Și acum simt un fel de fluturi în stomac când rememorez așteptarea acelei zile. Zborul cu balonul peste templele din Bagan mi se părea un vis prea mare și a stat pitit în bucket list-ul meu vreme de 5 ani. Am tot “copt” la el până anul acesta când, în sfârșit, am ajuns în Myanmar.
Pregătirile de dinainte de răsărit
Din 18 zile petrecute în Myanmar, cred că în 10 dintre ele am prins răsăritul. E un “sport” solicitant, mai ales la început, din cauza diferenței de fus orar care nu-i avantajează pe cei care călătoresc spre est.
La ora 5:30 eram în holul hotelului. Curând, mi s-au mai alăturat două cupluri, însă ora matinală nu îndemna pe nimeni la vorbă. Pe la 6:00 a venit reprezentantul Oriental Ballooning, cu un zâmbet larg care a luminat toată încăperea.
La cât s-o fi trezit și cum de o fi așa de jovial, când noi nu vrem decât să ne afundăm mai bine în jacheta umplută cu puf și să ne tragem glugile peste ochi?
Grupul se formează rapid, după ce sunt colectați și ultimii oaspeți. Suntem 11 pentru că eu sunt singura a cărei pereche rămâne la sol. Ceea ce provoacă priviri întrebătoare la toți membri grupului. Cum așa, Bogdan nu vrea să zboare?
Două zboruri sunt mai bune decât unul dublu
Mai ales dacă al doilea este la Inle Lake.
Adevărul e că și Bogdan voia, dar gândul nostru inițial a fost că e mai bine să facem cu rândul. Cât timp unul din noi zboară, celălalt face poze și apoi repetăm cu rolurile inversate. Dar cine zboară primul, în ce zile, și ce facem dacă se amână zborul?
Dilema ne-o rezolvă Sorin (Myanmarvels). “Zburați în locuri diferite”, ne recomandă el. “Inle Lake e mai plin de viață, sunt mult mai puține baloane, și dacă vreți să faceți cu rândul, vă propun să încercați și acolo pentru că e altceva.”
E ușor să ne convingă pentru că, într-adevăr, sună bine. Prin urmare Bogdan va repeta isprava 5 zile mai târziu. Auzind explicația, privirile întrebătoare de mai devreme se schimbă în “oare noi de ce nu ne-am gândit la asta?”.
Decolarea
Întunericul de afară și simțul meu redus de orientare fac să mă prind mai greu că locul din care urmează să decolăm este de fapt foarte aproape de Old Bagan.
Suntem poftiți la o masă ca de campanie, plină cu gustări și băuturi calde. Îmi amintește de debutul similar pe care l-am trăit înainte de a porni pe Inca Trail, în Peru. Deci nu poate fi decât de bine. Ne prezentăm și facem cunoștință cu Ravi, pilotul nostru.
30 de ani de experiență! Cum ajunge cineva să se facă pilot de baloane cu aer cald? Se pare că este o castă puțin numeroasă, iar cei care rămân în domeniu ajung să piloteze baloane în toată lumea.
Avem parte de un instructaj de siguranță explicat ca la carte, pentru că cei de la Oriental Ballooning țin foarte mult la acest aspect.
În paralel, în jurul nostru, încep să se umfle baloanele. Echipele extinse de la cele trei companii care au licențe de operare aici mișună de zor și rezultatul muncii lor se vede sub forma contururilor baloanelor roșii, verzi și galbene.
“Decolarea și aterizarea se fac stand jos, pe băncuța amenajată în coșul balonului”, insistă Ravi. “Vă spun eu când vă puteți ridica.”
Nu trec câteva secunde că primim permisiunea de a scoate capul din nacelă. Mă așteptam la senzații de vertij, la rău de înălțime, la emoții că uite cum ne îndepărtăm de sol, însă nimic din toate astea! Cea mai bună descriere ar fi că … plutim. Deși întrega “instalație” plină cu oameni are în jur de o tonă, suntem ca un fulg.
Sub noi, pe o suprafață de zeci de kilometri pătrați, răsar odată cu soarele, mii de clădiri religioase – temple budiste, pagode și stupe, unele care impresionează prin mărime, altele micuțe, pierdute în vegetație. În depărtare, râul Irrawaddy. Ceața ia în primire templele situate aproape de el și adaugă mai multă magie locului.
Că să putem vedea toți de jur împrejur, Ravi învârte balonul.
Singurele operațiuni pe care le poate controla sunt sus, jos și în jurul axei sale. În rest, la cârma este doar vântul. Nimic neobișnuit să ne întâlnim cu alte baloane și să ne “sărutăm”. Chiar mă întrebăm ce să întâmplă când vântul apropie până la coliziune două baloane.
Ei bine, nu se întâmplă nimic! Piloții sunt permanent în contact și decid care să se înalțe și care să coboare, după saluturi cordiale între echipaje și turiști.
Survolăm peste sate și peste zona cu pământuri arabile. Atelierul în care se fac cărămizile necesare reparațiilor templelor scoate deja fum gros, semn că activitatea e în toi. Localnicii ne zâmbesc și ne fac cu mâna. Un gest deosebit de frumos, având în vedere că baloanele au devenit parte din rutină, cumva.
***
Arta fină a zborului cu balonul la Inle Lake
Cinci zile mai târziu, procedura se va repeta aproape identic. Spre deosebire de Bagan va include un drum cu barca pe întuneric pentru traversatul lacului (ah, ce stele!) către locul de decolare.
E nevoie de două încercări în zile consecutive pentru că prima dată condițiile meteo nu sunt propice. De fapt sunt șanse 50-50 să fie ok, dar în cuvintele lui Bill, în clasicul stil eglezesc, “mai bine să ne pară rău de decizia luată când suntem pe sol decât când suntem în aer”.
Nu te poți certa cu asta.
Se amână pe a două zi și repetăm aceiași pași – trezit în întuneric și frig, deplasat la locul faptei, gustare, cafea, instructaj, decolare lină – dar aici se încheie asemănările cu Baganul.
Spre deosebire de câmpia cu temple, unde direcția vântului e stabilă și locul de aterizare aproape mereu același, lacul Inle oferă condiții mai imprevizibile. Întrucât Ravi, pilotul Ancăi din zborul anterior ne însoțește pentru un instructaj sub supravegherea mai experimentatului Bill, auzim și noi povestea.
Zborul cu balonul este despre cititul vântului așa cum surful este despre cititul valurilor și al curenților, iar snowboardul despre pante și condițiile zăpezii. O poți face conștient la început, dar odată cu experiența devine intuiție și necesită o anume stare de spirit în care simțurile intră în armonie cu elementele din jur.
Deasupra unei întinderi de apă așezată între doi munți, la răsărit, ai nevoie de toată priceperea. Curenții se schimbă pe măsură ce soarele se ridică și Bill ne arătă cum la zece metri deasura apei zburăm spre est (“Vedeți frunzele din vârful copacilor cum se mișcă?”) în timp ce la două zeci de metri vântul ne poartă spre nord-vest (“Ia uite cum trece ceața pe deasupra noastră, hai să facem un zig-zag!”).
Și în zig-zag-uri scurte trecem în revistă tot satul lacustru de sub noi, spre deliciul copiilor care la 6 dimineața sunt pe prispă și ne fac cu mâna. Sub noi e activitate. Grădinile plutitoare au nevoie de îngrijire, iar bărcile deja zumzăie încărcate cu turișți sau cele necesare localnicilor.
“Vă văd cu chef așa că vom încerca ceva interesant astăzi. Echipa de la sol are nevoie de antrenament și aș vrea să îi arăt lui Ravi. În mod normal nu facem asta, dar voi aveți noroc.” Așa ne trezește din reverie Bill pentru o manevră care ne fascinează pe toți – aterizarea pe barcă.
“Important e să aterizezi cât mai lin, ca barca să se poziționeze cum trebuie. Nu te uita la ea, nu-ți trebuie repere.” E singurul sfat pe care îl auzim și pare că e suficient. Totul merge ca la carte, cu delicatețe și o exactitate impresionantă.
Nu apuc decât să îi fac cu mâna Ancăi și plecăm din nou. Spre nord-est, doar că pentru asta va trebui să ne ridicăm la 3000 de metri, deasupra norilor. Așa a citit Bill cerul și se bucură când, pe măsură ce urcă, primește confirmarea pe aparatele de la bord. Restul e doar un calcul scurt pentru a compensa temperatura scăzută și aerul mai rarefiat și duși am fost.
Trecem de-a lungul malului de est al lacului cu aproximativ 30 de km la oră.
După aproape o oră jumătate de la decolare și încă o suită de zig-zag-uri suntem la sol. Habar n-aveam unde vom ateriza. Dacă în Inle aterizezi în același loc de două ori e o întâmplare ciudată.
***
Aterizarea
În Bagan lucrurile merg mai simplu. Zborul durează doar 45 de minute care trec ca unul singur și, înainte să ne dezmeticim bine, balonul nostru verde se apropie de sol. Îi vedem pe ceilalți care au aterizat înaintea noastră și începem să avem ceva emoții. Inerția tinde să imprime nacelei o mișcare în plus și aterizarea este pe muchie. La propriu. Din fericire, nu se simte mai nimic de pe băncuță, iar în câteva secunde echipa verde de la Oriental Ballooning poziționează coșul perfect pe sol.
Entuziasmul și împărtășirea experienței se face cu apluze și mulțumiri adresate staff-ului, urmate de povești multiculturale împărtășite la un pahar de șampanie. Așa cere tradiția care are o explicăție ce datează din Franța anului 1783, când frații Montgolfier au făcut prima demonstrație publică.
În loc de concluzie și cu riscul asumat de a nu fi deloc originală, zborul cu balonul este o experiență de tipul (măcar) o dată în viață și merită înzecit.
Răsăriturile sunt cu adevărat memorabile atunci când saluți de la înălțime primele raze ale soarelui. În Bagan, imensitatea zonei arheologice nu poate fi cuprinsă mai bine și mai autentic decât plutind deasupra ei, în timp ce la Inle e singurul mod în care poți avea o perspectiva asupra ecosistemului, a dimensiunii lacului, și mai ales asupra întinderii grădinilor plutitoare care restrâng luciul de apă.
Echipa Oriental Ballooning a fost de nota 10+, ultra profesionistă și tare simpatică. E posibil să ne fi contaminat datorită lor cu un microb nou și, din moment ce am plecat cu date despre alte locuri unde se poate zbura pe toate cele 5 contintente, așteptați-vă să repetăm isprava.
ℹ️ Dacă doriți să vedeți Myanmar-ul, într-un cadru organizat și alături de oameni cu aceleași pasiuni, colegii de la TUI TravelCenter au pregătit un circuit tentant, în perioada 17.04 – 28.04.2018. Nu este cu baloane, dar sunt incluse zile la plajă. Detalii la acest link.
📷 Pentru fotografi am scris un material dedicat, aici.
Informații și sfaturi utile:
Despre locuri
- Platoul Bagan e perfect plat, de aceea, spectacolul se vede cel mai bine de la înălțime, mai ales că, de ceva vreme nu se mai poate urca pe temple. E neclar ce se va întâmpla cu acesă interdicție. UNESCO cere interzicerea, cutremurul din august 2016 le-a șubrezit destul de serios pe unele dintre ele, iar anul trecut o persoană și-a pierdut viațăa din neatenție. Prin urmare, tendința este de a interzice complet accesul pe ele, ceea ce intră în conflict cu interesele localnicilor. S-a mai încercat o dată, în urmă cu câțiva ani, dar s-a revenit asupra deciziei. Om trăi și om vedea.
- Lacul Inle este al doilea că mărime din Myanmar și este situat între munți, la o altitudine de 880 m. Satele lacustre, grădinile flotante și viile care îl înconjoară oferă panorame spectaculoase la răsărit.
Despre zborurile cu balonul și Oriental Ballooning
- Sezonul baloanelor este din octombrie până pe 10 aprilie, în Bagan, mai puțin când e vreme rea.
- Noi am văzut trei companii care operează zboruri, iar tipurile de servicii oferite sunt un pic diferite din punct de vedere al calității.
- Numarul persoanelor în balon variază de la 8 la 16, în funcție de tipul se serviciu achiziționat (standard sau premium) și de companie.
- Zborul în Bagan a durat în jur de 45 de minute, iar la Inle aprox. 1,5h. Dar de la preluarea de la hotel și pâna la întoarcere, întreaga experiență ia cca 3 ore.
- Oriental Ballooning , cei cu care am fost noi, zboară din 2013 și și-au extins serviciile din Bagan și la Inle Lake, Mandalay și Ngapali. Detalii aici: https://www.orientalballooning.com/our-services/
- Trebuie spus că toți piloții de la Oriental Ballooning sunt englezi, deci puteți avea aparte de glume în spiritul caracteristic, dar și de abordarea safety first, ceea ce e foarte important!
- Setarea așteptărilor se face detaliat înainte, în cadrul mailului de confirmare primit, în care oamenii explică peste ce zonă se poate zbura și cât se poate zbura, în funcție de vânt.
- În general, indiferent de companie, zborurile trebuie rezervate din timp (cu o luna in avans aș recomanda), pentru că cererea este mai mare decât oferta. Deși rata de anulare este redusă, dacă totuși nu zboară din motive obiective, clienții sunt reprogramați în următoarea zi în care există disponibilitate. Dacă nici așa nu se potrivește, li se vor înapoia banii.
- Prețurile sunt între 340 și 399 USD/persoană la operatorii de zbor și este mai avantajos să rezervați printr-o agenție. Noi am făcut asta prin Myanmarvels Travel & Tours, condusă de un român stabilit aici.
Haine
- E frig. E de geacă sau de polar. Indiferent cât de cald e în timpul zilei, nouă diminețile și serile de ianuarie ni s-au părut răcoroase bine, atât în Bagan, cât și la Inle Lake. Dacă mai adăugăm și diferența de înălțime din timpul zborului, este bine să aveți ceva gros în dotare.
Ianuarie 2018
