Pe tot parcursul turului nostru in India am redescoperit un obicei – cititul ziarului dimineata.
Cu regularitate, la 7 in fiecare zi, aveam agatat de clanta usii de la hotel cotidianul local in limba engleza si, in scurt timp, a devenit un partener de nelipsit la micul dejun.
Desigur exista Internet, dar nu am fi fost in stare sa gasim singuri stiri precum “turist japonez cautat de politie de 2 zile a fost gasit cu bine la el acasa” (se pare ca se ratacise in Chennai si, negasind hotelul, s-a dus direct la aeroport lasand in camera toate bagajele), “angajat la multinationala s-a electrocutat mortal incercand sa escaladeze gardul catre hotelul in care era cazat” (si aveam sa ne convingem pe propria piele ca gardurile electrificate nu sunt chiar o raritate in partea asta de lume) sau “filmele de dragoste ale lunii”.
In a doua dimineata a sosirii noastre aici, cand inca ne obisnuiam cu stirile pe hartie, mi-au cazut ochii pe un editorial-pamflet care incepea cam asa:
“In regiunile Indiei vorbim limbi diferite, ne imbracam diferit si clima este diferita. Cu toate astea suntem o singura tara si ceea ce cred eu ca ne uneste cel mai mult este pasiunea noastra pentru a produce gunoi”. Autorul expunea apoi teoria pe larg si destul de convingator, ceea ce ne-a desumflat putin. Sperasem sincer dupa experienta din prima zi ca sudul tarii e diferit.
Ei bine, ne bucuram sa raportam ca autorul generaliza pentru a trage un semnal de alarma valabill pentru multe zone, dar nu pentru toate! Urmatoarele doua zile le-am petrecut in Mysore (provincia Karnataka), oras care se mandreste cu un lucru aparte: curatenia sa. Ne-am convins inca o data ca nu toata India e la fel.
Cu trenul prin Tamil Nadu
Inainte de a ajunge aici am luat contact cu probabil cea mai indoielnica zona din orice oras – gara. In cazul nostru, cea din Chennai.
La 5 jumatate dimineata deja in fata era forfota. Taxiuri, ricse, vanzatori ambulanti si un miros intepator ca intr-un loc ce nu ia pauza niciodata pentru o curatenie generala. Nu ne-a picat bine ora (cu asta incercam sa ne scuzam ca nu am facut poze), dar trenul nostru pleca la 6 si ghidul a insistat sa fim acolo din timp.
Cateodata pleaca mai devreme, cateodata mai tarziu, ne-a spus el. Cum e posibil sa plece un tren mai devreme decat ora anuntata n-am prea inteles, dar nici nu a fost cazul pentru ca al nostru a luat-o din loc cu 15 minute intarziere.
Daca in gara a trebuit sa facem slalom printre oamenii care dormeau ocupand toata podeaua salilor de asteptare si de asemenea sa renuntam la orice idei de a cumpara o cafea decenta, trenul s-a prezentat mai bine decat ne asteptam. Aer conditionat, o curatenie decenta (chiar daca nu impecabila) bauturi la discretie incluse in pret si scaune confortabile, cam asta inseamna clasa 1 la Superfast Express varianta maximala de tren pentru care poti opta aici in sud.
Trenurile sunt un mod bun de a vedea pesiajul fara a trebui sa arunci privirea peste gheretele si magazinasele care marginesc in mod normal o sosea aici. Iar in nordul Tamil Nadu-ului are o particularitate: stanci enorme de granit – de zeci de metri inaltime si sute de metri lungime – imprastiate intr-o campie plata semi-arida. Desi nu sunt cele mai impresionante peisaje, sunt interesant de vazut si le veti gasi doar aici.
Al doilea cel mai curat oras din India
Dupa vreo 7 ore de astfel de decor si cateva reprize de somn inevitabile am ajuns in sfarsit in Mysore. O caldura uscata ne-a luat in primire inca de cand ne-am dat jos din tren, in incelasi timp in care ne-a luat si ghidul.
– Mysore este al doilea cel mai curat oras din India, ne-a anuntat el imediat dupa buna ziua, cu evidenta mandrie. Cand vin pelerinii se aduna ceva mizerie, dar facem tot posibilul sa strangem in urma lor si sa ne mentinem locul in clasament.
Ma uit la el sa vad daca glumeste. Nu pare. Ma uit in jur, gara arata mai bine decat unele de la noi, dar nu as zice chiar impecabil. De altfel, gunoiul nu e chiar absent nici in oras – o punga colo, ceva materiale de constructii si nuci de cocos aruncate dincolo, destul de mult praf – dar una peste alta arata bine, cel putin pe strada.
– Si este foarte vestit in tara pentru cateva lucruri: uleiul de santal, dulciurile pak si gradina zoologica. Pentru primele doua trebuie sa mergem la piata ca sa le testati. Vreti?
Am vrut.
Doar asa de curiozitate sa vedem cum arata si cat stirbeste din emblema de curatenie a orasului.
La piata
In mod normal, o piata de legume-fructe in aer liber, la sfarsitul unei zile caniculare cu 35 de grade temperatura, nu e un monument al curateniei. Nici aici nu era. Printre tarabele vechi cu umbrare incropite din te miri ce gaseai de toate, mai verzi, mai coapte, mai stricate si date la o parte. Dar nimic care sa te faca sa exclami “vai, unde am nimerit!?”.
Cat despre miros, am aflat cu ocazia asta un secret.
La intrarea in piata se aflau standurile cu prafuri colorate si uleiuri parfumate de toate felurile. Santal desigur, dar si lotus, iasomie, trandafir, si multe altele, toate naturale, obtinute prin presare. Si toti erau dornici sa ne unga putin cu ele ca sa simtim aroma. Dupa 5 minute de asa ceva deja nu mai conta cum mirosea in jur. Noi ne miscam in interiorul unui nor de santal si iasomie cu un zambet pana la urechi.
Asa ca, daca vreti sa vizitati o piata din India si va e frica, treceti intai pe la standul de uleiuri si dati buna ziua. Se va rezolva de la sine.
In cea din Mysore insa puteti intra cu incredere, garantam noi ca nu va veti soca.
Oamenii se vor uita curiosi si lung, unii va vor pune intrebari si vor susoti, dar per ansamblu este o experienta care va va apropia mai mult de atmosfera locului. Nici macar de vacile care pasc printre resturile de peste zi nu sunt asa de socante!
Fac parte din realitatile Indiei.
Iar la iesire virati dreapta pentru a ajunge pe strada vanzatorilor de dulciuri. Locul ni l-a recomandat ghidul, asa ca nu am avut nicio emotie!
Cei de aici se lauda ca dulciurile sunt 100% naturale, nu contin faina, ci doar prafuri de cacao, cocos, migdala si chiar sofran, cardamon si piper, legate impreuna cu unt si lapte si presate. Am primit cateva de test imediat cum am intrat si ne-am inteles din priviri sa ne riscam. Adica eu sa le gust ca sa nu suparam gazda si Anca sa astepte cu doctoriile pregatite sa vada daca mi se face rau.
Dupa 15 minute de teste, schimbat impresii cu toata lumea din magazin despre Romania si calatoriile noastre am decis ca sunt delicioase si am cumparat exagerat de multe. La desaga noastra s-au adaugat cadourile primite pe drum – de la vanzator, de la casier si apoi de la patron, pe principiul “nu puteti pleca si fara cateva din astea, au sofran, luati-le ca daca le gustati sigur reveniti”. Nu doar ca nu am patit nimic dar, in ciuda cantitatii, le-am dovedit in doar 2 zile lucrand amandoi cu mare spor.
Nu cred ca mai are rost sa spunem, dupa experienta asta, pentru noi, emblema Mysore-ului a ramas intacta.
Deasupra Mysore-ului
Cu aceasta dilema rezolvata am plecat mai departe, dar cu doua noi intrebari pe lista: care este totusi cel mai curat oras din India si cine decide asta? Am aflat ca e in Punjab si se cheama Chandigarh conform unei liste publicate ultima data in 2010 de guvern. La fel cum am aflat ca topul nu contine deocamdata niciun oras care sa se incadreze in categoria 1, ceea ce probabil inseamna standarde apropiate de cele occidentale. Pentru curiosi, intreaga lista se poate consulta aici: www.wikipedia.com/wiki/Cleanest_cities_in_India
– Oricum, pentru Chandigarh e mai simplu, ca nu au parte de pelerini, ne spune ghidul pe un ton glumet. Ceea ce ne duce la a doua intrebare: ce cauta pelerinii in Mysore? Asta aveam sa vedem cu ochii nostri.
Pe scurt, cauta un templu aflat pe dealul de deasupra orasului, la care se poate ajunge urcand ritualic 1000 de trepte. Care desigur nu sunt fix 1000, dar pe-aproape. Am cerut invoire de la ritual si ne-am dus cu masina.
Templul este interesant, dar nu impresioneaza prin ceva aparte. Mai mult, are si maimute la care a trebuit sa fim atenti, pentru ca nu se dadeau inapoi de la nimic.
Este insa un loc bun sa vezi orasul de sus si sa afli, daca esti curios, de ce sparg indienii cu atata manie nuci de cocos in fata templelor.
Pentru ca le arunca cu putere intr-o mica cutie de beton pana se fac tandari, si e nevoie de ceva dedicatie pentru asta. O fac, din cate am inteles, din acelasi motiv pentru care rupem noi aparatele la sala sau rachetele de tenis pe teren dupa o zi proasta la servici. Pentru a se elibera de gandurile negative si a intra in templu puri si fara umbra de manie sau trufie.
Sunt convins ca cei care “practicau” acest sport nu alesesera sa urce pe jos cele 1000 de trepte – care probabil te curata la fel de bine de ganduri rele – dar ni s-a parut o inventie simpatica la indemana oricui.
Si pe drum am mai aflat ceva. Oprindu-ne la 2 treimi din distanta pentru a trece in revista statuia vehicului lui Vishnu – un taur – destul de mare si chiar mai impresionanta decat templul in sine, ne-au cazut ochii pe un vanzator ambulant de ananas. Era cald si in celelalte tari asiatice ne-am cam facut un obicei de a cumpara fructe taiate, in punga, pe parcursul zilei. Ne-am indreptat ca vrajiti spre el cand ne-a oprit ghidul.
– Nu cumparati niciodata fructe deja taiate daca va pasa de stomacul vostru! Daca vreti neaparat, rugati-l sa taie unul in fata voastra sau cumparati-l si mancati-l spalat bine la hotel.
Nu puteam rezista pana in camera, dar am primit unul taiat proaspat si am tinut minte sfatul pe tot parcursul turului. Nu putem baga mana in foc 100% ca te scuteste de probleme, dar pentru noi a functionat ireprosabil timp de doua saptamani.
“Frumoasa mea in noaptea astaaaaa …”
Cand ne intorsesem la hotel se lasase deja intunericul si eram cam storsi de energie. Noul Radisson Blu Plaza din oras, inaugurat in urma cu cateva luni, arata ca scos din tipla si de-abia ne astepta (v-am spus din primul articol ca partenerii TUI din India ne-au rasfatat pe tot parcursul sejurului), dar pentru ca n-aveam stare am zis totusi sa verificam si mall-ul din apropiere. Imparte cu hotelul aceeasi cladire impozanta si ne era dor de putin junk food.
In mod normal n-am fi povestit acest episod daca Anca n-ar fi avut urechea fina.
– Tu auzi ce canta astia?
Adevarul e ca nu auzeam. Dar parca pe fondul zgomotului din mall, odata facut atent, disting niste franturi de cuvinte in romana. Ciulesc urechile si cu greu se formeaza o melodie. E in romana clar. Talisman? N-are cum!
Orice urma de indoiala se spulbera la urmatorul cantec, cand intra Marcel Pavel. Omul vrea sa povesteasca la toata lumea ce va face el cu frumoasa lui la noapte si niciun zgomot de fundal nu il poate opri. Desigur, in afara de noi nu-l intelege nimeni, dar pare ca le place. Il urmeaza Hologrf si din nou Holograf, apoi Gheorghe Gheorghiu si tot asa de nu ne mai venea sa plecam la somn! Nu ca am fi noi mari fani, dar clar ducem dorul limbii romane (suntem cam nevorbiti, dupa cum au remarcat cu umor niste prieteni din Khanom) si pentru 30 de minute ne-am simtit in mijlocul Indiei ca si cum n-am fi plecat de acasa. Cine ar fi crezut!?
Am cautat in zilele urmatoare sa aflam cine e la butoane si responsabil pentru selectia respectivului CD, dar n-am reusit. Am revenit insa de doua ori si am gasit de fiecare data barzii nostri pe pozitii. Se pare ca oricine ar fi are o pasiune cu ei.
Imprejurimile Mysore-ului
Pentru ziua urmatoare eram pregatiti de o lectie de istorie, dar am inceput cu una de zoologie.
Ghidul nostru n-a mai rezistat, si vazandu-ne ca nu plecam nicaieri fara aparatele foto, si-a rescunoscut propria fascinatie pentru fotografie. Animalele sunt subiectele lui preferate si cand a vazut ca il intelegem ne-a facut capul calendar cu peripetiile lui prin jungla si intalnirile cu tigrii. Pentru ca intre rezervatiile naturale special create in India pentru a proteja aceste animale, cea de la granita dintre Karnataka (statul in care se afla Mysore), Tamil Nadu si Kerala, este cea mai populata.
Sunt peste 80 de tigri aici si, desi nu e singurul loc unde ii poti vedea, este unul dintre cele mai bune.
Asa ca nici una nici doua schimbam planul. Istoria poate sa mai astepte, mergem la o rezervatie de pasari din apropiere pentru cateva ore si revenim la program dupa. Nu ne displacea idea, dar ce ne facem cu soferul. Banuiesc ca are si el un orar, anume kilometri de parcurs, sigur e ok?
E ok, soferul la randul lui este pasionat de bird watching asa ca e bucuria lui sa ne duca. De cand un turist englez si-a uitat cartea de identificat pasari la el in masina, s-a pus pe citit si observat. Zice ca le vedea oricum, dar faptul ca acum stia ce sunt l-a facut din ce in ce mai curios. Asa ca acum le bifeaza pe carte si le “vaneaza” cu binoclul cand are putin timp liber.
Recunosc ca nu l-am crezut, dar odata ajunsi la fata locului ne-a lasat cu gura cascata. Pana si ghidul s-a dat batut neputand sa tina pasul cu el. Datorita lui am avut ocazia sa vedem cateva pasari mai greu de observat – Tucanul Gri Indian si cateva specii de Kingfisher – plus vulturi, pelicani, ibisi si cativa crocodili in mai putin de o ora. Era material in parc pentru o zi intreaga de cautari dar caldura ne zorea sa trecem la lectia de istorie.
Palate si regate
Epoca de glorie a regatului cladit in jurul Mysore-ului incepe in secolul al XVI-lea odata cu dinastia Woodeyar-ilor. Pana la expansiunea britanicilor pe continent avea sa cucereasca aproapte tot sudul Indiei si, la inceputul secolului al XVIII-lea, sa se prezinte ca o formidabila forta militara.
Figurile cele mai proeminente sunt Hynder Ali si fiul sau Tipu Sultan, care au condus statul dupa moartea ultimului urmas al dinastiei.
Desi fara prea multa educatie, cei doi descendenti ai unei familii de militari simpli, au modernizat administratia si armata creand sisteme noi de contabilitate, strategii militare nemaivazute (aici s-au folosit pentru prima data rachetele in lupta, si de aici britanicii le-au adus in Europa) si prima flota de corabii dotate cu tunuri din istoria Indiei.
Pana astazi sunt venerati de catre localnici ca un exemplu de om simplu care se poate ridica, in ciuda piedicilor puse de sistemul de caste, la nivel de conducator suprem si aproape de legenda. Ceea ce a ramas in urma lor sunt considerate atractiile principale ale Mysore-ului.
Primul este fortul vechi, Srirangapatna, care desi a fost construit pe la 1500 este denumit de localnici fortul Tipu Sultan. Considerat cel mai puternic fort din India la acea vreme, cu 4 linii de aparare si o suprafata impresionanta, nu mai pastreaza azi decat o mica parte din gloria initiala. Zidurile sunt rase aproape de temelie, dar poarta principala, palatul, ruinele templului si locul unde a fost ucis sultanul au ramas vizibile si se pot vizita.
Si chiar daca palatul nu este impunator, este singura cladire musulmana in interiorul careia se pot gasi picturi murale cu oameni. Expun in detaliu bataliile la care a participat Tipu Sultan si tatal sau Hynder Ali si, desi nu se pot fotografia, sunt la fel de interesante si colorate ca cele din manastirile noastre din Moldova. In plus, palatul este asezat intr-o frumoasa gradina pe malul raului si temperatura aici este cu cateva grade mai scazuta decat in jur. Fie si doar pentru asta merita o scurta oprire.
Bijuteria Mysore-ului
Cea mai vestita atractie turistica a orasului se afla insa in centru. Este tot un palat, dar nu este nimic modest in ceea ce-l priveste. Desi e vechi de doar 200 de ani (inlocuind-ul pe cel original din lemn, mult mai mic ca dimensiuni) combina 3 stiluri – indian, arab si gotic european – fara sa faca rabat de la nimic.
Materialele sunt de cea mai buna calitate – lemn de tec, fildes, ceramica si sticla venetiana, aur, pietre pretioase si matasuri – si lucrate cu o migala incredibila. Totul este pictat, sculptat si inserat cu modele extravagant colorate, lucrate in detaliu pe suprafete mari, atat de mari incat ar impresiona numai prin asta.
Desi se poate vizita doar partial, e nevoie de cateva ore. Gradina se intinde pe cateva sute de metri de la un capat la celalalt si are de toate: statui, peluze, copaci imensi, gradini, fantani si chiar grajd pentru elefanti in timp ce interiorul contine cel putin zece camere mari dispuse pe doua etaje. Nu se pot face poze in interior, dar credeti-ne pe cuvant ca e pacat sa ajungeti in aceasta parte de lume si sa il ratati.
O sugestie pe care o extindem la intregul Mysore.
Nu toata India e la fel
Ne-am gandit putin inainte de a face recomandarea pentru ca e posibil sa fim subiectivi. Desi din punct de vedere istoric si cultural se prezinta bine, Mysore nu prea face fata competitiei serioase a altor locuri din jur care sunt fie mai vechi, fie mai mari, fie sunt pe malul marii.
Cu toate astea pe noi ne-a sedus cu dulciurile si uleiurile lui parfumate, ne-a cantat putin in romana, dar mai presus de orice, ne-a vindecat de prejudecata ca nu poti gasi un oras curat in India. Desigur, nu la standardele europene, dar la un nivel care sa dea de furca multor orase din Asia de sud-est mult mai bine cotate.
In plus, daca vreodata vom gasi timpul necesar pentru a “vana” tigri si leoparzi cu aparatul foto, stim clar unde ne vom face baza.
Informatii si sfaturi utile:
- biletul de tren a fost echivalentul a 31 USD/pers./sens, inclusiv mancare (indiana) si bautura (ceai, apa si cafea);
- cazarea a fost una dintre cele mai bune alternative din oras. RADISSON BLU PLAZA promite sa fie hotelul nr. 1 in Mysore. Inca mai lucreaza la SPA. Povestim pe larg care ii sunt atuurile intr-un material dedicat.
- Mysore si atractiile lui sunt destul de imprastiate, iar intr-un tur timpul de vizitare este foarte strans. De aceea masina este cel mai eficient mijloc de transport. Orasul nu este asa de aglomerat si se circula bine.
- Dulciurile si fructele costa aproape nimic. Nici nu am inregistrat cheltuiala.
- Preturile la mancarea din mall sunt mai mult sau mai putin ca la noi.
