Trei Gili, sa ai de unde alege

Undeva, in stanga cuiului care agata in perete harta Lombok-ului, apar in apa 3 puncte de suspensie, insirate unul langa altul. Sunt cele 3 Gili-uri, un alt “miracol” turistic al Indoneziei. De la dreapta la stanga, faceti, va rog, cunostinta cu Gili Air, Gili Meno si Gili Trawagan (sau Gili T. pe numele de alint).

Puteti sa le spuneti simplu, la gramada, Gili, insemnand “insula mica” in Sasak (limba vorbita in Lombok) si toata lumea va intelege la ce va referiti. Trebuie spus ca sunt zeci de gili-uri in jurul Lombok-ului.
Unele pustii, despre care v-am povestit anterior.
Dar niciunele nu are faima celor 3, mai precis a uneia dintre cele 3, pusa pe harta de Lonely Planet si de alte ghiduri similare in urma cu 30 de ani, si fixata puternic acolo de zecile de mii de petrecareti care au supranumit-o Ibiza Asiei.
E oarecum infricosator cum un ghid de calatorie poate schimba un loc in cativa ani, si Gili T este un astfel de exemplu.

Cand barca noastra a tras in sfarsit la mal, proptindu-se cu burta direct pe nisip dupa ceva mai mult de 2 ore de la plecarea din Bali, am crezut ca va fi doar un stop intermediar. Mai erau 15 minute de mers pana in Lombok, cu vulcanul lui care veghea in zare, maret si ofertant. Probabil se afla in insulita cativa amatori sa-l descopere si trebuia sa ii luam si pe ei, m-am gandit eu naiv.
De fapt, din 80 de oameni care plecaseram din Bali, am mai ramas in barca doar 4.
N-au aruncat nici macar o privire de regret in urma si s-au varsat toti in sir indian pe malul care, la o privire mai atenta, aducea mai degraba cu un bazar. Stiam ca urma sa revenim aici dupa o saptamana, ceea ce ne-a facut sa strambam putin din nas, dar macar celelalte doua Gili-uri aratau promitator. Si oricum Lombok ne astepta cu promisiuni tentante. Nu ne-am mai batut capul, dar am decis sa amanam pe cat posibil revederea cu Gili T si, cand va fi sa revenim, sa il lasam la urma si sa topaim intre insule in ordine inversa.

Cand a venit timpul sa ne luam la revedere – cu mare parere de rau – de la Lombok,  Gili Air, cea mai apropiata insulita dintre cele trei, a fost prima pe lista.

Transferul intre insule

Desi dezvoltarea turistica a inceput din Gili Air, fiind cel mai aproape de Lombok si singurul cu apa potabila, nu este, in mod ciudat, si cel mai aglomerat.
“Giliotii” vin in numar mare direct din Bali si nici macar nu-l vad.
Motiv pentru care, daca vrei sa faci ca noi si sa o iei in sens invers, este necesar un transfer. Distanta pe apa e doar de 10-15 kilometri, dar vapoarele rapide nu opresc mereu si in Air in timp ce feribotul public este rar si greu de prezis la ce ora va pleca de fapt. Exista insa aceasta optiune foarte economica, doar ca cere rabdare si timp: pana nu se umple, nu pleaca, indiferent de ora la care scria pe bilet.

Asa ca cel mai bine apelezi la o agentie locala cum e Destination Services, reprezentantul local TUI sau daca nu, va trebui sa te prezinti in micul port Lembar, cu calitatile de negociator la tine, si sa tocmesti un barcagiu. Nu ne-am fi descurcat usor si probabil am fi platit mai mult decat face. Chiar si asa, timpul este relativ aici, ca atare cele 10 minute de asteptat s-au transformat intr-o ora, alaturi de un alt turist prins in aceeasi bula temporara.
Intre timp ne topim de cald si ne recompunem de doua ori.
Pana la urma plecam. Baietii au o ambarcatiune numita Ocean Pearl si gonesc pe valuri pentru ca timpul e scurt si vor sa prinda cat mai multe drumuri. Ne mai arunca cate un ochi sa vada daca avem rau de mare si dupa ton cred ca fac pariuri daca ne tine sau nu. Ce nu stiu ei e ca dupa Galapagos e greu sa ne mai dea peste cap un drum cu barca. Asa ca rezistam elegant, ne arde chiar de conversatie si ne imprietenim cat de cat. E clar, baietii sunt de treaba si urma sa ne vedem in 2 zile la 11 dimineata in port pentru transferul pe Meno, urmatorul Gili. Nu mai sunam, nu mai vorbim, ramane batut in cuie? Ramane!
Am batut palma si asta a fost ultima data cand i-am mai vazut.

Gili Air

Primul lucru pe care il remarci cand pui piciorul pe mal este lipsa totala a mijloacelor de transport motorizate. Bicicleta e de baza, iar daca ai bagaj, singura alternativa este transportul cu ricsa.
Atelajele trase de cal stau insa toate sub semnul dolarului, nu degeaba si-a botezat un localnic ansamblul “Mr. Dollar”.
Pret unic pana pe partea opusa a insulitei: 9 USD sau 100.000 IDR. Este imens pentru 2 kilometri, dar nu se negociaza, toti cer acelasi pret si nu vor sa discute. Ca idee, aceeasi distanta cu taxiul in Bali costa de 5-6 ori mai putin!

Cotizam asadar regulamentar la mafia ricselor si in 10 minute traversam toata insula de la un capat la altul. In zilele urmatoare aveam sa ne dam seama ca o plimbare pe plaja de jur imprejur nu dureaza mai mult de 45 de minute cu bicicleta si ca zilele trec placut si linistit in Air.

Cand te indepartezi de mal, e mai cald aici. Chiar si decat in Lombok. Dupa 10 dimineata pana si nisipul frige prea tare, asa ca toata lumea se ascunde sau se misca molcom.
In zona portului, barcile care vin si pleaca mai rup cat de cat monotonia, dar in partea noastra de insula e liniste.
Se citeste, se butoneaza laptopuri sau pur si simplu se motaie la umbra. Terasele se grupeaza cate 3-4 intre sute de metri de plaja pustie, asa ca fiecare are particica lui pe care nu o imparte cu nimeni.
Nu poti inchiria kayak, locurile de snorkel sau scufundari nu sunt asa bune aici, iar reciful iese la suprafata cam pe tot parcursul zilei pentru ca e low-tide, asa ca nici macar inotul nu e o varianta.
Pentru noi insa, dupa atata alergatura, e o relaxare bine-venita. La fel si pentru cele cateva cupluri si familii cu care impartim partea asta de insula.

Pe seara insa lucrurile se mai anima.
Incepi sa vezi ca turistii nu sunt chiar putini pe masura ce incep sa defileze prin fata ta, pe bicicleta sau pe jos, ca si cum toata insula se muta in vest. Pe la 6 seara ne dam seama ca nu e doar o impresie, au venit toti aici pentru ca incepe spectacolul – apusul soarelui.

Se zice ca nu sunt doua la fel, si ca oricate ai vedea, urmatorul te va fascina la fel de mult. Subscriem, iar in Gili-uri cu atat mai mult, pentru ca are si personaje. Pe masura ce soarele coboara si se inroseste, incepe sa se vada Bali-ul ascuns privirii pana atunci. Si anume partea lui vestica in care cei 3000 de metri ai vulcanului Agung domina peisajul.

Odata cu apusul, apare si Bob Marley, care ne canta de-ale lui, insa finut, in surdina. Descoperim ca una din 3 terase are un cuptor de pizza pe lemne si ca e chiar buna, mai ales insotita de un Bintang, berea preferata a turistilor. Si ce e cel mai frumos, nu sunt tantari in aceasta perioada a anului, cel putin. Sunt in schimb niste libarci mari cat o bricheta, dar sunt rare si inofensive. Dupa ce treci de socul initial, le poti pune la respect cu un simplu bobarnac.

Pe la 10 seara insula isi revine la normal. Muzica tace, turistii s-au ascuns, iar localnicii sforaie deja pe sezlongurile de bambus de pe plaja.
Asa ca revenim si noi la ritmul molcom si relaxat pe care il vom gasi pe baricade si in dimineata urmatoare.

Pacat insa ca trebuie sa plecam dupa doar 2 zile. Gili Air este, dintre cele 3, cea mai buna optiune pentru un autentic confortabil.
Cazarile sunt mai bune in Gili T, dar nu mai au demult ceva autentic in ele, pe cand in Meno autenticul e la el acasa, dar confortul e cam la noroc. Air le imbina pe amandoua si mai ramane loc si de plaje pustii, adica exact ce ai nevoie pentru a-ti reincarca bateriile. Ale noastre erau cam la 3 linii din 5 cand am plecat spre Meno, dar nu era motiv de ingrijorare. Fiind mai mica si mai putin turistica, noua locatie ne promitea ca vom definitiva treaba acolo.

Gili Meno

Insulita asta mi-a amintit de copilaria la tara.
Este singura care are o comunitate locala ce face si altceva decat sa deserveasca turisti si inca este acoperita in buna masura de jungla deasa.
Nefiind insa aproape de Lombok si nici intesata de turisti, nu si-a batut nimeni capul cu utilitatile. Nu exista apa potabila, ce vine pe teava in bungalowuri este apa din mare, sarata, iar curentul electric, desi exista, se mai opreste din cand in cand.

Pare rudimentar? Nu e chiar asa!
Este o insula autentica, linistita, cu cei mai putini turisti si cele mai bune locuri de snorkel si bird watching.

Preturile la ricsele cu care ai de-a face inca din port sunt insa la fel de piperate ca in Air. Aici cu o nota de eleganta in plus, fiind probabil plictisiti sa se certe cu turistii, le-au afisat direct pe un mare panou. Citesti acolo, vezi cat face, si daca nu-ti convine poti sa o iei pe jos. In fond, nu ai de mers mai mult de un kilometru jumatate indiferent unde vrei sa ajungi, doar ca nu exista asfalt sau ceva amenajat.

Am cotizat si aici 70.000 IDR, prea putin tentati de drumul pe jos, pentru ca pierdusem deja o linie din bateriile incarcate in Gili Air incercand sa ne dumirim de ce nu venisera sa ne pescuiasca amicii cu Ocean Pearl si negociind o alternativa.
Care s-a dovedit a fi o barca pescareasca ceva mai mare ce face naveta intre insule atunci cand se umple. Iar cand se umple, de obicei contine mai multi pesti si cutii cu produse decat oameni. Costa doar 2 dolari si dureaza 15 minute.

Cand am ajuns, ni s-a strans putin stomacul si am crezut ca e ceva gresit. Majoritatea cazarilor din Gili Meno sunt in jurul comunitatii locale si nu chiar in gura plajei, asa ca drumul te duce prin sat si te lasa in ceea ce pare a fi curtea unui satean. Abia ulterior descoperi bungalow-urile, aproape la fel de ok ca si in celelalte Gili-uri, insa cu ceva bonus la pachet: gaini care ti se incurca printre picioare, cocosi sa iti cante din varful casutei si pisici bagarete cu care te poti trezi in varful patului daca lasi usa intredeschisa.

Oamenii sunt insa marea diferenta.
Naturali si originali, nu cauta sa vanda si nici nu lasa senzatia ca presteaza un job. Sunt la ei acasa, si tu esti oaspetele lor. I-am gasit tolaniti la umbra, facand vocalize pe “Don’t Cry” de la “Guns’n’Roses”. Un pic storsi, visam la o baie lunga in mare, doar ca marea nu se vedea nicaieri. Asa ca i-am salutat cu traditionalul “My friend, but where’s the beach?”

Este, la mai putin de 100 de metri, la capatul unui drum prin jungla. Si chiar daca la inceput nu m-a incantat raspunsul, urma sa bat acel drum de mai multe ori in fiecarei zi doar ca sa ma bucur de el. Pentru ca de-a lungul lui era plin de fluturi, colibri, codobature colorate si chiar fazani.
De fapt, natura in general e mai ofertanta aici. Locurile de snorkel si inotat sunt multe si mai salbatice decat ce am vazut pana acum in periplul nostru.
Poti sa dai nas in nas cu testoase si serpi de apa (inofensivi daca ii lasi in pace si extrem de eleganti) plus o multime de pesti de toate dimensiunile. Iar pentru ca centrul insulei e un sanctuar de pasari, jungla ascunde o multime de minunatii zburatoare si colorate.

Asa se face ca dupa socul initial, Gili Meno a urcat lejer pe prima pozitie in topul preferintelor noastre. S-a dovedit cel mai apropiat de viata idilica a unei insule tropicale inca nedezvoltate, un loc unde inca mai poti asculta sunetele naturii si povestile oamenilor care au crescut in mijlocul ei.
Poate nu e pentru toata lumea, poate e prea rustica, dar nu strica sa mai ramana loc si pentru astfel de vacante. Cert e ca doua zile nu au fost deloc suficiente, si daca nu facusem deja planuri in Gili T. ce nu se mai puteau schimba, am mai fi ramas cu cea mai mare bucurie.

Nu de alta dar prima impresie despre ce se intampla pe Gili T mi-o facusem cu o zi inainte, la sfarsitul petrecerii de pe Dragoon Boat, cautand un bancomat noaptea. In mars rapid, printre fumuri de gratare, praf, biclisti haotici si turisti mai inveseliti decat se cuvine, senzatia a fost de Vama Veche, doar ca mai exotica, mai aglomerata, mai scumpa si cu turisti care au bunul simt sa cada lati la ei in resort.

Cate ceva despre Vama Veche si Gili T

Cititorii fideli vor observa ca nu e primul loc care ne duce cu gandul la mult discutatul sat (mai nou statiune?) de pe litoralul nostru, si merita discutat putin. Nu mai e niciun mister pentru nimeni ca e cel mai bun exemplu de loc idilic de la noi care, odata devenit popular, s-a transformat in ceva de nerecunoscut care nu mai pastreaza aproape nimic din caracteristicile care i-au adus faima.
Exemplele par sa se inmulteasca (vezi Bucegii de exemplu), dar inainte de a da vina pe “stilul romanesc”, e bine de stiut ca astfel de locuri sunt cu duiumul si insirate pe toate meridianele.

Gili T, de exemplu, are o poveste similara.
Desi cea mai mare dintre cele 3 gili-uri, a fost ignorata cu desavarsire pana in urma cu cativa zeci de ani. Pescarii o mai foloseau drept oprire in escapadele pe mar,e insa lipsa apei dulci o facea prea putin atragatoare.
De-abia prin anii ’70 guvernul din Lombok s-a gandit ca sunt prea multe mangrove si padure neatinsa si s-au pus pe crescut cocotieri. O idee atat de prost gandita, incat a fost nevoie de eliberarea unor detinuti si mutarea lor aici, pentru ca absolut nimeni nu avea de gand sa se mute pe o insula fara apa in care sunt mici sanse sa creasca ceva.
Prea multe nuci de cocos n-a produs mica comunitate de 100 de persoane (desi plantatiile inca exista lasate in plata Domnului), dar s-au descurcat rezonabil cu defrisatul si impartitul terenului intre ei dupa bunul plac. Peste in mare pare a fi din plin si apusurile sunt senzationale, asa ca banuiesc ca era o alternativa ok la gratiile inchisorii.
Relaxati si cu navodul in mana i-au gasit si primii turisti pe la mijlocul anilor ’80.
Bali se dezvolta puternic, la fel si scufundarile, asa ca, in cautare de noi locuri cativa aventurieri au ajuns pana aici.

A fost primul moment in care Gili T a fost cu adevarat bagat in seama, pentru ca viata subacvatica este intr-adevar extraordinara si inca are unele dintre cele mai bune locuri de scufundari din Asia. Asa ca numele a inceput sa circule intr-un cerc restrans de initiati.

Primii zece ani, se zice, insula a fost un loc mirific.
Dar, deja la inceputul anilor ’90, isi facuse loc in ghidurile de calatorie si atunci totul a luat-o razna. Odata cu primii turisti veniti de curiozitate, lumea a mai descoperit ceva. Ca pe insula nu exista politie si ca unele droguri naturale se pot gasi aici fara prea mari batai de cap. Si asa, turismul a explodat.
Invazia, alimentata in principal de australieni cu dare de mana, si ulterior de vest europeni, a gonit mare parte din comunitatea initiala, iar cei care au ramas s-au trezit prinsi in procese costisitoare pentru terenul pe care si-l adjudecasera si care acum valora bani grei.
In locul cazarilor “in gazda” au rasarit vile si ulterior resort-uri, iar cum oamenii erau pusi pe petrecere, cluburi si restaurante. Deja pe la inceputul anilor 2000 era construit pe mai bine de jumatate de insula si cam toata plaja era ocupata. Si numarul de turisti continua sa creasca.
Pana la blocaj si haos n-a mai fost mult. Deja de prin 2005 lumea a inceput sa strambe din nas, iar acum, in povestile celor care au fost, gasesti opinii amestecate, in functie de profilul si gustul fiecaruia. Chiar si unii dintre cei care vin pentru petreceri si alcool ieftin se plang ca este mizerie, aglomeratie si servicii de calitate indoielnica.

Va suna cunoscut? Inlocuiti Gili T cu Vama Veche, eliminati cateva detalii, si veti descoperi aceeasi poveste. Care nu se incheie cu o morala sau o concluzie pentru ca nu cred ca e vreuna de tras. Intocmai ca unele vedete de la Hollywood care cand dau de faima se autodistrug, asa se intampla si cu unele locuri. Cad victima propriului succes. Asa e de cand lumea si nu pare ca se va schimba prea curand.

Dar cred ca ne intelegeti mai bine cand spunem ca, privind din barca apropierea de Gili T ne-am simtit exact ca un pusti care tocmai a primit voie la mare si merge si el prima data in Vama Veche. Cu curiozitate si mici emotii, dar pregatit sufleteste pentru ce e mai rau.
Ce nu stiam e ca norocul era cu noi, sezonul turistic tocmai se sfarsise.

Gili Trawangan

Am ajuns un pic dupa pranz si n-am vazut decat o zecime din turistii de cu o seara inainte. Unde or fi? Birjarul e de parere ca dorm inca dupa petrecerile de seara trecuta. O fi, sau poate am fugit noi prea departe, pentru ca ne luasem, preventiv, cazarea la cea mai mare distanta de zona de resort-uri si cluburi. Un homestay cochet de altfel, ascuns pe o strada secundara intr-o gradina luxurianta. Mare diferenta fata de ce vazusem in celelalte doua insule, fara prea mult traditional, dar decent si confortabil.

Pe cat de crispati veniseram, pe atat de bine ne-am simtit in cele trei zile petrecute pe insula.
Strada mare este inca plina de lume, in special la sud de port, micile afaceri tipa prin reclame colorate de o parte si de alta, iar birjarii au o pasiune deosebita sa claxoneze la fiecare curba sau turist care merge pe mijlocul drumului. Te simti putin sufocat, dar pana la urma am vazut mai rau.
Iar partea cea mai buna este ca, atunci cand insula nu e ocupata la capacitate maxima, ai totusi unde sa fugi.

Partea de vest este cea mai aglomerata. Aici gasesti portul, intins pe cateva sute de metri, unde e ingramadeala aproape toata ziua, si, in jurul lui, restaurante si baruri unde e ingramadeala toata noaptea. Dar, daca iesi din aria asta, lucrurile sunt mai calme.

La sud e zona de resort-uri. Chiar de lux as spune.
Cochete, fara hoteluri mari, ci doar complexuri de vile, se adreseaza turistilor europeni si australieni cu dare de mana. Cu exceptia decorului nu vei gasi prea multe lucruri autentice ci mai degraba francize ale marcilor vestice. Nu ai Stabucks, fast-foods sau Hard-Rock Cafe, dar poti sa bei un Guiness sau un vin frantuzesc intr-o atmosfera care se asorteaza.

Drept curiozitate, Gili T este trecuta in cartea recordurilor drept cea mai mica insula din lume care are un Irish Pub!

In nord, a mai ramas ceva din ce fusese odata.
Aici gasesti centre de scufundari, masaj si yoga plus cazarile cu mai putine pretentii. Tot aici sunt cele mai bune locuri de snorkel si cu putin noroc poti chiar gasi cativa metri de plaja doar pentru tine. Motivul pentru care a ramas asa e ca reciful se apropie mult de mal si intrarea in apa e o aventura printre stancile ascutite. Trebuie sa te tii bine pe picioare si sa te orientezi cu grija, altfel risti o mica cicatrice (am simtit si noi pe pielea noastra).

Practic, in cei 3 kilometri de plaja, de la nord la sud, gasesti tot ce vrei (mai putin liniste). Dar, pentru ca nu era de ajuns pentru afluxul de turisti, s-a mai construit de 2-3 ori mai mult, pe strazi paralele, pana spre centrul insulei.

Dupa care, pana in zona de est urmeaza terenuri aflate inca in litigiu, construite pe jumatate si apoi abandonate, plus un amalgam de tot felul de resort-uri, bungalow-uri si mici baruri, din loc in loc. E clar ca atunci cand se vor lamuri cu terenurile si vor termina de construit, absolut toata insula va fi acoperita de strazi si cladiri.

Ce poti face totusi in Gili T si de ce ai veni pana aici in vacanta?

In primul rand sa petreci.
Asta fac cam toti turistii si faptul ca e multa lume constituie un avantaj. Bautura e ieftina (la standarde vestice) si muzica variata. Dupa ce se lasa intunericul resort-urile dau drumul la petreceri pe plaja si se spune ca e cea mai buna distractie din acest colt al Asiei.

In al doilea rand scuba diving.
Sunt 25 de locuri in jurul insulei si indiferent de nivelul la care esti, gasesti ceva care sa te faca sa te simti confortabil sa sa te autodepasesti. Exista pereti verticali, pesteri, epave, recifuri de mica adancime, totul cu buna vizibilitate inclusiv noaptea. De la initiere in scuba diving pana la cele mai tehnice scufundari, le puteti bifa pe toate aici in drum spre certificarea suprema. Si daca v-ati plictisit de scuba, exista si locuri pentru free diving.

90% din cei care vin aici vin pentru una din cele doua.
Ceea ce lasa insula libera pentru jumatate de zi celorlalti 10% cu program normal. Diverii parasesc insula de obicei la primele ore in timp ce petrecaretii dorm pana la pranz. Asa ca dimineata e momentul ideal pentru a te indeparta de port si a explora in liniste restul locurilor.
Pentru ca un tur complet pe jos dureaza vreo doua ore, cel mai bine este sa inchiriati o bicicleta, de preferat una cu roti late care poate merge pe nisip. Si sa va opriti in orice loc va face cu ochiul. Pentru noi a fost o padurice cu ultimele mangrove ramase in sud-estul insulei.

In restul timpului, puteti sa va riscati sa faceti parte din aglomeratie. Nu e chiar asa rau pe cat pare, mai ales daca insula e ocupata 50% asa cum am gasit-o noi. Fructele de mare la gratar sunt o atractie a insulei si e pacat sa nu le incercati, iar daca auziti o muzica buna merita sa intrati. In ciuda reclamei care se face pe internet am gasit petrecerile de aici destul de rezonabile, fara evenimente de prost-gust.

Trei Gili-uri, sa ai de unde alege

In mod cert, Indonezia nu e inca genul de destinatie care sa inspire exotismul Asiei asa cum o fac Tailanda, Vietnam si Cambodgia. Ba chiar pana si Malaiezia, Myanmar si Laos au ceva avans in fata ei in materie de marketing. Si, sincer, nici noi nu stiam prea multe, si daca nu era mirajul Bali-ului si al surf-ului probabil am fi sarit peste fara sa stim ce pierdem.

Ne-am schimbat parerea in cele aproape doua luni de stat aici, daca nu pentru altceva, pentru faptul ca este cea mai diversa tara pe care am avut placerea sa o cunoastem.
Java, Bali si Lombok sunt trei locuri cu atractii si atmosfera complet diferita. Merita  sa bati aproape 2000 de km ca sa te convingi de asta. Daca insa nu ai cum, cele 3 Gili-uri sunt un exemplu la fel de bun, grupat pe doar 50.

Am avut ocazia, in doar o saptamana, sa lenevim confortabil pe plajele linistite din Gili Air, sa cunoastem natura neatinsa si farmecul rustic al plajelor si mini-junglei din Gili Meno si sa petrecem la fel de bine ca intr-o statiune Meditaraneana in aglomeratul Gili T. Oricare dintre insulite ar fi fost suficienta pentru o vacanta demna de povestit, dar a le avea la indemana pe toate trei e ceva ce probabil nu vom mai gasi prea curand.

Asa ca daca, aveti doar 10 zile la dispozitie pentru a vedea o bucatica din Asia, puteti alege Gili-urile, cu o scurta oprire in Bali si Lombok, si va veti putea lauda ca ati cunoscut mai mult decat in orice loc turistic cu marketing mai bun.
Iar daca va place vreunul si nu mai vreti sa plecati, nu va simtiti vinovati. Am cunoscut multi care au patit acelasi lucru si la fel am simtit si noi.

Sfaturi si informatii utile:

• pe niciun Gili nu exista transport motorizat, iar preturile la atelajele trase de cai sunt destul de piperate. Puteti incerca sa negociati, dar nu exagerati, de obicei veti primi pretul pe care il cer toti ceilalti.
• la toate celelalte servicii exista optiuni cu intervale largi de pret. E bine sa va asigurati, inainte de a cumpara, ca varianta cea mai ieftina include toate masurile de securitate si protectie pe care le doriti. De obicei lipsa lor este motivul pentru care costa atat de putin. Bicicleta este cel mai bun mijloc de deplasare, iar varianta cea mai performanta de bicicleta – cea cu roti pentru nisip – a fost 100.000 IDR/4 ore/2 biciclete in Gili T.
• pe niciuna din insule nu exista politie. E bine sa va asigurati ca bagajele lasate in camera au lucrurile de valoare puse in seif sau, daca acesta nu exista, in locuri bine pitite. Cazurile de furturi sunt extrem de rare, iar atunci cand se intampla e vorba de obicei de bani cash. Obiectele se pot valorifica cu greu si expun autorul unui mare risc de a fi depistat. Daca totusi apare o problema va trebui sa luati legatura cu seful comunitatii locale. Va analiza cazul si, daca e nevoie, va chema politia din Lombok
• exceptie de la regula politiei o face Gili T. Comercializarea drogurilor e un delict tratat foarte serios in Indonezia si guvernul s-a decis sa ia masuri. Tot mai multe persoane spun ca exista politisti in civil pe insula. Prin urmare, desi sunt multi cei care va ofera substante interzise (marijuana si ciuperci halucinogene in principal) si se jura ca e legal si nu sunt probleme, e mai bine sa va abtineti.
• au existat cazuri de intoxicari cu alcool contrafacut, unele dintre ele serioase (in special cu Arak, bautura spirtoasa traditionala in Indonezia). Asigurati-va ca bauturile cumparate sunt sigilate si nu veti avea nicio problema;
• desi insulele au zone inca salbatice (in principal Gili Meno), nu exista animale sau insecte care sa provoace rani serioase. Desi exista inca scorpioni, serpi (doar in jungla din Gili Meno), paianjeni sau viespi; nicio specie nu poate provoaca unei persoane sanatoase mai mult decat un disconfort de 24 de ore. Iar daca nu porniti la explorat prin jungla sunt foarte mici sanse sa stiti ca exista.
• o problema mai mare sunt recifurile de corali si pietrele din apa care ii protejaza. In mod normal excursiile la snorkeling organizate implica un drum cu barca care ocolesc aceste locuri. Daca va decideti sa explorati pe cont propriu, nu mergeti cu picioarele goale si intrebati inainte care sunt locurile cele mai potrivite.
• noi nu stim sa existe apa calda in Gili-uri (decat poate in cele mai pretentioase resort-uri din Gili T; celelalte se bazeaza pe razele soarelui) si nici apa potabila la robinet;
• multe locatii de cazare ofera dus balinez (adica baie in aer liber, intr-o camera fara acoperis). E o senzatie placuta sa faci dus privind cerul dar tineti cont ca dupa inserat multe insecte vor fi atrase de lumina si umiditate;
• atat Gili Meno cat si Gili T au pe insula o moschee care cheama la rugaciune de 5 ori pe zi (intre rasaritul si apusul soarelui). Daca nu sunteti genul care prefera sa se trezeasca la prima ora in chemarile moscheiei alegeti o locatie de cazare aflata la distanta.

Comentarii

Citeste mai departe

Jurnal de surf – Lectia 2 (nu te lupta cu marea, n-ai nicio sansa sa castigi)

Jurnal de surf – Lectia 1 (drum lung pana departe)

Dragoon boat – petrecere in mijlocul marii