E deja destul de cald când oprim în gigantica parcare din fața souq-ului și o luăm la pas cu bucurie pe aleile umbrite cu pavaj proaspăt stropit cu apă. E răcoare, dar relativ devreme pentru piață, motiv pentru care mărfurile încă nu sunt expuse și nimeni nu vinde nimic. Ne facem drum prin cel mai calm souq din Oman, pe lângă zidurile cafenii cu creneluri, către fortul din centrul pieței. L-am văzut de la kilometri depărtare și e motivul pentru care am venit aici. Partea cea mai bună, la 9 dimineață, fortul din Nizwa, monument UNESCO, este aproape pustiu.
Forturi în Oman
Intrăm pentru a ne rătăci într-un labirint de scări și coridoare, dar un labirint mic, în care orice am face ajungem în curtea centrală. Ne oprim să ne dezmeticim lângă o doamnă ce prepară la comandă mini-clătite cu miere, pe un disc de fontă. Lângă ea, un soldat îmbrăcat a la 1800 moțăie plictisit. Cum harta nu ne ajută prea tare, decidem să ajungem pe acoperiș și să ne orientăm de acolo.
Privind în jur de sus pare greu de crezut că, de peste o mie de ani, Nizwa rivalizează cu Muscatul. Fortul, souq-ul și plantația de palmieri sunt singurele care ies în evidență într-un orășel cu aspect banal, cu câteva zeci de mii de locuitori. Munții arizi din jur dau de bănuit că locația este un strategică, dar nu și despre rolul jucat în istoria Islamului. Pentru asta există muzeul mic și concentrat de la demisol.
Poveștile despre cum Nizwa a fost cel mai important centru cultural în perioada în care Islamul își punea bazele (secolele 7-8) și cum aici s-au consemnat în scris elemente de baza din înțelegerea religiei, ne țin ocupați vreo 30 de minute. Citim explicații și despre sistemul de capcane din turnul principal, pe care plecăm curioși să îl vedem pe viu. Urcăm o scară abruptă cu 7 uși baricadate și tot atâtea suprize neplăcute pentru invadatori.
După atâtea trepte, în orașul vecin, Bahla, și el înscris în patrimoniul UNESCO, ne e suficient să admirăm fortul doar pe dinafară, cu apusul pe fundal. Mâine avem zi lungă cu wadi-uri și, în sfârșit, plaje.
Wadi-uri în Oman
Dacă în arabă, teoretic orice vale poate fi numită wadi, termenul se aplică de obicei mai restrâns, doar la cele cu albie de râu secată, prin care curge apă temporar, doar în scurte perioade din an. În ianuarie în Oman însă, wadi înseamnă cu totul altceva: chei de râu înguste, răcoroase, cu apă turcoaz și stânci albe. Sunt probabil cele mai spectaculoase locuri din sultanat care nu se pot găsi în altă parte.
Primul wadi, Bhani-Khalid, ne-a luat prin surprindere. Ne pregătisem sufletește de offroad și aventură, dar s-a dovedit cel mai ușor accesibil și cel mai bine amenajat dintre toate. Doar 5 minute de plimbare printre irigații invadate de libelule ne-au dus din parcare la malul lacului. Dotat cu insuliță artificială, restaurant, loc de grătar și plajă cu nisip la umbra palmierilor, mi-a adus aminte de excursiile la băi din copilărie.
Diferă însă de amintirile mele prin munții arizi din jur și multele semne care explică ce înseamnă costum de baie decent (pantaloni peste genunchi, umeri și abdomen acoperite). Desigur, mulțimea de turiști vestici le ignoră cu desăvârșire, încurajați și de faptul că localnicilor nu pare să le pese. Câțiva aventurieri urmează traseul mai departe, după coadă lacului, printre stâncile albe ce pun în valoare apa turcoaz, oprindu-se la piscine mai mici, dar naturale.
Nu e chiar lucru simplu să mergi fără să aluneci pe marginea stâncilor lustruite de apă și timp, mai ales când drumul se îngustează. Dar există promisiuni de cascade și peșteri la capătul lui și, chiar dacă n-ar fi, tot l-am urma. Râul se joacă interesant cu stâncile din jur, ascunzându-se printre ele și ieșind la suprafață pentru a face să înverzească un mănunchi de trestii, înainte să dispară din nou.
Ne greu să rezistăm tentație de a vedea ce e după următorul cot. Și după următorul, până când soarele se ascunde după munții din jur și cei mai mulți turiși se retrag. Mai stăm puțin, pentru o baie fără spectatori, și le urmăm exemplul.
Avem în plan să explorăm încă o vale, a doua zi!
***
Wadi Ash Shab e altă poveste.
Traversăm cu barca pe sub autostradă pentru a începe drumetia de câțiva kilometri buni de-a lungul wadi-ului și, de data asta, chiar trebuie să fim atenți la traseu.
Ne întrebăm de câteva ori dacă mai continuă, pentru a află pe propria piele că da. La un moment dat drumul devine atât de îngust și alunecos încât, cu râul la zece metri sub noi, nu mai pare de glumă.
Promisiunea unei cascade secrete nu e doar legendă, dar pentru a ajunge la ea trebuie înotat și escaladat stâncile din albie. Ceea ce implică lăsat bagajele complet nesupravegheate, timp de câteva ore, în mijlocul traseului. Un lucru care în Oman este la fel de firesc ca dulapurile cu lacăt și cheie de la noi din supermarketuri.
Bhani-Khalid și Ash Shab sunt doar două din multele wadi-uri din Oman, zona de coasta dintre Muscat și Sur oferind o sumedenie de alternative. Cu un 4×4, un GPS și puțin spirit de aventură, se poate explora aici zile întregi, fără să treci de două ori prin aceeași vale. În lipsa primului ingredient, noi ne-am mulțumit cu cea mai fotogenică dolină din lume.
Bimmah Sinkhole (pe numele ei de ghid turistic) arată că un crater de meteorit, dar este de fapt o cameră de peșteră de 70 de metri diametru și 30 adâncime, al cărei tavan s-a surpat. Lacul cu apă cristalină și rece de la bază o completează foarte fericit și este, de fapt, adevărata atracție a locului.
Umărește live călatoriile pe InstaStories @anca_duse
Apropierea de Muscat o face destul de populară după primele ore ale dimineții, fără să ofere totuși prea multe lucruri de făcut.
Coasta
Sur, un orășel mult mai puțin dichisit decât Muscat, la 200 de kilometri sud, nu tentează turistul cu prea multe. Cu excepția unor turnuri de apărare și a unei faleze fără pretenții, nu este o destinație în sine, cat un bun punct de plecare în diverse explorări. La sud de el începe deșertul (Oman este totuși 85% deșert), dar de aici și până în capitală, coasta e aproape în întregime liberă la vizitat.
Localitățile sunt puține (Finn, Tiwi, Quriyat), dar semnalizate de pe autostrada ca și cum ar fi metropole. Toate sunt sate de pescari, cu câteva case, un mic port și străzi înguste, dar bine asfaltate. Caprele sunt adevărații stăpâni ai locului, plimbându-se fără grijă de mașini pe lângă pereții colorați pe care se mai văd uneori mozaicuri sau ferestre vechi.
Locațiile de cazare sunt aproape inexistente, iar restaurantele micuțe, cu 3-4 mese și meniu tradițional pe baza de “ce pește am prins azi și a avut bucătarul chef să facă”. Cum meniu tradițional în Oman înseamnă câteva feluri de biryani și curry alături de pește prăjit, a fost destul de greu să dăm greș.
Plajele în sine sunt aproape complet sălbatice, fără vreo amenajare (cu excepția unui drum de acces de pământ bătătorit). Coasta este înaltă și stâncoasă, puținele locuri în care coboară la nivelul apei calificându-se ca plajă, deși nisipul fin nu prea e de găsit. Nici oceanul nu inspiră la joacă, în ciuda culorilor îmbietoare. Puterea cu care valurile lovesc malurile de stâncă dă de înțeles că apa se adâncește brusc și e mai sigur să-l admirăm de la distanță.
Promovat în ghiduri ca o destinație populară, care în zilele de sărbătoare devine neîncăpătoare, Finn se potrivește perfect descrierii de mai sus. Căutăm plaja numită promițător White Sand Beach și pentru asta trebuie să ieșim din oraș și de pe drumul asfaltat. Trecem câteva văi secate, dar nu ne dăm seama unde ar fi plaja decât după ce vedem camaper-van-urile parcate unul lângă altul. Așa găsim golfulețul de 200 de metri care își merită doar o parte din nume: white beach e corect, sand mai puțin.
Nu înțelegem de ce, în câțiva kilometri de pustietate, singurii vizitatori au ales să stea unul lângă altul, așa că decidem să ne întoarcem și să ne facem baza la vărsarea în mare a unui wadi aproape secat. Împărțim malul pietros cu vulturi egipteni și câteva capre, o companie cu care ne vom obișnui în următoarele două zile. În mod cert, nu e cea mai frumoasă plajă din lume, dar e doar a noastră.
Tot drumul până în Muscat vom găsi astfel de locuri, opriri de 15-30 de minute pentru destindere și nu destinații în sine. Fără bălăceală și șezlonguri, dar cu opțiuni nelimitate de explorat, plajele omaneze ne-au intrat ușor-ușor pe sub piele. “Hai și pe-acolo să vedem ce e” este un îndemn pe care în nicio altă țară arabă nu l-am putut urma atât de relaxat.
Concluzie
Am vrut ca Omanul să ne surprindă și am primit, doar că nu așa cum ne așteptam. Mai modern și confortabil decât credeam, mult mai liniștit decât ne închipuiam și cu adevărat primitor, ne-a arătat munți spectaculoși, wadi-uri cum nu am văzut în niciun alt loc și plaje naturale și sălbatice, numai bune de explorat.
De-asta nu ne sfiim să îl descriem drept cea mai bună destinație din Peninsula Arabă pentru o vacanță activă. Într-o regiune unde betoanele și sticla au cucerit ireconciliabil deșertul și plajele și au eclipsat tradițiile autentice, Oman promite și livrează aventură și naturalețe, fără să dea senzația că face concesii turiștilor.
Iar dacă articolul nostru v-a convins să vă gândiți serios la el, țineți minte un sigur sfat: când închiriați mașină pentru a explora în voie, este bine să fie 4×4.
Informații și sfaturi utile:
- în orașele în care am ajuns (Bahla, Nizwa, Sur), infrastructura este bună, sunt nenumărate supermarket-uri cu de toate, restaurante – chiar dacă arată ușor prăfuite și magazine specializate în cam tot ce ai avea nevoie (vulcanizare, frizerie etc.)
- intrarea în fortul din Nizwa a costat 10 OMR/2 pax. (aprox. 23 Eur). Vă recomandăm să fiți acolo dimineața drevreme, ca să găsiți loc de parcare și să evitați mulțimea de oameni. Chiar dacă Omanul nu este încă plin de turiști, fortul din Nizwa este una dintre atracțiile principale și se poate aglomera.
- combustibilul în Oman este ieftin comparat cu prețul de la noi. Am făcut plinul la Toyota Yaris cu 10 OMR (aprox. 23 Eur). Benzina regular 91 costă 0,2 OMR/l (0,45 EUR/l).
- în privința prețurilor la mâncare, acesta a variat de la 9 riali (aprox. 21 EUR) cină pentru doua persoane la un restaurant bine cotat din Sur, la 1,5 riali (3,5 EUR) pentru un prânz în Fin, pe faleză.
- cazările alese au fost: Al Jumhour Hotel Apartments, în Sur (69 Eur/2 nopți, OK, decent) și Jibreen Hotel în Bahla (62 Eur/1 noapte, în care cred că am fost cam singurii oaspeți).
- și înca un aspect poate ignorat de majoritatea, dar foarte apreciat de noi: pe “coclauri”, în Oman, nu există câini vagabonzi care sa te alerge, ca în Maroc, de exemplu.
Găsiți o mulțime de alte informații utile, bine structurate, la finalul primului nostru articol despre Oman: https://www.unanhaihui.ro/vacanta-in-oman-moderatie-si-eleganta-in-muscat-partea-i/
Umărește live călătoriile pe InstaStories @anca_duse
Martie 2019
