V-aţi gândit vreodată ce anume vă inspiră să călătoriţi? Un loc deosebit, o experienţă unică sau poate sentimentul aparte legat de călătoria în sine?
În cazul nostru inspiraţia vine din plăcerea drumului, din anticiparea descoperirii şi din dorul perpetuu după acel sentiment când te minunezi de ce vezi şi nu îţi vine să crezi câtă frumuseţe există pe lume. Şi acea frumuseţe este chiar atunci, acolo, în faţa ta.
Iar cel mai grozav lucru dintre toate este că putem găsi oriunde insipraţie: la zeci de mii de km de casă sau chiar aici, la doi paşi, pe litoralul Marii Negre.
In ceea ce urmeaza nu avem pretenţia că vă vom povesti lucruri necunoscute. Tot ce sperăm este ca, poate, să va “contaminăm” cu o doză de insipraţie.
Vara este în toi şi merită “călătorită”, ne-am zis.
Aşa se face că, intr-o vineri seară, direct de la birou, am sărit în maşină cu destinaţia “la mare” şi cu gândul de a vedea cât de în sud putem ajunge într-o săptămână.
Câmpurile de lavandă
De acord, nu e chiar Provence, iar găsirea lor s-a dovedit mai complicată decât alergatul Pokemonilor, însă la sud de Dunăre, în Bulgaria, curg râuri de violet cu miros ameţitor.
Nu e de mirare, căci Lavandula (pe scurt, lavanda) face parte din familia mentei. La 37 de grade îi prieşte din plin. Atunci, din florile sale se obţine cel mai concentrat ulei – un lichid apreciat la cote înalte de către parfumierii din toată lumea.
Găsisem nişte ponturi despre locaţiile aproximative ale acestor câmpuri de lavandă, ascunse în provincia Dobrich. Ne imaginam că le vom vedea de la depărtare cum curg, dragele de ele, peste dealuri line. Ne-am foit în jurul satelor, am luat-o pe câmpuri, pe pamânat arat, ne-am umplut de praf şi am alertat câinii-paznici ai recoltelor. Nimic.
Soarele se urcase suliţa pe cer de-acum, însă declarasem prima zi a turului nostru Ziua Lavandei şi nu puteam renunţa.
După vreo încă o ora de căutări am ridicat capul ca struţul şi am strigat de bucurie. Peste un parapet de buruieni înalte, am zărit primul câmp de lavandă. Spărseserăm “gheaţa”.
Bulgaria a întrecut Franţa şi, în ultimii cinci ani, s-a plasat confortabil pe primul loc. Este cel mai mare producător mondial de ulei de lavandă.
Ne-am convins că este treaba serioasă când am ajuns la marginea satul Stojer, la vreo 20 de km sud de Dobrich. Iulie este luna ideală pentru a culege lavandă şi zeci de oameni erau la muncă. Este un proces migălos pentru că nu este deloc automatizat. Culegătorii folosesc cu măiestrie secera şi depozitează recolta cu grijă în saci ce iau drumul distileriei.
Mulţumiţi cu prima “descoperire” făcută şi cu ochii şi nările dilatete de încântare, am pornit către est, către mare.
Obzor s-a dovedit a fi cea mai apropiată staţiune de locul în care ne aflam şi am mers către ea.
Mi-o aminteam golaşă şi puţin aglomerată. Am greşit! Amintirea mea veche de peste 10 ani nu îşi găsea nicio ancora în realitatea prezentului.
Ne-a fost rapid clar că nu acolo o să găsim inspiraţia şi frumuseţea după care plecasem.
Smrikite – plaja ascunsă de pădure
Nu mult, la nici 5 km sud de Obzor, în mijlocul unei păduri cu aspect mediteranean, urmând drumul îngust, am găsit pitit un camping. Mare ne-a fost mirarea când paznicul ne-a deschis bariera, dar ne-a făcut semn să nu lăsăm maşina acolo, ci să urmăm o potecă îngustă prin pădure.
Cu maşina, am făcut noi ochii mari? Pe acolo?
Cu maşina, am dedus noi că a zis, executându-ne cu un gest ferm de “pe-acolo, tovarăşi!”
Am bombănit, dar ne-am conformat.
Şi ce bine am făcut! Drumul de pământ bătătorit s-a strecurat pe sub umbra deasă a copacilor până când, la un moment dat, printre stejari înalţi, am zărit mici pete sclipitoare. Marea!
Drumeagul cobora abrupt spre ea şi am zis: atât, de aici o luăm pe jos. Cu teamă că frâna de mână trasă nu o să fie de ajuns, am proptit o piatră de siguranţă şi am zis un “doamne ajută, să ţină”.
Eram nerăbdători şi fericiţi să ajungem cât mai repede pe plaja lungă, cu nisip moale, chiar daca nu foarte fin. Şi am fi putut face şi o baie, însă nu eram pregătiţi. Am ales în schimb să cedăm brizei şi soarelui blând de după-amiză şi, mângâind nisipul cu buricele degetelor, să ne lăsăm furaţi de un somn dulce.
Utile:
- drumul nu e grozav, dar nici atât de problematic. Noi am ajuns foarte bine cu o maşină din clasa mică.
- nu e nimic amenajat pe această plajă, deci aduceţi cu voi tot ce aveţi nevoie. Şi strângeţi la plecare tot ce aţi adus, va rugăm.
- se pot monta hamace în pădurea de pe creasta dealului şi cred că e minunat somnul în ele.
- de asemenea, se poate campa cu cortul sau se poate alege o cazare la căsuţe, în campingul din mijlocul pădurii.
- campingul din pădure se prezintă neaşteptat de bine la prima vedere, cu o serie de căsuţe/bungalow-uri.
Sozopol – cartier general
La sud de Burgas, închizând marele golf cu acelaşi nume şi privind peste mare direct în ochii Nessebarului, se află oraşul Sozopol.
L-am ales pe considerente de vechime – are ştatele cele mai vechi de la Marea Neagră (cel puţin din această parte a coastei fiind fondat în sec. IV idH), pe motiv de plimbări pe străduţe înguste, printre case autentice construite cu piatră la parter şi lemn la etaj şi pentru perspectiva larg deschisă asupra mării.
Ca bucureşteni care se simt totuşi privilegiaţi pentru că au un copac în faţa apartamentului şi acesta maschează blocul de peste alee, unele dintre lucrurile care ne inspiră când călătorim sunt chiar acestea: aerul, spaţiul gol şi priveliştea fără obstacole asupra mării.
În Sozopol am găsit acest mix irezistibil imediat ce ne-am înălţat peste nivelul trei al micului hotel în care am mai găsit cazare. Deşi nu aşa de aglomerat ca Nessebar, în plin sezon Sozopol poate deveni neîncăpător.
De la marina plină de ambarcaţiuni elegante şi până în vârful dealului, forfota umană încetează deabia târziu în noapte. Foarte târziu, de fapt, după ce în cursul zilei şi-a desăvârşit bronzul la una dintre cele două plaje ale oraşului sau direct pe stâncile tăiate cu precizie de natură, după ce s-a plimbat pe faleza şerpuitoare, a mâncat peste limita la o “mehana” tradiţională şi a admirat apusul.
Am fost mai mult decât fericiţi să intrăm şi noi în acest ritm timp de două-trei zile. Ne-am felicitat pentru că am ales să ne facem aici cartierul general din care să pornim în câteva excursii spre sudul litoralului bulgar.
Insula Sfântului Ioan (Ivan, cum zic ei)
Sozopol înseamnă Oraşul Salvării, sintagmă ce tinde să capete din ce în ce mai mult sens după ce, în 2010, pe insuliţa din faţa oraşului, s-a făcut o descoperire extraordinară: o serie de relicve care, se pare că sunt ale Sfântului Ioan Botezătorul.
Ce este incontestabil chiar şi pentru partea “necredioncioasă” este faptul că aceste oseminte se găsesc într-un mormânt creştin ce datează din secolul I. Deloc tentantă la prima vedere şi plină de pescăruşi zgomotoşi, insula este încă puţin vizitată şi singura variantă de a ajunge acolo este să tocmeşti o barcă din port.
Noi ne-am mulţumit să îi dăm târcoale la apus, ca parte a unui mini-tur pe apă ce ne-a plimbat de-a lungul coastei Sozopolului, până la insulă şi înapoi în port.
Utile:
- dacă nu ar fi străduţele în pantă abruptă şi imposibitatea de a găsi un loc de parcare, probabil că Sozopol ar fi un oraş de coasta perfect chiar şi în plin sezon estival.
- este bine să vă luaţi cazarea mai din timp, în sezon cel puţin, pentru că locurile bune, din oraşul vechi, chiar în buza mării, se ocupă imediat.
- noi ne-am cazat în oraşul nou, la un mic hotel curat şi cu o grădiniţă îngrijită: Family Hotel Sofi. Recomandăm minimum etajul 3 pentru privelişte, dacă nu chiar 4.
- ştiţi deja, dar vreau să mai subliniez încă o dată: mâncarea şi serviciile sunt tare, tare bune în Sozopol şi preţurile în raport cu ce primeşti s-au dovedit foarte avantajoase.
Plaja Silistar şi “misterul” ţestoaselor
Dacă aş defini cromatic sudul extrem al Bulgariei aş alege două nuanţe: verde deltaic şi albastru mediteranean. Da, chiar dacă suntem la Marea Neagră.
Parcul Natural Strandzha (sau Stranja) reprezintă cea mai mare zona protejată a Bulgariei şi se întinde de pe crestele munţilor până la mare. Râuri serioase, precum Veleka şi Rezovo, curg negrăbite către marea cea mare, alături de altele mai mici, aspirante la un nume.
Ca cel peste care am trecut şi noi, pentru a păşi pe nisipul fin al plajei Silistar.
Ca să avem de unde ne întoarce, ne-am dus ţintă, dis-de-dimineaţă, mai întâi către orăşelul Rezovo, la graniţa cu Turcia. De aici, din cel mai sudic punct al Bulgariei, am luat-o uşor înapoi, pe drumul de coastă, atenţi la orice semn lateral care ar fi putut însemna “plajă”.
Silistar a fost prima. Şi vă asigur că nu exagerez prea tare dacă zic că a fost dragoste la prima vedere.
Lungă, lată, cu nisip granulat şi intrare lină în apă, plaja este mărginită într-un capăt de “firul de apă fără nume” care se varsă în mare şi în celălalt de o zona stâncoasă.
O a două plajă – pe care nu o place nimeni pentru că e formată numai din pietre colţuroase – se ascunde în spatele peretelui de stânci.
Încântaţi de această descoperire, ne-am ascuns aici o vreme în căutare de şopârle şi guşteri.
În acest timp, oamenii normali, majoritatea cu copii şi/sau însoţiţi de animalele de companie, se bucurau de apă caldă şi de plaja cu facilităţi moderne.
Am mai fi zăbovit, dar curiozitatea de a vedea la ce se holbează cu entuziasm o gaşcă de copii ne-a adus din nou lângă zona cu apă dulce de la intrarea pe plajă.
A trebuit să ne obişnuim un pic cu reflexiile puternice de pe suprafaţa apei pentru a putea dezlega “misterul”: o gaşcă numeroasă de ţestoase se zgâia înapoi la noi. Lămurite că nu suntem cu nimic mai interesanţi decât alţii umanoizi, s-au plictisit repede şi s-au dus să-şi vadă de viaţă, ceea ce am făcut şi noi până la urmă.
Utile
- locul este absolut civilizat, cu tot ce ai nevoie: umbreluţe în zona centrală, bar pe plajă, duşuri şi toalete, teren de volei.
- ce deranjează, dar este indispensabil, e generatorul zgmotos de la intrare, care îşi pierde din impact pe măsură ce zgomotul de valuri îl acoperă.
- drumul până la plajă se poate face cu maşina. E din pământ batatorit, pe alocuri cu denivelări deranjante, dar nu-mi amintesc să fi avut vreo emoţie.
- parcarea este improvizată şi se face într-o zona umbrită de copaci contra a 4 leva.
Best of Sinemoreţ
Dacă m-aş apuca să întocmesc o hartă cu locuri în care sentimentul de “lumea e minunată şi e toată a mea” se trezeşte brusc la viaţă, Sinemoreţ s-ar afla acolo.
Pentru faleza abruptă care se înfige ferm în marea cu nuanţe turcoaz..
Pentru satul liniştit, cu deja suficient confort şi destule locuri de cazare cât să sper că nu va deveni vreodată staţiune.
Pentru delta foşnitoare a râului Veleka şi pentru cele trei plaje ale sale care acoperă tot ce ţi-ai putea dori în materie de apă şi nisip.
PLAJA VELEKA
Plaja această răspunde cu “da”, la orice întrebare şi propune nişte combinaţii grozave.
Vă povestesc următoarea scenă doar, şi restul va las să descoperiţi din imagini: 7:00 dimineaţa, total neaşteptat, se deschid uşile din spate a unui mini-campervan.
În secunda următoare, un patruped adolescent, combinaţie cafenie între câine şi coiot, sare afară şi aleargă nebuneşte către plaja aflată la câţiva zeci de metri în stânga.
Două picioare desculţe se ivesc şi ele, apoi două braţe care se întind a dezmorţeală. Şi apoi posesorul lor, frecându-se la ochi şi trăgând cu nesaţ aerul dimineţii în piept. Nimeni în jur, zgomot rar de valuri mărunţele, răcoarea primelor ore din zi şi un soare deabia trezit şi el.
Ce vreau să zic? Doar că un astfel de început poate fi minunat pentru unii dintre noi.
Combinaţia de elemente de aici a urcat rapid această plajă în topul preferinţelor personale şi cred că va rămâne aici o vreme bună.
Utile:
- Veleka este plaja din nordul orăşelului Sinemoreţ.
- dacă doriţi tare mult să ajungeţi până la parcarea improvizată în buza plajei Veleka, da, există posibilitatea să vă rupeţi maşina. Drumul e şi abrupt, şi denivelat serios, şi cu bolovani.
- în rest, maşina poate fi lăsată în orăşel sau la nivelul falezei neamenajate.
- utilitaţi complete în zona amenajată a plajei, libertate şi naturaleţe 100% înspre extremităţile ei, deci aveţi de unde alege.
- nisipul este ceva mai grunjos faţă de Silistar, dar tot la descrierea de fin se poate încadra.
- 5 leva şezlongul şi tot atât umbrela.
- hamsiile de la băruleţ sunt minunate. “Tzatza” cred că am auzit pronunţându-se în bulgară.
PLAJA BUTAMIATA
Ne pregăteam să avem de înfruntat alte drumuri de pământ şi, că să nu ne dezamăgim, am ocolit o pădurice şi am intrat pe o cărare aşa cum ştiam noi că trebuie să fie drumul care duce la un loc mai puţin frecventat: rupt, cu pietriş şi, ocazional, cu bolovani colţuroşi.
Ne-am dat două capace când am ajuns “şchiopătând” în parcarea umbroasă de sub pinii ce flanchează plajă: în stânga ei coboară, nou asfaltată, chiar una dintre străzile principale ale Sinemoreţ-ului.
Ei, accesibilitatea asta, combinată cu apa puţin adâncă a golfului şi cu nisipul aproape de clepsidră, vine cu aglomeraţie mare şi iureş. Şi aici un fir de apă se varsă în mare. Şi aici stâncile flanchează capătul sudic.
Dar pe coasta nordică a răsărit un resort. Abandonat, care tare urâţeşte peisajul.
Făcând abstracţie de el, la Butamaiata este multă veselie şi sunt mulţi oameni cu copii şi căţei.
Utile:
- plaja Butamiata este “lipită” de Sinemoreţ, în partea lui de sud.
- accesul se face direct din orăşel, coborând pe un drum nou, până când se termină asfaltul.
- parcarea este gratuită şi se face la umbră, sub pini.
- cea de-a treia plaja se numeste Lipite şi se afla la sud de Sinemoreţ. Din păcate nu am mai ajuns şi la ea, dar am citit că este micuţă, neamenajată şi înconjurată de dealuri împădurite.
Plaja dintre stânci din Ahtopol şi farul
Am pus pe lista noastră acest oraş, de altfel cu rădăcini adânci în istorie, doar pentru portul şi farul său.
Plaja i-am descoperit-o întâmplător, urmărind un grup de adolescenţi care se pregăteau pentru sărituri în apă de pe stâncile negre, lucioase, de la marginea falezei.
Cât priveşte farul, e o întreagă poveste cum am ajuns la el, a două zi în zori, gonind din Sozopol sub ameninţarea înălţării soarelui. Vroiam neapărat să prindem aici răsaritul.
Deşi am întârziat puţin, am reuşit totuşi să vedem animaţia provocată de pescarii întorşi de pe mare şi de soarele “necăjit” de un nor ce nu avea chef să îl lase se strălucească.
Utile:
- terasele din port sunt perfecte pentru a servi un peste proaspăt.
- Ahtopol se află cam la 50 de km sud de Sozopol.
- merită cu sigurantă mai mult timp decât i-am acordat noi, Ahtopol fiind un oraş cu multă istorie (a fost ridicat pe un vechi aşezământ trac şi apoi a trecut prin mai toate civilizaţiile puternice din zonă).
Delta Ropotamo
I se spune Delta Bulgariei, un titlu care din start ridică pretenţii şi crează aşteptări.
La nord faţă de Primorsko, această deltă este de fapt un estuar şi este fericită cu vegetaţie deasă, cu nuanţe stinse de verde ce se reflectă perfect în râul calm din mijlocul său.
Povestea noastră în acest loc este mult prea scurtă faţă de ce ar fi putut să fie: accesul turistic a fost limitat de anul acesta la o plimbare plicticoasă cu barca.
Jumătate de ora în care suspini uitându-te în jur la sălciile curgătoare şi la bogăţia naturală neatinsă. Pe de o parte poate că este mai bine că accesul turistic organizat a fost limitat la doar la atât. Pe de altă parte, venisem cu mari aşteptări şi cu dorinţa să coborâm agale pe râu, până la mare, şi să vedem plaja de lângă gura de vărsare a Ropotamului.
Utile:
- accesul în Rezervaţie poate să ia pe oricine prin surprindere, pentru că nu este foarte bine semnalizat. Din a doua încercare ne-a reuşit: este pe partea dreapta a drumului, cum te îndrepţi spre Primorsko, venind dinspre Sozopol.
- plimbarea cu barca costă 10 leva pentru adulţi şi 5 pentru copii.
- anul acesta nu mai circulă şi vaporaşul cu care se putea ajunge până la gură de vărsare a râului si trasee de drumetie nu par a fi deschise (am căutat şi am si întrebat).
Plaja Duni în afara resortului
Dacă veţi căuta “Duni” sau “Dyuni” pe net, veţi găsi fabuloasele resorturi care alcătuiesc, de fapt, staţiunea.
Deşi este aceeaşi fâşie lungă-lungă de plajă fină, de la un moment dat în colo, cam de unde începe zona mlăştinoasă, zgomotele turiştilor se sting, vântul începe să adie a liberate şi peisajul se schimbă un pic.
Din loc în loc, ca nişte mogâldeţe blonde, răsar dunele de nisip. Nu vă gândiţi la forme sahariene, acestea sunt micuţe, blonde-scandinav şi cu surprize: smocuri de vegetaţie, flori şi prundăraşi guleraţi.
Ca să vezi o altă persoană pe această plajă trebuie să îţi încordezi serios privirea. Ceea ce nu aveam niciun chef sau motiv să fac. Am preferat în schimb să … nu fac nimic, până când m-a furat somnul.
E clar ceva special să vii nepregătit la plajă, să te întinzi pe nisip şi să asculţi valurile şi vântul până când nu mai şti dacă este realitate sau vis.
Utile:
- această fâşie de nisip se află în imediata vecinătate a Rezervaţiei Ropotamo, spre nord.
- sunt două plaje în zona: Alepu, descrisă mai sus şi Arkutino, “buza în buza” cu Rezervaţia Ropotamo.
- nu am văzut oameni cu cortul aici, doar motor-home-uri parcate în partea mai înalta a falezei.
- staţiunea Duni este o alegere perfectă pentru cupluri şi familii cu copii. În dreptul ei plaja este amenajată şi plină de opţiuni de distracţie.
***
Dacă v-am trezit interesul pentru plaje mai puţin cunoscute de la Marea Nearga, urmaţi aceste două link-uri:
- aici am povestit despre plajele ascunse de pe coasta nordică a Bulgariei: Durankulak, Ezereţ si Şabla, Bolata şi Russalka.
- iar aici au documentat fetele de la TravelGirls, cu mare simt de răspundere, alte plaje grozave de pe coasta de sud a Marii Negre, tot din Bulgaria: Lozeneţ şi Kiten.
Merită mai mult decât o privire, zicem noi.
Drum bun!
3 Comments