Ce ati lua cu voi pe o insula pustie?
Este o intrebare care mi se parea puerila in mai toate contextele in care o vedeam adresata si ma miram ca lumea incepe sa fabuleze pe marginea raspunsului. De la fascinatie la groaza, am citit de-a lungul anilor o gramada de raspunsuri.
Ei bine, de data asta a trebuit nu numai sa ne gandim ce luam cu noi, ci sa si facem acest lucru.
Am fost lasati pe o insula pustie.
Un Gili de cativa zeci de metri patrati, cat un parculet dintre blocuri de mare. O insula noua, secreta, de care stiu doar cativa ghizi si in care ajungi cu barca ce pleaca din Lembar, undeva in sud-vestul Lombok-ului.
De aici, dupa mai putin de o ora, incep sa apara gili-uri: insulite de diverse dimensiuni, acumulari de corali albi si scoici tocate fin, in jurul carora sunt recifurile cu cea mai activa viata subacvatica pe care am vazut-o noi pana acum in zona.
O barca mica, pescareasca, ne duce catre insula “secreta”
Insula noastra secreta cu greu se zareste din barca, pentru ca nu are mai mult de 1 m inaltime si cativa copacei in mijloc. Echipajul ne-a debarcat pe o limba de nisip in capat si ne-a facut cu mana de “la revedere”.
Ce am luat cu noi?
Echipamentul de snorkeling, apa, creme de soare si toate camerele foto din dotare. Si steguletul TUI.
Ati observat insa ca nimeni nu intreaba ce ati face pe o insula pustie? Va dam cateva idei, dar nu va spunem tot, si va invitam aici, sa descoperiti cat de creativi puteti fi!
Dupa ce am investigat fiecare mp de nisip alb in cautarea de scoici rotunde cu urme de vietuitoare marine inscrustate si am urmarit crabii speriosi, am plonjat in marea calduta, cu echipamentul de snorkeling din dotare. Apa este mica pe o distanta de zece-cincisprezece metri si apoi deabia, la granita cu linia albastru inchis care se vede de pe mal, este spectacolul acvatic care merita toata atentia.
Corali, anemone si pestisori colorati ascunsi
Apoi, ne-am retras la umbra, in singura constructie creata de om aici – un foisor traditional, simplu, ridicat de la sol.
Orele au trecut rapid si, cand urmatorul grup de curiosi au debarcat la mal, am stiut ca este timpul sa ne agitam mainile in aer, astfel incat Tharik si echipajul sa ne vada de pe insula vecina, unde urma sa fim si noi invitati la masa. Ne-am cam sucit capetele de “ramas bun”, vroiam sa o pastram cat mai mult timp in ochi si in minte. A fost prima data cand am ajuns pe o insula pustie si cu aceasta ocazie am mai taiat o pozitie din lungul sir de experiente ce alcatuieste “bucket list-ul” nostru.
La revedere, insula secreta!
Vis-a-vis, Gili Sudak ne astepta cu masa pe plaja, la umbra copaceilor de un verde sters, in asteptarea sezonului ploios.
Gratarele sfaraiau deja, fumul facut se amesteca cu miros delicios de peste si fructe de mare.
Nu stiu cum se face, dar niciun restaurant simandicos nu concureaza la acest capitol cu pestele proaspat si caracatita fripte acolo, pe plaja, la foc de nuca de cocos si servite stand pe un scaun de bambus, cu picioarele in nisip.
Creveti si snapper la gratar
Aici este locul in care ghidul nostru vrea sa isi deschida un mic restaurant si, cum nu sunt optiuni de cazare, ii sugerez sa ofere o varianta mobila si cu putin impact asupra mediului: o experienta completa, care sa includa si o noapte de cazare la cort, pe plaja, incurajand fiecare turist sa curete dupa el, ca sa se bucure si altii de frumusetea acestui loc.
Barca traditionala indoneziana
Vrem sa vedem o varianta de a face turism pe o insula din apropiere?, ne intrega ghidul.
Sigur ca da, insa il rugam sa ne mai lase un pic, sa digeram serpeste la soare.
Gili Nanggu
Trebuie sa ai realmente noroc sa poti cumpara teren pe o insula. Cum oare ajungi, ca indonezian, sa detii o bucatica dintr-o insula? Dupa care ce faci? O inchiriezi unui strain si el construieste acolo? Intrebari fara raspuns pentru moment, dar ulterior am aflat cum se pot face diferite afaceri in Indonezia.
In Gili Nanggu exista un singur complex de bungalow-uri ce pastreaza structura caselor sasak traditionale.
La parter au o zona de relaxare, iar camera de locuit este sus, departe de ce s-ar putea tara noaptea prin jungla.
O singura optiune de cazare, eco!
Tocmai ce fusese un grup mare care inchiriase pentru o petrecere intregul complex. Toate cele necesare fusesera aduse din Lombok, iar acum insula era curatata si se debarasa de obiectele inutile. Valurile mici aduc la tarm stele de mare albastre, pietrificate si tot felul de melci si scoici. La fiecare pas decoperim alte forme si uite asa, cu ochii in nisip, inconjuram aproape jumatate de insula.
Unul dintre cele mai bune locuri de snorkel este aici! Intrarea in apa este o masa de pietricele rotunjite si dupa nici cinci pasi incepe reciful. Pare ca la reflux apa nu se retrage foarte mult pe una din partile insulei, pentru ca nu sunt corali morti. Imediat ce am inceput sa plutim, au aparut stele de mare albastre, Nemo ascunsi printre anemone, bancuri de pesti mari, albi sau multicolori si arici de mare pititi printre formatiunile-curcubeu de corali.
Nemo la cativa metri de mal
Iesim incantati dupa nu stim cat timp. Soarele da semne ca vrea sa coboare si probabil echipajul ne asteapta de ceva vreme. Ne reunim cu ei si plecam inapoi, catre Lembar si apoi Senggigi, pentru cina!
Multumim Tharik, multumim baieti, pentru o zi greu de egalat!
Nordul insulei – padure, vulcan si animale
Wallace Line este o conventie, o zona delimitatoare situata in stramtoarea Lombok, cea care desparte insula cu acelasi nume de Bali. Aceasta linie marcheaza trecerea bio-geografica dintre fauna indo-malaeziana spre vest, la fauna australo-asiatica spre est.
Se schimba natura, se schimba flora si fauna, pe scurt. Nu brusc, dar trecerea este evidenta incepand cu Lombok si continuand cu insula vecina de la est, Sumbawa.
Pana cand ajungem si aici, am zis sa ne indreptam catre acel punct care strapunge norii. Cand anume se poate vedea? Doar in zorii zilei, pentru ca mai tarziu se ascunde in nori si nu mai iese. Motiv pentru care noi l-am zarit doar pe jumatate.
Poalele vulcanului Rinjani, vedere din Gili Meno
In Indonezia fiecare insula este decorata cu cel putin un vulcan activ, al ei.
Iar Lombok, s-a pricopsit cu unul de top.
Vulcanul Rinjani, la cei 3726 m inaltime este al doilea ca marime din tara. Si este deopotriva activ si atractiv.
Trekkingul este una din activitatile prin care, timp de 3 zile si 2 nopti, pasionatii descopera fauna si flora locala, iar de sus, de pe marginea calderei, pot vedea lacul format aici. Circuitul incepe in Senaru. Pana in acest punct, mai este ceva de vazut: o serie de cascade, dintre care doua se pare ca sunt remarcabil: Cascade Sendang Gila si Tiu Kelep.
Pentru varianta `Rinjani pe scurt`, traseul incepe din partea de nord-est, de la Sembalun (sunt doua localitati cu acelasi nume).
Noi nu am ajuns asa de departe in aceasta excursie, desi ne-ar fi incantat ideea.
Ne-am oprit de cateva ori, pe marginea drumului, sa vedem cum creste caju-ul in copac, apoi Tharik nu s-a lasat pana nu ne-a adus in masina un snop de plante cu alune atarnate de radacina.
Sa vedem noi cat de bogat este Lombok-ul!
Pe masura ce am urcat catre padurea tropicala, aerul fierbinte al coastei s-a domolit, unul nou, umed, luandu-i locul.
Plantele luxuriante mai ca prindeau masina in mreje, crosetand structuri complexe de ramuri, liane si frunze deasupra drumului. Daca nu l-ar curata regulat, jungla l-ar revendica in cativa ani.
Printr-un ochi de padure am zarit panta verde a muntelui si apoi coasta cu palmieri. La final, albastra, marea.
De sus, din “padurea de nori”
O asemenea panorama este savurata se pare si de rudele noastre mai indepartate – maimutele. Nu ma incanta deloc ideea de a le intalni din nou. Le vazusem flancand drumul pana aici si ma bucurasem in gand ca nu oprim.
Dar iata, ce se aude langa mine? Sa fie oare chiar Bogdan care intreaba nazal daca putem cumva opri sa le vedem mai bine?
Pfffff….ma abtin cateva secunde, dupa care dau drumul si rememorez cu voce tare experienta din Ubud.
“Nu e asa aici, maimutele din Lombok sunt mai timide”, se amuza ghidul in timp ce ii face semn soferului sa traga pe dreapta.
Pregatise deja o mana de alune savuroase, iar familia de primate, vazandu-ne, stia deja ce urmeaza.
Da, astea nu ti se urca in cap si doar mascului alfa are tupeul sa vina sa ia tacticos aluna din mana lui Bogdan. Stau la poza, se alearga ranjind si chiuind ascutit, se impaca in stilul caracterisic si satule, se hidrateaza cu o sticla de apa.
La terasa din padure
Le mai trebuia o umbreluta si pareau a sta la o barfa, intr-un loc “de fite”.
Pana la urma a fost simpatica oprirea, iar pe drumul de intoarcere am incercat sa ne imaginam strategii de promovare si sa tragem concluziile legate de Lombok. Mai aveam insa ceva de facut.
Ferma de perle Autore, din Lombok
In mod normal, niciun astfel de business nu permite accesul vizitatorilor, dorind sa pastreze secretul meseriei intr-un cerc inchis.
Este un domeniu in care se invart multi bani, judecand dupa ce preturi vedem in sala de vanzare in care am fost invitati sa asteptam un pic. Arata ca un muzeu de bijuterii, cu piese unicat, pentru ca nicio perla nu este identica cu alta, iar varietatea modelelor este limitata doar de imaginatia artistului.
Candva obtinerea unei perle era o treaba complicata, supusa norocului. Trebuia sa gasesti stridiile, sa le culegi in numar mare si sa speri ca macar una contine ceva. Dupa cum aveam sa ne convingem, lucrurile s-au schimbat si nu mai sunt la mana intamplarii.
Galeria Autore este un loc care merita vizitat
Primele incaperi pe care le-am vazut la ferma alcatuiau de fapt un mare laborator de chimie. Camere cu temperatura controlata in care, in vase mai mici sau mai mari, bolboroseau lichide colorate. Un fel de supa atent gatita care circula prin tuburi si furtunuri pentru a hrani micile stridii.
Problema e ca nu vedem stridii nicaieri si ne decidem sa ne lamurim.
E normal sa nu le vedem, aflam, pentru ca nu sunt inca mari. Sunt baby-stridii atent selectate si momentan au sub un milimetru. Ca sa le vedem suntem invitati la microscop.
De-abia cand fac 6 luni sunt suficient de mari pentru a fi eliberate in ocean sa se dezvolte singure.
Gata pentru a fi scufundate in mare
De fapt “eliberate” nu e chiar cuvantul potrivit.
Sunt fixate pe niste grilaje si asa depuse in apa, apoi monitorizate atent pana cand cresc la vreo 7-10 centimetri diametru.
Dureaza aproximativ 4 ani, daca totul merge bine, si abia apoi se poate extrage perla.
Iar procedura este, la propriu, chirurgicala.
Dupa primii doi ani stridia primeste in interior, printr-o procedura “medicala” precisa, o bobita de incurajare. Iritata de implant, va produce in jurul ei carbonat de calciu si astfel se va forma, prin acumularea de straturi succesive, viitoarea perla.
Cand implineste 4 ani, stridia se deschide usor cu un bisturiu, nu mai mult de un centimetru, si apoi se opereaza inauntru cu delicatete pentru a extrage perla.
E nevoie de mare atentie si o mana ferma pentru a nu o rani, intrucat dupa operatie se va intoarce in apa pentru a produce din nou, peste 4 ani.
Iar daca perla este cu adevarat speciala, stridia se va amplasa intr-o zona separata, pentru a se inmulti si a da nastere altor “campioane”.
Chirurgie pentru stridiile mature
Pe tot parcursul turului ne-am simtit ca in show-urile de pe Discovery, de tipul “How it´s made”, de am vorbit doua zile despre informatiile primite si experienta avuta.
Ne-a lasat insa cu gura cascata, ca aproape tot ce am vazut in Lombok, o locatie care merita un marketing mai bun.
A fost ultima noastra oprire pentru ca doua zi urma sa plecam spre cele mai vestite insulite din Indonezia.
In concluzie, viziteaza Lombok daca vrei liniste si natura undeva unde sa nu fi totusi rupt complet de lume. Au un drum principal bun si nici pe departe asa de mare trafic ca in Bali.
Dar cel mai mare atuu sunt peisajele care scot fara efort un WOW de la tine! Apa este aici curata, recifurile pline de viata si plajele au nisip alb. Sute de gili-uri inconjoara insula, lasand imaginatia sa zboare in asteptarea barcii care sa te duca acolo.
Plaje nesfarsite si apa azurie
Catre nord, verdele vulcanului Rinjani iti ia ochii pana la 3700 de metri si te asteapta in varf cu un lac sacru.
Cu mici exceptii, nu iti va lipsi pentru o vreme cultura balineza atata de ofertanta.
In Lombok gasesti in schimb moschei foarte frumoase la fiecare colt de strada si in fiecare comunitate, alaturi de trasuri si cai impodobiti la unison.
Mancarea este buna, dar in multe locuri puteau sa mai invete de la balinezi cate ceva. Exceptand capitala, Mataram, care prezinta toate caracteristicile unui oras indonezian mare, ritmul vietii in Lombok este tihnit, firesc si bland cu strainii.
In numai cateva zile insula ne-a intrat pe sub piele asa de adanc incat, va spunem sincer ca la urmatoarea vizita vom imparti egal timpul intre ea si Bali.
Sfaturi utile:
- transferul cu barca rapida din Bali (Serangan sau Padang Bai) pana in Lombok (Teluk Kode) poate costa oricat intre 900.000 si 1.400.000 IDR/dus-intors. Putin peste 100 usd este deci pretul pentru cele mai calitative servicii de transfer, cu plecare din fata hotelului. Cel mai convenabil este sa achizitionati biletul printr-o agentie, pentru ca au preturi mai bune. Ferry-ul este doar 40.000 IDR, insa agentiile de turism nu il recomanda din cauza ca face mai bine de 4 ore si este nesigur.
- din Teluk Kode este nevoie de un transfer pana in Senggigi si acesta este de asemenea inclus in pachetele pe care le gestioneaza colegii nostri de la Destination Services Indonesia si pe care TUI le comercializeaza;
- Lombok este parte din provincia West Nussa Tengara, la fel ca si insula vecina, Sulawesi;
- vestul este pregatit pentru turisti si se tot dezvolta. Estul este mai salbatic inca, cu mai putine optiuni confortabile;
- preturile la cazare si la mancare sunt un pic mai mari ca in Bali. De exemplu, pentru o masa de doua persoane cu desert am platit inSenggigi jur de 250.000 – 300.000 IDR. Noua ni s-a parut ca mancarea nu este la fel de gustoasa ca in Bali, insa sunt si exceptii punctuale: am gasit dulciuri delicioase la o patiserie detinuta de un australian. Se numeste Taman si are si un restaurant alaturat;
- nu am vazut sa existe transport public care sa fie confortabil pentru un turist. Nici macar pentru un localnic. Sunt niste masini, ca niste tartacute (microbuze mici-mici), in care se ingramadesc multi sasakci. Taxi-ul este o varianta mai buna, au aparate de contorizare si exista cel putin doua companii prezente aici, printre care si Blue Bird, cea cu care noi ne-am avut nicio problema in nicio insula in care le-am folosit serviciile.
Insa de departe cea mai nedatatoare de batai de cap si avantajoasa ca timp, informatii si eficienta este masina cu sofer si ghid.
Am testat acest pachet primit de la Destination Services si stim ca va lasam pe maini bune! Pana va obisnuiti putin cu locul este varianta recomandata de noi. Apoi, puteti scoate la lumina si aventurierul din voi inchiriind in restul zilelor scutere. Atentie insa, chiar daca nu e asa de mare aglomeratia ca in Bali, drumurile sunt cu serpentine, tinerii localnici (minori) merg repede si am vazut turisti jupuiti serios si iesiti sifonati rau din accidente. Va trebuie permis international (ca sa fiti legali), casca si asigurare medicala. Tineti insa cont ca nu este o varianta pe care cei de la Destination Services sa o recomande nicaieri in Indonezia. - in zonele joase ale insulei este cald, mai cald ca in Bali si este important sa va hidratati. Pe plaja si la munte (sus e chiar frigut), este mult mai bine.
- desi in insula au fost cazuri de malarie in ultimii 5 ani, in statiunile turistice si pe drumurile bautute, localnicii se jura ca nu e nicio problema. Cum noi am fost in sezonul uscat, oricum erau putini tantari (sunt oricum peste tot in zonele tropicale) si a fost suficient sa avem un spray si un aparat de bagat in priza pentru a scapa fara nicio ciupitura.
