Am parasit Valparaiso cu o urma de dezamagire, indulcita de cele doua zile petrecute in Vina del Mar.
Eram totusi entuziasmati, pentru ca urma sa petrecem cateva zile intr-o familie chiliana adevarata: Fran, Sebastian si mama lor. Ii cunosteam putin, din Barbados, una din insulele Caraibiene in care a oprit nava de croaziera. Erau la al doilea aparat foto pierdut si le-am dat pozele noastre, cu promisiunea ca ii vom vizita cand ajungem in Chile. Noi ne gandeam ca iesim la un vin sa povestim una-alta, insa oamenii au insistat sa ne primeasca la ei in casa!
Parintii celor doi frati renuntasera la viata in oras in urma cu ceva ani si isi cumparasera un teren intr-o comuna vecina cu Santiago.
Dupa ani buni de munca, s-au vazut roadele: o livada colorata si roditoare tot timpul (noi am prins portocale si lamai pe care le culegeam pentru sucul de dimineata), o gradina de legume – salata guacamole mi-a ramas in minte, zburatoare cat pentru o omleta cu oua eco in fiecare dimineata si multi caini salvati de prin vecini.
Asta e o “boala” in Chile, se pare. Oamenii arunca cateii pe strazi, desi sunt de rasa pura. Fran s-a pomenit la usa cu cel mai bland Saint Bernard din lume, iar in ograda am vazut doi lupi, un dalmatian si un jack russel get beget. Pana la nr. 9, diverse corcituri cu nume si prenume. De pisici nu mai zic.
Am primit cu generozitate o casuta de vara pe care o aveau in gradina, un catel negru, cu urechile lipite de cap pe post de gardian la usa si o pisica bagacioasa in interior. In plus, oamenii nu au stat pe ganduri si ne-au poftit la o parilla (gratar cu carne de vaca, in mod traditional) alaturi de alte doua cupluri, amici de-ai lor.
Ce pun ei pe masa la un gratar?
In primul rand, nu prea apuca sa ajunga nimic pe masa. Carnea facuta se ridica pe un fel de tava si se plimba, feliata si inca sfarainda in suc propriu, pe la fiecare participant la dezmat.
– Asta! Asta e cea mai buna!
Se aude de fiecare data, desigur, pana vine urmatorul rand. Ai doar o mana la dispozitie (fara furculita), pentru ca in cealalta ti se schimba – sa gusti- cateva tipuri de vin chilian, un fel de pisco sour cu frambuesa (zmeura de padure) si, cand nu mai poti, doar suc natural de zmeura. Cred ca am baut un litru din acesta, nu ma puteam opri, am sorbit pana si semintele depuse pe fundul carafei. Mi-am cerut scuze, murdara la gura. Excelent fuse!
Evident, eram hamestiti de pe drum si brusc rasfatati gastronomic, deci nici prin cap nu ne-a dat sa facem poze…
In timpul mesei, povestim de de toate. La inceput, nu suntem obisnuiti cu spaniola lor. E un pic ciudat, pentru ca fiecare tara din America Latina “suna” altfel, iar in conversatiile amicale apar tot felul de expresii, dintre care cea mai frecventa este “cachay”, cu sensul de “ai inteles?, ca o confirmare.
Ma rog, nu am inteles de fiecare data cand am zis ca da, insa vroiam sa merga conversatia mai departe fara intreruperi. Unul dintre amicii veniti in vizita, cel care a si luat in primire gratarul, lucrand in domeniul ospitalitatii, fusese in Romania conjunctural – prima lui sotie si fiica erau in Bulgaria si le vizita la cateva luni. Il invitam pe la noi si-i promitem sa ii aratam cum se face un gratar in Romania si ce vinuri grozave avem.
Chile este o tara care se mandreste cu vinurile sale si le consuma fara moderatie. Totul este pe probat si nu avem cum sa plecam fara o vizita la o podgorie renumita.
Podgoria Concha y Toro
Briza Pacificului, Anzii care se comporta ca o haina protectoare, solul echilibrat si raurile argintii care coboara de la munte fac aici o magie si creaza conditiile ideale pentru mai multe soiuri de struguri.
Printre ele, soiul national chilian – Carmenere. Are o poveste interesanta, e adus din Franta inainte ca o bacterie machiavelica sa il distruga in tara sa de origine. Nici chilienii nu au stiut ca il au pana cand nu a venit un francez expert si l-a recunoscut dupa forma frunzei.
La cativa zeci de km de Santiago, in regiunea Pirque, se afla una dintre cele mai intinse podgorii din lume. Cu privirea nu i-am dat de capat, am incercat cu un obiectiv “tele”, insa tot nu am reusit. Cerul gri strivea aracii chei dincolo de linia imaginara a orizontului. De altfel, aceasta companie ocupa locul fruntas din punct de vedere a suprafetei viticole cultivabile si locul secund ca productie de vin din lume.
Chiar daca anotimpul nu e cel mai spectaculos pentru vii, tot am putut vedea casa fondatorului podgoriei, Don Melchor de Santiago Concha y Toro, din 1883, degusta productii diferite si vizita cramele initiale.
Acestea din urma sunt spectaculoase.
Nu numai ca boltilor nu le lipseste nicio caramida in 200 de ani – si aici sunt cutremure serioase, dar tot turul vine cu povesti si proiectii ilustrand modul in care aceasta podgorie si-a dobandit faima. Se spune ca insusi Diavolul pazeste productia lui Don Melchor! Esti lasat in intuneric bezna, alaturi de alti cativa vizitatori care aprind repede telefoanele pentru un pic de lumina, iar in butoaie incep sa se auda zgomote de trasnete si sa sclipeasca fulgere vizuale. Apoi, incepe povestea mosiei Concha y Toro.
Sigur, tot showul este pentru turisti ca noi, insa e bine facut, echilibrat cu informatii, trei opriri pentru degustari complementare si un pahar de vin gravat cu numele podgoriei, cadoul la final.
Degustarile ne-au deschis apetitul si ne-au facut pofta de mancare.
Unde sa mergem si ce sa servim?
Mancare chiliana, desigur! Stiu ei un loc , in Plaza Brasil, chiar pe colt. Un restaurant traditional, nici prea-prea, nici foarte-foarte, insa insorit si cu reclama mare la Terremoto (cutremur, adica)!
Este cocktailul lor traditional, numele i se trage de la data “inventarii” lui, dupa marele cutremur din 1985 si contine un must din struguri albi, inghetata de ananas, fernet si un lichior amarui. Mie mi s-a parut gustos, dar tare, si posibil datator de dureri de cap de la un pahar in sus.
Dupa ce in prima zi, cand am umbrat de capul nostru prin Santiago, am mancat mariscos (fructe de mare gatite la fel de divers ca si un banal pui) dimineata, la pranz si seara si dupa parilla din noaptea anterioara, am fost poftiti la cazuela si chorrillana!
Sunt cele mai banale si gustoase mancaruri chiliene.
Cazuela este o supa (si ce dor ne era de una!) de pui sau de vaca, cu o bucata sanatoase de cocean de porumb in ea, cu orez sau fidea si o suita de legume precum dovlecei, cartofi, morcovi etc.). Se pare ca aceasta supa a fost introdusa in Chile de catre conchistadori si a devenit extrem de populara in sec. al XVIII-lea.
Chorillana insa este ceva…complet nesanatos dar, desigur, gustos. Legea compensatiei functioneaza negresit. S-au gandit oamenii astia sa puna asa: un pat mare de cartofi pai prajiti bine, amestecati cu fasii de ceapa saltata si ea in tigaie, carnita de vaca taiata fasii mici si pe deasupra sa tranteasca oua ochi. Ah, ocazional mai pun si bucati generoase de carnati usor afumati, ca poate nu era destul!
Gusturile nu se discuta, dar bun a mai fost (si) de data asta! Mancam si imi venea ca scuza in minte un dicton citit pe un meniu, undeva in Mendoza: “Hai-hai, mananca fara sa te simti vinovat!”
In aceasta nota ne-am retras catre casa, nu inainte de a ne opri la un fel de “cuptor de facut torturi-minune”, amplasat in curtea unei familii – nu am fi nimerit niciodata singuri – de unde am luat in primire un tot cu zmeura!
De teama ca nu cumva sa ne scada glicemia peste noapte, am considerat normal sa il luam in primire cu seriozitate, alaturi de o sticla de vin! Nu am mai apucat sa il pozez, ca s-au aruncat asupra lui multe manute cu degetele facute cleste!
Pffff, daca asa sunt chilienii, ospitalieri, gurmanzi si fin cunoscatori in ale bauturilor (alcoolice sau nu), aici este de stat si de trait!
Ca sa ne despartim mai usor de chilienii nostri si sa nu para ca ne desparte un ocean si un ditamai continentul, am pus la cale un tur viitor, din Atacama pana in Patagonia, cu rulota, ca sa ne bucuram de fiecare coltisor al acestui petic de pamant strans intre Anzi si Pacific, care este Chile!
Desi nu am apucat la turul acesta sa cunoastem mai multe din tara, le multumim indatorat lui Fran, Sebastian si Doamnei Mame pentru cea mai autentica si profunda forma de a cunoaste spiritul locului prin intermediul oamenilor!
Chicos, muchas gracias! Hasta luego!
Pe unde am mai ajuns, ce am vazut si ce am experimentat in Chile:
- Santiago de Chile;
- evadare din Valparaiso.
