Este important sa nu te opresti, sa pastrezi contactul vizual ca sa arati ca esti decis si sa iti mentii directia.
Fara ezitari, fara ganduri negre, fara miscari bruste. Trebuie sa faci abstractie de sutele de claxoane ce zbarnie concomitent si de volumul de pete colorate in miscare. Si sa-ti tii firea. Daca nu reusesti, niciun semafor, nincio trecere de pietoni sau semn de circulatie nu te vor ajuta. Cele 5 milioane de scutere din Ho Chi Minh n-au timp sa tina cont de astfel de detalii, prioritatile se negociaza din mers in fractiuni de secunda si cel mai increzator castiga.
Cum am ajuns?
In mod normal acest subiect ar fi mai relevant in sectiunea Utile, insa drumul din Cambodgia (din Sihanoukville) pana in Ho Chi Minh a batut toate recordurile noastre. Am parcurs cei 500 km in 24 de ore! Nu, nu cu bicicleta, ca ar fi fost un timp bun, ci cu autocarul.
Autocar de noapte, prezentat ca varianta de lux, cu paturi, toate ocupate de turisti. S-ar fi putut ridica la inaltimea prezentarii daca….
Nu e asa mare lucru ca ploua torential si am stat cu punga de „1 leu” sa colectez apa care se strecura peste noi prin acoperis (si nici punga nu era etansa); nici macar ca urma sa faca 9 ore pana in Ho Chi Minh, schimbandu-l in miez de noapte in Phnom Penh.
Toate astea nu ar fi contat, zau, daca mergea!
Daca nu s-ar fi stricat dupa cativa zeci de km de la plecare, daca nu am fi fost inconjurati de jungla toata noaptea, daca ar fi venit un autocar de schimb „in juma’ de ora” cum a spus soferul, daca nu eram atat de apetisanti pentru feluritele insecte, daca mergea aerul conditionat in caldura sufocanta, daca…daca…
Vise cu ochii deschisi! Si, cum pe la 3 AM s-a culcat si soferul, chiar ca nu mai aveam ce face decat sa asteptam.
Dupa ce l-am trezit noi, turistii, pe la 8, a inginerit ceva la autocar si, taras-grapis, am ajuns pana in Phnom Penh. Problema era ca motorul parea a nu merge concomitent cu aerul conditionat, iar caldura din miezul zilei, combinata cu caldura emanata de cei 50 de oameni in spatiu inchis si cu faptul ca traficul din Phnom Penh este congestionat pana peste limite, a suprimat si minima boare de vant care intra prin trapa acoperisului. O data cu ea, am inceput sa cedam si noi pe capete.
Avand experienta din vechile nostre RATB-uri si cateva lesinuri la activ, m-am insinuat in capul soferului! Ce bine ii era lui, ventilat de aerul care intra din abundenta pe fereastra si usa deschisa! I-am inspirat si pe altii, asa ca am facut cu schimbul o vreme, rotindu-ne pe rand, pentru a inspira cate o gura de aer.
In spate, fiertura!
Cand deja s-a ajuns la busturi goale acoperite de broboane de sudoare si raulete curgande, lesinuri si plansete printre turisti, soferul a pornit ca prin minune aerul conditionat si ultimii 5 km i-am petrecut revenindu-ne.
Din Phnom Penh in Ho Chi Minh am fost rasfatati cu un autocar functional, masa de pranz si proceduri vamale rapide.
Bine am ajuns in Vietnam!
Ho Chi Minh City
Eu cred ca primul lucru care se strica la un scuter este claxonul.
Toata lumea adora sa il folosesca ca pe un cod cu mesaje clare. Nici nu e de mirare pana la urma, pentru ca regulile de circulatie nu se respecta de prea multi participanti la trafic si atunci claxonul devine un mod de avertizare.
De asta nici nu ai cum sa traversezi strada decat cu tupeu.
Raportul dintre motoscutere si locuitori este de 1:1,6. Cea mai simpatica si neintuitiva treaba cand traversezi este ca, daca mergi conform regulilor de mai sus, traficul te va evita pe tine, nu invers.Indonezia ne initiase in astfel de scene, asa ca am luat lucrurile ca atare si am pornit la explorat Districtul 1, adica centrul orasului.
Cateva cuvinte despre Ho Chi Minh si locuitorii sai
Orasul, cunoscut in trecut ca Saigon, este azi inima Vietnamului, cel mai mare centru economic si o poarta de comunicare cu restul lumii, dar trecutul sau nu este 100% asiatic si nici linistit.
Pana in sec. al XVII-lea a fost un port khmer important, la gura de varsare a Mekongului.
Sub numele de Saigon a fost capitala coloniei franceze Cochinchina si apoi a Republicii Vietnamului de Sud. Pana in 1975 cand, pierzand razboiul in fata Vietnamului de Nord, orasul a fost redenumit Ho Chi Minh, dupa numele presedintelui nord-vietnamez si si-a pierdut statutul de capitala.
Trecerile acestea l-au modelat in cel putin doua feluri: pe de o parte sunt cladiri cu aer colonial, cu arhitectura specifica Europei si strazi cu denumiri frantuzesti, pe de alta parte sunt acele constructii vechi, cu fatada ingusta la strada, cu doua-trei etaje si foarte lungi catre interior (denumite case-tub), o mostenire a sec. al XVII-lea cand taxele se plateau in functie de cat ocupa casa la strada.
De sus, panorama orasului nu este impresionanta, dar are cateva zone distincte.
Aria metropolitana a Saigonului se intinde infinit si se pierde in zare, in patura de smog. Pana in acest punct, intr-o parte malul raului este inca neconstruit, in alta este centrul, marcat de cladirile moderne inalte si cele din epoca franceza, iar dupa rau, o mare de piese, ca un puzzle cu nuante pale.
De pe puntea de observatie a celei mai inalte constructii din oras nu ne-am dat seama decat folosing tele-ul ce domino de casute pipernicite sunt aici.
Poate intr-o zi mai insorita acoperisurile se coloreaza mai expresiv, dar, avand in vedere ca suntem in sezonul ploios, ne-am considerat norocosi ca am primit o permisie din partea norilor.
Atmosfera de pe strazi
O mare parte din viata vanzatorilor se desfasoara in strada.
Nu, nu ca in India si nici macar precum in Cambodgia. E haos, e multa lume, este gunoi, dar per ansamblu e mult mai curat decat ma asteptam.
Toti sunt cu ochii pe turisti, oferindu-si serviciile: ricse, motoscutere pe post de taxi (Xe Om se numesc), fructe, mancare, tururi, ochelari (au o “pasiune” sa vanda ochelari) si tot felul de suveniruri. Acest domn simpatic aparuse intr-o revista si asta era mandria si publicitatea lui: sa arate trecatorilor ca el – chiar el – este acolo!
Pe strada, toate lucrurile din jur iti iau ochii, ai senzatia ca in fiecare secunda se intampla mai multe decat poate procesa mintea unui turist, ca totul se misca accelarat si sunt prea multe de incercat si de asimilat intr-un timp finit.
Asa ca noi am incercat sa ne facem un plan la o cafea, pe o straduta laturalnica.
Vietnam este al doilea exportator de cafea dupa Brazilia, iar in Ho Chi Minh modul de preparare si de prezentare este inedit: ceasca de cafea vine cu un mic recipient metalic, dotat cu un filtru, prin care cafeaua se scurge incet, in cana mare. E tare! De aceea alaturi de cafea am primit si un mic termos cu apa fierbinte ca sa o mai diluam. Pentru ca vietnamezii au si cafea rece, pentru siguranta, cereti Cafe den nong, cafea neagra fierbinte.
Doar ca in Ho Chi Minh nu poti sa bei o cafea si atat!
Tehnici de vanzare catre turisti
Daca stai la o masa intr-o zona turistica, din 5 in 5 minute esti intrerupt politicos, cu un zambet si cu o forma curtenitoare de salut, de o invitatie.
Cum sa nu ai nevoie de o pereche de ochelari sau o bricheta la fiecare 5 minute?
Cum sa nu vrei sa cumperi un tablou din 10 in 10 minute sau un ghid turistic la fiecare sfert de ora?
Asa rezulta din actiunile micilor comercianti ambulanti, a caror oferta pare sa fie peste cerere. Oamenii sunt pregatiti sa iti contra-argumenteze orice explicatie, asa ca, daca realmente nu ai nevoie de aceste obiecte in cascada, cel mai bine este sa nu te justifici chiar daca asta este primul impuls, ci doar sa refuzi zambind la fel de politicos.
Nici daca esti in miscare pe strazi oferta nu slabeste, dar macar se diversifica si sunt prea multi turisti “de agatat” pentru ca vanzatorii sa isi permita sa pierda prea mult timp cu tine. Sunt saritori insa, daca vrei sa intrebi ceva legat de orientare sau de un serviciu. De altfel, cu o singura exceptie, asa au fost toti localnicii cu care am interactionat.
Vanzatorii ambulanti in mod particular stiu sa se faca placuti, sunt curat imbracati si zambesc mereu, chiar si la un refuz, asa ca realmente nu te poti supara pe insistenta lor!
La inceput, ne intrebam ce rata de conversie or avea? Si am aflat pe propria piele! Foarte mare daca ai intrat in joc!
Priviti, numai!
A fost suficient ca Bogdan sa arunce o privire nevinovata la ce vindea doamna pe trotuar, ca femeia mai ca i-a indesat direct in gura cate o mostra din fiecare produs. Ce “no-no-no, thank you“?
Mai ia si gusta si din asta! Si neaparat trebuie sa o incerci pe ASTA! E buna, nu?
Femeia conversa cu noi in vietnameza, dar era prea clar ce zicea. Cum el e politicos si nu putea sa vorbeasca cu mancarea in gura, evident ca s-a subinteles ca este foarte buna (chiar era) si deci, trebuie sa cumpere! Din toate!
Doar ca aici nu cumperi de capul tau ce si cat vrei!
Femeia este acolo sa se asigure ca n-ai ratat vreun preparat, iar cand vine momentul platii, incepe circul cu negocierea, pentru ca vanzatorii se arunca in functie de ce ai raspuns la intrebarea cu nationalitatea. Cum de Romania nu stia, ne-a bagat imediat la media veniturilor europene.
Tehnica de vanzare este asa de performanta inca converteste aproape de fiecare data.
Baiatul cu nucile de cocos ne-a agatat la o trecere (inutila) de pietoni, spunandu-ne ca e gata ziua si se duce catre casa! Dar nu vrem sa facem o poza?
Pana sa apucam sa spunem ceva, ansamblul de cosuri a fost pe umarul lui Bogdan!
Dintre noi doi, el e “victima” preferata mereu. Si, pentru ca ne-am simtit bine si ne-am amuzat, ne face el un pret special, de sfarsit de zi. Nu am avut timp sa protestam (tocmai ce bausem fiecare cate o sticla de apa), ca nucile de cocos erau deja taiate si cu paiele in ele. 2,5 USD amandoua. In piata ar fi fost 1 USD, dar fara poza!
In zilele urmatoare ne-am distrat copios urmarind cum aceste tehnici dadeau rezultate pe alti turisti naivi, cum fuseseram si noi.
Face parte din farmecul si specificul locului!
Radacini
Ca urmasi ai locuitorilor din sudul Chinei, vietnamezii au destul de multe in comun cu acestia, nu numai religia – care in Vietnam pare a fi un mix de animism, cu budism, confucianism si taoism, ci si felul cantat de pronunutie. Nici gand sa se lipeasca mai mult de doua cuvinte de noi, din pacate!
Pronuntia, o impletitura de note inalte si sunete lungi, seamana cu un arc de pix care vibreaza si este influentata de o seama de accente care rasar din litere in toate directiile. O singura litera poate duce in spate mai multe accente. Cu o limba asa de melodioasa, trebuie ca engleza li se pare foarte plata si plictisitoare. Apropos de acest aspect, cei care lucreaza in servicii si direct cu „publicul”, se descurca onorabil, insa in afara zonei turistice nu se aud decat propozitii cantate!
Nici cu taximetristii nu am avut mare succes, majoritatea nerupand nimic pe engleza. Insa sunt si aici, o categorie aparte. Indiferent de nationalitate, taximetristii au tara lor, obiceiurile lor si mai multe in comun unii cu altii decat si-ar imagina vreodata!
Nu tuturor le place aparatul de taxare – sau daca le place, cativa dintre ei mai mesteresc la el ca sa fie mai vioi si sa inghita cifre mai repede, iar daca nu confirmi de la inceput pretul faci o mare gresala. Si nici nu ai cu cine sa te certi!
Asa ca, in marea majoritate a timpului, am folosit mersul pe jos.
Cele mai multe dintre atractii sunt grupate in Districtul 1, in centru, si de fapt nu sunt asa de numeroase. Pentru noi, de departe cea mai fascinanta activitate a fost privitul si hoinaritul fara un scop clar.
Priveste lumea si umbla haihui prin Ho Chi Minh!
Intr-o tara asiatica, unde ceva fulgi de nea pot fi zariti doar in muntii din nord, unde omul de zapada este un concept la fel de abstract ca si mosul gras, cu barba alba, intr-un vehicul tras de reni, Craciunul pare sa fie preocuparea principala in centrul Ho Chi Minh-ului in decembrie.
Inteleg, 8% crestini, pentru care sarbatoarea este asimilata cu nasterea Domnului si condimentata cu fantezia Mosului.
Dar restul?
De ce canta Jingle Bells si Merry Christmas nu numai in engleza, ci si in vietnameza?
De ce practica locuitorii un fel de aerobic pe aceste ritmuri?
Poate din dorinta de a oferi strainilor o atmosfera ca acasa sau poate obiceiurile europenilor veniti aici in timpul dominatiei franceze “au prins” asa de bine.
Nelamuriti si neavand pe cine sa intrebam, am trecut cu privirea catre chipurile oamenilor de pe strada, a vanzatorilor, a conducatorilor de ricse.
Unii inca se imbraca traditional, mai ales doamnele au o tinuta foarte simpla, dar care le dau un aer distins si diafan: pantalon de matase si o bluza lunga, inchisa sus, catre umar, cu nasturei dispusi in diagolana si despicata pe lateral, de la mijloc in jos.
Palariile conice sunt iarasi folosite de multa lume. Cum in toata Asia masca faciala a devenit un must-have (e discutabil si complex motivul, de fapt sunt mai multe explicatii si scopuri) si in Ho Chi Minh este prezenta in numar complesitor de mare.
Privitul localnicilor si a ritmului orasului e o activitate cu resurse nelimitate de fascinatie si de relaxare, mai ales intr-un loc in care noutatea si diferentele joaca rolul principal. In plus, nu costa nimic.
O privire panoramica de pe platforma Bitexco Tower
Ceea ce nu se poate spune si despre prima noastra oprire. Ni s-a parut interesat sa vedem orasul de sus, mai ales ca prezenta unui curs de apa mereu arata de unde a inceput si cum s-a dezvoltat o metropola. Bitexco este cea mai inalta cladire din oras, are 68 de etaje si 262 de metri. Puntea de observatie este situata la etajul 49.
Partea buna este ca lumea nu se inghesuie (cel putin in aceasta perioada) si etajul este gol. Partea proasta este ca panorama nu e spectaculoasa si nici nu se vede bine, geamurile fiind colantate in mare parte cu un model punctat. Daca nici macar nu e soare afara, nu prea merita biletul de acces de 200.000 VND (adica aproape 10 USD/pers.).
O alta optiune de a vedea orasul de sus este sky barul Shri, de la ultimul etaj al cladirii de birouri Centec Tower. Nu costa intrarea, insa costa consumatia.
Un pic de aer parizian la Catedrala Notre Dame
E o zona in centrul orasului, o strada mare – Dong Khoi – care a pastrat mostenirea arhitecturii franceze. Aici sunt aliniate cele mai multe cladiri din acea epoca, insa momentan este in plin proces de reconstructie si este inchisa. Umbla vorba ca este un proiect pe 5 ani, de constructie a metroului si de reorganizare a intregului ansamblu.
Asa ca am ocolit putin pentru a ajunge totusi la un alt simbol al orasului.
Caramida rosie, structura cu aer medieval, doua turle inalte pe fatada, amplasare intr-o mare piata centrala.
Catedrala Notre Dame nu are atata istorie ca omoloaga ei pariziana – este „mic copil”, construita la sf. sec. al XIX-lea – insa oricum, in prezent arata exotic si cumva nelalocul ei in peisaj, cu roiul de scutere dandu-i tarcoale.
In fata sa este o mica insula de vedreata, cu statuia Maicii Domnului. Doar ca traversatul intr-un sens giratoriu alimentat mereu din toate directiile este cu adevarat un act de curaj. Avantajul turistilor veniti cu grupul, pentru ca autocarele opresc exact pe latura din fata catedralei.
Nu am vizitat si interiorul – era ora de varf si ne-a intimidat numarul vizitatorilor.
In dreapta pietei este cladirea Postei. Poate nu am fi intrat daca nu ne interesa costul expedierii unui colet in tara, mai ales ca acum ansamblul este in renovare.
Merita aruncat un ochi scurt, atat catre fatada neo-clasica, cat si pe hartile pictate pe peretii interiori. Sunt si cateva standuri cu suveniruri, insa nu de aici se inghesuie lumea sa cumpere, ci de la urmatoarea noastra oprire.
Piata Ben Thanh zi si noapte
Parerea mea este ca aceasta piata poate fi usor o capcana pentru turisti. Mereu ma intreb de ce se imbulzesc stranii sa cumpere din astfel de locuri. Si apoi imi amintesc ca, pentru marea majoritate a oamenilor din tarile numite „civilizate”, aceste locuri care seamana a piata Obor sau complexul Europa sunt atat de exotice. Poate pentru ca ei nu au asa ceva, poate pentru ca scrie in ghiduri ca de aici cumperi lucruri sau poate ca pur si simplu vor sa isi testeze si exerseze aptitudinile de negociere.
Cand au ridicat-o francezii, piata era centrul comercial al orasului, construita pe un teren recuperat dintr-o mlastina. Este fix in centrul districtului 1, proaspat renovata si e foarte fotogenica.
Inauntru gasesti de la Rolex-uri cu durata scurta de viata, dar la 20 USD, pana la cafea si peste uscat. La exterior, pe una din laturi, e piata de flori. Seamana mult cu a noastra, din Bucuresti si e chiar interesant sa privesti cum fac femeile aranjamentele expuse la vanzare. Nu e deloc dificil, pentru ca lucreaza chiar acolo, pe trotuar. Toti vanzatorii stradali muncesc mult, sunt de dimineata pana noaptea tarziu la datorie si nu ar avea cum altfel sa reziste decat gatind si mancand tot in acel loc.
Cand se lasa seara, Ben Than se transforma intr-o piata de noapte. Pe stradutele laterale apar standuri si gherete noi, cu tot felul de tentatii si multi clienti.
O vizita la Palatul Independentei sau al Unirii
Aici am petrecut cel mai mult timp, desi la inceput mi s-a parut o constructie anosta si previzibila, specifica anilor ’60 – ’70.
Ceea ce reprezinta cladirea este punctul forte, nu aspectul.
Acest palat este viu in mintea multor generatii de oameni pentru ca e un martor tacut al razboaielor trecute.
Cred ca de aceea are si doua denumiri acceptate: o data poate cu referire la independenta si o data la unirea celor doua Vietnamuri, dupa caderea Saigonului in aprilie 1975.
Palatul a fost ridicat pe locul unei constructii coloniale de aceeasi talie – Norodom se numea. Aici chiar a locuit si lucrat presedintele Vietnamului de Sud in timpul razboiului. Tot aici este locul in care a cazut oficial si simbolic Saigonul, cand un tanc nord-vietnamez i-a zdrobit portile.
Interiorul este pastrat ca in anii trecuti, cu incaperile oficiale, salile de primire, apartamente, buncar si ellicpter pe acoperis. Functia fiecarui spatiu este explicata pe o placuta la intrare, dar multa lume prefera compania unui ghid pentru acel plus de informatie personalizata.
In aceeasi nota istorica poate fi o idee buna vizita la Muzeul Razboiului. Este o oprire pentru toti cei interesati de razboaiele din Vietnam, atat cel cu Franta cat si cel cu America.
De asemenea, putini turisti rateaza vizita la tunelurile Cu Chi, chiar daca sunt in afara orasului, la 70 de km nord-vest de Ho Chi Minh.
Din cele cei 500 km se viziteza doar o sectiune infima, fireste. Marea atractie este faptul ca te poti tara printr-un astfel de tunel, care a fost largit pentru corpurile mai masive ale turistilor si ca poti trage cu o arma din acea perioada (2 usd/glontul, minim 10).
Noi inca suntem zdruncinati si dezechilibrati putin la capitolul razboi dupa vizita in Cambodgia si am stat departe de acest loc. Nu mai putem duce inca un set de emotii din aceasta serie prea curand.
De regula pachetele oferite sunt de o zi, pentru ca 4 ore sunt petrecute pe drum, iar acolo stai maxim 2. Din cate am citit, parerile sunt impartite si eu as cam inclina inspre cele mai putin entuziaste.
Pentru varietate, se mai face o oprire la templul Cao Dai, o religie tanara care crede ca toate credintele reprezinta de fapt acelasi lucru.
Excursiile de o zi nu suficiente decat pentru a zgaria un pic suprafata unei zone din vecinatatea orasului, dar sunt o optiune accesibila ca pret si economicoasa ca timp. Noi am ales una pe apa.
O zi in Delta Mekongului
Nu mi-a parut rau de alegera facuta, insa nu e ceea ce as recomanda. Tururile de o zi sunt in viteza, drumul dureaza 3 ore dus si tot atatea intors si treaba cu „piata plutitoare” – care de fapt suna cel mai bine din tot programul, este o pacaleala, pentru ca la ora la care ajung grupurile de turisti nu mai e demult piata. Maixm o barca cu fructe.
Noi am ales programul care ajungea in satul Cai Be, puncta piata de pe rau, fabrica de caramele din nuca de cocos (astea da, sunt delicioase), o vizita cu degustare la o stupina unde am descoperit de fapt nuca de cocos caramelizata cu miere, pranzul, o plimbare prin sat si una pe canalele Mekongului.
Suna bine si e interesant sa vezi cum traiesc oamenii in case ridicate pe piloni sau direct in barci, dar se traduce printr-un program foarte strans, de cateva zeci de minute in fiecare loc si o plimbare cu barca.
E prea putin timp pentru cat de ofertant si diferit este locul, iar un tur de o zi nu-i face dreptate.
As recomanda varianta extensiva, cu inoptare in casa unui localnic si trezit in zorii zilei urmatoare, pentru a vedea piata plutitoare si a participa la tranzactiile de pe Mekong.
Alte locuri care fac cu ochiul calatorilor
Ho Chi Minh se mai lauda cu cel putin trei pagode – Jade Emperor Pagoda, Giac Lam si Quan Am, un templu hindus piramidal si colorat – Mariamman Hindu Temple si Moschea Centrala, pentru a nu uita nicio minoritate.
Am trecut doar prin fata ultimei, asa ca nu va pot spune mai multe din propria experienta. Am preferat sa ne dedicam timpul ramas cunoasterii gastronomiei locale, despre care auzisem de la prieteni numai lucruri bune. Dar acesta este un capitol asa de amplu, incat trebuie sa ii alocam un material mai atent documentat.
Ramane pe saptamanile urmatoare, cand vom avea o imagine mai completa, dupa ce vom fi petrecut cateva saptamani in Vietnam.
Am parasit Ho Chi Minh-ul incantati de vibratia si nebunia acestui oras. Ne-au placut localnicii, amestecul de stiluri si influente, deschiderea catre oameni de zapada si Mosi Craciuni grasi si cu barba, optiunile de shopping si vecinatatea cu Delta Mekongului.
Dar timpul alocat a trecut zumzaitor ca motorul unui scuter si restul tarii nu se viziteaza singura, asa ca am pornit catre coasta, catre Danang.
Informatii si sfaturi utile:
- Ho Chi Minh este in general un oras sigur. Atentia si masurile de siguranta de bun simt nu trebuie lasate insa de-o parte. Traficul pare a fi un aspect de considerat.
- aici, ca in tot Vietnamul, lumea este milionara. In dongi. 1 USD = 21.400 dong sau VND
- pentru ho chi minh sunt nenumarate variante, de la autobuze publice la taxi-uri. Problema autobuzelor este ca se impiedica pe drum, in traficul congestionat, dar sunt foarte ieftine (3.000 – 10.000 VND).
Drumul aeroport – centrul orasului, cu taxiul, este in jur de 165.000 VND. Pe aparat va arata putin mai putin, insa soferul mai are o taxa de iesire de platit si aceasta se imputa clientului. Scrie.
Un must try in Ho Chi Minh este mersul cu risca sau cu un Xe Om. Aici totul se negociaza in functie de distanta si de aptitudinile fiecaruia. - o excursie de o zi in Delta Mekongului costa la fata locului 16 USD/pers. Sunt diverse programe si preturile variaza usor intre 13 si 25 USD. Daca nu face parte din pachete turistice complexe, cum sunt cele de la noi, este mult mai economic sa va rezervati la fata locului, printr-o agentie locala, decat de pe net.
- o portie de mancare, cumparata de la vanzatorii stradali costa un pic peste 1 USD, iar la un restaurant cu aer familial, deci fara pretentii, am platit pentru amandoi cam 7 – 10 USD cu tot cu rasfaturi.
-
-
-
- In Delta Makongului
-
- Satul Cai Be, in Delta Mekongului
-
- Vin din sarpe, in Cai Be
-
- Cladirea Postei, din dreapta Catedralei
-
- Craciun in Ho Chi MInh
-
- Instalatie pentru cafea vietnameza
-
- O straduta cu trafic decent
-
- Mostenire franceza
-
- Stradute cu mici restaurante si hosteluri
-
- Piata de flori
-
- Vietnamezii sunt foarte nationalisti si mandri
-
- Palatul Independentei
-
-
