Santiago de Chile in trei zile – amintiri vizuale, olfactive si gustative (prima parte)

Am vrut sa fac un top, dar am renuntat.
Asta pentru ca fiecare top este unul subiectiv si personal. Mai putin poate cel care se bazeaza pe parerile unei majoritati, dar chiar si asa, experienta calatoriei este simtita diferit si aproape nu exista doua perceptii identice. Cu atat mai mult in Santiago, un oras care ne-a surprins prin diversitate. Am decis prin urmare sa trec in revista tot ce ne-a facut cu ochiul urmand ca, atunci cand ajungeti aici, sa le verificati pe viu si sa le ordonati in functie de propriile criterii.

E bine de inceput cu faptul ca Santiago sufera la capitolul promovare turistica in comparatie cu Buenos Aires, de exemplu. Desi este infiintat in aceeasi epoca cu alte capitale sud-americane, in 1541, numarul edificiilor coloniale este mic. Tara este continuu modelata de cutremure, si nu de unele cum sunt la noi, ci de seisme de 9 grade care ar pune la pamant jumatate din Bucuresti. De aceea, multe edificii coloniale s-au prabusit de-a lungul timpului, iar cele care au ramas sunt cele mai robuste si nu neaparat cele mai estetice.

Este cel mai mare oras al tarii, acumuland peste 40% din totalul populatiei din Chile (17 milioane de locuitori in total din care 7 traiesc in Santiago) si peste 45% din PIB.  Suna impresionant, dar cu toate astea este usor sarit ca atractie turistica si vazut doar ca o poarta de intrare pentru a ajunge in alte parti din tara. I se face o nedreptate, pentru ca Santiago are ce oferi.

Am avut norocul sa il cunoastem accelerat, pe trei cai diferite si am ajuns la concluzia ca este cel mai cosmopolit loc din America de Sud:

• cea turistica, in care am umblat de capul nostru, doar cu harta in mana si putina cercetare anterioara;
• cea functionala, in care ne-am izbit de halucinanta procedura de obtinere a vizei de tranzit pentru Australia si de modul in care functioneaza centrele de telefonie internationale si notariatele din Chile;
• cea “localnica”, in care o familie de chilieni (cunoscuta in timpul croazierei din Caraibe) nu numai ca ne-a aratat ceea ce nu vede vreodata ochi de turist, dar ne-a si adoptat si ne-a oferit o feliuta din modul in care traiesc ei zi de zi.
  Fran (Maria-Francisca cum ii spune mama ei), Sebastian (care a scapat „ieftin” cu prescurtarea Seba) si mama lor, o doamna eleganta si deosebit de iubitoare atat de oameni, cat si de animale. Locuiesc de cativa ani mai la tara, unde aerul este curat, intr-o comuna de langa Santiago. Au cea mai frumoasa proprietate, chiar la baza sierrei, cu o livada de portocali ( roditori in aceasta perioada, am cules si mancat portocale din copac! Wow!), lamai, maslini, avocado (din care se face salata de guacamole) si cate si mai cate, o gramada de bunatati naturale cu care ne-au rasfatat. Este imens de munca, dar toti trei sunt atat de fericiti si incantati de rezultate incat nu se plang o clipa!

La pas prin Santiago – cel mai bun reper pentru orientare, Anzii

Este usor sa te pierzi intr-un oras, chiar si cu harta in mana, mai ales cand, in loc sa te uiti la ea, te lasi distras de varietatea peisajului urban.
Ca orice turist am inceput din centru, cu o plimbare catre Plaza de Armas, nod central inconjurat de strazi pietonale in toate directiile. Am navigat printre lustragii de pantofi cu varful activitatii dimineata, inainte ca lumea sa ajunga la munca, chioscuri de ziare ce devin mici „poiene ale lui Iocan” in care se dezbat noutatile, vanzatori ambulanti de gelatina colorata si o armata de localnici care se vantura in sus si in jos in aceasta zona aglomerata.

Mai mult decat in orice alt loc din oras aici e simplu sa te trezesti mult prea deviat de la punctul in care doreai sa ajungi, dar e ok, trebuie sa ridici doar capul pentru a te orienta.
Cum Chile este ingust ca un ardei iute si ingramadit intre Pacific si Anzi, inspre est sunt mereu muntii cu varfuri vizibile de peste 4.000 m. Un reper stabil, daca nu este smog, trebuie sa adug. Si smog este de regula iarna, cand se produce un fenomen care „tine” urmele traiului urban intens aproape de pamant, in valea in care este amplasat orasul.
Nu se simte, dar se vede, mai ales de la distanta si apare doar in zilele in care nu bate vantul sau nu ploua. Adica in vreo 3-4 zile din 7.

Metroul in Santiago

Plaza de Armas am gasit-o in renovare completa. Intre schele si garduri de protectie nimic nu dadea macar de banuit ce a fost aici sau ce urmeaza sa apara. Nu ne-a parut insa rau  pentru ca in apropiere sunt cateva statii de metrou care te pot duce oriunde in oras si noi asta cautam.

Metroul de aici nu e doar un mijloc de transport ideal pentru a evita aglomeratia de la suprafata, ci si o atractie in sine. Pentru a intra e nevoie de un card ce se incarca apoi succesiv, intocmai ca in Buenos Aires sau Londra. Si tot ca in aceste orase, reteaua este extraordinar de bine pusa la punct, cu trenuri la 2-3 minute si rute clare si extrem de bine semnalizate. Ce il diferentiaza si il face o atractie sunt statiile in sine care, date pe mana unor artisti (cum ar fi Mario Tora), arata incredibil. Am ratat cateva trenuri intr-unele din ele pentru ca voiam sa mai stam sa admiram.
Universidad de Chile este cea mai spectaculoasa, dar se gasesc muraluri frumoase cam in jumatate din statii.

De sus in jos

In urma testarilor succesive, ne-am format un automatism din a incepe explorarile cocotandu-ne cat se poate de sus pentru a ne „ubica”. Nu exista acest cuvant in nicio limba, ne-a ramas ca expresie de la un roman ca traia in Mexic de cca. 11 ani cu sensul de a te orienta (ubicar e verbul in spaniola). Asadar, pentru a ne „ubica”, ne-am facut de drum inspre Cerro San Cristobal.

Aceast deal nu a fost in totalitate „cucerit” de oras si aduna mai multe puncte de interes pe langa panorama 360 de grade asupra Santiagoului: este primul lucru pe care ti-l spune un localnic cand il intrebi unde ii place sa se relaxeze sau sa faca sport, este locul in care se afla si Gradina Zoologica, iar la poalele lui sta pitita una din casele lui Pablo Neruda, poet laureat cu premiul Nobel (statueta care se afla in aceasta casa) si diplomat cilian (1904 – 1973). Nu e deloc spectaculoasa, dar e un reper important pentru Santiago.
Accesul in varful dealului se poate face urcand timp de cca. 30 minute, (exclusiv ziua si cu toate lucrurile de valoare bine ascunse, nerecomandat pe intuneric) sau luand telefericul, care momentan nu este functional.

Cerro Santa Lucia vine cu mai multa istorie. Pe acest deal (asta inseamna cerro) a fost declarata nasterea orasului si este mult mai accesibil ca inaltime decat San Cristobal. In plus se afla in apropiere, la doar 10 minute de mers pe jos.

La un moment dat a fost proprietate privata, in varful lui ridicandu-se o constructie cumva intre o casa si un palat de mici dimensiuni, partial deschisa publicului azi. Gradina palatului este terasata, un loc linistit si cochet, acccesibil numai pe baza de inregistrare la poarta, de accea este unul dintre locurile sigure de defilat cu aparatele foto (si e chiar pacat sa nu il ai cu tine pentru ca din varful lui noi am facut cele mai bune panorame de oras).
In plus, pe una din laturile dealului, la baza, se afla Fantana Vietii, din varful careia, un Neptun suparat iti promite indeplinirea unei dorinte contra unui banut aruncat.

Ce se vede de sus? In primul rand blocuri. Multe, inalte (de 20 de etaje sau mai mult), mai moderne sau vechi, si printre ele un rau, cateva parcuri si cartiere diverse cu mai mult sau mai putin farmec. Sa le trecem in revista!

Locuri si oameni

Pe stradutele din spatele intrarii principale in gradina exista un mic cartier denumit Italienesc. Aici am mancat de pranz, intr-o atmosfera mai degraba pariziana, la o terasa cu trei mese afara, dispuse instabil pe trotuarul ingust. Este una dintre multe optiuni similare din aceasta zona acoperita de platani si marcata de mici magazine tip boutique. Am notat „aici este de revenit” si am pornit mai departe.

Tot in apropiere se vede Biblioteca Nationala si cladirea Universitatii Catolice, ambele impunatoare si cu vadita atitudine neoclasica, situate pe marele bulevard ce margineste Cerro Santa Lucia, aproape de statia de metrou Baquedano.

De partea celalalta sare in ochi Raul Maipocho. A fost candva o apa cu volum, ce traversa Santiago, acum e doar un firicel de lichid poluat, intr-o albie prea mare in care s-au aciuat oamenii strazii.

Cu toate astea ramane un punct de reper si, urmandu-l, am ajuns in Cartierul Bellas Artes, cu arome de bomboane, graffiti la tot pasul, studenti extrovertiti si lume boema. Nici macar apa plata simpla nu am gasit la chioscurile patronate de mosuleti mustaciosi si binevoitori. „Aici exista doar cu aroma de mere!”
Ne-am asezat sa savuram minunea in Parcul Muzeului de Arte Plastice. Cladirea este cea clasica pentru tema aleasa, ce surprinde mai mult este sculptura din fata ei, un exercitiu estetic ratat dupa parerea mea, dar un succes din punct de vedere al impactului: un cal usor diform, apartinand lui Fernando Botero.

In departare, si greu de ajuns pe jos, se mai vedeau doua zone distincte. Centrul financiar cu cladiri inalte de sticla si metal, Los Condes si o artera larga ce urma linia rosie a metroului – General Belgrano O’Higgins.

Dupa ce ne-am saturat de explorat imprejurimile am urmat-o si noi, inapoi spre centru. Directia era La Moneda, un palat de asemenea neoclasic, din sec. al XVIII-lea, care actualmente este sediul presedentiei si a unor ministere. Ne-a placut toata zona, pentru ca te aduni de pe stradute inguste si te simti apoi mic intr-o piateta larga flancata de doua randuri de steaguri si inconjurata de cladirile financiare vechi ale orasului. Este piata initiala, pe fatada de nord a edificiului.

Treci prin galeria din mijlocul palatului daca este sambata sau il ocolesti pe una din laturi in oricare alta zi, pentru a ajunge in cea mai mare piata din Santiago, Plaza de la Ciudadania, inaugurata in 2005. Sub fantanile din fata palatului este Centrul Cultural La Moneda, unul din surprinzor de multele initiative culturale pe care le-am remarcat in oras.

In aceasta piata se inoada principalele artere din Santiago si de vede foarte bine turnul de televiziune. Mie mi s-a parut foarte impozant si colorat, dar va spun, Bogdan nu crede acest lucru bombanind ca intre turnurile de televiziune din diverse orase nu este chiar cel mai impunator. Ca atare este posbil sa fi exagerat eu cu pozatul lui.
L-am gasit foarte fotogenic si contrastant simbolistic, printre turle de biserici, mai ales seara. In apropierea lui ne-am incheiat si noi periplul din prima zi. In urmatoarele doua zile n-am mai avut libertatea de a explora orasul fara scop. Aveam cateva teme de rezolvat legate de ambasade, notari, cumparat ceva hardware si pregatit drumul in Valparaiso, ceea ce ne-a dus in zone mai putin batute de turisti, insa nu mai putin spectaculoase.

ALEI PIETONALE

Iubesc aleile pietonale pentru ca sunt zonele in care poti face cele mai complexe studii antropologice.
Din Plaza de Armas, odata inima orasului, acum in operatie pe cord deschis, este o zona ampla de stradute perpendiculare dedicate excesiv pasiunii acesteia. Faptul ca toate sunt delimitate de magazine care mai de care mai ochioase, imi facea inima sa bata cu putere in trecut. Nu ca acum mi-ar fi indiferent, dar prefer sa le ignor ca sa nu sufar, pentru ca nu mai exista loc in bagaj pentru nimic.

Centrul financial din zona Los Condes

Aici nu ajunge nimeni pentru ca aparent nu e nimic vechi si cu istorie de secole, are insa atractiile sale moderne, e sigur si civilizat.
Bulevarde largi despart cladirile de birouri sau imobilele rezidentiale, cerul se poate vedea pentru ca lipseste multimea de cabluri gatuite in jurul stalpilor, iar cladirile vitrate se reflecta unele in altele.

Sunt o gramada de obiecte functionale sau doar decorative, dar cu o atingere artistica, care umanizeaza locul.
Toate ambasadele si consulatele se gasesc in aceasta zona. De aici se vede foarte bine si cea mai inalta cladire din America de Sud, care inca nu pare terminata. Se numeste Gran Torre Santiago, are 300 m si 70 de etaje. Noi l-am surprins din alt unghi, cu Anzii in fundal, insa in galerie este o poza mai “office”.

Avenida Republica

Se agata cu disperare de harta turistica a orasului Santiago! Deabia figureaza o codita a sa si nu cea care conteaza. Pentru chilieni, care au avut partea lor de trecut zbuciunat, cu schimbari bruste si sangeroase de regim, este aici un loc care comemoreaza o epoca. Se numeste Fundatia Istorica Salvador Allende, fondata in anii ’90 la initiativa vaduvei acestui presedinte. Este o recunoastere a fortei poporului chilian de a reinstraura democratia dupa 17 ani de dictatura militara

Are toate indiciile un mic muzeu de arta moderna, in care am descoperit chiar si o lucrare a lui Alexander Calder, cel cu sculpturile kinetice. Tot pe aceasta strada sunt mai multe case ce arata foarte ingrijite si dichisite – universitati. Foarte diferite de Universidad de Santiago, unde studia gazda noastra, Sebastian. Aceasta din urma este un complex enorm ce aduna o multitudine de facultati cu specializari diferite.

Parcul Quinta Normal

Pe 10 august a fost Ziua Copilului in Chile si Fran ne-a povestit incantata ca fiecare noua generatie pare sa fie mai educata, mai constienta de mediul inconjurator si mai angajata sa schimbe in bine lucrurile. Ne-a dus sa vedem unul dintre centrele culturale si de divertisment dedicate copiilor chilieni, numit Artequin. O cladire ca o prajitura glazurata, amplasata vis-a-vis de Parcul Quinta Normal.

Parcul nu e mare ca dimensiune, dar e foarte populat pentru ca Santiago are putine spatii verzi. Tot aici este un muzeu cu locomotive antice, pentru ca, la cat de putin este folosit trenul in America de Sud in general, o sa ajunga sa fie cunoscut cu adevarat doar prin intermediul muzeelor.

Mici ateliere culturale

Am dedus noi, dupa numarul de afise si reclame de pe strada, ca sunt multe locuri, spectacole si evenimente de tot felul in Santiago, asa ca Fran si Sebastian ne-au invitat la un astfel de centru cultural.

Se numeste Matucana 100, pe scurt M100 si este amplasat pe una din laturile parcului mentionat mai sus, aproape de statia de metrou centrala. Teatru, dans, muzica, arte vizuale si cinema, toate concentrate intr-o cladire mixta.
Paznicul, probabil angajat de curand pentru ca deborda de entuziasm, ne-a spus ca este foarte speciala cladirea, ca imbina locul unde au murit mai multi oameni in timpul guvernului militar si ca lui i se pare foarte interesanta alaturarea arhitecturala de nou cu vechi. Ba chiar s-a oferit sa ne faca si o poza din „locul cel mai bun”.

Cand am fost noi, tema spectacolului de teatru promovat era una intriganta: tortura psihica pe care si-o aplica reciproc persoanele angrenate intr-o relatie. Hm…am plecat de acolo dandu-ne fiecare cu parerea. Si discutand despre diferentele sau asemanarile sociale dintre Romania si Chile.

Sfaturi si informatii utile:

• drumul cu autocarul din Mendoza, Argentina, trecand prin celebrul tunel care se inchide in timpul iernii din emisfera sudica a durat aprox. 8 ore cu vama cu tot;
• biletul de autocar Andesmar a fost 338 ARS/pers. aprox. 41 USD
• in Santiago, pentru un prim drum de la autogara Alameda pana in centru, am luat taxiul. Costa aprox. 9000 CLP (nu au banii denominalizati, dar macar pesosul chilian este stabil, in comparatie cu cel argentinian), aprox. 15 USD
• Santiago este un oras cu o mare varietate culturala si etnica. De aceea exista cartiere cu un grad mare de siguranta, cum ar fi Providencia, Bellavista, Lastarilla si Bustamante si exista zone de la dubioase pana la complet nesigure (cum sunt favelele marginase). In centru, recomandam aceleasi masuri de precautie ca peste tot: nu bijuterii ostentative si branduri scumpe, fotografiat dupa o scurta privire in jur si apoi lasat camera in rucsac. Toata lumea butoneaza la telefoanele mobile fara sa se jeneze de ceva, asa ca trebuie sa fii ghinionist sa ti-l smulga cineva din mana. Dar se intampla, tocmai pentru ca sunt atat de multe “victime” din randul carora sa aleaga hotii; cel mai bine cauti un loc ferit si stai pe loc atunci cand vrei sa “butonezi”, e mai sigur.
• transportul cu metroul este foarte bine pus la punct si perfect semnalizat. O calatorie costa spre 1,5 USD si, pe langa rapiditatea cu care ajungi din punctul A in punctul B, te bucuri si de opere de arta in statii.
• Santiago este un oras biciclist. Nu excesiv, dar are piste dedicate si, in plus, ofera varianta tururilor organizate: https://www.labicicletaverde.com/
• cazarea in Santiago este mai scumpa decat in toate celelalte capitale din America de Sud, la fel si viata in general. Chile este insa tara cea mai stabila si cu cel mai bun standard de viata.

Pe unde am mai ajuns, ce am vazut si ce am experimentat in Chile:

• in jurul lui Santiago de Chile;
• evadare din Valparaiso.

Comentarii

Citeste mai departe

Santiago de Chile in trei zile – amintiri vizuale, olfactive si gustative (a doua parte)

Evadare din Valparaiso, Chile