Prin geamul coborât al maşinii pătrund deopotrivă căldura potolită a lui Septembrie, gâzele îndrăzneţe ale Deltei şi foşnitul aspru al vegetaţie uscate.
Stăm la pândă în linişte deplină, lângă o gură de apă dulce, nebăgată în seamă în toţi anii în care am trecut pe lângă ea, în drum spre Vadu. Citeste mai mult →
Tură pe crestele Făgăraşului
Îmi aduc aminte şi acum când am văzut prima dată vârfurile Viştea şi Moldoveanu dinspre Portiţa Viştei. Am rămas cu gura căscată, deşi nu eram un novice în ale drumeţiilor. Un om să urce pe acolo, atât de abrupt şi atât de sus, părea o sfidare la adresa logicii şi a gravitaţiei.
L-am urcat însă, am coborât să zic povestea, şi de-atunci mi-am promis că voi reveni în Făgăraş. În anul următor am încercat din nou doar pentru a dezerta la jumătatea traseului din cauza epuizării. A fost prima din cele 2 dăţi când am zis la munte că nu mai pot.
De atunci au trecut mai bine de 6 ani, dar promisiunea a rămas plutind în aer. Poate s-ar fi disipat, dar Dan a fost cel care a plusat – vom face întreaga creastă – şi a ţinut-o în viaţă an de an. Şi anul ăsta, în primăvară, i-am promis că de data asta chiar o facem. L-am cooptat şi pe Ştefan şi după ce am schimbat de câteva ori versiunea de traseu şi data plecării, vinerea trecută ne-am pus în sfârşit pe drum. Citeste mai mult →
Când tu şi partenerul/a visaţi la o vacanţă în Grecia la ce va gândiţi?
Plaje cu nisip fin şi apă turcoaz? Hoteluri primitoare, cu piscină, eventual loc de joacă pentru copii şi acorduri de bouzouki seara când apune soarele? Străduţe vechi umbrite de tufe de leandru şi doldora de suveniruri, posibil la margina unui port unde trag o mulţime de yachturi dichisite?
Ei bine, poate e momentul să calci în picioare aceste vise. Eşti aici că să-ţi “baţi joc” de vacanţă şi eu te voi învaţă cum.
Trebuie doar să mergi pe mâna mea şi să renunţi la preconcepţii. Citeste mai mult →
V-aţi gândit vreodată ce anume vă inspiră să călătoriţi? Un loc deosebit, o experienţă unică sau poate sentimentul aparte legat de călătoria în sine?
În cazul nostru inspiraţia vine din plăcerea drumului, din anticiparea descoperirii şi din dorul perpetuu după acel sentiment când te minunezi de ce vezi şi nu îţi vine să crezi câtă frumuseţe există pe lume. Şi acea frumuseţe este chiar atunci, acolo, în faţa ta.
Iar cel mai grozav lucru dintre toate este că putem găsi oriunde insipraţie: la zeci de mii de km de casă sau chiar aici, la doi paşi, pe litoralul Marii Negre.
In ceea ce urmeaza nu avem pretenţia că vă vom povesti lucruri necunoscute. Tot ce sperăm este ca, poate, să va “contaminăm” cu o doză de insipraţie.
Weekend-ul trecut am vazut pentru prima data licurici.
Roiau silentios in jurul meu, in crangul de pe malul raului. Au aparut practic de nicaieri imediat ce s-a lasat intunericul. Intai cate unul, apoi cate doi, si apoi din ce in ce mai multi. Inconjurat de sclipirile lor, preocuparile mele initiale – hai repede spre casa ca nu stiu cum sari gardul la lumina telefonului mobil! – s-au risipit instant lasand loc unei senzatii de bine fara motiv si scop. Cam cum simteam in copilarie la inceputul vacantei de vara cocotat in visinul de la tara. Citeste mai mult →
Atunci cand a plecat sa duca tributul spre Inalta Poarta, contele Mihaly Daniel stia ca nu va fi o treaba simpla.
In ultimii 40 de ani, Gabor Bethlen, urmat de Gyorgy Rakoczi, reusisera sa-si cumpere recunoasterea sultanului ca principi ai Transilvaniei si sa o castige pe calea armelor pe cea a Ungariei. In principat situatia politica era stabila, dar se putea deteriora rapid. Pana la urma de-asta il trimisesera pe el.
Stia ca asteptarile si dispozitia Sultanului erau schimbatoare, iar celelalte familii cu pretentii la tron aveau grija sa ramana asa. Nici acum, dupa ani buni, nu era clar daca birul este de 10.000 sau 15.000 de galbeni si asta era mereu un subiect delicat. Si, ca si cum nu era de ajuns, Principele Rakoczi voia sa deschida un nou capitol de negociere: dorinta de a-si intemeia propria dinastie.
In mod clar avea sa fie o misiune diplomatica grea, dar n-avea de gand sa se dea la o parte.
Era in joc prestigiul lui si al intregii sale familii.
Primul lucru pe care l-am remarcat a fost vremea.
La cativa zeci de kilometri de malul marii din Sfantu Gheorghe primavara se simte altfel: cu mai putin vant si aproape 10 grade in plus. Dar nici campiile intinse pe care te poti plimba cu orele in Sfantu nu sunt de gasit.
Satul Mila 23 se poate parcurge la pas in maxim o ora, si asta daca tii neaparat sa treci pe toate stradutele lui, de la cele pavate cu dale, din centru, pana la ulitele maloase din margini. Pentru orice altceva ai nevoie de o barca.
