelor antice cu cele de origine arabă. O cultură pe care am văzut-o zi de zi în ruinele bine păstrate, împrăștiate în orașe mari și mici, în aromele și gusturile delicioase care ne-au urmărit din centrul capitalei Amman până în corturile beduinilor din sud și în ospitalitatea locuitorilor obișnuiți, mai buni vorbitori de engleză și mai primitori decât ne așteptam.

 

Citeste mai mult →

Vacanță în Oman – moderație și elegantă în Muscat (partea I)

 

Oman a fost, de la începutul vacanței, planul de evadare dintre zgârie-norii din Emirate. Auzisem că aici nu există niciunul, dar munți, plaje și drumuri întinse sunt cât cuprinde. Speram să ne surprindă, să fie neobișnuit, haotic, dar cu apă turcoaz și munți spectaculoși. Ni-l închipuiam ca pe un Maroc cu ieșire la Oceanul Indian.

Imediat urmează să ne convingem dacă am avut dreptate sau nu. Suntem evadați de 3 ore din Dubai și, în câteva minute, urmează să trecem granița în ceea ce, oficial, se cheamă Sultanatul Omanului. Dar doar dacă labradorul negru și plinuț din față noastră ne dă voie.

 

Citeste mai mult →

Abu Dhabi și relația sa cu arhitectura

 

Am ajuns în Abu Dhabi fideli misiunii auto-asumate de a vedea ce altceva se mai poate face în Emirate în afară de shopping și plajă în Dubai.
Am început din nord, cu munții din Ras Al Khaimah, “casă” pentru cel mai lung zippline din lume și cel mai înalt vârf montan din Emirate (Jebel Jais, 1934m).
Ne-am oprit apoi în Dubai de unde, copleșiți de superlative din toate părțile, am fugit mai la sud, în Abu Dhabi. Citeste mai mult →

Dubai – impresii dintr-un mare parc de distracții

 

În urmă cu vreo 25 de ani Dubai a pornit cu avânt să bată toate recordurile. Dacă exista ceva pe care să scrie “cel mai “, Dubai și-a propus să-l replice și să-l întreacă construind rapid la dimensiuni epice. La ce l-a ajutat? A ațintit toți ochii spre el astfel încât, din Patagonia până în Bucovina, toată lumea îi știe numele. Citeste mai mult →

Ras Al Khaimah – mic ghid pentru o vacanță în Emiratele Arabe Unite

 

Ne-am dedicat această vacanță explorării lumii arabe și am început cu o destinație puțin cunoscută în România, dar de care cu siguranță veți auzi în anii următori: Ras Al Khaimah.

 

Imaginați-vă aceste ingrediente puse la un loc: vreme caldă când la noi este frig, mangrove, deșert și munți cu totul diferiți de ai noștri, plaje curate, mare, liniște și o doză serioasă de autenticitate culturală.

 

Am făcut un sondaj în cercul nostru de prieteni pentru a vedea cât de cunoscut este Ras Al Khaimah în rândul unor oameni care au profilul potrivit. Rezultatul? 70% dintre ei au răspuns negativ. E de înțeles, pentru că Dubai eclipsează cam tot ce este în jur, însă noi am fost determinați ca în această călătorie să vedem ce se mai poate face în Emirate în afară de shopping și plajă. Am găsi o grămadă de atracții pe care le-am structurat sub formă unui (mini) ghid turistic.

 

Citeste mai mult →

Cum abordezi dieta fără gluten în vacanță?

 

Există situații în care, din motive medicale, glutenul (cea mai mare parte a proteinelor cerealelor) trebuie exclus total și permanent din alimentație. Este cazul persoanelor care, pe fondul unei predispoziții genetice preexistente, suferă de intoleranță la gluten. Dietoterapia este singurul tratament eficace în acest caz.

 

Citeste mai mult →

Retrospectiva anului 2018 în materie de călătorii

 

Păstrăm această tradiție a retrospectivei anuale cu trei gânduri în minte: să ne amintim locurile, oamenii și experiențele unice prin care am trecut, să ne dăm seama de tona de motive pentru care avem de ce să fim recunoscători și să ne reamintim scopul cu care am plecat la drum – prin cadrele surprinse și poveștile spuse pe blog, să vă inspirăm și pe voi să călătoriți și să descoperiți cu plăcere lumea înconjurătoare.
Contează drumul, contează (puțin) și destinația, dar cel mai mult contează să te urnești, să te așezi pe drum. Apoi, cu voie bună, optimism și puțină planificare lucrurile vor veni de la sine. Do try!

Citeste mai mult →

AbonareVrei să primești pe email articole despre destinațiile în care ajungem?