Înainte de prânz, aleile umbrite sunt aproape pustii. Razele soarelui pătrund sporadic şi bine filtrate de coroanele dese ale copacilor şi luminează selectiv porţiuni din ele. Verdele de mai explodează în fiecare colţ, iar păsările se întrec în triluri complexe.
Suntem un grup de 7 persoane şi păşim ghidaţi de Alexandra (#RoaringRomania) prin acest decor. Pentru noi toţi este prima dată când venim aici.
Unii au o scuză: sunt de pe alte continente. Deb&Dave de la The Planet D sunt din Canada, însă călătoresc prin toată lumea din 2008 sau 2009. Maggie, de la #magsontherun, este din Florida şi, alături de alţi 100 de bloggeri, a venit în România să descopere Bucureştiul şi, poate, alte câteva atracţii ale ţării noastre.
***
Această experienţă inedită a fost oferită de #ExperienceBucharest, cel mai amplu evniment de promovare a capitalei. Urmăriţi hashtag-ul #ExperienceBucharest pentru a vedea câte evenimente grozave s-au întâmplat!
***
Ne-am întâlnit în Centrul Vechi și cu toţii suntem nerăbdători să începem şi să aflăm poveştile ascunse în spatele celor mai remarcabile monumente de la Bellu.
Dar mai întâi, poate va întrebaţi de ce ai vizita un cimitir?
Nici eu şi nici oaspeţii noştri nu suntem la prima “abatere”. După ce am văzut Cimitirul Recoleta, în Buenos Aires, am rămas fascinată de împletirea dintre legende, oameni care au trăit odată şi au lăsat ceva în urma lor şi elementele de artă concentrate aici că într-un muzeu în aer liber.
De fapt, asta şi este Bellu: o oază de amintiri şi un muzeu în aer liber de înalta clasă. Deşi la îndemână pentru mulţi dintre noi, ajunge cumva la coada listei când ne gândim unde să ne petrecem jumătate de zi liberă.
Aleea Scriitorilor
Am ajuns repede, este aproape de intrare. Deşi nu foarte lungă, aleea are o concentraţie mare de personalităţi pe metrul pătrat: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Eugen Barbu, Marin Preda, George Călinescu, Zaharia Stancu, George Coşbuc, Traian Săvulescu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, pentru a numi doar câteva dintre cei care se odihnesc aici.
O femeie pune flori la morminte.
De departe, Mihai Eminescu pare a fi cel mai iubit, pentru că mormântul lui este acoperit de flori proaspete în permanență.
Tragedia familiei Poroineanu
Probabil mulţi dintre locuitorii oraşului Caracal cunoasc drama lui Constantin Poroineanu (1843-1908), unul dintre cei mai bogaţi moşieri filantropi din ţară la acea vreme. Urmând trendul epocii, şi-a desăvârşit studiile la Paris, după care s-a întors în ţară.
În perioada studenţiei, acesta ar fi avut o aventură cu o frumoasă pariziancă – deşi el era căsătorit în ţară şi avea chiar şi un băiat, Sergiu, iar acest episod ar fi punctul de cotitură ce i-a adus moartea, mulţi ani mai târziu, atât lui, cât şi membrilor familiei sale.
Fiul lui Constantin, Sergiu, a fost trimis la rândul lui la Paris, la studii, şi acolo s-a îndrăgostit şi el de o franţuzoaică cu care, spre deosebire de tatăl sau, s-a căsătorit şi a adus-o cu el acasă, în ţară.
Aici, doica băiatului a pus lucrurile cap la cap şi adevărul care a ieşit la iveală a fost prea mult pentru toţi: cei doi proaspăt căsătoriţi erau, de fapt, frate şi sora, tânăra frantuzoiaca fiind fiica lui Constantin din aventura lui pariziană din studenţie.
Cei doi fraţi nu au suportat această realitate au hotărât să iși ia viața. Sergiu a împuşcat-o pe tânăra care îi devenise soţie, apoi s-a sinucis. Tatăl lui, Constantin, devastat, şi-a făcut testamentul şi apoi, a doua zi, şi-a pus capăt zilelor.
Tragedia familiei Poroineanu ne impresionează pe toţi şi contemplăm în linişte monumentul remarcabil, realizat de către sculptorul italian Rafaello Romanelli, care îi înfăţişează pe tatăl, Constantin şi pe fiica sa.
Monument funerar al Angelei Isvoranu
Am rămas în urma grupului pentru că mi-a atras atenţia această sculptură elegantă, graţioasă, realizată pentru mormântul Angelei Isvoranu de către unul dintre sculptorii mei preferaţi: Karl Storck.
Familia Rosetti – prima înmormântare oficială la Bellu
Aproape i-am prins pe ceilalţi din urmă în dreptul monumentelor familiei Rosetti.
Oficial, înmormântările au început în cimitirul Bellu în anul 1859. Atunci, primarul de la acea vreme, C.A. Rosetti, şi-a îngropat aici o fiica, Elena, care murise la numai 3 ani. Mormântul ei nu mai există azi, dar în acest loc este acum crucea lui Rosetti, decedat în 1885 și bustul Elisei Rosetti.
Piramida unui pictor
Greu să o trecem cu privirea şi să nu ne oprim un pic aici!
În mijlocul unui cimitir plin de cruci, apare inopinat şi o piramidă. Aparţine mormântului pictorului de fresce religioase Ioachim Pompilian şi a fost construită de arhitecht Luigi Orengo în 1897.
Trebuie să mă mai documentez cu privire la această monument, că să înţeleg mai bine alegerea făcută…
Cavoul fraţilor bancheri Gheorghieff
Ei bine, stăm în faţă unui monumet de arhitectură în toată regula, conceput de arhitectul Ion Mincu şi decorat de sculptorul Frederic Storck.
Fraţii Gheorghieff, bancheri celebri în secolul al XIX-lea, născuţi la sud de Dunăre, în Bulgaria, au finanţat parţial războiul de Independenţa, împrumutandu-l pe Carol I cu monezi de aur.
Din păcate, în anii ’90, mausoleul a fost spart şi vandalizat, ca multe alte monumente din Bellu şi sfeşnicele înalte de 4 m au fost furate, fapt care aproape a declanşat un scandal diplomatic între România şi Bulgaria.
Cu toate astea, avem ocazia să-l vedem azi din exterior şi să îi cunoaştem povestea.
Doamna cu umbrela
Ne îndreptăm apoi către un monument aparte.
Reprezintă sculptură unei doamne elegante, portretizată în mărime naturală, la marginea unei alei. Este una dintre cele mai vechi statui de aici, opera sculptorului italian Raffaello Romanelli. Aflăm că doamna se numea Katalina Boschott şi era o tânăra belgiană, profesoară de limbi străine, venită în România să îi aibă în grijă pe copiii orfani de mama ai medicului Andrei Popovici. S-au îndrăgostit şi şi-au trăit relativ discret aventura, lucru care a alimentat zvonurile cu privire la multiplele relaţii pe care le-ar fi avut Katalina cu alte personalităţi ale vremii.
La începutul anilor 1900, cei doi au mers împreună la Băile Herculane unde femeia s-a îmbolnăvit de peritonită şi, se spune că nepriceperea unui doctor a făcut că aceasta să moară pe masă de operaţie.
Dovada ar fi stat în inscripţia scrisă în franceză pe monument (dispărută azi), care spunea ”Acest animal de medic m-a ucis!”
Nu se ştie clar la care medic se referea, iar că o altă curiozitate, sculptura priveşte într-adevăr către mormântul unui medic, acela al Minei Minovici.
Capela familiei Slătineanu
Iar am rămas în urmă şi am ratat explicaţiile Alexandrei cu privire la această capela circulară, în care se odihnesc membrii familiei Slătineanu.
Dar am avut o scuză: m-au captivat câteva detalii de feronerie şi o cripta cu fronton, lăsată pradă uitării, la fel că şi bisericuţa crăpată de cutremur şi aproape în întregime înghiţită de vegetaţie.
Mausoleul “Nababului” Cantacuzino
Dintre toate monumeltele văzute, acesta se remarcă de la distanţă prin aspectul de fortăreaţă şi cupola supra-înălţată.
Mausoleul este una dintre principalele atracţii şi, din spaţiul îngust de pe alei, nici nu încape bine în cadru.
A fost realizat în 1899 de Ion Mincu şi este locul de odihnă al lui Grigore Cantacuzino, un om cu o avere remarcabilă, primar al Bucureştiului şi prim-ministru al Regatului României, descendent al voievozilor români care, la rândul lor, se trăgeau din împăraţii bizantini Cantacuzino.
Un om puternic care nu s-a sfiit să îşi arate statutul şi să îşi recunoască averea.
Pornim mai departe, sub ameninţarea unei ploi iminente. Între timp s-a întunecat de-a binelea şi atmosfera din cimitir s-a schimbat. Este înabușeala tipică de dinaintea unei furtuni de vară.
Absorbim totuşi informaţiile Alexandrei despre câteva alte monumente care ne ies în cale: o Madonă a lui Paciurea, rivalul lui Brâncuşi, monumentul şi povestea lui Henry Coandă şi lucrarea elegantă de pe mormântul Liei Manoliu. Ne pierdem o vreme printre alei, sculpturi și cripte acoperite de iederă.
Picăturile grele au început să acopere în întregime asfaltul, dar noi mai avem de ajuns într-un ultim loc. Nu se poate să îl ratăm!
Mormântul Iuliei Hașdeu
Şi uite aşa, loviţi de picături mari de ploaie, ne pomenim stând în picioare în dreptul a doi sfincşi şi a unei lumi întregi.
Este mormântul Iuliei Hașdeu, despre care ştie toată lumea că a fost un copil precoce, iubit imens de către tatăl sau, Bogdan Petriceicu Hașdeu.
Acesta nu s-a putut resemna niciodată în faţă pierderii fiicei lui, la doar 19 ani, şi a încercat toată viaţa lui să o regăsească şi să comunice cu ea prin intermediul şedinţelor de spiritism.
Se spune că ea însăşi i-ar fi dictat felul în care să arate mormântul său. Dacă ajungeţi aici cu un ghid talentat, cum am avut noi, vă va dezvălui câteva dintre misterele şi simbolurile acestui mormânt.
Fugim către metrou, înainte de a fi făcuţi ciuciulete de ploaie şi ne promitem că vom mai reveni. Măcar noi, care experimentăm Bucureştiul în fiecare zi!
Informații și curiozităţi:
- Până la jumătatea secolului al XIX-lea bucureştenii îşi îngropau morţii în curţile bisericilor, lucru care nu aducea deloc beneficii din punct de vedere al sănătăţii populaţiei. Luând exemplul Parisului, autorităţile bucureștene au hotărât în 1831 „Legiuirea pentru înmormântări afară din oraş”. În anul 1852 s-a stabilit terenul pentru viitorul cimitir: o grădina mare aparţinând baronului Barbu Bellu (1825-1900), ministrul Cultelor şi Justiţiei. Terenul a fost donat de acesta şi în acelaşi an au început lucrările de amenajare. Arhitectul Alexandru Orăscu a întocmit planurile pentru ridicarea capelei, iar interiorul a fost realizat de pictorul Constantin Lecca. Cimitirul începe să funcţioneze în septembrie 1858.
- Azi, o capela micuţă, cu trei locuri de veci, costă în jur de 16.000 EUR. Am găsit un anunţ pe Internet.
- În mod normal, nu se pot face fotografii, pentru că “nu se poate” şi agenţii de pază pot deveni foarte nesuferiţi. Este nevoie de o autorizaţie specială, care se poate obţine de la administraţia cimitirului. Teoretic.
- Un tur organizat durează în jur de 2h.
